Detalii despre apa şi nitraţii pe care-i consumăm fără să ştim mare lucru detalii aici.
Vă invit să votaţi legea apei aici: http://www.legea-apei.ro/formular.html
joi, 29 martie 2012
Unul dintre cele mai importante lucruri - APA
Detalii despre apa şi nitraţii pe care-i consumăm fără să ştim mare lucru detalii aici.
Vă invit să votaţi legea apei aici: http://www.legea-apei.ro/formular.html
miercuri, 28 martie 2012
luni, 26 martie 2012
Da, te evit
Nu ştiu să zic la ora asta în procente... cât din experienţa de viaţă devine înţelepciune, şi cât devine simplă linişte. Ce ştiu... este c-am înlăturat rând pe rând lucrurile care nu-mi plăceau şi nu-mi făceau cinste, la fel cum am scos din 'ecuaţie' oamenii care nu se ridicau la nivelul aşteptărilor mele. Ca să-mi definesc unele lucruri în viaţă a trebuit să experimentez tot felul de tâmpenii şi să mă pun în tot felul de situaţii - una mai ridicolă decât cealaltă. Şi-am experimentat... de la băutul şi fumatul fără măsură, răstitul la bocanci, glumele cretine "cu băieţii" - până la bâjbâitul pe întuneric a unei necunoscute care dintr-o sala de cinematograf cam goală s-a aşezat (unde?)... lângă mine.
... de la flirturile stupide de pe net cu femei ce-l caută pe cavalerul salvator cu armura lui strălucitoare şi sfârşesc lamentabil prin a da doar peste o lance nouă - până la petrecerile unde de prea mult confort oamenii se dau în stambă, oameni despre care instinctul îmi spunea: 'ceva e în neregulă', dar cărora le-am acordat dacă nu una, atunci mai multe şanse.
... de la nesfârşitele ore petrecute în fel şi fel de anturaje, cu "prieteni" care nu vedeau mai departe de următoarea sticlă de băutură şi următoarea femeie în... următorul boschet - până la oameni "înalţi" şi cuminţi, pe care dacă-i luai puţin la scuturat realizai că nu-s chiar atât de spirituali, ba mai mult de atât... că nu-s tocmai normali la cap, şi că de fapt făceau eforturi să se ridice la înălţimea unui grup doar ca să pară interesanţi, pentru că asta-i cruda realitate - erau nişte trişti incapabili să-şi depăşească condiţia.
... de la tinere care erau atât de aeriene încât nu-şi găseau curul nici cu ambele mâini - până la "femei" care afişau o falsă maturitate/siguranţă de sine şi care se comportau aşa cum numai nişte adolescente ştiu s-o facă, care ori manifestau o lipsă (reală) de interes pentru bani, ori se bălăceau în noroiul snobilor cautând "ieşirea".
... de la "mute" care nu-s în stare să-ţi spună ce le displace - până la "femei" care-ţi spun radiind prosteşte "vai, ştii... vreau sa fac un copil cu tine". Mda... am trecut şi prin shit-ul ăsta. Ce să zic... aproape toate muierile visează la masculi alfa care să le ducă pe cele mai înalte culmi şi să lupte pentru ele... şi cam aproape toate uită cel mai important lucru - că trebuie să merite efortul ăsta din partea unui bărbat.
Am cunoscut oameni... şi-am gustat din viaţă...
... şi pe cât de mulţi am cunoscut, pe atât de puţini mă pot baza. Motiv pentru care prefer muşcătura apăsată a singurătăţii în locul companiei oferite de diverse personaje smălţuite în culori şterse.
Şi cu toate astea... nu mă pot considera marele înţelept. Nu le-am făcut pe toate... şi în mod sigur nu le-am făcut pe toate bine. În exagerarea lor, unii ar spune că sunt mare şi tare, ori că-s aşa şi pe dincolo...
Eu aş spune doar că ştiu pe ce lume trăiesc... şi că am ceva curaj.
Dacă acum 20 de ani eram foarte prietenos şi bun cu toată lumea, la ora asta mă uit urât până şi la contactele virtuale. Dacă nu te cunosc şi-mi dai "friend request" - "cine eşti şi cedracu vrei?" e prima întrebare care-mi vine în gând. Pentru că m-am săturat de lameri/ţe, fuckeri, idioţi şi alte personaje cu mintea'n cur.
La dracu... nu-s genul "dalai lama", şi nu, n-am toate răspunsurile. Le am doar pe-ale mele. Şi doar eu ştiu cum le-am dobândit. Ceea ce-mi dă dreptul să am o filosofie proprie şi să fiu... eu însumi. Restul... e poveste ce merge din gură-n gură, snacks-ul pe care-l ronţăie unii când n-au ce face, la o cafea.
Nu-s extraordinar de interesant dar nici nu trec neobservat. Însă... într-o lume cretină cum e asta în care trăim... mi-ar plăcea să trec neobservat de multe ori.
M-aş bucura dacă oamenii ar deschide dracului ochii - să vadă lucrurile aşa cum sunt în realitate, să gândească pentru sine şi să-şi cântărească corect faptele. M-ar bucura enorm să ştiu că oamenii depun eforturi să privească înainte în timp consecinţele lucrurilor pe care le fac. Ca şi când ar privi o autostradă în lung...
Cred că-ncep să-mi pierd răbdarea cu specia umană...
... de la flirturile stupide de pe net cu femei ce-l caută pe cavalerul salvator cu armura lui strălucitoare şi sfârşesc lamentabil prin a da doar peste o lance nouă - până la petrecerile unde de prea mult confort oamenii se dau în stambă, oameni despre care instinctul îmi spunea: 'ceva e în neregulă', dar cărora le-am acordat dacă nu una, atunci mai multe şanse.
... de la nesfârşitele ore petrecute în fel şi fel de anturaje, cu "prieteni" care nu vedeau mai departe de următoarea sticlă de băutură şi următoarea femeie în... următorul boschet - până la oameni "înalţi" şi cuminţi, pe care dacă-i luai puţin la scuturat realizai că nu-s chiar atât de spirituali, ba mai mult de atât... că nu-s tocmai normali la cap, şi că de fapt făceau eforturi să se ridice la înălţimea unui grup doar ca să pară interesanţi, pentru că asta-i cruda realitate - erau nişte trişti incapabili să-şi depăşească condiţia.
... de la tinere care erau atât de aeriene încât nu-şi găseau curul nici cu ambele mâini - până la "femei" care afişau o falsă maturitate/siguranţă de sine şi care se comportau aşa cum numai nişte adolescente ştiu s-o facă, care ori manifestau o lipsă (reală) de interes pentru bani, ori se bălăceau în noroiul snobilor cautând "ieşirea".
... de la "mute" care nu-s în stare să-ţi spună ce le displace - până la "femei" care-ţi spun radiind prosteşte "vai, ştii... vreau sa fac un copil cu tine". Mda... am trecut şi prin shit-ul ăsta. Ce să zic... aproape toate muierile visează la masculi alfa care să le ducă pe cele mai înalte culmi şi să lupte pentru ele... şi cam aproape toate uită cel mai important lucru - că trebuie să merite efortul ăsta din partea unui bărbat.
Am cunoscut oameni... şi-am gustat din viaţă...
... şi pe cât de mulţi am cunoscut, pe atât de puţini mă pot baza. Motiv pentru care prefer muşcătura apăsată a singurătăţii în locul companiei oferite de diverse personaje smălţuite în culori şterse.
Şi cu toate astea... nu mă pot considera marele înţelept. Nu le-am făcut pe toate... şi în mod sigur nu le-am făcut pe toate bine. În exagerarea lor, unii ar spune că sunt mare şi tare, ori că-s aşa şi pe dincolo...
Eu aş spune doar că ştiu pe ce lume trăiesc... şi că am ceva curaj.
Dacă acum 20 de ani eram foarte prietenos şi bun cu toată lumea, la ora asta mă uit urât până şi la contactele virtuale. Dacă nu te cunosc şi-mi dai "friend request" - "cine eşti şi ce
La dracu... nu-s genul "dalai lama", şi nu, n-am toate răspunsurile. Le am doar pe-ale mele. Şi doar eu ştiu cum le-am dobândit. Ceea ce-mi dă dreptul să am o filosofie proprie şi să fiu... eu însumi. Restul... e poveste ce merge din gură-n gură, snacks-ul pe care-l ronţăie unii când n-au ce face, la o cafea.
Nu-s extraordinar de interesant dar nici nu trec neobservat. Însă... într-o lume cretină cum e asta în care trăim... mi-ar plăcea să trec neobservat de multe ori.
M-aş bucura dacă oamenii ar deschide dracului ochii - să vadă lucrurile aşa cum sunt în realitate, să gândească pentru sine şi să-şi cântărească corect faptele. M-ar bucura enorm să ştiu că oamenii depun eforturi să privească înainte în timp consecinţele lucrurilor pe care le fac. Ca şi când ar privi o autostradă în lung...
Cred că-ncep să-mi pierd răbdarea cu specia umană...
vineri, 23 martie 2012
Iar...
Uneori mă simt al dracului de bătrân...
... ca şi când aş purta nenumărate ierni cu mine - nu-i unul, ci sunt mai multe anotimpuri seci, iar şi iar, care nu aduc decât senzaţia aia de gol...
... pentru că fiecare iarnă e alta... şi iarna e un fel de anotimp tâmpit care se încăpăţânează să se-ntoarcă sub fel şi fel de forme...
... ca-n alte dăţi... mi-a zgâriat sufletul şi mi-a ucis zâmbetul pe chip...
În oraşul ăsta iarna te transformă într-un animal bezmetic ce umblă cu capul în pământ... adulmecând în praf urmele şterse de afecţiune ale unor fantome colorate.
... alergi într-o cuşcă cu gratii roşii, sperând palid că următoarea gură de aer nu va avea iz de mâl îmbâcsit. Te poticneşti şi cauţi cu o mână nevăzută soarele, în piept. Nu mai e acolo...
Arămie şi stinsă - o mare de cioburi sclipeşte în dezordine aşteptând să fie topită.
... ca şi când aş purta nenumărate ierni cu mine - nu-i unul, ci sunt mai multe anotimpuri seci, iar şi iar, care nu aduc decât senzaţia aia de gol...
... pentru că fiecare iarnă e alta... şi iarna e un fel de anotimp tâmpit care se încăpăţânează să se-ntoarcă sub fel şi fel de forme...
... ca-n alte dăţi... mi-a zgâriat sufletul şi mi-a ucis zâmbetul pe chip...
În oraşul ăsta iarna te transformă într-un animal bezmetic ce umblă cu capul în pământ... adulmecând în praf urmele şterse de afecţiune ale unor fantome colorate.
... alergi într-o cuşcă cu gratii roşii, sperând palid că următoarea gură de aer nu va avea iz de mâl îmbâcsit. Te poticneşti şi cauţi cu o mână nevăzută soarele, în piept. Nu mai e acolo...
Arămie şi stinsă - o mare de cioburi sclipeşte în dezordine aşteptând să fie topită.
marți, 20 martie 2012
Gura mică, băi!
Am obiceiul să folosesc cuvântul "tovarăş". Tovarăş în sus, tovarăş în jos... spus mai în glumă sau pe un ton mai serios... "ce faci, tovarăşe?" - uneori sub formă de salut, alteori cu diverse sensuri...
... şi poate fi vorba despre un om cu care doar dau pe gât paharele, halbele... şi pocalele. Dracu'... stai aşa... că din astea n-avem pe inventar. Nu-i nimic, rămânem la halbe. Sau la pahare, pentru cei cărora le place vinul. Tot atunci când spun "tovarăş" poate fi vorba despre un amic sau bun prieten... dar... hmm... numai cei îndeajuns de subtili şi care ştiu că merită se pot gândi la "bun prieten". Iar restul? Restul n-au decât să viseze.
Aşa...
În marele meu talent de a arăta cu degetul adevăruri care supără... mă pune dracu' şi scriu ceva pe pagina de Facebook a unui alt gen de tovarăşi... e vorba de RockFM, gândind că nah... cică-i democraţie şi avem voie să ne spunem părerile deschis - în minunatul secol XXI. Aşa, ca între rockeri, ascultători de rock... oameni cu etichete... sau fără. Şi asta fără înjurături. Decent. Ghici ce? După două minute... commentul era şters.
Mai exact am întrebat de ce respectivii nu cumpără mai multă muzică rock (ok, nu muzică de anul ăsta, dar... măcar albume rock din anii '80-'90, în ideea de a fi mai ieftine). Asta ca să mai mărească fonoteca aia şi să mai schimbe playlist-ul. Personal... mi s-a acrit de playlist-ul ăla obosit / atâta Metallica, Compact, Def Leppard şi alţii (mai răi). Se difuzează aceleaşi bucăţi - over and over again... de la Skidrow, AC/DC, Iron Maiden, Manowar... etc...
Şi spun asta pentru că Metallica s-au dovedit a fi de fapt nişte lameri obosiţi atunci când au făcut materialul din 2007 (parcă 2007 era ), în care aveau "probleme de trupă" şi aduseseră un pârţar de psiholog cu aer afectat ca să-i consilieze. Acum hai să fim serioşi. Diferenţa dintre un "cordac" şi o "p*lă bleagă" o face exact un material de genul, care arată cât de tâmpiţi şi de lameri pot fi până şi rockerii. Ăia de pretind a fi cu spiritul liber şi gândirea "outside the box", da...
Pentru că în locul lui Hetfield (mare mascul pe scenă după care salivau toate "femeile")... reacţia normală a unui bărbat ar fi fost "poc-poc!" - douăzeci de pumni în capul lui Urlich, ca să-i aranjeze ideile de lider de trupă cu figuri. Morţii mă-tii, ia vezi cu cine te porţi aşa...
Dar nu... Hetfield iese din cameră trântind uşa precum un adolescent frustrat. Bine, meştere! Ţine-o tot aşa! Place asta la fanii ăia ai tăi de pe planeta Pământ, în special celor americani... care-s în bună parte puţin retarzi (nici măcar retardaţi), nu-i aşa?
Iar Compact? Mai trişti decât ăia rar am să văd. Burtoşi în colanţi cu faţa buhăită şi vocea piţigăiată... asta da combinaţie. Combinaţie compactă... chiar. Sunt curios ce s-ar fi ales de trupa asta dacă nu i-ar fi copiat cu nesimţire pe cei de la Cinderella...
Cum ar suna printre dinţi, aşa: "cu tine aş vrea să fiu(!)... morţii mă-tii... până târziu" ? Romantic, nu?
Def Leppard? Ascult şi acum. Oamenii mi-au trezit respectul - când în loc să-l dea pe tobar afară după ce respectivul avusese un accident de maşină soldat cu perderea unui braţ, i-au modificat sistemul de percuţie - şi omul a continuat să cânte cu două picioare şi un singur braţ. Da... ăsta e spirit de echipă. Tot respectul. Da' tată... şi ăştia cu măsură, că mi se face rău... Să-i asculţi dimineaţa, la prânz, şi seara... e ca si cum ai mânca baclava toată ziua.
Şi revin...
Cred că voi seta din ce în ce mai rar Winamp-ul pe Rock FM. Nu de alta, dar începe să semene cu un post de radio pe care-l "iubesc" - Europa FM - "un radio de milioane de români" (o parte dintre ei în mod sigur au probleme cu "mandarda") şi "cea mai bună aceeaşi muzică din '80 până azi". Pe ăştia îi ascult fără voia mea în mijloacele de transport când mă lasă acumulatorul de la MP4, şi aproape de fiecare dată îmi vine să vomit.
Aşa că mă-ntorc bucuros la posturile online Pirate Radio KQLZ şi HardRadio.
Pentru că românii n-au ieşit încă din comunism...
Hail!
luni, 19 martie 2012
miercuri, 14 martie 2012
luni, 12 martie 2012
Da...
... ce cred?
Cred că fiecare ar fi trebuit sa rămână cu religia lui şi să stea dracu în ţara lui, cu credinţa lui cu tot. Dacă s-ar fi întâmplat asta - atunci noi l-am fi avut şi acum pe Zamolxe, alţii pe Odin, etc... şi "minunatul" creştinism ar fi rămas acolo unde a luat fiinţă... la ăia de-l aşteptau pe Mesia ca să-i mântuiască "moca".
... tipul de mai jos n-a făcut nişte treburi tocmai ok la viaţa lui, dar din păcate are dreptate în ceea ce priveşte creştinismul.
Cred că fiecare ar fi trebuit sa rămână cu religia lui şi să stea dracu în ţara lui, cu credinţa lui cu tot. Dacă s-ar fi întâmplat asta - atunci noi l-am fi avut şi acum pe Zamolxe, alţii pe Odin, etc... şi "minunatul" creştinism ar fi rămas acolo unde a luat fiinţă... la ăia de-l aşteptau pe Mesia ca să-i mântuiască "moca".
... tipul de mai jos n-a făcut nişte treburi tocmai ok la viaţa lui, dar din păcate are dreptate în ceea ce priveşte creştinismul.
sâmbătă, 10 martie 2012
Movies, anyone? (8) - Filme de război
Spre deosebire de alte genuri - filmele de război nu-şi pierd savoarea prea uşor. Deşi am discutat cu cineva despre fascinaţia pe care o exercită al doilea război mondial şi chestiile psihologice ascunse în spatele filmelor şi jocurilor cu tematică de genul, deşi i-am dat dreptate atunci când a spus că e doar o altă metodă de manipulare, deşi am făcut armata şi-am văzut câtă prostie încape în realitate pe metru pătrat... nu pot să neg că-mi place genul "war".
Am văzut cu mare plăcere Saving Private Ryan şi miniseria care i-a urmat - Band Of Brothers. Mult mai târziu (prin 2010) a iesit undeva cam în acelaşi stil - The Pacific, numai că de data asta acţiunea se petrece în insulele nipone, locuri care pe timp de război seamănă c-un fel de iad pe pământ.
The Pacific n-a avut succesul pe care l-a avut Band Of Brothers . Pentru că adversarii erau alţii, cu alte tactici de luptă, alte arme, altă poveste. N-am înghiţit niciodată faza aia tâmpită pe care o făceau japonezii când se transformau în unelte ale împărăţiei şi mureau "cu onoare". Kamikaze se numeşte, şi da... mi se pare o mare prostie. Singurul moment în care mă poate bufni râsul când vine vorba de un pilot kamikaze - este cel de la începutul filmului The Salton Sea, care e pus într-un loc şi de o asememenea manieră încât n-ai cum să nu râzi măcar puţin. Dar ăla cred că e singurul...
Printre serialele pe care le-am găsit şi urmărit cu plăcere - dar a căror acţiune se petrece ceva mai aproape de zilele noastre - se numără şi The Unit, Generation Kill, sau mai noul (pentru mine)... Over There.
Considerat de unii de prin State ca fiind "prea realist", Over There mi-a plăcut din prima pentru scenariu, realism, jocul actorilor şi scenele de luptă bine realizate. Dacă lupta în filmele de război WWII style era ceva mai clară şi avea cât de cât o noimă... în Over There am dat nas în nas cu faze dure, de gherilă.
Te face să te gândeşti că-i bine să trăieşti într-o ţară mică - pentru că n-ai invadat pământurile nimănui, în plus nimeni nu este crescut şi educat să se răzbune pe tine în cele mai crunte moduri cu putinţă.
Şi aşa... ca notă: ăsta nu-i genul de film pe care vrei să-l vezi cu iubita / iubitul în timp ce ronţăi fericit popcorn.
Am văzut cu mare plăcere Saving Private Ryan şi miniseria care i-a urmat - Band Of Brothers. Mult mai târziu (prin 2010) a iesit undeva cam în acelaşi stil - The Pacific, numai că de data asta acţiunea se petrece în insulele nipone, locuri care pe timp de război seamănă c-un fel de iad pe pământ.
The Pacific n-a avut succesul pe care l-a avut Band Of Brothers . Pentru că adversarii erau alţii, cu alte tactici de luptă, alte arme, altă poveste. N-am înghiţit niciodată faza aia tâmpită pe care o făceau japonezii când se transformau în unelte ale împărăţiei şi mureau "cu onoare". Kamikaze se numeşte, şi da... mi se pare o mare prostie. Singurul moment în care mă poate bufni râsul când vine vorba de un pilot kamikaze - este cel de la începutul filmului The Salton Sea, care e pus într-un loc şi de o asememenea manieră încât n-ai cum să nu râzi măcar puţin. Dar ăla cred că e singurul...
Printre serialele pe care le-am găsit şi urmărit cu plăcere - dar a căror acţiune se petrece ceva mai aproape de zilele noastre - se numără şi The Unit, Generation Kill, sau mai noul (pentru mine)... Over There.
Considerat de unii de prin State ca fiind "prea realist", Over There mi-a plăcut din prima pentru scenariu, realism, jocul actorilor şi scenele de luptă bine realizate. Dacă lupta în filmele de război WWII style era ceva mai clară şi avea cât de cât o noimă... în Over There am dat nas în nas cu faze dure, de gherilă.
Te face să te gândeşti că-i bine să trăieşti într-o ţară mică - pentru că n-ai invadat pământurile nimănui, în plus nimeni nu este crescut şi educat să se răzbune pe tine în cele mai crunte moduri cu putinţă.
Şi aşa... ca notă: ăsta nu-i genul de film pe care vrei să-l vezi cu iubita / iubitul în timp ce ronţăi fericit popcorn.
joi, 8 martie 2012
joi, 1 martie 2012
Abonați-vă la:
Postări (Atom)