N-am să scriu în dimineața asta prea mult. De ce? Pentru că articolul căruia îi voi da share spune destule, și le spune bine. Treaba asta e pentru naivii care cred mizeriile de la posturile TV controlate politic.
Cititi AICI... și puneți-vă întrebări.
Nu puneți botul la toate căcaturile de la televizor...
duminică, 14 septembrie 2014
sâmbătă, 9 august 2014
marți, 22 iulie 2014
Unele lucruri...
... sunt atât de ciudate, că preferi sa le nu le dai share. Altele - atât de neplăcute, că le dai share pentru a le aduce aminte oamenilor în ce lume tâmpită trăiesc.
... iar altele - atât de idioate, încât e păcat să le păstrezi doar pentru tine...
... era vorba aia, despre copii și băgatul degetelor în p...riză
:))
citiți aici...
... iar altele - atât de idioate, încât e păcat să le păstrezi doar pentru tine...
... era vorba aia, despre copii și băgatul degetelor în p...riză
:))
citiți aici...
duminică, 20 iulie 2014
Întrebari la un... mai multe pahare de vin vechi
Parcă-aș începe cu: "băi, pe vremea mea..."
... asa, de-al dracului, ca să oftic niște personaje de poveste ștearsă...
În morții mă-sii de viață...
... dacă stau să-mi aduc aminte (pe vremea mea, da, băi?) proaspeții părinți erau lipsiți de logică în aceeași măsură în care sunt lipsiți de logică cei de azi. Ei, pe vremea aia nu existau calculatoare decât în marile instituții, despre net ce sa mai vorbim... însă arătatul copilului, albumele cu tone de fotografii în curul gol, puța goală, în noroi, la masă, la joacă, pe umeri, în brațe, în brațele altcuiva...
... acele nesfârșite diminutive și giugiuleli, cu tot limbajul stâlcit și lipsit de sens (în afară de sensul comunicării unor tonuri - pe care copilul le percepe drept dragoste, dojană, etc, asemenea unui animal domesticit); lucruri ce mie personal îmi întorc stomacul pe dos... da, toate astea sunt aceleași cu cele din ziua de azi. Însă...
Dacă în perioada respectivă existau totuși ceva limite impuse de tehnologie și de standardele sociale (că deh, vorba din popor - câte bordeie, atâtea obiceie, și din fericire unii aveau "obiceie" bune), azi oricine poate să belească ochii la puiul de om - care "săracul", ăla-i inocent, nu știe pe ce lume cretină a fost adus, și chiar n-are nici o vină. Oricine - asta însemnând de la oameni normali la cap - până la pedofili și alți stricați rău la cutie...
Adică...
... ăla nici n-a făcut ochi bine, că i-ai și aruncat fotografiile pe net. Roșu și umflat la față, treaz sau dormind (la faza asta cu dormitul chiar am o problemă), proaspăt spălat (și bineînțeles... în curul gol), sau murdar de mâncare... ce mai contează? Să te fălești cu el, băi, asta contează. Nu?
Eh, abia acum ajung la punctul nevralgic. Nu-i de ajuns că prin corpul unui copil trec radiații cosmice, unde radio, TV, infraroșii, bluetooth, wireless de la țânșpe routere, telefonie mobilă, undele alarmelor de la mașinile muiștilor - care zbiară toată noaptea în parcare, curenți magnetici... și dracu' mai știe ce; după toate astea îi mai supuneți și la o avalanșă de energii ce vin din partea admiratorilor (și mai ales... admiratoarelor).
"Vaaiiii..."
... stau și mă-ntreb dacă vreunul și-a pus problema protejării copilului pe care l-a făcut. Nu? Parcă așa obișnuiesc să spună oamenii - "am făcut un copil". Sunt geneticieni? Creatori de-a dreptul, ce mai. Li se pare c-au creat viață. Cu toate astea, în loc să văd la oameni grijă față de acea viață, văd mândrie, și mai văd că înaintea logicii... stă egoismul (sau snobismul).
Că deh... toți le pun roșu, să nu se deoache copchilu'. Că sunt sau nu credincioși, superstițioși... toți le pun roșu.
Nu-i așa? Toți oamenii fac asta. Da' nici unul nu se gândește că fărâma aia de om, pe care a adus-o în lumea asta chinuită și diformă... abia își formează aura!
... iar ei, satisfăcuți, "bagă" poze până crapă aparatul foto/telefonul. Iar după aia le bagă pe net. Tare!
Dacă m-ar întreba cineva întreba, i-aș spune că fotografia nu fură sufletul, așa cum credeau amerindienii. Nu, nu cred asta. O fotografie nu face asta, în viziunea mea. În schimb, slăbește aura... și expune persoana fotografiată la energii nedorite.
Deci până la urmă cum e, tovarăși? Cu o mâna dai... și cu una iei. Corect?
Întrebare: ce-i mai important pentru voi? Orgoliul prostesc... sau binele copilului?
_________________________________________________________________________
În jocul "de-a maturitatea" cam dă cu virgulă o treabă din asta...
... asa, de-al dracului, ca să oftic niște personaje de poveste ștearsă...
În morții mă-sii de viață...
... dacă stau să-mi aduc aminte (pe vremea mea, da, băi?) proaspeții părinți erau lipsiți de logică în aceeași măsură în care sunt lipsiți de logică cei de azi. Ei, pe vremea aia nu existau calculatoare decât în marile instituții, despre net ce sa mai vorbim... însă arătatul copilului, albumele cu tone de fotografii în curul gol, puța goală, în noroi, la masă, la joacă, pe umeri, în brațe, în brațele altcuiva...
... acele nesfârșite diminutive și giugiuleli, cu tot limbajul stâlcit și lipsit de sens (în afară de sensul comunicării unor tonuri - pe care copilul le percepe drept dragoste, dojană, etc, asemenea unui animal domesticit); lucruri ce mie personal îmi întorc stomacul pe dos... da, toate astea sunt aceleași cu cele din ziua de azi. Însă...
Dacă în perioada respectivă existau totuși ceva limite impuse de tehnologie și de standardele sociale (că deh, vorba din popor - câte bordeie, atâtea obiceie, și din fericire unii aveau "obiceie" bune), azi oricine poate să belească ochii la puiul de om - care "săracul", ăla-i inocent, nu știe pe ce lume cretină a fost adus, și chiar n-are nici o vină. Oricine - asta însemnând de la oameni normali la cap - până la pedofili și alți stricați rău la cutie...
Adică...
... ăla nici n-a făcut ochi bine, că i-ai și aruncat fotografiile pe net. Roșu și umflat la față, treaz sau dormind (la faza asta cu dormitul chiar am o problemă), proaspăt spălat (și bineînțeles... în curul gol), sau murdar de mâncare... ce mai contează? Să te fălești cu el, băi, asta contează. Nu?
Eh, abia acum ajung la punctul nevralgic. Nu-i de ajuns că prin corpul unui copil trec radiații cosmice, unde radio, TV, infraroșii, bluetooth, wireless de la țânșpe routere, telefonie mobilă, undele alarmelor de la mașinile muiștilor - care zbiară toată noaptea în parcare, curenți magnetici... și dracu' mai știe ce; după toate astea îi mai supuneți și la o avalanșă de energii ce vin din partea admiratorilor (și mai ales... admiratoarelor).
"Vaaiiii..."
... stau și mă-ntreb dacă vreunul și-a pus problema protejării copilului pe care l-a făcut. Nu? Parcă așa obișnuiesc să spună oamenii - "am făcut un copil". Sunt geneticieni? Creatori de-a dreptul, ce mai. Li se pare c-au creat viață. Cu toate astea, în loc să văd la oameni grijă față de acea viață, văd mândrie, și mai văd că înaintea logicii... stă egoismul (sau snobismul).
Că deh... toți le pun roșu, să nu se deoache copchilu'. Că sunt sau nu credincioși, superstițioși... toți le pun roșu.
Nu-i așa? Toți oamenii fac asta. Da' nici unul nu se gândește că fărâma aia de om, pe care a adus-o în lumea asta chinuită și diformă... abia își formează aura!
... iar ei, satisfăcuți, "bagă" poze până crapă aparatul foto/telefonul. Iar după aia le bagă pe net. Tare!
Dacă m-ar întreba cineva întreba, i-aș spune că fotografia nu fură sufletul, așa cum credeau amerindienii. Nu, nu cred asta. O fotografie nu face asta, în viziunea mea. În schimb, slăbește aura... și expune persoana fotografiată la energii nedorite.
Deci până la urmă cum e, tovarăși? Cu o mâna dai... și cu una iei. Corect?
Întrebare: ce-i mai important pentru voi? Orgoliul prostesc... sau binele copilului?
_________________________________________________________________________
În jocul "de-a maturitatea" cam dă cu virgulă o treabă din asta...
joi, 22 mai 2014
duminică, 6 aprilie 2014
Vorbe (60)
Despre un alt aspect al maturitatii...
Cred ca vietile multor oameni ar fi mult mai simple si mai faine, daca acestia nu s-ar identifica atat de mult cu personajele din toate cacaturile siropoase numite pompos "hit-uri muzicale". Fara indoiala... unele cantece se potrivesc cu existenta / starea de spirit a unui individ, insa... muzica este o moneda care rareori cade pe muchie; e deopotriva prieten, si dusman. E vant care te poate ajuta sa ajungi la destinatie, dar si vartej care te poate tine blocat intr-o bucla a suferintei.
S.
Cred ca vietile multor oameni ar fi mult mai simple si mai faine, daca acestia nu s-ar identifica atat de mult cu personajele din toate cacaturile siropoase numite pompos "hit-uri muzicale". Fara indoiala... unele cantece se potrivesc cu existenta / starea de spirit a unui individ, insa... muzica este o moneda care rareori cade pe muchie; e deopotriva prieten, si dusman. E vant care te poate ajuta sa ajungi la destinatie, dar si vartej care te poate tine blocat intr-o bucla a suferintei.
S.
joi, 3 aprilie 2014
Vorbe (59)
"Claritatea... vine cu acea incertitudine - a rouei ce se-agaţă de lumina soarelui de dimineaţă, în pânză nouă, de paianjen...
... şi-aduce furtună, ce toarnă nebunie întunecată şi agonie de nori vineţi - în venele celui ce, pentru o clipă, percepe realitatea."
S.
... şi-aduce furtună, ce toarnă nebunie întunecată şi agonie de nori vineţi - în venele celui ce, pentru o clipă, percepe realitatea."
S.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)