Pe două picioare şi patru roţi

... aşa văd o "plimbare" completă. Fie că e vorba de mers peste Dunăre, în munţii Măcin, sau ceva mai departe, în zona Braşovului, consider că o vacanţă relaxantă cere... roţi. Pentru că mersul pe jos cu un rucsac în spate poate fi plăcut, poate fi sportiv, este sănătos, însă doar un masochist ar merge pe jos 290-300 de kilometri, ca să se bucure de alţi 20 de kilometri prin munţi. Mă rog... eu unul n-aş merge pe jos atât. Aş pune mâna pe o maşină, şi aş conduce până în oraşul cel mai apropiat de  munte. Şi de acolo... încălţat bocancii lustruiţi cu nerv, tras rucsacu'n spate, şi ţigara'n bot. Ei, hai... şi-o sticlă mică de tequilla. Sau una puţin mai mare, de vin roşu :P

În ideea etapei 24 a SuperBlogului 2011, am nevoie de călătorii. Multe călătorii. Lungi călătorii. Pentru că deşi mă simt bine în bârlogul meu, la fel de bine mă simt atunci când hoinăresc. Mmm... nu. Mint. Mă simt de fapt mai bine. E vorba de mobilitate. Şi de scris. Îmi place mobilitatea. Şi-mi place să scriu.
Dar n-am carnet. Şi cum nu-s un mare fan al scrisului la comandă, mi-ar trebui ceva sa mă inspire. Oameni frumoşi, un oraş cu tradiţii, sau o mare furtunoasă. Sau un munte sălbatic - cu o droaie de animale sălbatice. De preferat... sătule. Şi verdeaţă. Multă verdeaţă. Şi o apă curgătoare, acolo. Aşa... ca să am ce bea după arşita lăsată de tequilla. Sau doar ca să am ce asculta atunci când zac întins pe o stâncă, privind cerul.
E o provocare - să scriu despre ceva, folosindu-mi imaginaţia. Însă unele fantezii nu pot întrece o experienţă trăită pe viu.

De mi-ar pune Autonom la dispoziţie o maşină de teren, o şoferiţă cu voce plăcută, echipament de munte, şi o tabletă ASUS, aş umbla pe coclauri de dimineaţă până seara, după urşi, şoimi, capre sălbatice, şerpi veninoşi, sau altele. Aş merge din cea mai înaltă creastă, până-n cea mai adâncă peşteră; i-aş strânge mâna omului simplu care munceşte pământul cu drag, sau m-aş lăsa antrenat în conversaţii lungi de cei cărora viaţa nu are prea multe să le ascundă.
Aş scrie despre toate călătoriile. Rânduri proaspete. Precum pâinea de vatră. Calde, precum focul de seară. Parfumate, precum lemnul de brad. Răcoroase, precum apa de munte. Capricioase, precum vremea. Şi interesante,  precum oamenii.
 :)

postare scrisă pentru etapa 24 SuperBlog2011

IATL

Dacă mă amuză ceva pe planeta asta mică şi albastră, e că-i plină de legi. Legea gravitaţiei, legea lui Arhimede, Pascal, Hubble, legile lui Murphy, legea atracţiei, şi aşa mai departe...
Îmi place sau nu, trebuie să mă conformez gravitaţiei, că altfel mă dă cu fundul de pământ; vreau, nu vreau - trebuie să ţin cont de cea a lui Arhimede, altfel dacă-mi bag fizicul într-o cadă cu prea multă apă, risc să o dau pe jos. Dacă bag presiune prea mare într-un furtun de apă uzat, risc să aud un "plici"; şi în timp ce mă gândesc cum mă-ndepărtez de galaxia învecinată, Murphy râde undeva pe înfundate "ţi-am zis eu... ". Legea atracţiei nu a adus încă pe plaja insulei mele - vreun cufăr plin de chestii strălucitoare, în schimb am ca prieteni câţiva oameni frumoşi, pe care-i iubesc, şi pentru care m-aş da jos din pat la 2 noaptea.
2 noaptea, sau 2 dimineaţa? Aici legea e neclară. E dimineaţă, dar e încă noapte. Beznă. Buhuhuu. La ora aia nu mai miaună nici o mâţă, şi nu mai latră nici un câne. Dadaa... am vrea noi...
Păi... fiecare cu legea/legile lui, nu :)? Şi după toate astea, le mai am şi eu pe ale mele. Legea somnului - dormi... doar dacă eşti mort de oboseală. Legea gătitului -  găteşte doar când ai chef, ca să iasă ceva comestibil... pe care să-l mânânci... cu chef. Legea lui cappuccino cu ciocolată -  double... or nothing. Legea ieşitului în oraş -  sună-mă înainte cu o oră - o oră şi jumătate, dacă vrei să fiu cât de cât bine dispus, şi să nu arăt ca şi când  aş fi scăpat din pădure. Legea culorilor -  nu purta prostiile care sunt la modă (roz???), şi nu ieşi cu femei care poartă culori ţipătoare, prost asortate, şi se dau cu parfumuri de te urcă la stele. Legea aspectului -  întotdeauna uită-te la chipurile şi mâinile oamenilor. Unii oameni au mâini frumoase. Şi dacă nu-s frumoase, sunt măcar îngrijite. În cazul femeilor, aplică legea aspectului, însă fără să te fure peisajul prea tare. Legea prietenilor -  am standarde ridicate la oameni, şi nu-i suport pe cei care n-au puterea să se eleveze, să devină oameni mai buni. Mecanismul e simplu. Dacă nu te trimit eu "unde trebuie", te duci singur. "If you can't keep up, don't step up".
Legea celibatarului - decât o consoartă care să-ţi facă zile fripte, numai să ai pe cineva, mai bine singur. Legea  masculului cu ceva scaun la cap - dacă vrei să ai o viaţă a ta, şi să te simţi liber - nu sta cu părinţii. Legea angajatului -  îmi place să spun că sunt un animal, dar chiar şi aşa, nu lucrez pentru boi. Legea naturii -  dacă ai rucsac (eu am vreo 4), şi afară e înnorat, ia-ţi umbrela. Trecând peste toate glumiţele unora, care vor a fi spirituale (ce tot cari în rucsacul ăla?), tu te vei plimba elegant prin ploaie, în timp ce alţii vor zbura ca potârnichile. Legea cumpărătorului - are treabă cu legea aspectului - dacă vânzătorul / vânzătoarea care îţi vinde carne - poate planta iarbă sub unghii, şi nu foloseşte mănuşi, mergi în altă parte. Dacă vrei gazon, mergi la meci.
Legea sexului -  dacă vrei să te simţi confortabil, fă-ţi timp. N-o ruga pe ea să-ţi cumpere prezervative. Legea răspunsului -  spune "NU", atunci când e nevoie. Legea compromisului - un compromis duce la un altul, deci trăieşti mai bine fără el. Legea scrisului -  scrie doar când ai chef şi inspiraţie. În fond scrii pentru tine. Ei bine, şi pentru cei care se pot regăsi în rândurile tale.
Mmm :)... aş putea scrie o carte, cu atâtea legi. De ce aşa multe? Pentru că gândesc. Sunt... autonom :).

postare scrisă pentru etapa 14 SuperBlog 2011

Prin ţară, pe patru roţi

Am prieteni vechi, pe care nu i-am mai văzut de mult timp, pentru că locuiesc în alte oraşe / ţări, şi prieteni pe care nu i-am văzut şi nu i-am strâns niciodată în braţe, pentru că ne-am împrietenit pe net, şi ei locuiesc "o jumătate de glob mai încolo" :).
Chiar vorbeam cu o săptămână în urmă pe chat cu o prietenă din America, doream să ştiu când va ajunge prin zona noastră, pentru că sunt şanse să facă asta. Mici, deocamdată, dar sunt.
Acum... prietena de care vorbesc nu are foarte mult timp la dispoziţie. E mereu pe fugă, s-a obişnuit să fie mereu pe fugă, având în vedere că are vreo trei job-uri. În consecinţă, n-ar sta în ţară decât 5 zile, timp în care ar fi frumos din partea mea să-i arăt câteva obiective turistice, ca să prindă mai bine istoria locurilor din care mă trag.
Dar... înainte de asta, ar trebui să-i pun la dispoziţie un mijloc de transport.



                                                              


Şi cum "E" este o persoană grăbită, sunt sigur că ar aprecia un Nissan X-Trail, maşină rezistentă, pe care te poţi baza în orice situaţie.

Maşina aş alege-o de la Autonom Rent A Car, cu 30 de centre de închiriere, în 21 de oraşe din ţară (printre care şi Galaţi), companie  a cărei parc auto deţine peste 800 de autoturisme noi. Nu mi-aş face griji în privinţa timpului, pentru că pot face închirierea la orice oră prin telefon, sau online.

De ce am ales un X-Trail? Pentru că mi-ar plăcea să ne plimbăm "puţin", şi să-i arăt Cetatea Histria, cel mai vechi oraş de pe teritoriul României, loc în care m-am simţit minunat. Îmi aduc aminte că am rămas uimit de calitatea cimentului folosit la ridicarea zidurilor oraşului, pentru că este mai rezistent decât cărămida. Din câte am înţeles, "reţeta" s-a pierdut în timp, nu mai ştie nimeni cum se prepară un lucru atât de durabil. I-aş povesti depre primele monede făcute în zonă, şi despre comerţul pe care-l făceau grecii. Urmele lăsate în piatră de roţile căruţelor sunt grăitoare. Dacă îmi aduc aminte bine, depăşesc pe alocuri 4-5 mm în adâncime, sunt adevărate şanţuri.

 
După care am merge în Suceava, să-i arăt ceea ce alţii nu au, chiar dacă sunt mult mai bogaţi, şi anume "albastrul de Voroneţ", considerat de specialişti unic în lume.

Iar ultima oprire ar fi o mare surpriză pentru "E", sunt sigur, pentru că am merge în Braşov, la Castelul Bran.

Cum prietena mea e americană, ar fi mai mult decât bucuroasă, pentru că iubeşte poveştile cu vampiri. Bine, i-am explicat eu că n-are treabă Vlad Ţepeş cu suptul sângelui, ci cu trasul în ţeapă, dar ştiu că tot i-ar plăcea foarte mult să viziteze castelul :)
Şi uite aşa... mi-aş face datoria de ghid :). Sunt sigur că amica mea, care a umblat destul prin lume mulţumită unuia dintre joburi, s-ar întoarce cu amintiri frumoase de la noi.

Postare scrisă pentru etapa 4 SuperBlog 2011


Surse foto: Wikipedia, Nissan