Câinele alfa, pisica beta, şi şoseta teta (I)

Dintr-un anumit punct de vedere, oamenii pot fi încadraţi în două mari categorii: cei care bagă bărbia-n piept, tac şi înghit, atunci când sunt presaţi, oprimaţi, înghesuiţi într-un colţ, stârniţi; şi cei care reacţionează pe loc, fără să gândească prea mult, care îţi zic rapid nişte chestii, eventual te şi pocnesc.
Primul gen îl voi numi... canin, fiind cel calm, care trage coada între picioare atunci când e băgat la colţ, primeşte lovitură după lovitură,  şi nu mai are curajul să reacţioneze.
Al doilea gen e cel... felin, care reacţionează imediat, din instinct, şi care - în ciuda faptului că e băgat la colţ - dă cu ghearele şi muşcă până în ultima secundă de viaţă.

Acum... nu am ceva împotriva caninelor. Astea sunt doar nişte metafore, sper să fie luate ca atare. Iubesc câinii. În felul meu, chiar dacă asta înseamnă că sunt rece. Pe unii mai mult decât pe alţii, dar... asta e altă treabă :P.

În plus, există nuanţe de gri, între alb şi negru. Sunt "canine" deghizate în "feline", şi viceversa. Unii vor să pară ceea ce nu sunt, pentru că dă bine la celelalte animale din "junglă"; iar ceilalţi se stăpânesc, în ideea că ştiu de ce-s capabili când sunt călcaţi pe bătături, şi le este de ajuns că ştiu asta.

Pauză - la radio cântă Cinderella, cu "Somebody save me", piesă după care s-au inspirat ăia de la Compact, când au făcut "Cine eşti tu oare"... şi s-au inspirat atât de mult, că au luat aproape toată linia melodică , dracu'... Mi-e greu să mă abţin. Îhhh, lamerii...

Revenind...
Comportamentul variază de la om la om, şi de la circumstanţă la circumstanţă. E uşor de confundat o "pisică"  cu un  "câine", atunci când "pisica" respectivă se poate stăpâni, preferă latura calmă, şi este conştientă de dezastrele pe care le poate produce dacă se lasă în voia instinctelor şi reacţionează.
Şi la fel de bine... confuzia poate veni şi din partea "câinilor".
Ai să vezi un "câine" dându-se drept "pisică", cu succes chiar, ca să câştige ceva - respect, recunoaştere, atenţia sexului frumos, aer în piept... mă rog... orice. În mijlocul "haitei", sau lângă jumătatea-i păroasă - va trebuie să păstreze aparenţele, şi străluceşte, însă odată ce e lăsat singur puţin timp, îşi pierde încrederea de sine şi aura minunată. "Câinele" e cel care te atacă atunci când se simte protejat de "haită", şi tot el este cel care îţi zâmbeşte chinuit sau chiar dă bir cu fugiţii din faţa ta,  atunci când e singur, pentru că singurătatea e unul dintre cei mai mari duşmani ai săi. În singurătate îi dispar sarcasmul, glumele, şi "creativitatea". În singurătate nu râde.
"Câinele" e cel care pus la zid - face în pantaloni, în loc să arate cu stil plutonului de execuţie... degetul din mijloc.

Păreri ?