Fire in the sky

Am fost în noaptea asta pe faleză, în încercarea de a găsi "ceva-ul" ăla din eclipsele de Lună pe care le-am văzut  acum mulţi ani. M-aş fi bucurat să fie linişte. Ei bine... n-am avut parte de prea multă linişte, dar...
Văzând eclipsa, mi-am dat seama că-mi lipseşte vechiul meu balcon, de la etajul 10, cu vedere spre Dunăre, unde în nopţile senine de primăvară sau vară - beam un vin alb (sau roşu, dupa chef), şi ascultam blues în surdină - cu o ţigară în colţul gurii, ţinând picioarele pe balustradă.

În noaptea asta am realizat pentru a nu ştiu câta oară... că oamenii au uitat să stea locului, şi să se bucure de lucrurile simple, în linişte. Cât despre cei tineri... nu cred c-au învăţat cum se face asta...
Prima parte a eclipsei am prins-o la "Zid", atunci cand Luna părea acoperită parţial de un nor murdar. Cum îmi place să mă bucur de evenimentele de genul - fără a auzi toate discuţiile celor din jur şi muzica de la terase,  m-am retras câteva sute de metri "mai încolo", unde am stat de unul singur, în întuneric. Sfârşitul primei părţi a fost superb. Am aşteptat mai bine de 30 de minute, cred, să văd acel ultim colţ de Lună, precum un ac alb, încovoiat, aruncându-şi lumina din ce în ce mai slabă peste apele Dunării.
Apoi a venit partea a doua, destul de ciudată pentru "ăi mai slabi de înger", pentru că prima umbră, roşiatică, a fost acoperită de o alta, mai întunecată, iar dacă la prima fază astrul cu zâmbet strâmb încă se mai reflecta în apă, la a doua devenise greu de reperat pe cer. Şi dacă sfârşitul primei părţi a fost frumos, mijlocul celeilalte a fost magnific. Da, ăsta e cuvântul. Imaginea a fost în acelaşi timp... de speriat. Un astru pe moarte, imens şi rotund,  cu întuneric în mijloc, şi foc pe margini.  Care m-a dus cu gândul la... răul din "The Fifth Element".
Sincer? Nu e de mirare că în alte vremuri oamenii o luau razna văzând aşa ceva :).