Abatorul numit "politică"

... mi-am amintit de un studiu făcut de "niște tipi", din care reieșea că puțini oameni de pe planeta asta au IQ-ul mic/sunt cu adevărat proști. Luând în calcul respectivul studiu... trebuie să spun "băi, ceva nu se leagă".
Se pare că prosteala mass-media ține, și ține bine. Se pare că prosteala blogurilor personale și  a paginilor de Facebook, Instagram (sau ce dracu' mai folosesc politicienii și vedetele radio-tv) ține și ea. E vorba despre figurile plăcute care folosesc vorbe alese, sau despre îmbuibații cu fețe porcine și comportamente lor deviante. Într-o extremă sau în cealaltă, toți reprezintă surse de "informație". Toți îndeamnă. Toți îți spun să votezi. Că așa e normal, așa e constituțional, așa e național...
Mai mult de atât, unii dintre ei încearcă (mascat, sau nu) să le zică oamenilor și cu cine să voteze, poate-poate pune fraierul de alegător botul la vrăjeală, măcar unul, doi, acolo...

Degeaba îi explici castravetelui care-i adevărul, dacă ăla nu vrea să înțeleagă. C-o faci an de an, o dată la patru ani, nu mai contează.
Stai, și te întrebi unde greșești, dacă ăla-i încăpățânat, ignorant... sau de fapt e prost cu spume.
Pentru că asta-i întrebarea.

Problema românului nu este nerespectarea legilor. Problema românului este respectarea fără crâcnire a legilor făcute de hoți și criminali, care-s băgate pe gât cu forța, și care-s întreținute de securiști, polițiști și jandarmi.
Toată lumea își dă cu părerea și cu presupusul despre politică, oameni politici și datoria civică, mersul la vot, dar...
... prea puțini au coaie pentru a sublinia ceea ce este evident: adevărul, și mai puțini au curajul de a face ceva în privința asta.

Adevărul, așa cum îl văd eu, e că valorile sunt răsturnate, ce e nasol și fără de bun gust a fost ridicat la rang de fain, iar ce era bun s-a dus... "pulă de suflet".
Luând în calcul ideea de vot (ăla unde în curând vor merge mulți, ca oile), o fațetă a adevărului este că nici unul dintre noi nu-l cunoaște personal pe candidat și nici n-are experiențe de viață în comun cu el.
Se bate (sau se omoară) frate pe frate, când e vorba de bani, ce să mai spui despre unul pe care îl vezi la televizor?
Ne tragem din animale, și animale (încă) suntem. Evoluate, mai mult sau mai puțin civilizate, dar... tot animale suntem. Treaba asta nu s-a schimbat până acum, și nici n-o să se schimbe curând.
Unul dintre lucrurile la fel de vechi ca noi - este setea de putere. Iar treaba asta e valabilă - de la neanderthalianul care-ți futea o bâtă în cap, ca să-ți ia bling-bling ul - până la omul "civilizat" de azi (ăla care-și calcă semenii în picioare pentru o reducere de căcat, într-un mall de căcat).

Acum - atenție.
O altă fațetă a adevărului este asta: puterea luată prin forță și manipulare de către trădători de țară, hoți și criminali nu se ia înapoi decât prin forță. Auziți, băi castravetilor?  Puterea... nu se dă din mână pentru c-o cereți voi frumos și civilizat, prin vot, și nici făcând demonstrații pașnice. Apropo, vede cineva mizerabila ironie, că tot veni vorba despre demonstrații? Ceri voie... ca să-ți ceri drepturile. Tare, nu-i așa?
Bă! Nu te duci la un criminal, la un hoț, sau la un trădător de țară și-i ceri cu frumosul să nu te omoare, să nu te fure, sau să nu te trădeze. Mai mult de atât, nu te duci la ăia care-s implicați mai mult sau mai puțin direct în furturi, corupție, crime și acte de trădare a țării (etc, puneti-va în pula mea mintea la contribuție)... să le ceri frumos puterea de care țin cu dinții. Ăia-ți râd în nas. Ba eventual au tupeul să aducă vorba de... calomnie. ,,Cum dom'le, EU?"

Asta n-au înțeles oamenii. Sau n-au vrut să vadă, pentru că na... implicarea costă, adevărul doare, de ce să sufere? Puterea se smulge din mână. Nu se dă doar pentru că respiri aer de România.
De asta au bătut băieții fierul tare pe ideea "instigării la violență". Ca nu cumva să miște românul și să ceară prea mult din ce-a produs. Băi castraveților, s-a întrebat vreunul dintre voi de ce sunt mai mulți jandarmi în țara asta decât militari?

Da' nu-i așa? O să mergeți precum oile la vot și anul ăsta, ca să vă eliberați conștiința, și-o să vă spuneți singuri c-ați făcut ceva important, ați contribuit la ceva mare, grandios.
Ei bine, doamnelor, domnișoarelor și domnilor, bulangiilor și (măi) coardelor...
Singurul lucru grandios în povestea asta va fi un rahat, la fel de mare precum sunt așteptările voastre.




Citate? Neah. Fără citate și fără scriitori cunoscuți, de data asta. 
Ăsta-i unul dintre lucrurile tâmpite pe care le fac oamenii: să-i lase pe alții să gândească în locul lor. 
"Ai auzit ce-a spus ăla? Om mare. Cugetător."
Puneți mâna dracu' și gândiți.

Scream and run, or stay and fight

Îmi aduc aminte de o cugetare... e una dintre cele pe care am considerat că merită să le scriu într-un caiet gros, acum mulţi ani...
"Eşti invincibil dacă nu intri în lupte dincolo de sfera puterii tale." - Epitect
Acum... asta presupune să te cunoşti foarte bine, să ştii ce-ţi pot capul şi inima - în chestii zilnice, şi în situaţii pe care nu le întâlneşti la orice pas.

 

Însă mereu rămân lucruri de cunoscut, tărâmuri pe care nu le-am atins niciodată, ori pe care nu am păşit decât cu imaginaţia. Iar necunoscutul... are muzica sa stranie, care îmbie şi sperie, care te-atrage şi te-ndepărtează în acelaşi timp, care-ţi şopteşte "fugi!", sau "vino mai aproape".
Uneori se întâmplă să le auzi pe amândouă, chiar.  Se-ntâmplă să le-auzi în acelaşi timp; e un balans dureros între două infernuri, şi fiecare dintre ele te arde - puţin câte puţin. Însăşi distanţa dintre ele e suferinţă pură, acea pendulare nesfârşită, şi nesiguranţa pe care o dă această pendulare, chinuie mai rău decât ambele iaduri la un loc.
... iar timpul?... te transformă în flacără, şi soare, când toţi ceilalţi cred că te vei transforma în fum, şi cenuşă.

"Daca tratezi un om aşa cum este, va rămâne tot aşa. Însă dacă-l tratezi ca şi cum ar fi ceea ce s-ar cuveni şi ar putea fi, va deveni acel om mai mare şi mai bun." - Goethe

Sunt lucruri care nu pot fi egalate de nimic, pe lume. Să vezi în oameni ceea ce alţii nu pot vedea, nu pentru că acel "ceva" nu există, ci pentru că n-au capacitatea să-l vadă. Să atingi în ei... ceea ce alţii nu pot atinge. Să simţi... ceea ce alţii nu simt. Să crezi, atunci când nimeni din jurul tău nu are credinţă, să crezi... chiar şi atunci când omul pe care-l atingi, îl vezi, şi-l simţi, nu crede.
Şi cât timp ai credinţă în ceva, sau în cineva, nimic nu te doboară. Atunci, abia atunci... realizezi că sfera puterilor tale se măreşte, şi că în loc să ţipi şi să fugi, alegi să rămâi strângând din dinţi, şi să lupţi - cu ultima picătură de sânge, şi ultima suflare.

Contraste nevăzute

... despre putere. Despre cât de mult coboară oamenii, crezând că de fapt urcă.

Adevărata putere nu e cea pe care o arăţi la tot pasul, când eşti gata să provoci mari daune, ci e în stăpânirea pumnului, tocmai atunci când îţi vine să pocneşti pe cineva. E în stăpânirea de sine, şi găsirea în adâncul inimii tale a dragostei, atunci când veninul cuvintelor îţi stă pe limbă. Adevărata putere n-ai s-o găseşti în a fi "alfa", ci în a-ţi lăsa prietenul să respire acelaşi aer pe care-l tragi în nări, de la acelaşi nivel. Înseamnă să-ţi placă iubita prietenului, şi totuşi să stai în banca ta, chiar dacă ea flirtează cu tine. Şi asta mai ales dacă "prostul" ţine la ea. Înseamnă să nu-ţi baţi joc de defectul de vorbire al necunoscutului/amicului/prietenului, oricât ai fi de beat; înseamnă să nu te foloseşti de slăbiciunile unui om, care ţi-a dat un anumit loc în viaţa lui, pentru că tu vrei să fii cu un cap mai sus decât el. Înseamnă să gândeşti, în mijlocul unei grup, şi să ai curajul să faci ceva, chiar dacă ceilalţi te critică. Nu în ultimul rând, înseamnă să taci, atunci când simţi nevoia să vorbeşti, dar n-ai nimic de spus. Înseamnă să iubeşti, chiar şi atunci când nu ţi se răspunde cu iubire.

Adevărata putere nu stă în a lua cu ambele braţe, ci în a fi capabil să dai cu toată fiinţa, radiind, până la sacrificiul de sine.