Roib

Mi-am strâns părul în coadă de cal, să pot zburda liniştit pe străzile neprietenoase ale oraşului, unde praful de o culoare pierdută se topeşte în stropii reci ai unei ploi de primăvară. Azi... sunt un rege al simţurilor îngheţate, şi al inimii ce bate cu zgomot surd în căutarea ecoului. Sunt gunoierul nobil, aflat în căutarea trecutului cu sclipire de titan, în care adevărul mângâie precum bronzul lăsat de soare pe o piele albă, virginală. În neclintirea mea, sunt vântul. În nemişcarea mea, încă alerg către oameni, dorind să fiu înconjurat de lumina braţelor.