Gri

... a trecut ceva timp...
Paşii mi se poticnesc deasupra unui alb fără viaţă - ce încearcă cu răceală să-mi ascundă drumul lung. Dau liber unui nor de fum şi încerc să-mi imaginez cum ar fi să-ncremenească în aerul îngheţat al serii. Mi-ar plăcea să-l prind c-o uşoară neglijenţă de un stâlp, să se mişte în bătaia nemiloasă a vântului de iarnă - asemenea unui banner căruia i s-a desprins unul dintre cabluri.
L-aş prinde şi l-aş lăsa acolo... iar chemarea lui cenuşie şi izbită s-aţâţe soarele portocaliu la sfârşitul fiecărei după-amiezi care dă să fugă speriată peste câmpuri...

Roib

Mi-am strâns părul în coadă de cal, să pot zburda liniştit pe străzile neprietenoase ale oraşului, unde praful de o culoare pierdută se topeşte în stropii reci ai unei ploi de primăvară. Azi... sunt un rege al simţurilor îngheţate, şi al inimii ce bate cu zgomot surd în căutarea ecoului. Sunt gunoierul nobil, aflat în căutarea trecutului cu sclipire de titan, în care adevărul mângâie precum bronzul lăsat de soare pe o piele albă, virginală. În neclintirea mea, sunt vântul. În nemişcarea mea, încă alerg către oameni, dorind să fiu înconjurat de lumina braţelor.