Aruncă grelele veşminte de împrumut. Îmbracă-te-n petale. Trăieşte cu putere. Zâmbeşte mult. Ascultă vocile zeilor.
ASUS ROG:
Nu ţi-a fost niciodată teamă. Ai păşit pe câmpul de luptă cu pieptul înainte, purtând cea mai frumoasă armură. Cea mai ascuţită sabie. Cea mai echilibrată lance. Şi cel mai rezistent scut. Războiul se apropie. Vocile camarazilor te cheamă. Armurierul Republicii te aşteaptă.
ASUS seria N:
Fineţe clasică. Claritate. Locul în care liniile simple învăluiesc complexitatea si forţa.
ASUS Lamborghini:
Poţi să-l conduci fără carnet. Acum îţi poţi permite să fii agresiv. Fără limită de viteză. Fără pericole. Fără să iei amenzi. Bucură-te de putere.
ASUS Transformer:
Orientează-te şi priveşte. Navighează. Scrie. Citeşte. Fotografiază. Ascultă. Destinde-te. Tu lucrezi 8 sau 10 ore. El lucrează 18. Ţie îţi trebuiesc 7-8 ore de somn. Lui doar 3 . Eee Pad Transformer.
Cu zâmbetele calde ale prietenilor, căderea lină a frunzelor de un galben stins, şi cu muzică bună - îmi încarc vechile baterii. Undeva... într-unul dintre ungherele pătimaşe ale minţii... e amintirea muntelui cu piele de alabastru şi păr verde, care mi-aduce linişte în mijlocul unui oraş zgomotos şi prăfuit. Am nevoie de Zen. Surâs. Susur. Pârâul care mi-a sfinţit cu atingerea-i răcoroasă picioarele obosite, curge repede şi limpede... printre... peste pietre.
N-aud chemarea înălţătoare a şoimului, şi nici strigătul de întâmpinare al uliului. Căci nările-mi freamătă în parfumul aspru al acului de brad, şi ochii-mi lăcrimează fericiţi în ceţurile ce se ridică de pe culmi.
"Tu eşti prea Zen pentru vremurile astea". Mă încrunt uşor, şi-l privesc pe amicul meu. "Mai ales în vremurile astea e nevoie să fii Zen", îi răspund calm, în timp ce-mi aduc aminte de un film . Ar trebui să am o mulţime de mâini cu o mulţime de degete, ca să număr toate filmele pe care le-am vizionat. Da. Însă n-am văzut nicăieri un personaj a cărui linişte interioară să-mi placă mai mult decât cea a lui Ogami Itto, din "Lone Wolf And Cub".
Şi-mi aduc aminte de cuvintele unei vechi amice. "Nu te-ai născut samurai, nu poţi fi unul". În alte cuvinte, "termină cu prostiile", e secolul XX, şi nu eşti în Japonia. Nu eşti nici măcar japonez. Da, asta se întâmpla în secolul XX...
Ei bine... nu-s samurai, dar am curajul să merg la război. Nu sunt samurai, cu toate astea scriu versuri, şi unele dintre ele bat uşor înspre stilul haiku. Şi nu, nu sunt japonez, însă iubesc unele lucruri care vin din Japonia. Simplitatea e unul dintre ele.
Nu, nu sunt japonez, ci sunt european. Unul care a practicat vreo câţiva ani arte marţiale, şi care e privit ciudat atunci când spune că ascultă muzică tradiţională chinezească cântată la erhu. Sunt aici, cu tine, şi în acelaşi timp sunt "acolo", sunt modern, şi în acelaşi timp sunt din alte timpuri... sunt energic, vicios, exuberant, furios, uneori poate enervant... şi în acelaşi timp... sunt Zen. Nu pentru că vreau să fiu interesant, să dea bine "în poză", ci pentru că nu ştiu alt fel de a fi.
În mine se împletesc vârsta gândului şi viteza faptei. Pentru că am nevoie de viteză. Am nevoie de spaţiu, şi am nevoie de autonomie. Am nevoie de stil. Am nevoie de cel mai fin sunet, ca să-mi mângâie auzul.
Şi mai mult decât oricând... am nevoie să rămân... Zen.
