.................................Reflexie....................................

De ce-mi luceşti aşa străină?

...nu eu sunt cel ce-a spart

în cioburi, vasul cu lumină.

De ce eşti rece şi lividă,

aşa departe, şi cumplită?

De ce-atingi apa-n astă seară,

şi-n alte nopţi de caldă vară,

de ce te-ascunzi pe-acelaşi cer

cu multe stele mişcătoare,

prea mici, şi obositoare,

de ce iar vii, de ce apari,

nopţi de-a rândul, şi dispari?

 De ce nu stai pe loc, odată, 

Să luminezi a mării spumă,

din pline maluri cu furtună,

de ce priveşti încoace rece, 

şi nu îmi spui o vorbă bună

... de ce nu stai cu mine, Lună?

 sursa foto: http://laundelles.wordpress.com/2007/09/

In vino veritas

"And I see something in her eyes,
Sends me to a better place."

De necontestat... unii oameni au darul de a scoate ce e mai bun din noi, la iveală. Nu pot decât să le mulţumesc celor care au reuşit să facă asta cu mine. Nu e chiar uşor să scoţi ce e frumos, dintr-un  om. Spun asta pentru că sunt puţin introvertit... şi puţin taciturn. Şi chiar dacă pare frumos, nu e uşor să fii punct de reper, măcar pentru unii, dacă nu pentru toţi.. Viaţa e precum o mare plină de furtuni, în care unii sunt faruri, iar alţii sunt călători. Oricât de bine ai fi înfipt în mal, uneori marea te doboară. Şi nu te ridică înapoi decât echipajele acelor vase cărora le-ai luminat drumul, măcar un pic, pe timp de furtună.