de azi...

                                             Îndemn                                 20.08.2011

Haide...

trage linie-n furtună,

... şi vezi cât verde-n valuri

se adună.

Aruncă-mi sufletul, să-ntindă

întunecate, ude stânci,

nemângâiate de porunci...

... şi trage-mă în larg.

Şi rupe cerul în şuvoaie fine,

în colorat miros, de tine,

loveşte-mi realitatea în rafale,

şi fă-mi să zboare aripile de zale.

Scufundă-mă în negrul pietrei,

şi în miros de alge, stins,

aruncă-mi lin, un fulger ,

şi-n jocul norilor m-am prins.

Gând

Ai vrea să fiu
Eu...
Vântul tău,
Şi totuşi nu-ţi deschizi
Aripile de pasăre,
Nici pânzele de corabie,
Să te pot purta
Pe unde n-ai fost vreodată.

În...

Sună obosit
Clopotul din verde piatră,
Din cenuşii vechi-albaştri munţi.

Rostogolesc ecouri
De fâlfâit de corb.

Sudoarea mea curge
Cu susurul izvorului ce nu l-am întâlnit,
Iar paşii mi se-agaţă
De poteci înguste.

Magma

Îmi fierbe sângele de canibal,
şi roşie se-ncinge acum noaptea,
căci am să muşc din sânu-ţi tropical
de-ar fi să-mbrăţişez şi moartea.

Noi vom ieşi în aer rece, noaptea,
având pe buze-un gust carnal,
natura m-a făcut de dimineaţă canibal,
şi râd pe înfundate de-aud moartea.

Ca-n alte dăţi, s-a lăsat iarăşi noaptea,
mă chinui şi mă muşti, precum un canibal
eu îţi privesc lungitul trup, ce tropical
mă arde, făcându-mă să-mi doresc moartea.

Destinaţie

Picură-mi în ochi

Valuri de lumină

Caldă, şi divină,

Căci m-au uscat atâtea ape,

M-au nedormit atâtea vânturi,

Şi-am ascultat prea multe cânturi,

De-am obosit, între pământuri.

În păstrare

Îţi las ţie

sufletul meu, în grijă.

Eu plec în câmpia nemuririi,

şi-a desfătării sub razele de Lună,

plec s-adun rouă din razele de Soare,

şi irişi cenuşii... din ochi de zână. 

Sufletul meu a atins

cele mai albastre colţuri,

şi mă prefac că nu ştiu,

că alţii ştiu...

Sărut viaţa cu inima, dar spune-mi...

cine mă va salva, dacă îmi vor crăpa buzele?...

Cine mă va ajuta,

dacă pleoapele îmi vor albi, să văd,

şi cine mă va iubi...

... dacă voi fi gol?

.................................Reflexie....................................

De ce-mi luceşti aşa străină?

...nu eu sunt cel ce-a spart

în cioburi, vasul cu lumină.

De ce eşti rece şi lividă,

aşa departe, şi cumplită?

De ce-atingi apa-n astă seară,

şi-n alte nopţi de caldă vară,

de ce te-ascunzi pe-acelaşi cer

cu multe stele mişcătoare,

prea mici, şi obositoare,

de ce iar vii, de ce apari,

nopţi de-a rândul, şi dispari?

 De ce nu stai pe loc, odată, 

Să luminezi a mării spumă,

din pline maluri cu furtună,

de ce priveşti încoace rece, 

şi nu îmi spui o vorbă bună

... de ce nu stai cu mine, Lună?

 sursa foto: http://laundelles.wordpress.com/2007/09/

Noapte

 (I) 

Insomniile...

au devenit prietenele mele.

Nu-i aşa?...

...ce anturaj sinistru

am.

(II)

Îmi place...

noaptea.

Indigoul ei mă luminează...

până în creştetul tălpilor

(III)

A amuţit

ceasul pe care nu îl am.

Nu-i mai aud bătaia dureroasă,

ca o coasă.

Nu se mai leagănă 

înnebunitorul pendul.

Sursa foto: http://www.corarennie.com/ideomotor-and-intuition.html