Canibalismul la hiene

Ca şi când nu ar fi fost de ajuns că ne aflăm în ape mici şi tulburi... mai suntem înconjuraţi şi de hiene -  care de data asta îşi ţin colţii la vedere. Mai mult de atât... au început să se muşte unele pe altele. În văzul lumii. Da, pentru că la vedere au ajuns să fie făcute lucrurile, schimbând standardele şi demolând vieţile celor care au ajuns să fie din ce în ce mai obosiţi, din ce în ce mai puţini, din ce în ce mai dezinteresaţi, şi din ce în ce mai dezbinaţi.
Mi se pare... Nu, nu mi se pare. Este.
Este un lucru inadmisibil să stai atunci când nu eşti dorit.

La scară mică - un lucru de genul îl putem vedea în jurul nostru atunci când vine vorba de relaţia amoroasă dintre doi oameni. O reacţie normală şi de bun simţ, iar aici mă repet - NORMALĂ şi de BUN SIMŢ... atunci când îţi spune cineva "nu te mai vreau în viaţa mea" - este să pleci. Pentru că oricât de importanţi ne place să credem că suntem... sunt lucruri pe care pur şi simplu nu avem dreptul să le facem. Nu că nu putem. N-avem dreptul. Punct. Din momentul în care un om forţează mâna altuia ca să rămână în viaţa acestuia... ei bine... din  momentul ăla s-a năruit "castelul", oricât de durabil părea a fi el. Nimic n-o să meargă, nimic n-o să se mai contruiască de către cei doi. Nimic... nici pasiune, nici tandreţe, nici scrisori interminabile, nici mesaje criptate, nici baie în doi cu lumânărele parfumate, nici plimbări sub clar de lună, nici filme văzute la ore târzii, nici cumpărături făcute împreună în timp ce zâmbeşti ştrengăreşte cu o frunză de salată în colţul gurii... Nimic. Nada.

... şi cine are puţină imaginaţie îşi dă seama cât suferă persoana care a spus în cele din urmă "vreau să pleci".

... aceeaşi putere a imaginaţiei poate să creeze acel cadru (la scară puţin mai mare)  în care... este vorba despre un grup de prieteni. Grup din care - după ceva timp - se desprinde o persoană... pentru că face greşeli peste greşeli. Mizerii peste mizerii. Şi în cele din urmă... după ce s-au săturat toţi de glume proaste, minciuni, secrete murdare, ipocrizie şi libidinism... omul respectiv rămâne singur. Şi eu unul nu-i plâng de milă. Pentru că are exact ceea ce merită. Acum... una este să fii scos din viaţa unui singur om care nu te mai vrea... şi alta e să fii scos din vieţile mai multor oameni. Şi oricât de tâmpit şi oricât de idiot ai fi, tot reuşeşti să înţelegi că lumea nu te mai vrea prin preajmă... ba chiar la un moment dat începi să înţelegi că ceea ce faci e foarte greşit şi că deranjează. Treaba de care vorbesc e veche, are ani buni de zile... omul despre care "vorbesc" se pare că s-a mai schimbat (în bine, chiar)... însă acum e prea târziu.

... acum... nivelul al treilea cere ceva imaginaţie. Pentru că e la scară mare. MARE. Vorbesc nu despre un om,  nu despre doi, nici despre zece... ci vorbesc despre milioane de oameni. Milioane. Pentru că una e să nu te vrea iubitul/iubita. Alta e să devii nedorit într-un anturaj. Şi cu totul alta e să fii refuzat, renegat... de milioane de oameni.
Ştie toată lumea la ce mă refer... Păi băi nene... (sunt sigur c-ai vrea să-ţi spun "domnule", dar nu meriţi)...
Aici nu ne jucăm precum ţâncii în jurul pomului de Crăciun, DORIND cadouri. NU. Este clar acum că nu faci diferenţa între 'dorinţă' şi 'voinţă'. Când vine vorba despre alegeri... acolo e 'dorinţă'. Atunci şi acolo îşi doreşte omul să îi fie viaţa mai bună. Şi atunci speră. Când vine vorba însă despre cârmuitul prost şi durerea care s-a strâns în oameni... acolo nu mai vorbeşti despre 'dorinţa' poporului, ci despre voinţa poporului.

 ... şi indiferent cine eşti, indiferent cât "spate" ai... indiferent că-ţi place, sau nu... trebuie s-o respecţi.

Contrast

În timp ce unii suferă pentru că n-au primit îndeajuns de multe cadouri - de la toată lumea, alţii suferă pentru că n-au avut posibilităţile să le ofere persoanelor dragi - şi altceva, pe lângă zâmbetul sincer, venit din inimă.

Una dintre plăcerile mele

Suntem aproape în Decembrie. Uhh... nici nu ştiu când a trecut luna asta. Timpul parcă trece mai repede când ai activitate, şi pe deasupra eşti binedispus. Ei bine, a trecut puţină vreme de când am dăruit ceva, dar asta nu mă opreşte să mă gândesc în continuare la cadourile pe care le-aş face celor dragi.
Şi cum vin sărbătorile, de unde să aleg nişte cadouri de Crăciun? Hmm... am câteva magazine mai răsărite prin  oraş, însă uneori nu găsesc nimic care să-mi placă. Da' nimic. Uneori e nevoie să aleg un lucru dintr-un magazin din centru, şi altul din mall-ul care se află la capătul oraşului. Aşa cum se mai întâmplă, atunci când am la dispoziţie bani, nu am în schimb suficient timp pentru umblat prin oraş. E "minunat" să alergi după cadouri la ore de vârf. Trafic. Şoferi care se înjură. Zgomot. Înghesuială. Oameni. Prea mulţi oameni. Şi atunci... ce fac? Păi... aştept o altă zi, mai liberă, dar asta cu riscul de a fi dezamăgit de lipsa obiectului pe care voiam să-l  cumpăr. Sau...

În unele privinţe am răbdare. Însă când e vorba de cadouri, mi se pare magic să aleg un cadou atunci când "mi s-a pus pata" :). Momentul ăla e încărcat cu o energie unică. Poţi să vii cu o privire din aia fixă, şi să-mi spui că nu-s practic, că mai bine am grijă de mine, că eu contez şi să-i las pe alţii, etc... N-ai să reuşeşti să-mi schimbi felul de a fi. Cel puţin, nu în privinţa asta.
Da... şi ce dacă-mi sar banii din buzunar? Toată treaba e să-i am. Pentru mine e o bucurie să fac apropiaţilor cadouri. E mai mult decât o simplă bucurie, e fericire. Chiar mai mare decât cea pe care o am atunci când primesc ceva în dar.

Cum vorbeam de timp şi umblat... dacă n-am timp să cutreier oraşul în lung şi-n lat, la orele în care sunt deschise magazinele, pot să umblu în schimp pe net.
Şi cum îmi plac magazinele pline de bunătăţuri, cel la care m-aş opri e Borealy, pe care l-am mai vizitat în trecut.

Ei... nu petrec eu foarte mult timp cu familia, dar asta nu înseamnă că nu mă gândesc la mama şi la una dintre  mătuşile care m-au suportat când eram mic şi năbădăios.

Mamei (care bea cafea în fiecare zi.) ştiu sigur că i-ar prinde bine un set Villeroy&Boch din porţelan alb, pentru că-i place vesela în culori deschise, spre deosebire de mine.

 

Şi pentru o cafea care să iasă cu adevărat bine, ar avea nevoie şi de un set Enchanted coffee. Genul de fierbător care face o cafea de-ţi stă pulsul, dar care e bună de tot.

Lângă ele, zic eu c-ar merge şi un ceai Dammann 1925, pentru vizite speciale.

Iar mătuşii mele i-aş alege un Cadou eşarfa şi portofel Rouge, pentru că obişnuieşte să poarte roşu, şi pentru că tot îi plac dulciurile, un Coş Crăciun Merci Santa :P.






         









Bun, am ales cadouri pentru rudele de sânge, acum e rândul celor pe  care îi numesc prieteni, şi care-mi sunt foarte dragi.

Pentru că este un om de o eleganţă naturală, cel mai vechi prieten al meu merită un Portcard Brown Slim by Pal Zileri, împreună cu o Cutie Vin Ustensile şi Şah Crăciun Lux, în amintirea anilor frumoşi, când jucam şah :). Şi pentru că acum locuieşte în Bucureşti, i-aş dărui şi o carte în ediţie limitată care este realizată manual, numită "Bucureştii vechi - în date şi imagini"

 

Iar unei dragi prietene, căreia îi plac combinaţiile de roşu şi negru, i-aş alege un set  Christmas Tea Royal,

un Set Bar Vin Lady...


... şi o casetă elegantă, în care să-şi ţină frumoasele accesorii.

Partea bună e că le cunosc gusturile, câtuşi de puţin :). Asta înseamnă că le-ar face plăcere cadourile, şi în plus, n-aş fi singurul care ar zâmbi din inimă de sărbători :). 

Postare scrisă pentru etapa 26 SuperBlog 2011