El patron

Zilele trecute îmi venea să înjur. Da' urât de tot. Şi chiar mi-ar fi plăcut să iau pe cineva la bătaie. Nu pentru c-aş fi păţit eu ceva, ci pentru că am observat un lucru, atunci când am trecut prin câteva magazine. 
Sunt multe mini-market-uri, unde - deşi există o clientelă formată - se ţine uşa deschisă, chiar şi pe temperaturi scăzute. Chiar dacă plouă, şi aerul e umed. Şi la naiba... ştiu foarte bine cum e să lucrezi în frig. Mai mult de atât... cum e să lucrezi în frig -  nu "un pic", ci ore în şir.
Şi mă uit la oamenii ăştia, care nu îndrăznesc să spună nimic "patronului", de teamă să nu-i zboare din jobul "foarte bun" pe care-l au. Patron care în condiţiile date nu-l pot numi Om, ci un mare dobitoc, eventual un dobitoc burtos, care nu ştie cum să-şi mai bucure ochii bulbucaţi la vederea banilor pe care îi face angajatul, dârdâind. Adică... hai s-o luăm pe aia bună...băi frăţie... ţi-ai deschis o firmă mică, atât de mică încât n-ai nici măcar un grup mic, amărât şi sanitar la ea, după care ai angajat - nu un bărbat-doi, ci o femeie-două, ca dea bine şi să-ţi facă amărâta de vânzare. Şi le obligi pe săracele femei să ţină uşa deschisă la magazin, că "nu intră clienţii", deşi clienţii ştiu foarte bine care e programul şi ce fel de produse vinzi acolo.
Păi dacă tot ai angajat femei, dobitocul dracului, de ce le ţii în frig? Pe lângă faptul că eşti prea lipsit de imaginaţie, ca să te ducă bolovanul ăla căruia îi spui mândru "cap" - să-ţi lipeşti de uşă un "DESCHIS" cu neon sau led roşu, care să consume puţin curent; mai ai şi probleme în a înţelege simplu fapt că femeile au ovare. Că răcesc. Şi fac complicaţii, iar unele dintre ele rămân pe veci cu probleme.
Da' ce contează, nu-i aşa? Tu să-ţi întreţii burdihanul, să nu-ţi mai vezi puţa de el....restul nu are importanţă.

Mi-e silă. Şi tare îmi e că într-o zi o să-i ard vreo două unuia care se poartă aşa cu angajaţii. Românii au obiceiul să ia ce e mai rău de la alte popoare, din alte culturi.
Iar patron?... vine de la "patronus", cuvânt latin care înseamnă mai multe lucruri - avocat, protector, binefăcător, stăpân, model.

Unde e modelul? Şi cine e binefăcătorul?...


Pentru angajaţi... "capul plecat, sabia nu-l taie"? Atenţie aici -  "dar nici soarele nu-l vede"

Un' te duci? La dracu. Vii si tu?

Zilele trec, şi mă întâlnesc cu fel şi fel de oameni, care odată ajunşi faţă 'n faţă cu mine, mă seacă cu întrebări - vor să afle ce  mai e cu mine şi cu viaţa mea. Nu că le-ar păsa multora - dintre toţi, doar câţiva - îi număr pe degete, şi de multe ori... de la o mână - dau un amărât de apel, să mă întrebe ce mai fac şi dacă mai respir.
Şi-mi aduc aminte de o cugetare...
"Fake friends are like shadows: always near you at your brightest moments, but nowhere to be seen at your darkest hour."  Am eu ce am cu zicalele şi alte alea...
Dar pe respectivii nici măcar prieteni falşi nu-i poţi numi... pentru că n-au fost niciodată aproape. Dar... de ce să nu se bage şi ei în seamă?...
Nu în ultimul rând, mulţi întreabă doar ca să-ţi arate că au cu ce să se laude. Şi treaba asta îmi provoacă o greaţă subtilă, aşa.

Sunt de-a dreptul "copleşit" de atâta "atenţie". În câteva secunde plouă cu întrebări, şi dracu' - n-am umbrelă la mine. Ce-am mai făcut, pe unde mai lucrez (...păi, cine ştie, dacă am nevoie de tine...), ce mai fac părinţii - mama, tata (deşi unii n-au absolut nici o treaba cu ei, iar alţii ştiu prea bine că n-am nici o treabă cu al doilea), dacă m-am căsătorit şi mi-am găsit "şi eu" o fată, şi n-am făcut vreun pui de om, mic şi urlător.
Ăăă... nu. "A... tu vrei să mai copilăreşti, aşa... "
Nu. Nu kinderi care să-mi strice somnul, pe motiv că "las şi eu ceva în urmă, pe lumea asta", nu "fete" - cu mintea'n curul pe care nu şi-l găsesc nici dacă-l caută cu amândouă mâinile, nu căsătorie - unde trebuie să-mi presez sentimentele între o bucată de carton şi o ştampilă, şi nu, n-am job, pentru că sar brusc de pe fix - atunci când oamenii îşi închipuie că patron e acelaşi lucru cu faraon, şi angajat e acelaşi lucru cu sclav. Şi unul dintre puţinele lucruri care mă amuză - e faţa celui care îmi pune întrebările, când îi spun că ultimul care a încercat să joace faraon cu mine, şi-a dat seama în timp util că e la un pas de oase rupte şi-un cap spart, şi i-au trecut aerele instant. "Băi da' rău mai eşti". Serios? Eu spun că-s normal. Anormal eşti tu, pentru că accepţi mizerii şi pleci capul. "Da, mă... dar trebuie să supravieţuim, ce facem acum, tu nu vezi cum e lumea asta în care trăim?..." Ei lasă de supravieţuieşte tu. Pe tine te-a mâncat în cur să faci plozi, şi să te însori/măriţi, să ai casă, maşină, plasmă şi frigider în rate... acum ţine capul în pământ, şi întreabă-te dacă trebuie să plăteşti penalizări pentru c-ai tras un pârţ în Centru.
Capul plecat, sabia nu-l taie... dar nici soarele nu-l vede.

"Lasă, că ai să te linişteşti şi tu", mai încearcă unii. Păi, frăţie... dacă n-am făcut-o până la ora asta, înseamnă că ştiu eu ce ştiu. Şi ghici ce... nu "mai copilăresc, aşa..."
Despre unele lucruri pe lumea asta pot spune ceva - că a devenit mai important să nu le faci, decât să le faci. Mulţi nu relizează. Roata s-a întors, se pare. Iar eu?... Îmi văd de drum.

Toată lumea e curioasă ce-am făcut, ce cale am ales în viaţă, şi "ce-am realizat".
Cum spunea un personaj din cărţile lui Karl May?  
"Vin din 'colo, şi merg încolo."

 sursa foto: Google, http://patchstop.com/index.php?l=product_detail&p=926