Teama. Da. Când te naști într-o țară comunistă... teama nu trebuie decât s-o alimentezi, periodic. Însă când te naști într-o țară în care comunismul se îmbină cu ortodoxia... rețeta e completă. Adică ai toate șansele să devii un distrus. Sau... ai toate șansele să te dezvolți. Greu de crezut, însă te poți dezvolta într-un cadru în care tuturor le le teamă, în care ție însuți îți este teamă. Nu asta e definiția curajului, în cele din urmă? Să-ți învingi teama? Teama că te toarnă colegul pentru c-ai spus că vrei să arunci școala comuniștilor în aer... Teama că părinții vor păți ceva pe tema asta. Teama de-ai răspunde unuia mai mare și mai bine hrănit decât tine în timp ce ții capul sus, chiar dacă știi că ai șanse mari să ți-o iei. Teama că "te bate dumnezeu", deși nu-ți aduci aminte să fi cerut și nici să-ți fi dat vreodată acordul să fii botezat de un preot ortodox. Teama de moarte, pentru c-ai fost învățat că moartea e ceva rău.
... teama că vei fi privit aiurea pentru că gândești...
Comunismul...
Vocea nu-ți era decât o șoaptă, iar privirea - atunci când deschideai gura să-ți spui crezurile - era doar o căutătură de animal hăituit, licărul stins al unui foc dornic să pârjolească toate stavilele ce-i erau puse în cale. M-am "bucurat" de atmosfera asta până pe la 15 ani, când "democrația" a înlocuit regimul comunist. Și atunci oamenii au schimbat o teamă cu alta. De unde se temeau să-i vorbească de rău pe "iubiții conducători" - acum aveau alte temeri - cine le va veni în loc, cât de corect va fi, dacă nu cumva toată treaba e doar un alt rahat, sau cum spun unii... aceeași Mărie... însă cu altă pălărie. Am schimbat unicul partid pe multe altele, atât de multe încât la puțin timp după apariția lor începusem să mă întreb dacă toată chestia asta cu "diversitatea" nu era decât o mizerie menită să-i bage pe oameni în ceață. Păi... nu-i așa(?)... ce metodă e mai bună să prostești oamenii proaspăt ieșiți din comunism, decât să-i iei și să-i învârți de colo-colo, dându-le iluzia că sunt liberi și că pot alege?
Mai mult de atât... de unde oamenii se temeau doar de securiști și turnători, au ajuns să se teamă unii de alții. Și asta s-a accentuat pe măsură ce fiecare a fost "cu a mă-sii".
Adevărul e ăsta: credem că suntem liberi. CREDEM că avem puterea să alegem. În realitate alții trag sforile pentru noi, alții iau hotărârile, alții iau bani în timp ce noi muncim. Un bun exemplu de lipitoare care suge bani este "statul", "sistemul". Când vrei să înjuri pe cineva pentru că nu-ți merge bine, înjuri "statul". Când ți-e rău, și pe deasupra n-ai bani, nu mergi la spital pentru că te gândești cu teamă că s-ar putea să te întorci mai bolnav decât ai plecat... și ce faci? Evident... înjuri "statul".
Trasând o linie imaginară... din momentul în care bipezii au început să se organizeze în grupuri - și până astăzi... toată treaba s-a bazat pe teamă. Dacă n-au fost războaiele, au fost religiile. Dacă n-au fost nici războaiele și nici religiile, atunci a fost natura. Dacă n-a fost natura, au fost standardele sociale. Și dacă n-au fost standardele sociale, atunci a fost "ceva". Mereu... "ceva", acel "ceva" care să țină ființa umană într-o teamă și într-un stress continuu. Și în timp... omul a uitat să gândească pentru sine. Privind dintr-un oarecare unghi... la ora asta nu mai e mare diferență între "om" și "animal". Nu, nu e vorba despre apropierea omului de natură. Și nu, nu e... întoarcerea omului la origini.
E vorba despre asuprirea omului de către om. Lucru făcut într-un stil mult mai subtil decât cel folosit acum câteva sute de ani, de exemplu.
Un alt exemplu - mall-urile, aceste minuni care promovează grotescul la prețul de "ț" lei și 99 de căc*ței.
Urăsc să le aud reclamele. Și din câte-mi aduc aminte... acum douăzeci și ceva de ani românul chiar nu simțea nevoia să-și ticsească frigiderul cu tot felul de tâmpenii. Oamenii aveau cât le trebuia în cămări și frigidere, și nimeni nu se mai plângea și nu mai murea de foame. Da. Lucrul ăsta cu strânsul și cumpăratul "la cărucior" în loc de "la coș" a devenit un obicei
Cumva... mă bucur că la noi au început să se folosească metodele pentru îndobitocirea populației abia după anii '90. Pentru că spre deosebire de alții - care s-au "bucurat" mai mult timp de strategii de control ale maselor - noi nu suntem chiar adormiți. Atât timp cât mai avem personalitate și esență... mai există o speranță. Ideea e să refuzăm ceea ce ni se dă, acea "hrană" care ne transformă în animale de sacrificiu ce se învârt în interiorul unei ferme uriașe.
Ideea e să nu plecăm capetele. Ideea e să refuzăm a trăi în teama generată de un sistem corupt. Ideea e să refuzăm a mai da bani la biserică, și asta pe motive practice. Ideea este să refuzăm să credem în fantome pentru că lumea din jur crede în ele; da, ideea e să refuzăm să trăim cu teama că un moșneag bărbos care trage pârțuri mitice prin ceruri ne va trimite la dracu'n praznic dacă refuzăm să-l acceptăm pe el sau pe fii-su. Ideea e să refuzăm așteptarea, căzutul din cer, "voia lui Dumnezeu".
Ideea e să îmbrățișăm gândul că putem să facem singuri, prin propriile forțe.
Am mai spus candva...
... capul plecat... sabia nu-l taie...
... dar nici soarele nu-l vede.
