Funny (11) "... si gluma loveste din nou"

 

sursa: Crazy Shit

În patru mâini

Asta e una dintre zilele în care mă seacă...

... mă seacă să văd că mâinile butucănoase vânzătoarei de la pâine sar de pe mop... direct pe produsele pe care le cer, şi da, mă seacă faza chiar dacă respectivele produse sunt ambalate. Da, "tanti" face treaba asta "cu aceleaşi mâini". Păi... na, la urma urmei... n-are altele. Şi mă gândesc c-ar fi o fază tare ca legea să-i oblige pe cei ce vor să lucreze în "alimentaţie şi comerţ" - să completeze înainte de angajare o "fişă de atenţie şi bun simţ", asta dacă nu-i poate obliga să aibă patru mâini - precum Dexter Jettster din "StarWars".

Mă seacă să văd pensionari înjurând în gura mare şoferi de maxi-taxi, şi să văd şoferi de maxi-taxi care tratează pasagerii ca pe nişte saci de cartofi puşi la curierat rapid. Mă seacă oamenii care nu mai respectă aproape nimic. Pot spune (fără exagerare) - că de unde mă obişnuisem oarecum cu ideea că oraşul e plin de cocalari împuţiţi care apasă pedalele de acceleraţie de parcă ar fi la curse - acum încep să mă întreb serios ce siguranţă mai am pe străzi, pentru că văd femei la volan care încalcă foarte relaxate regulile de circulaţie.

La fel de mult mă seacă nesimţirea tipilor de 19-20 de ani, acei puţoi care cred că "jmechereala" merge şi ţine la oricine. Mă seacă femeile care uită să mai facă câte un duş şi să folosească un deodorant - la fel de mult cum mă seacă bărbaţii care put a transpiraţie dis de dimineaţă. Mă seacă mentalitatea prăfuită a primarilor imbecili - care în preajma alegerilor locale au preferat să dea dispoziţii de înlocuire a bordurilor bune de pe străzi - în loc să trimită oamenii şi maşinile la treabă ca să arunce apă pe asfaltul încins de soare. Şi la dracu... cică trăim într-un oraş fluvial. N-avem apă...

Mă seacă seturile din ce în ce mai mari de reguli pe care nu le respectă nimeni, şi mi s-a acrit de spiritul de echipă în stilul "fiecare cu pizda mă-sii". Mi-e silă de partidele politice şi mă uit cu un fel de părere de rău la fraierii şi fraieriţii care cred cu tărie treburi de genul "cu ăştia o să fie mai bine". Căcat. Îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar aţi luat-o în barbă... din nou. Singurul lucru pe care l-aţi făcut a fost că aţi schimbat o căpuşă cu alta. Şi pe cât de puternic credeţi că se va produce "schimbarea", pe atât trebuie să vă spun "habar n-aveţi pe ce lume trăiţi". Dar voi speraţi în continuare, ca proştii. "Speraţi, măi... hăi-hăi..."


Ăsta-i noul vostru colind, cântaţi-l până vi se face rău.

Baftă...

Sursă foto: http://www.anakinweb.com/ ,

Foșnet

"... căci dacă tu ai fi pădurea, ți-aș asculta freamătul o viață întreagă."

Doar îmbrățișarea tandră a singurătații ne ajută să regăsim acea voce care pare să vină de undeva din spatele capului... Șoptită, ca într-un vis colorat, ne spune încotro s-o luăm pentru a atinge încă o dată fragilitatea echilibrului, stând într-un picior...

... am plutit printre gânduri într-o zi ușor răcoroasă în care nările mi-au fost gâdilate cu miros de pământ ud, și-n care copacii mi-au mângâiat tâmplele cu prospețimea unor petale mici. Un salut crud, simplu, și blând - al naturii... pe care uneori simt că nu-l merit. Și-am realizat într-un târziu... că într-o inerție prelungită nu poți decât să găsești suferință, o moarte lentă și agonizantă.

Zilele astea am discutat cu cineva despre relații de genul "noi doi și-o umbrelă". Și-am spus că nu concep să locuiesc împreună cu o femeie - zi de zi, în aceeași casă, pentru anii care mi-au rămas de trăit. Sincer... mi se pare anapoda să fac asta, atât timp cât simt nevoia să plonjez în propriile-mi adâncuri și să mă întorc cu câte o "pietricică colorată". Dacă ar fi să mă-ntrebe cineva... chiar n-aș putea să stau în fiecare zi bot în bot cu femeia, doar pentru că așa vede cam toată lumea ideea de relație "serioasă" și "standard". Am stat și m-am întrebat: "cum dracu ar putea să mi se facă dor de o tipă, dacă ea e mereu prezentă?". Nu mă îndoiesc de existența acelui dor care intervine la câteva ore de la plecarea la serviciu a consoartei... dar... hmm... chestia aia poate fi foarte bine confundată cu obișnuința. Și obișnuința e dracu' gol într-o relație. Mai exact... ucide relația. O văd și am văzut-o de prea multe ori în jurul meu. Oamenii ajung să spună: "băi, eh, păi... e bine... e bine și așa". Și de fapt toată treaba se transformă într-o conviețuire mai mult sau mai puțin pașnică care se rezumă la a fi... acceptabilă. "E acceptabil... ah, deci mă obișnuiesc."

Mi-am dat seama cu mult timp în urmă că oamenii de fapt aleargă disperați după stagnare, și nu după evoluție - chiar dacă cea din urmă e mai bună. Nu, frate... lumea aleargă după... 'stat'... un 'stat' cât mai confortabil în prezența celuilalt, care să facă singurătatea să se transforme în 'singurătate în doi'. Mai plăcut, mai distractiv, mai... acceptabil.

Dorința de a supraviețui cu orice preț împreună cu teama și dorința de-a avea - au dus oamenii pe niște "culmi" fascinante. Mai exact... "fascinante". Cu " ". Pentru că stau și mă uit prostit la miile de oameni din jurul meu care se cuplează și se mută împreună - doi câte doi, crezând cu tărie că asta le va aduce fericirea.
Ei bine, puișorilor... nu faceți altceva decât să vă alegeți colivia de după care veți trage câte un tril stins din când în când, semn că încă n-ați murit de tot.

Adevăratul echilibru în viziunea mea  - vine din dans. Din apropieri și îndepărtări. Din "mi-a fost un dor nebun de tine" și "simt nevoia să fiu cu mine însumi". Din "hai să mergem la o bere cu gașca", "merg cu fetele la o cafea" și "mă duc la o bere cu băieții".
... pentru că altfel lucrurile sunt precum plimbarea pe o șosea cu înclinația de... 0 grade. Nimic nu coboară, dar nici nu urcă.

Și mă întreb: "vede cineva asemănarea?".
Călătorie - căsătorie.
Ceva îmi sună pe aproape...
... și nu pot să înteleg... cum de cei mai mulți preferă pustietatea  plată a deșertului în care găsesc mai mult imagini tremurânde - decât oaze și diamante.

În fond... toată "călătoria" asta este... sau ar trebui să fie... precum căutarea pietrelor semi-prețioase pe un munte. Sau a altor chestii. Te îndepartezi de partener doar pentru a reveni mai târziu lângă el - ținând în mână un "cristal", o "floare", un "gândăcel". Orice. Pentru fiecare dintre cei doi muntele are valențe diferite, iar bogățiile pe care le descoperă unul e posibil să nu le descopere celălalt... și viceversa.

Drumul... e muntele. Noi... suntem muntele.

Întrebare

Acum... pe bune...
Se pare că multe femei care visează la p*la calului din vârful dealului... ori n-au auzit  de exerciţiile Kegel, ori dacă ştiu de ele - sunt prea comode ca să le practice.



sursa: Randomly Funny $tuff

Plus sau minus

Am purtat de-a lungul timpului conversaţii cu mulţi oameni... tineri, bătrâni, femei, bărbaţi...
Atunci când într-o discuţie venea vorba de egalitatea între sexe, subiectul era întotdeauna dezbătut cu pasiune, cu foc şi cu nerv. E un lucru pe care l-am văzut, l-am auzit şi l-am simţit de atâtea ori...
Şi în ciuda faptului că unele lucruri nu se vor schimba niciodată, ideea că femeile vor să fie egale cu bărbaţii nu mă surprinde.
Am avut odată cont pe Tagged. Şi m-am trezit cu o tipă în listă - o femeie frumoasă care avea un copil. Şi care la un moment dat m-a întrebat dacă - şi de ce sunt misogin.
Şi i-am răspuns "într-o oarecare măsură", cu argumente. I-am spus despre ştiinţă, artă, poezie şi proză. Despre "the easy way", superficialitate - şi cât de mult mă dezgustă. Despre incapacitatea sau după caz - de lipsa de interes  a femeii  de-a înţelege ce se întâmplă în mintea şi sufletul unui bărbat.

Să nu-mi spună nimeni că toată treaba a fost din cauza timpurilor, şi că femeile au fost ţinute în umbră cu forţa, departe de libertatea de a crea. Pentru că erau şi alte lucruri pe lumea asta... altele decât turnatul plozilor, gătitul, cusutul sau spălatul. Şi rămânea în mod sigur timp liber de alte lucruri. Hai să nu ne ***** pe noi.
Pur şi simplu n-am să accept explicaţia asta. Eu ştiu că alţii când au vrut ceva cu adevărat şi le-au fost puse piedici în cale, au făcut pe dracu'n patru şi le-au trecut. Şi nu i-a mai oprit nici timpul, nici oamenii, nici piatra şi nici oţelul. Ori au dat colţul încercând, ori nu. Dar n-au renunţat. Sub nici o formă n-au ales calea mai uşoară.

Şi în ideea asta... ajung la "egalitate". Am auzit multe femei spunând că vor egalitate. După mii şi mii de ani în care ar fi putut să facă ceva, şi după ce 99% dintre lucrurile existente pe lumea asta  au fost create / inovate / descoperite de bărbaţi... s-au trezit şi femeile că vor să fie egale. Întrebarea mea e: "cu cine, frate?".
Pentru că nişte lucruri nu s-au schimbat de-a lungul timpului. E vorba despre chimia corpurilor. E vorba despre reacţiile unui bărbat şi ale unei femei în situaţii similare. Şi cine are tendinţa să treacă peste aspectul ăsta... că citească din nou "situaţii similare", ca să bage bine la cap. E vorba despre modul de-a gândi. E vorba despre modul de-a simţi.

Şi-atunci vin următoarele întrebări...

Ca femeie... cum poţi să vrei să fii egală cu un bărbat, când fragilitatea corpului nu-ţi permite asta?  Cum vrei egalitate, când multe alte femei înaintea ta au tăcut din gură, au plecat capetele şi-au ales diverse căi de "supravieţuire" - de la a face copii şi ţine o gospodărie până la... cea mai veche meserie din lume - lucruri care se întâmplă şi acum? Cum poţi să-ţi doreşti egalitate cu un bărbat, când fragilitatea interioară este precum o lupă care măreşte şi exagerează lucrurile neplăcute făcute de unul?

De-a lungul timpului bărbaţii au fost cei care au inventat cam... toate chestiile / maşinăriile posibile şi imposibile, începând probabil  de la banala roată... până la telefoane, cuptoare cu microunde, calculatoare, interfoane, sau sateliţi care ne asigură transferul datelor pe net... şi multe alte lucruri pe care le folosim zilnic. Tot ei sunt ăia care au luptat în mai toate războaiele din istoria omenirii, cotropind sau apărându-şi ţările (şi familiile). Dacă sunteţi femei şi citiţi asta... vă place sau nu... realitatea e ca cei mai mulţi inovatori, scriitori, pictori, războinici şi poeţi...  sunt bărbaţi. Oameni printre care se află unii ce-au preferat să trăiască în mizerie sau să moară, decât să renunţe la ce-i făcea să se simtă vii. Vii.
Am văzut şi femei care nu încercau să fie ceea ce nu erau. Care au acceptat că sunt femei, şi care-şi trăiesc viaţa în consecinţă. Care gândesc pentru sine, şi care au curajul de a pătrunde aspecte diverse ale vieţii. Şi care sunt puternice în faţa încercărilor, fără să fie "bărbate".
Însă altele...

Să n-aud bullshit-ul ăla extremist cu "băi, dar o femeie ţi-a dat viaţă". Pentru că o să m-apuc să trimit cu viteză lumea să citească despre informaţiile pe care le conţin spermatozoizii. Am avut nevoie unii de alţii la faza asta cu procreerea, da, fiecare a avut rolul său. Ca oameni, însă... unii dintre noi sunt buni, iar alţii sunt mai puţin buni. Iar alţii... ei bine... alţii sunt răi. Violatori, criminali... Categorii de oameni pe care nu le iert. Pentru unii nu mai e timp de reeducare, pentru unii nu există "ştii... nu-i bine ce faci, îţi răneşti semenii". Există ghilotina. Scurt.

Revenind...
Cu toate astea, noi "ăştia", bărbaţii... noi suntem "porci", "măgari" şi "mitocani". Noi facem lucruri "urâte". Chiar şi dacă în asprimea noastră dăm peste nas într-un mod destul de elegant unei femei care se poartă / vorbeşte într-un mod inadecvat, urât. Chiar dacă ce se poate face şi spune e de o mie de ori mai rău şi mai urât, iar noi alegem să dăm bobârnace în loc să dăm cu parul şi să zburăm capete... tot noi suntem "ăia răi".
Vede cineva diferenţa dintre bobârnac şi par? Întreb pentru că primul este perceput de multe femei ca fiind al doilea, cu toate că nu-s aceleaşi lucruri.
Egalitate...

E un lucru pe care îl doresc multe femei, dar care nu va exista niciodată.

Câteva lucruri ştiu. Unul dintre ele este acela că suntem făcuţi să fim diferiţi. Şi mai ştiu că o femeie nu poate merge pe drumul vieţii cu ochii în microscop, exagerând toate lucrurile mai mult sau mai puţin plăcute pe care le face un bărbat.