Frig

Celor care sunt fericiți c-a venit iarna le spun așa:
faceți un exercițiu de imaginație...
... sau mergeți de faceți armata - luni și luni întregi de gardă ,,3 cu 6" și ,,3 cu 3" (asta însemnând somn ,,din părți", ciorapi care nu se usucă la timp, încălțăminte umedă, foame), băgați pază în poligon, curățați țeava unui tun cu motorină, la -15 grade+vânt puternic (cu mâinile goale, da?)
... sau... "bucurați-vă" de futaiul dat de ofițerii beți criță (târâș prin zloată groasă - îmbrăcăminte subțire și mainile goale, de ex). Faceți treaba asta, ca să știți cum e sa simți dureri crâncene în loc de frig. Stați voi pe întuneric, singuri, în frig, zăpadă, vânt, ploaie... printre blindate și mașini...
După experiențele alea... nu-mi aduc aminte să fi văzut pe stradă, în viața civilă, vreun fost coleg de armată care să zâmbească fericit și tâmp, iarna.

Cel care spune că se bucură de venirea iernii - e clar că nu știe ce înseamnă suferința cauzată de frig.

Nesfârşitul drum (2)

... şi doar atingerea vântului îi scutura vremelnic temerile adunate în păr, de-a lungul timpului. Căci mâinile acelea delicate, a căror frumuseţe stranie venea din  uşoara paloare a degetelor, nu-şi mai îndreptau tandreţea către chipul său. Iar toate cărămizile de argint ale cetăţii de odinioară... nu erau acum decât simple bucăţi de metal, ce zăceau prăvălite în praful roşiatic al apusului, hrănind Soarele şi Luna cu strălucirea lor rece.

"Uşor pierdut în ignoranţa tinereţii, simţeam îmbrăţişarea frăţească pe care mi-o oferea fără reţineri verdele înalt al copacilor ce-mi ieşeau în cale. Atunci, stropii de ploaie ai norilor întunecaţi aduceau pe fruntea mea acea blândă mângâiere, pe care doar lacrimile sălciilor de pe malul unui lac o dau, în orele dimineţii. Şi nevoia de soare se pierdea printre boabele reci de apă, căci eu eram ploaia... şi soarele, şi copacul înalt, care mă făceau să las capul pe spate, cu nările fremătând în răcoarea tomnatică a mirosului de pământ reavăn. Îmi amintesc apoi vântul, care lua din mine şoapta mută a numelui tău neştiut încă, undeva, departe..."

"Gândeam că ar fi trebuit să mă răscolească lipsa muzicii. Mă imaginam pe atunci sfărâmat de linişte, încet, încet, cu scrâşnetul metalic al unei maşini băgate la presă, pentru reciclare. Dar foşnetul ud al frunzei, şuieratul prietenos al vântului, îmbrăţişarea tunetului, şi ropotul sec al ploii - au devenit cântec nesfârşit. Iar tu... te ghemuiai la pieptul meu, zgribulită precum un pui de pisica ud, ne-nţelegând acordurile."




sursa foto: Google