Frig

Celor care sunt fericiți c-a venit iarna le spun așa:
faceți un exercițiu de imaginație...
... sau mergeți de faceți armata - luni și luni întregi de gardă ,,3 cu 6" și ,,3 cu 3" (asta însemnând somn ,,din părți", ciorapi care nu se usucă la timp, încălțăminte umedă, foame), băgați pază în poligon, curățați țeava unui tun cu motorină, la -15 grade+vânt puternic (cu mâinile goale, da?)
... sau... "bucurați-vă" de futaiul dat de ofițerii beți criță (târâș prin zloată groasă - îmbrăcăminte subțire și mainile goale, de ex). Faceți treaba asta, ca să știți cum e sa simți dureri crâncene în loc de frig. Stați voi pe întuneric, singuri, în frig, zăpadă, vânt, ploaie... printre blindate și mașini...
După experiențele alea... nu-mi aduc aminte să fi văzut pe stradă, în viața civilă, vreun fost coleg de armată care să zâmbească fericit și tâmp, iarna.

Cel care spune că se bucură de venirea iernii - e clar că nu știe ce înseamnă suferința cauzată de frig.

Puls

Ştiu... că avem ceva bun în noi, ca specie. Cred cu tărie asta, chiar dacă am şase miliarde şi cinci sute de milioane de... contra-argumente. Îmi place să cred... că într-o zi vom reuşi să ne rupem barierele, şi că vom putea să ne împingem limitele atât de sus, încât să putem fi numiţi... Creatori.

Cei mai mulţi încă oscilează, undeva, pe distanţa dintre egoism şi prietenie, sau pe cea dintre egoism, teamă şi iubire. Şi de regulă oamenii aleg egoismul, din răutate, sau din teamă, mai mult sau mai puţin conştient, uitând de acel principiu frumos şi simplu de funcţionare al vieţii, potrivit căruia dacă dai înapoi ceea ce primeşti, vei primi mai mult. Însă teama... precum radiaţiile uraniului, ne pătrunde şi ne otrăveşte, ea este cea care ne ucide spiritul, care ne micşorează, şi ne distruge măreţia.
Într-o lume perfectă, răspunsul la prima rază de încredere pe care ţi-o acordă cineva - ar fi - un alt motiv bun, şi sincer, care să ducă încrederea mai departe, treaptă cu treaptă. În acea lume perfectă, amicul/amica nu ia hotărâri în numele tău, de dragul propriei persoane, ca apoi să-ţi spună cu nonşalanţă, în timp ce-ti aşează o mână moale pe braţ :  "Eu am luat hotărârea asta. Ştiu că am fost egoist/ă, dar aşa am considerat că e bine. E mai bine aşa şi pentru tine, să ştii. Poate vei reuşi să mă ierţi. Crezi că vei ierta pentru asta?"

Într-o lume perfectă... dragostea s-ar întoarce şi ar pleca sub formă de dans, aripi, văluri de mătase parfumată,  fum colorat, şi lumină caldă - care te-ar ridica, învălui, şi care ţi-ar pătrunde sufletul. Într-o lume  perfectă... dragostea sinceră, pură - devine scut, şi sabie, cu care îi protejezi pe cei dragi, până când ajungi la ultimul tău strop de sânge, şi la ultima ta bătaie de inimă. Şi în acel ultim moment de luciditate, când moartea îţi va da târcoale, zămbetul îţi va fi cald, şi sufletul împăcat, pentru că ai ştiut întotdeauna că e mai important să dai... decât să primeşti.
Într-o lume ca a noastră... ei bine...


Da, am s-o spun deschis. Omului... îi este teamă de multe lucruri. Teamă de a nu fi rănit, înşelat, abandonat. Îi este teamă de propria măreţie, şi asta în asemenea măsură, încât e în stare să pornească războaie, numai să nu fie pus să-şi îmbrăţişeze laturile bune, pentru că i se par "palide", sau sunt semne de... "slăbiciune". Însă acolo unde alţii văd slăbiciune, în ideea de "bine", eu văd putere. Acolo unde alţii văd doar întuneric şi disperare, şi se chircesc înfricoşaţi, atingând pământul rece al nopţii, eu văd lumina stelelor şi a Lunii, şi stau drept, cu pieptul înainte, pentru că eu însumi sunt lumină, şi viaţă.

Şi radiez, căci sunt acel far alb şi înalt, ce risipeşte întunericul din jur, ca tu să vezi drumul pe care păseşti, îmbrăţişată de lumină. Sunt explozie stelară, încălzind fărâma de timp ce ne-a rămas. Şi dacă lumina pe care o am, e prea puternică, nu te îndepărta. Doar închide ochii... şi dansează cu mine.