... daca mă-ntrebați pe mine, n-o înviat nimeni.
Mai simplu de atât nici că se poate spune... ei bine, nu vine să ne salveze nimeni pentru că suntem tâmpiți și ne repetăm greșelile mii de ani, transformând asta într-o istorie lungă și sângeroasă; ăsta nu-i nici măcar Titanicul cu un amărât de supraviețuitor, și fie vorba între noi... nu ne-aruncă nimeni vreun colac cosmic în căpățână ca să ne eleveze. Nu ne ia nimeni "păcatele", suntem responsabili pentru ce gândim și facem, noi suntem apa și chiar dacă e greu de crezut... tot noi suntem nenorocitul colac de salvare. Plutim sau ne ducem la fund, ne ridicăm deasupra propriilor limite morale/spirituale sau cădem în propriile hăuri, toată treaba ține de alegerile pe care le facem.
Oricât de frumos sau înălțător ar părea ritualul sarbătorit cu ouă, cozonac și vin roșu, realitatea-i că nu vă dă nimeni "lumină", o aveți deja în voi, aveți puterea de a străluci precum niște sori, de aia n-ar trebui să vă rezumați la a reflecta lumina altora precum niște amărâte de luni mici, reci... și cenușii. Iar dacă vreți liniște în suflet, faceți meditație - budhistă sau de care vreți voi (poate fi și la matematica, dacă asta ajută, e treaba voastră); în aceeași idee - dacă vreți liniște, fiți corecți cu cei din jurul vostru, există o roată pe care o învârtim noi înșine, până la urmă ideea e: ce semeni, aia culegi.
Dacă vreți să fiți "mai buni", făceți-o tot timpul, nu doar de sărbători; iar dacă e s-aveți nevoie de putere interioară, găsiți-vă 'soarele din piept'. Săpați în fântâna și în mina aia interioară cât trăiți, pe lângă "mâl" și "gaze toxice" o să găsiți niște lucruri faine de tot. Dacă vreți să dați un exemplu pozitiv - găsiți curajul de a crede în puterea exemplului personal, spunând celui de lângă voi - simplu, frumos și cu bunătate "băi, dacă pot eu, poți și tu, hai că se poate".
Alegeți-vă rolul.
Străluciți sau doar... reflectați?
Acum câteva zile am văzut doi tipi maimuțărindu-se pe stradă. Pantaloni strâmți, niște chestii care se doreau a fi sacouri și care (evident) stăteau ca pe gard, încălțăminte sport, parcă... da, era ceva sport.
Unul dintre ei își aranja gentuța pe partea stângă. Ăăă... da, gentuța. Din aia mică, închisă la culoare, prinsă de o curelușă lungă cât să ajungă printr-o zonă intimă, un accesoriu numai bun de acoperit, sau mai bine spus - de înlocuit coaiele. Trec pe lângă ei și mă întreb: "băi, ce pula mea?"
Dacă acum câțiva ani vedeam mulți copii cu părul ridicat în creastă, chestie inspirată de "personalități" din sportul-circ numit fotbal, oameni care se chinuiau să lege două cuvinte în fața microfonului; azi văd tineri cu tot felul de pieptănături sau... coafuri, care au un aer... gay retro-shit; sunt copiii (și mai nou - "adulții") cu mintea-n cur, ăia care-au prins exact ce-i
mai prost din moda bășită de "afară".
Ca și când nu era de ajuns grămada de cocalari hrăniți cu steroizi, care "se umflă-n pene precum pula în izmene", acum îi mai avem și pe dracii ăștia. Nu știu cum dracu' s-a umplut lumea de hipsteri, brusc toți au devenit interesanți, elevați, neînțeleși - văd fulare, gentuțe, lac de unghii (deși unghiile n-au nimic), teniși combinați cu sacouri, tunsori care n-au nici o treabă cu formele capetelor, jeanși strâmți pe picior dar croiți în așa fel încât curul devine inexistent - iar mersul... cât mai caraghios posibil, văd tricouri și cămăși roz (!); da, ăsta-i un fel de pârț boem și obosit tras de niște puțoi pe care ideea de masculin în mod sigur îi sperie. Pula mea... să fii și să te manifești ca un bărbat e probabil o provocare prea mare în ziua de azi pentru unii.
Hai să iau la disecat pe scurt ce-am văzut cu ochii mei pe câmpia rock.
Dau timpul înapoi cu vreo 15-18 ani, și ajung la efectele morții lui Kurt Cobain, adică audițiile masive de Nirvana. Tipi aerieni ce-și exagerează problemele, efeminare, aer pierdut, (evident) Nirvana pe tricouri, Nirvana în cămăși de redneck, Nirvana în tunsoare, plus acea sensibilitate futută și tristă... pe care femeile o apreciau "atât de mult...".
Mai merg înapoi vreo câțiva ani, și unde ajung? La începutul anilor '90, perioada în care cele mai multe tipe erau moarte după
Sebastian Bach (Skid Row). Nimic de spus, voce bună, putere de exprimare, dar îmi venea... ușor așa, să borăsc, de fiecare dată când auzeam "Vaaai, cât de mișto e tipul" - treaba venind de la persoane (evident) de sex feminin, pentru că toate, sau aproape toate reprezentantele sexului "frumos" care ascultau rock - erau moarte după blondul cu chip de... divă. Iar astea nu-s decât două exemple...
Mda. Sunt făcute studii pe tema asta, a femeilor cărora le plac bărbații cu pilozitate scăzută și alte (multe) trăsături feminine... Acum, revenind în 2013, peste toate astea a venit *moda. Ei bine... dacă mă întreabă cineva, e gay. Fucking gay... Nu-i așa, ce atâta masculinitate, frate? La urma urmei... cele mai multe "femei" vor lângă ele niște pulărăi androgini, nu bărbați. Nu?
Nu-i nevoie să rezolvi ecuații pentru a ajunge la concluzia că băiețeii din ziua de azi ar face orice pentru a intra în grațiile și sub fustele... fetițelor; și că de fapt sexul "slab" e cel care fără să facă nimic special... conduce. Dar... asta e, fraierii vor rămâne fraieri. Sau... cine știe?
Tăticu'... înțeleg că trebuie să faci ceva sacrificii ca să-ți scârțâie patul, dar să te transformi într-o legumă de dragul sexului...
Treaba e cam așa: în timp, bărbații își vor pierde masculinitatea urmând curente din astea, și într-un final vor descoperi cu stupoare că femeile se plictisesc... de imaginea lor în oglindă. Ce se va întâmpla atunci cu ei... nu poate decât să-mi stârnească hohote de râs.
"Vă îmbrăcați ca niște pizde să vă placă pizdele
Băi nene, e-o țară de lesbiene"
Parazitii - Cui îi pasă
* n-am nimic cu moda, atât timp cât nu transformă bărbații în niște papițoi obosiți.
