"... αи∂ σиcɛ ʏσʋ ωακɛ, тяʋℓʏ ωακɛ, ʏσʋ'ℓℓ яɛмɛмвɛя, тσσ."

duminică, 28 august 2011

Un' te duci? La dracu. Vii si tu?

Zilele trec, şi mă întâlnesc cu fel şi fel de oameni, care odată ajunşi faţă 'n faţă cu mine, mă seacă cu întrebări - vor să afle ce  mai e cu mine şi cu viaţa mea. Nu că le-ar păsa multora - dintre toţi, doar câţiva - îi număr pe degete, şi de multe ori... de la o mână - dau un amărât de apel, să mă întrebe ce mai fac şi dacă mai respir.
Şi-mi aduc aminte de o cugetare...
"Fake friends are like shadows: always near you at your brightest moments, but nowhere to be seen at your darkest hour."  Am eu ce am cu zicalele şi alte alea...
Dar pe respectivii nici măcar prieteni falşi nu-i poţi numi... pentru că n-au fost niciodată aproape. Dar... de ce să nu se bage şi ei în seamă?...
Nu în ultimul rând, mulţi întreabă doar ca să-ţi arate că au cu ce să se laude. Şi treaba asta îmi provoacă o greaţă subtilă, aşa.

Sunt de-a dreptul "copleşit" de atâta "atenţie". În câteva secunde plouă cu întrebări, şi dracu' - n-am umbrelă la mine. Ce-am mai făcut, pe unde mai lucrez (...păi, cine ştie, dacă am nevoie de tine...), ce mai fac părinţii - mama, tata (deşi unii n-au absolut nici o treaba cu ei, iar alţii ştiu prea bine că n-am nici o treabă cu al doilea), dacă m-am căsătorit şi mi-am găsit "şi eu" o fată, şi n-am făcut vreun pui de om, mic şi urlător.
Ăăă... nu. "A... tu vrei să mai copilăreşti, aşa... "
Nu. Nu kinderi care să-mi strice somnul, pe motiv că "las şi eu ceva în urmă, pe lumea asta", nu "fete" - cu mintea'n curul pe care nu şi-l găsesc nici dacă-l caută cu amândouă mâinile, nu căsătorie - unde trebuie să-mi presez sentimentele între o bucată de carton şi o ştampilă, şi nu, n-am job, pentru că sar brusc de pe fix - atunci când oamenii îşi închipuie că patron e acelaşi lucru cu faraon, şi angajat e acelaşi lucru cu sclav. Şi unul dintre puţinele lucruri care mă amuză - e faţa celui care îmi pune întrebările, când îi spun că ultimul care a încercat să joace faraon cu mine, şi-a dat seama în timp util că e la un pas de oase rupte şi-un cap spart, şi i-au trecut aerele instant. "Băi da' rău mai eşti". Serios? Eu spun că-s normal. Anormal eşti tu, pentru că accepţi mizerii şi pleci capul. "Da, mă... dar trebuie să supravieţuim, ce facem acum, tu nu vezi cum e lumea asta în care trăim?..." Ei lasă de supravieţuieşte tu. Pe tine te-a mâncat în cur să faci plozi, şi să te însori/măriţi, să ai casă, maşină, plasmă şi frigider în rate... acum ţine capul în pământ, şi întreabă-te dacă trebuie să plăteşti penalizări pentru c-ai tras un pârţ în Centru.
Capul plecat, sabia nu-l taie... dar nici soarele nu-l vede.

"Lasă, că ai să te linişteşti şi tu", mai încearcă unii. Păi, frăţie... dacă n-am făcut-o până la ora asta, înseamnă că ştiu eu ce ştiu. Şi ghici ce... nu "mai copilăresc, aşa..."
Despre unele lucruri pe lumea asta pot spune ceva - că a devenit mai important să nu le faci, decât să le faci. Mulţi nu relizează. Roata s-a întors, se pare. Iar eu?... Îmi văd de drum.

Toată lumea e curioasă ce-am făcut, ce cale am ales în viaţă, şi "ce-am realizat".
Cum spunea un personaj din cărţile lui Karl May?  
"Vin din 'colo, şi merg încolo."



 sursa foto: Google, http://patchstop.com/index.php?l=product_detail&p=926






Sonic Mood (47)

Bună dimineaţa! Pentru iubitorii de rock - aveţi aici ceva pentru trezire în forţă, la cafea, bere, dureri de cap, goluri în stomac, şi alte din astea :))
Rock&Roll !!!




... şi cum spune cineva, care are un anumit gen de umor :))... Ozzy bună !

sâmbătă, 27 august 2011

Drumul care nu duce nicăieri

... îmi aduc aminte că am purtat o discuţie cu cineva, acum mulţi ani, despre reîncarnare şi chestii de genul. Persoana în cauză susţinea că n-are importanţă trecutul, că "poate nu trebuie să afli", şi că important e doar prezentul, ce faci aici, şi acum. Ce atâta scotocit în trecut... Mă rog... fază care m-a scos din sărite, oricât de calm sunt eu de la mama natură.



Ideea de reîncarnare în sine - conturează imaginea unui drum mult mai lung decât suntem dispuşi să acceptăm, a unui lanţ de evenimente şi întâmplări, pe care le controlăm - mai mult sau mai puţin. Aş spune... mai puţin. N-am fost de acord cu fiinţa aia, pentru că - o dată - sunt încăpaţânat, şi nu cred toate aberaţiile, fără să le verific, măcar la nivel instinctual, a doua oară - pentru că nu-mi place ideea de "ceva" care-mi controlează viaţa.
Bine, acum dacă stăm să o luăm aşa, potrivit ideii de "karma", acel "ceva" e generat tot de noi. În consecinţă, ne-o facem cu mâinile noastre. Corect? Am făcut nişte tâmpenii în vieţile anterioare, trebuie să ne-o tragă cineva. Şi dacă repetăm tâmpeniile, ei bine... ne-o trage în mod repetat. Până ajunge să ne placă, probabil, ca specie.
Pe lângă asta... nu ştii unde dracu te-ndrepţi, dacă nu ştii de unde dracu vii. Întrebare. Ştie cineva? În afară de Dalai Lama şi alţii asemenea... Hmm?

Bun. Acum intervine aspectul minunat şi important al problemei. Cum se face, că după "ţ" ani de "evoluţie", ne aflăm doar cu puţin mai sus de Homo fuckin Sapiens, care-şi târa prada în grotă şi rânjea satisfăcut la consoarta sa mai puţin păroasă? Cum vine... că ne învârtim în cercuri, şi ajungem cam tot pe acolo de unde am plecat, după un drum al dracului de lung?
Plecăm cu un bagaj de cunoştinţe, cu fel şi fel de experienţe - frumoase sau dureroase, după ce am trecut prin inocenţă, atasament, dragoste, foame, ură, prietenie, egoism... tot spectrul de trăiri şi sentimente, care mai de care - una mai colorată decât cealaltă... şi ne întoarcem în aceeaşi ignoranţă, ca şi dăţile trecute. Unde-i distracţia în treaba asta?... Mai e cineva care-şi pune întrebări de genul?

Vii, şi pleci. Şi iar vii, şi iar pleci. Tot mecanismul ăsta pare fără ieşire. Şi discuţia probabil fără sens, pentru mulţi. Pentru că ştiu cum gândesc oamenii: "băi, lasă karma şi alte d'astea, viaţa e serioasă, în viaţă contează să faci un plod, să ai nevastă, bani, casă, maşină", sau "băi, lasă prostiile, şi hai să bem". Da... şi eu bat câmpii cu spiritualitatea. Păi "fraţilor", nu-s atât de tâmpit, încât să mă căsătoresc cu orice toantă şi să torn un plod, ca după aia să mă chinui să-l cresc într-o societate bolnavă. Pentru că... deşi avem biblioteci întregi pline de cărţi, şi o bună parte dintre cărţile respective sunt despre constituţii şi legi, realitatea e prea crudă: societatea în care trăim - e bolnavă. Iar eu n-am să aduc un copil pe lume, doar ca să-mi gâdil ego-ul "uite bă, de ce am fost în stare". Pe lângă asta, am o ţinută care mă împiedică să fac mizeriile pe care le faceţi voi, până şi persoanelor pe care pretindeţi ca le respectaţi/iubiţi.
Şi-s prea plictisit de băutele seci, la care zaci şi torni în tine, unde nu aud decât rar o vorbă inteligentă, deşi -  culmea - oamenii la care mă refer sunt chiar inteligenţi. Dar... efortul pe care-l cere gândirea... mare, frate. Mare...
Cândva se bea în draci, dar se şi "făceau" discuţii bune. Rămâneai şi cu altceva decât o mahmureală, după o noapte de beţie. Mă rog... pe vremea aia nu era atât de importantă băutura, pe cât era prezenţa prietenilor.

Şi-mi mai aduc aminte ce-mi spunea un prieten, despre oraşul în care trăim. Că e... " oraşul încremenit în timp". Că aproape nimic nu se schimbă aici. Dacă asta o pot lua ca fiind "scara mică", la scară mare nu se schimbă nimic, niciunde. Da, schimbi faţade, dărâmi munţi şi înalţi fabrici, zgârie-nori - în orice ţară ai fi, însă lucrurile rămân aceleaşi, în esenţă.
Dacă există un iad... trăim în el, aş spune.

În marea majoritate a timpului, sunt de părere că oamenii care au probleme mari de caracter - se pot schimba în bine. Însă cât de mult se schimbă... asta depinde în primul şi-n primul rând - de ei.
N-am nici un zâmbet pe faţă. Nici măcar unul trist. Nici măcar o grimasă... care denotă dezamăgire.
În noaptea asta am să spun...

I have no faith in human perfectability. I think that human exertion will have no appreciable effect upon humanity. Man is now only more active - not more happy - nor more wise, than he was 6000 years ago.
Edgar Allan Poe



sursa foto: http://letrendy.typepad.com/blog/



vineri, 26 august 2011

Vorbe (9)


......................................................


"Trying doesn't matter, when you always fail."



........................................................

joi, 25 august 2011

Zbang!

...  am primit o leapsa care... zbarnaie :)). De ce? Pentru ca e muzicala :)

Le multumesc lui Dragos si Nice pentru ca s-au gandit la mine:)

1. Numeşte o formaţie sau un cântăreţ care nu-ţi vine să crezi că ţi-a plăcut când erai mai tânăr.

Mai tanar... bine zis :)). Compact. Era sa spun UB40, ca nici aia  nu-s departe, dar...
Pe Compact i-am auzit prima oara prin a 6-a sau a 7-a... si pe atunci topaiam fericit cu ceilalti colegi de generala. Cum spun eu... "eram un drac mic si prost". In timp, colegii mei de generala s-au orientat spre alte treburi, eu am ramas cu rock-ul. Tot in timp, am realizat ca astia de la Compact erau o copie mai mult decat slaba a celor de la Cinderella, si ca-mi plac vocile rock, dar nu de masculi burtosi - la care efectul colantilor stransi pe c*aie il intrece cu succes pe cel dat de inhalarea de heliu.
Dupa astea doua vin Blue System si altii de genul. Damn...
La rubrica asta nu bag exemple, ca ma apuca dracii...

2. Numeşte o formaţie sau un cântăreţ  pe care o / îl urai în tinereţe şi pe care acum o / îl adori.

Aaa... cam greu. De regula ce am urat, am urat si gata. Dar... sunt si exceptii, pot spune ca acum multi ani nu as fi suportat sa ascult ceva de genul Johnny Cash. La ora asta imi plac foarte mult cateva piese de-ale lui.




3. Numeşte o formaţie sau un cântăreţ care a trecut testul timpului, care îţi place de la început şi până acum.

Manowaaaar!!!

4. Numeşte un cântec căruia nu-i poţi rezista şi te apucă bâţâiala sau datul din picioare.

 Nu se numeste bataiala, se numeste... mosheala !!! :)). Din aia adevarata, care se facea prin anii '90, care se lasa cu dureri, vanatai, cucuie, nu ce se face acum... Bai... roackerilor...
Iar cantecul? Battle Hymn - Manowar




5. Numeşte un album de pe care îţi place să asculţi fiecare melodie.
Kings Of Metal -  Manowar. Uneori ascult cu mare placere... Pleasure Slave. Unele femei o merita. Stiu ele de ce.




6. Numeşte o formaţie sau un cântăret de care eşti atât de sătul/ă încât îţi doreşti să nu mai auzi în veci de ea/el

Michael Jackson! (si eu, si eu ! :)) ) L-am ascultat atat de mult in liceu, la prietenul meu si colegul meu de clasa, care avea pe vremea aia casetofon si pickup, ca mi s-a aplecat. Imediat dupa ce am terminat liceul, am iesit cu o "fana" Michael... si ghici ce... imi cam venea s-o strang de gat.

7. Numeşte o formaţie sau un cântăreţ pe care partenerul tău sau prietenii o/îl adoră şi tu nu-l poţi suferi.

Goran Bregovic. Am reusit sa ascult tot felul de chestii in viata asta. Am trecut prin disco, rap, hip-hop, pop, reggae, r&b, soul, funk, traditionala chinezeasca, clasica, opera, electronica, industrial, jazz, blues, rock si metal... dar muzica tipului asta nu ma prinde de nici o culoare.

8. Coverul tău preferat.

Patura :)). Ba nu, mint...

Nu-mi plac de regula piesele cover. Trebuie sa fie macar aproape la fel de bine intrepretate ca originalul, daca nu - mai bine. Sau sa aiba amprenta personala cat de cat placuta - a cantaretului/formatiei care se chinuie. Imi vin vreo doua in minte acum, care-mi plac. Nessun Dorma - Manowar, si Gimme gimme gimme - Beseech.







9. Cântecul sau formația preferată în secunda asta.

Old hobbits die hard, spunea cineva :))

Manowar au ramas baza, desigur. La ora asta  am o mare placere sa ascult Motorhead. Bucata preferata? Bye bye, bitch, bye bye!




leapsa merge la cine o doreste :)
Eu sunt curios ce ar spune Laura, Iulia, Mihai, Camelia, si Ada - (care n-a mai dat pe blog de multa vreme)

Hail!

miercuri, 24 august 2011

Vorbe (8)

"Being a writer is a perpetually humbling experience. Everyday you have to confront your own stupidity. You have to be willing to say, 'Oh, man, that was a stupid sentence. It's not as brilliant as I thought it would be when it was floating around in my head.' You get to experience shame and humiliation in all kinds of different ways. That can't stop you. It's part of the job." 

Mary Kay Blakely

Sonic Mood (46)

... un pic de funk&soul :)
enjoy :)

varianta "a capella"



... si varianta "normala"



marți, 23 august 2011

Călătorie

Clipi. Sau... asta îşi închipui. Îşi simţise propria prezenţă, ca şi când ceva s-ar fi desprins din sine, pentru a-i gravita în apropiere. Din nou, simţea viaţa pulsând. Fără zgomot. Fără vene. Era... altfel. Clipi înca o dată, dorind să-şi simtă pleoapele, să-şi audă măcar răsuflarea, în acea beznă, în care ştia că s-a schimbat ceva. Totul.
Undeva, departe, întunericul fără formă al Universului găsise un loc tăcerii, şi aceasta începuse să-l umple, cu paşi gigantici.

Renăscuse. Departe de cei dragi, de toate lucrurile pe care le cunoscuse, pe care le trăise în lungii ani petrecuţi pe Pământ - se trezise la viaţă. Acel loc care îi trezise un amestec de dragoste, durere, şi indiferenţă, era acum la o asemenea distanţă de ea, încât unei raze de lumină i-ar fi trebuit ani, să-i mângâie fiinţa. Curios. Nu se simţea singură. În acea... mare umbră, poate ar fi trebuit să se simtă singură, atât de singură, încât să o îngrozească că nu-şi auzea inima bătând. Doar o uşoară nelinişte o atingea, asemeni primului şuier stins - ce anunţă venirea viscolului, iarna...

Se aştepta să audă clinchetul surd al zalelor, chiţăitul unui şoarece murdar, şi să simtă în nări mirosul străin de mucegai - pe care îl asocia cu celulele întunecoase, de piatră, despre care citise în multele cărţi de aventuri ce-i căzuseră pe mână.. Nu fusese niciodată într-o celulă. Poate ăsta era motivul pentru care începuse să simtă fiori străbătându-i fiinţa.  Începu să se zbată, ca şi când ar fi fost legată în lanţuri. Precum un şal nevăzut de mătase ucigătoare, teama începuse să o învăluie. Se chirci în propria-i fiinţă, neînţelegând...
"... ce dra...?"

Simţurile îi erau schimbate în asemenea măsură, încât frigul din jur părea prietenos. "Ciudat" -  îşi spuse. "Amestecul ăsta de senzaţii... ce... ce caut aici? "
Se roti în sine, încercând să vadă ceva în depărtare. Nimic.
Mici zgomote, de rocă sfărâmată într-un ecou nefiresc - începură să se rostogolească în jurul său. Totul părea să se întâmple atât de departe... I se păru că vede pentru câteva momente - sclipiri. Peste tot. În jurul său. Era un spectacol aproape mut, cu artificiile galaxiei trosnind fără miros, în bezna înăbuşită şi rece. Şi pentru prima oară, realiză...
Îl simţi pe primul. Apoi pe al doilea. Al treilea. Al... patrulea... Cinci. Şase...

"Nu sunt singură!" Simţi cum viaţa începuse să-ncingă fire luminoase în fiinţa ei, rotindu-se ca un ghem cald sub lăbuţele unui pui de felină. Amintirile... le avea, încă. Cândva căutase tăcută căldura celorlalţi, fără a da nimic în schimb... însă acum toate i se păreau atât de departe, însemnau atât de puţin...
Zgomotul se transformă într-un muget slab, iar spiritul i se răsuci în loc, aruncând fire încinse, ale căror capete roşiatice şi albastre pluteau pretutindeni.
"Eu... eu..."
"Nu e posibil..."
 Clipa următoare aduse cu ea filmul vieţii, zdruncinându-i realitatea, până ce aceasta se destrămă în mii de bucăţele, plutindu-i în apropiere, fără formă. Linişte. Din nou, întuneric. Firele de lumină dispăruseră şi ele.
"Am murit?" Simţea cum se învârte din ce în ce mai repede, nebuneşte, în acea beznă... irespirabilă. Ceva o apăsa, cu putere, de parcă ar fi vrut să o strivească.

Şi mugetul reveni, crescu în murmur, iar luminiţele reapărură mai aproape, parcă, dându-i dorinţa incontrolabilă de a întinde o mână, să le atingă. Iar murmurul se lovi de tăcere ca de un perete nesfârşit, şi se transformă în tunet. Şi tunetul se sparse în culoare. Lumină. Caldă.
Abia atunci începu să înţeleagă. O umbră. O strălucire. Două. Trei... Şase. 

- Tati, sigur e bun telescopul pe care mi l-ai făcut cadou?
- Da, puiu. Cel mai bun. Electronic. L-a verificat tata, înainte de a-l aduce acasă. De ce întrebi? Iar e imaginea "cu susul în jos"?
- Nu... însă ieri seară mă uitasem...
- Da?...
- ... mă uitasem în zona constelaţiei care seamănă cu un zmeu. Nu era steaua asta...
- Ce stea?...
- ... şi aseară cerul parcă era mai senin decât acum...





sursa foto: http://cmc1bachb16.blogspot.com/2011/05/descubren-uno-de-los-primeros-minerales.html

luni, 22 august 2011

Vorbe (7)

"Keep five yards from a carriage, ten yards from a horse, and a hundred yards from an elephant; but the distance one should keep from a wicked man cannot be measured."
                                                                                            Indian Proverb

duminică, 21 august 2011

de azi...

                                             Îndemn                                 20.08.2011

Haide...
trage linie-n furtună,
... şi vezi cât verde-n valuri
se adună.

Aruncă-mi sufletul, să-ntindă
întunecate, ude stânci,
nemângâiate de porunci...
... şi trage-mă în larg.

Şi rupe cerul în şuvoaie fine,
în colorat miros, de tine,
loveşte-mi realitatea în rafale,
şi fă-mi să zboare aripile de zale.

Scufundă-mă în negrul pietrei,
şi în miros de alge, stins,
aruncă-mi lin, un fulger ,
şi-n jocul norilor m-am prins.








sâmbătă, 13 august 2011

Şi spune aşa...

... în noaptea asta m-a scos un amic la o bere. Două... trei... Nu contează. Aşa, pe la 12- 1 noaptea. Când mă uitam şi eu la un film. Dar... am spus să-i dau o mână de ajutor omului, dacă avea chef să bea. Ca de obicei, după băut... încă judec.
Faza drăguţă e că ne-am întâlnit cu o dom'şoară, pe care am cunoscut-o acum vreo săptămână, care e feministă. Da' tare, nu oricum. Hotărâtă. Chiar foarte sigură pe ea. Partea frumoasă e că n-a prea avut argumente pentru "femeile sunt superioare". "Păi zi-mi... "
"Păi... sunt superioare."  Da, frate, da' de ce? Păi bărbaţii sunt ăia care sunt cu inteligenţa, cu tehnica, sunt practici, inventivi, da' tot femeile sunt superioare. Ăăă... well... why? Fac şi eu precum tipul din parodia de la Terminator. 
Why??? Mai că aveam puţin, şi o dădeam în lacrimi amare de suferinţă :)). "Păi... stai, că bucata asta e faină, merg să dansez."
"Go on..."
Sincer, acum... cunosc personal femei care îşi repară şi fac diverse - singure - prin casă. Schimbă singure un bec, îşi montează singure scaunul de birou proaspăt cumpărat din REAL, ba chiar unele "dau cu cheia" sub chiuvetă, dacă masculul din dotare e prea bou, şi nu mişcă nimic atunci când e nevoie. Toată stima pentru ele. Nu pot pălărie, dar dacă aş purta una, în mod sigur aş scoate-o şi m-aş înclina în faţa unor astfel de femei.
Însă cu domnişoara în cauză, şi feminismul ei... tot n-am reuşit să înţeleg care e faza. Până şi sor'mea, care e femeie (şi ce femeie... :) ) s-a uitat stâmb la ea.
Nu, frăţie. Dacă vii la mine cu treburi de genul, nu mă impresionezi. Trebuie să-mi aduci argumente, să-mi dai exemple, pentru că fără exemple... nu merge. Mie nu-mi trebuie mult, ca să-ţi spun despre invenţiile masculilor "proşti", pe care le foloseşti chiar în momentul ăsta, când bei un pahar de Jagermeister, îi trimiţi sms prietenei, sau mergi acasă cu taxiul care are aer condiţionat. Despre intrumente muzicale, mobilă, produse cosmetice, trenuri, eventual  frigidere căzute din avion, şi alte mizerii... de care tu nu ai "nicidecum" nevoie. Nooo... Pentru ea femeile sunt superioare.
Faza şi mai drăguţă... este că i-aş fi putut da (eu) exemple de femei care au realizat/inventat ceva. Femei. Nu puştoaice care au capetele în nori, şi cred că stăpânesc lumea. Am preferat să tac. Şi să mă amuz în continuare.
:)
Life is beautiful.
Some people are just stupid.

vineri, 12 august 2011

Cuvinte nespuse

 "Look between the lines. Read between the words. Because the most important things, are left unsaid & unheard."

Voce plăcută şi putere de convingere... Argumente...
E bizar... Mi s-a spus de multe ori că am calităţi de orator, cu toate astea... nu-mi place să vorbesc prea mult. Nu mi-a plăcut niciodată, cred. Excepţii fac doar în preajma oamenilor care-mi sunt dragi, sau a căror personalitate îmi atrage atenţia într-un fel; da, cu ei port conversaţii lungi, dezvolt idei, şi bat câmpii într-un mod constructiv, dacă se poate spune aşa.

Însă există situaţii în care nici măcar eu nu pot să spun nimic. Pentru că mă doare şi pe mine, în mod sigur nu aşa cum îl doare pe celălalt, dar mă doare. Şi îmi doresc să fi fost capabil de lucruri imposibile, ca astăzi să-l fi ştiut unul dintre oamenii dragi - nu cu lacrimi, ci cu un zâmbet - pe chip. Am reuşit să fac tot felul de lucruri, care mai de care mai neobişnuite, însă ce mi-am dorit de data asta...

Am tăcut.
Pentru că uneori nu e nimic de făcut, nimic de spus; pentru că-n anumite momente - cuvintele nu rezolvă nimic, oricât de mult te-ai strădui. Iar mie-mi displace să dau din gură aiurea, numai ca să-mi aud vocea.
Atunci când cineva apropiat suferă, dar nu e nimic de spus, singurul lucru pe care te poţi bizui este prezenţa ta, în speranţa că ea va aduce o picătură de linişte în sufletul celuilalt.
Sunt momente în care - chiar dacă nu te cheamă, pleci să-l vezi, să fii "acolo". Sunt altele... în care dacă nu eşti chemat, mai bine nu te duci.
Când îţi este refuzat ajutorul, iar suferinţa prietenului tău e atât de mare, încât acesta îţi închide telefonul în nas, nu poţi face altceva decât să aştepţi.



... oricâtă experienţă de viaţă ai avea... nu vei reuşi întotdeauna să faci alegerea perfectă.

"Whatever you do, good or bad, people will always have something negative to say about you and that's life."


miercuri, 10 august 2011

Vorbe (4)

“People are afraid of themselves, of their own reality; their feelings most of all. People talk about how great love is, but that's bullshit. Love hurts. Feelings are disturbing. People are taught that pain is evil and dangerous. How can they deal with love if they're afraid to feel? Pain is meant to wake us up. People try to hide their pain. But they're wrong. Pain is something to carry, like a radio. You feel your strength in the experience of pain. It's all in how you carry it. That's what matters. Pain is a feeling. Your feelings are a part of you. Your own reality. If you feel ashamed of them, and hide them, you're letting society destroy your reality. You should stand up for your right to feel your pain.”

 

Jim Morrison

marți, 9 august 2011

Apart

Lui @addicted trebuie să-i mulţumesc, la ea am găsit-o :)
"Never underestimate the pain of a person, because in all honesty, everyone is struggling. Some people are better at hiding it than others."



 

În timp ce revedeam K-PAX, am avut o strângere de inimă. Chiar dacă l-am văzut de multe ori până acum, de-a lungul anilor. E minunat filmul. Vechi, se poate spune, dar minunat. E genul de film care îţi aduce un anumit  zâmbet pe faţă, şi o lacrimă în suflet... un amestec de frumuseţe, inocenţă şi tristeţe. Şi m-a făcut să realizez pentru a... nu ştiu câta oară... ce distanţă este între noi... oamenii. Cât de mult semănăm la exterior, şi cât de diferiţi suntem în interior. Cu visele noastre, dorinţele, ambiţiile, culoarea instinctelor, cu lumina sau întunericul sentimentelor, măştile purtate, timpul pierdut... şi experienţele câştigate...

... Pentru că ne încadrăm în nişte tipare, mai mult sau mai puţin cunoscute şi cartografiate... însă fiecare dintre noi simte în felul său. Unic. Te-ai bucurat, ori ai suferit, niciodată nu e la fel cu trăirea celui de lângă tine. Ne minţim, spunând că formăm nişte mici universuri ale noastre, legând o relaţie, întemeind o familie, aparent contopindu-ne - atât de frumos, dar suntem diferiţi, precum stelele de pe cer - departe una de cealaltă, într-un întuneric ostil şi rece.  Suntem aşa... poate ca să nu ne prăbuşim unul în celălalt, fărâmându-ne, şi mă întreb dacă putem cu adevărat fi altfel.
...



luni, 1 august 2011

Sonic Mood (39)

mmmhm :)... jaazzzz :D...
Am auzit o grămadă de oameni spunând: "nu-mi place jazz-ul". Ei bine... vă place, dar nu ştiţi asta.
Mo' Better Blues e o melodie despre care n-ai cum să spui că e "grea". Spuneţi-mi, neascultătorilor de jazz,  că nu aţi dansa pe aşa ceva cu iubitul/iubita. N-am să vă cred.