"... αи∂ σиcɛ ʏσʋ ωακɛ, тяʋℓʏ ωακɛ, ʏσʋ'ℓℓ яɛмɛмвɛя, тσσ."

joi, 4 februarie 2016

Visuri mari și bani puțini - laptop-uri

A venit criza, a plecat criza, te-a atins, nu te-a atins, e aici, ba nu-i aici...
Eh, n-a plecat deloc, uite că-i tot aici, dându-ți șuturi în coaie, române.

N-aș fi "cu capsa pusă", dacă n-aș ști cum au decăzut lucrurile. Dacă înainte de criză echipamentele IT veneau ambalate cum se cuvine, cu bureți care atenuau șocurile și vibrațiile, cu discuri, cabluri, manuale și fluturași, în ziua de azi vin ambalate deseori în... carton (și cam atât).
.. și n-aș deschide gura să spun ceva despre subiect, dacă n-aș avea "în spate" vreo 16 ani de experiență cu IT-ul la capitolele service și vânzări.
Treaba-i că încep să mă scoată din minți căcaturile de PC-uri și (în special) laptop-uri care se vând la noi în țară. Oriunde te uiți, e o reclamă la vreo mizerie care e ușoară, arată bine... și merge prost.
... și oriunde te uiți, există cel puțin un om credul, unul care nu-și permite un calculator extraordinar, dar își dorește ceva, acolo...
Acum... treaba-i că nu pot să învinuiesc omul pentru că-i sărac. Nu știu prin ce-a trecut, ce l-a adus la situația materială actuală, sau ce l-a făcut să rămână blocat în ea. Nu-i treaba mea.

Dacă e să fiu critic, mă uit la alegerile sale, vis-a-vis de faptul că-i sărac. Dacă stai prost cu banii, și-ți cumperi un căcat cu fundiță roz, exact asta vei avea - un căcat cu fundiță roz, care - mai devreme sau mai târziu va începe să pută.
Iar rolul meu în povestea asta - e să opresc oamenii din a-și cumpăra căcaturi.
Nu întotdeauna recomandările mele au fost puse în practică, nu întotdeauna a fost timp pentru căutat un lucru anume, și nu în ultimul rând - nu întotdeauna au fost disponibile produsul/marca  pe care le cautam. Da' știu că am reușit de multe ori să împac și capra, și varza.

În general, problema nu-i cauzată doar de suma în care trebuie produsul să se încadreze, ci și de obiceiurile omului. Obiceiurile nesănătoase duc la alegeri nesănătoase.
Îți plac "ieftinelile"? Ești adeptul vorbelor "las' că merge și așa", "e nou, în garanție, ce-mi pasă"? Ești prea mândru sau prea zgârcit ca să ceri ajutorul unei persoane care știe ce-i "sub capotă"? Ai cumpărat pentru că era "la ofertă"? Păi, tăticu', dă-mi voie să-ți spun: în cazul ăsta - ești o victimă sigură pentru vânzător. Ăla n-o să-ți vândă ce-ți va prinde bine, o să-ți vândă ce-i va prinde bine.
Unul dintre amănuntele importante pe care le trec oamenii cu vederea - este configurația laptop-ului.
Am văzut (și nu o singură dată) vânzători care îți dădeau exact ce le cereai.
"Să vad un film, să ascult o muzică, ceva net..."
Când omul realizează că filmele HD pe care vrea să le vadă încep să ceară ceva mai multe resurse, și că statul pe net, care presupune existența unui antivirus -  face laptop-ul să "se miște" tot mai greu, deja e prea târziu.
Expresia "un calculator, acolo" se poate transforma într-o treabă nasoală, dacă nu privești lucrurile în perspectivă. Motiv pentru care le recomand oamenilor să-și cumpere laptop-uri/PC-uri cu o configurație peste cerințele din acel moment.
Dacă ești român, ai auzit în mod sigur de vorba "sunt prea sărac ca să-mi cumpăr marfă proastă".
În general, vânzătorul o să-ți bage sub nas produsele la care el are cel mai mult de câștigat.
Dacă are la vânzare Apple și DELL, dar are ceva de câștigat din vânzarea produselor Acer (aflate nu întâmplător la promoție), o să-ți spună că "a vândut multe din alea" și că "merg bine".
"Uitați, are procesor cu două nuclee, memorie multă". Sună cunoscut?
Ce nu știe amărâtul ăla care muncește din greu și vine la magazin ca să-i ia copilului un calculator/laptop, este că "procesor cu două nuclee și memorie multă" nu-s de ajuns.
Contează modelul procesorului, implementarea pieselor - de cine-i făcută, cum e făcută. Contează carcasa, fie că-i vorba de PC sau laptop. Contează mult sistemul de răcire, felul în care-i conceput pentru produsul ăla, dacă face față la o utilizare intensă, etc. Contează pe unde trage aer, și cât. Contează suportul tehnic de pe site-ul producătorului, secțiunea download drivere, BIOS, aplicații.

Alegerea unui PC/laptop poate fi ușor amuzantă. Pune mâna pe un telefon și sună un prieten. Prietenul respectiv la rândul lui - poate are un prieten, care cunoaște un IT-st. Dacă ai găsit un IT-st care are ceva principii sănătoase, ascultă-l. Stați la o bere, o tigară... și pune-i întrebări. De ce produsul ăla, de ce firma aia? Dacă e vorba de-un PC, cum alege componentele, de unde le ia, e serioasa firma care le vinde, etc.

N-ai prieteni? Nu știi în cine să ai încredere? Nici o problemă. Documentează-te. Citește un articol, aruncă o privire pe net, dacă ai posibilitatea.
... și foarte important: nu te grăbi să tragi concluzii (și nici să cumperi).
Dacă ești singuratic nu înseamnă că ești pierdut.
Trebuie să fii atent la detalii.
Primul lucru care se aduce în discuție - e prețul. Ai (să zicem) 1500 de lei în care trebuie să te încadrezi.
După bani - se pune problema ofertei. Mulți oferă, nu toți sunt serioși. De ce?
De exemplu, eu unul n-am să recomand în veci achiziționarea unui PC/laptop dintr-un mall despre care mi s-au povestit niște chestii nasole, cum ar fi aruncarea electronicelor din mașină de parcă ar fi baloți de paie. "Ferea, bă! Boaf (!) s-a mai futut un televizor. Trosc! Ce-a fost asta? A, o carcasă de PC. Dă-o'n pula mea..."
În cele din urmă... ce pretenții poți să ai de la ăștia care vând ace, brice și carice?
Vrei aragaz? Ah, da, pentru ăla mergi în mall. Însă chiar și la ăla trebuie să cauți tabla, să nu fie îndoită de la ceva manevrare/transport.
Vrei calculator? Mergi la o firma de calculatoare, de preferat. De regulă cel care lucrează într-o firmă de calculatoare se poartă frumos cu marfa. De ce? Pentru că omul ăla știe (sau trebuie să știe, mă rog) înțelesul cuvântului "fragil".

Urmează firma producătoare. Apple e bun, dar nu prea s-a vândut la noi în țară. La urma urmei, nu degeaba e scump. Așa că mă rezum la chestiile care se vând p'aici.
Când lumea mă întreabă "ce-i mai bun, ăla sau ăla?", spun DELL. Dacă găsești un produs DELL în banii ăștia, care să mai fie și bazat pe Intel (chipset placa de bază+procesor), e de bine. Nu te poți atinge de produsele DELL pentru că nu-ți permite buzunarul? Nici o problemă, ai de ales între ASUS, Lenovo și Toshiba.
Atenție, nu recomand laptop-urile bazate pe chipset-uri/procesoare AMD.

ASUS se afla în top 5 fiabilitate, ca producător, dacă-mi aduc aminte bine. Mi-au trecut prin mâini destule produse făcute de ei (laptop-uri, plăci de bază, plăci video, monitoare). Am văzut laptop ASUS care a supraviețuit unor accidente care implicau niște cafea, deci pot să-i recomand. Toate bune și frumoase până aici.

Toshiba - alt producător găsit în top 5 fiabilitate. Carcasele laptopurilor mai ieftine nu sunt la fel de rezistente așa cum erau modelele vechi, cu toate astea, dacă am de ales între Toshiba, Acer, Samsung si HP, aleg Toshiba.

Lenovo este IBM-ul cumpărat de chinezi. A fost cândva standard pentru multe chestii care se întamplau în lumea IT. Face încă treabă bună.


Păreri personale - HP-ul nu mai este ce-a fost. La ora asta HP merită atenție numai la produsele de top (Elitebook). Singurele Elitebook-uri pe care le știu accesibile sunt cele SH.
Acer.  Pentru mine este exemplificarea zicalei "pe dinafară-i vopsit gardul, și-năuntru... leopardul". Dacă vezi Acer, fugi cât te țin picioarele.
Samsung. Televizioare, da. Tablete, da. Memorii RAM, da. SDD-uri, da. Laptop-uri? Nu.

Sony. Ca să ai un Sony bun, trebuie să dai bani grei. Am văzut o tipă care a dat 3200 LEI pe un laptop Sony, alb și frumos, așa, ca pentru fete...
Mi-am pus mâinile în cap când am văzut ce conținea. Placă de bază cu chipset AMD, procesor Intel. Sincer? Păcat de procesorul ăla. Una-i să dai banii pe un produs, și alta-i să plătești numele firmei. Deci... atenție.
Doi ani mai târziu mi l-a adus la curățat. Îl desfac, și ce văd - o placă de bază pipernicită, plus  un sistem de răcire anemic (pentru procesor si chip video).
Stiți cum se numește asta? Treabă făcută de cumnatu'. Exact. El îi alesese laptopul.
"Treijdoo" de milioane în lei vechi. Să-mi trag una...

Ați primit cadou un produs făcut de una dintre firmele astea? Eh, asta e, dar... calul de dar nu se caută la dinți, cică.

Așa că...
... la achiziționarea unui laptop, vă uitați la următoarele:

- Producător - DELL, ASUS, Toshiba, Lenovo.

- Procesor - Intel. Toate procesoarele de PC/laptop au în ziua de azi cel puțin doua nuclee. Prețul unui procesor e dat de model, frecvență de lucru, memorie cache, număr de nuclee, tehnologie folosită, căldură degajată, consum de curent. Celeron e "fratele cel mai mic", i7 e "fratele cel mare".

- Chipset placa de bază - eu "merg" de ani buni pe chipset-uri Intel, răspund bine la multitasking și temperaturi mari. Evitați chipset-uri VIA, SIS, AMD la placile de bază, și mă repet, evitați procesoarele AMD în varianta mobilă.

- Chipset video - dacă laptop-ul are video dedicat, prefer să fie nVidia. O să auziți că AMD/ATI face și drege pe varianta mobilă, nu vă lăsați impresionați.
Deci - nVidia, da? Se aplică și aici niște reguli - model, memorie video (mărime în MB sau GB și lățime de bandă), consum curent, căldură degajată. Dacă vă gândiți să cumpărați un laptop ieftin pentru jocuri, eu unul zic "nu". Pentru asta mai bine vă luați un PC+monitor. Însă dacă-i musai laptop (că spațiu, că mobilitate...)... luați în calcul faptul că modelele obișnuite nu au o răcire extraordinară. Sistemul de răcire dintr-un laptop obișnuit e făcut pentru o utilizare normală, și nu pentru a fi "forjat"  ore întregi. Așa că mai băgați niște bani într-un cooler de laptop, de preferat - din metal, cu ventilatoare care pot fi poziționate în funcție de orificiul prin care sistemul de răcire al laptop-ului trage aer.

- Hard Disk - prefer Western Digital. Dacă nu-i WD, merge și-un Hitachi sau un Toshiba. Seagate a făcut același borș ca HP în privința calității și fiabilității, asta cam de prin perioada când au cumpărat Maxtor.

- Orificiu aerisire - evitați cu orice chip modelele de laptop-uri  care trag aerul pentru răcirea procesorului și a chip-ului grafic printre taste. O răcire eficientă  presupune o "gură de admisie" decentă, care de regulă se găsește în partea inferioară a carcasei laptopului.
- Baterie -  mai multe celule, mai bine. Mulți miliamperi? Și mai bine.

Cam asta e, în mare.


Iar celor care nu vor să înțeleagă...

... dacă vreți "ieftin și bun", mergeți fraților la raionul Detergenți. Găsiți acolo tot ce vreți.


Postarea reprezintă (în mare) suma experiențelor și părerilor  autorului. Dacă sunteți producători și vă simțiți lezați în amorul propriu, respectați cumpărătorii și faceți dracului produse mai bune!