"... αи∂ σиcɛ ʏσʋ ωακɛ, тяʋℓʏ ωακɛ, ʏσʋ'ℓℓ яɛмɛмвɛя, тσσ."

luni, 31 octombrie 2011

Pot... şi vreau. Tu vrei?

Unde m-aş putea simţi mai bine, decât acolo unde oamenii au în grijă detaliile care contează pentru mine? Momentan nu pot decât să-mi imaginez cum ar fi. Pentru că locurile prin care am fost, mereu aveau lipsă câte ceva. Sau dacă existau toate dotările, mă gândeam la soluţii alternative. Nu-mi trebuie decât imaginaţie, pentru asta. Însă imaginaţia mea... ei bine, imaginaţia mea se duce departe, atunci când e stimulată. Dacă aş pleca într-o vacanţă, sau pur şi simplu aş face un drum, în mijlocul căruia aş fi nevoit să "trag pe dreapta", aş alege un hotel obişnuit, sau aş alege unul în care ideea de bază este confortul... fără poluare?

Varianta a doua mă prinde mai bine. Pentru că îmi pasă de aerul pe care-l respir, apa pe care o beau, de pământul pe care-l calc, şi de cerul pe care-l privesc cu mare plăcere, deseori. Şi mă gândesc la faptul că şi cei din viitor - când eu voi fi "oale şi ulcele" - au dreptul să se bucure de lucrurile astea. În acelaşi timp în care am o mare pasiune pentru tutun, am grijă să nu mai pun pe foc pet-uri şi pungi de plastic, atunci când merg la o iarbă verde. Poate greşesc, spunând că poluez mai puţin cu ţigara, însă vaporii toxici degajaţi de un pet ars pe foc se ridică în aer, sunt purtaţi de vânturi, şi ajung în sol, odată cu ploile. Şi spre deosebire de fumul de la ţigara sau pipa mea, respectivele chestii se degradează foarte greu. Nu într-un an , nu în doi... ci în vreo... 400 de ani. Perioadă în care... după un calcul, aşa... arborele genealogic al unei singure familii se "înalţă" binişor.
În esenţă, nu e chiar atât de greu să faci lucrul corect. Trebuie doar să ai puţină voinţă, şi ceva tărie în a-ţi susţine punctul de vedere, cu argumente, în faţa celor din jurul tău. Pentru că exemplul personal e cel mai elocvent. E viu, e trăit. E în tine. E în lucrurile pe care le faci, sau în cele pe care... nu le faci. Tu... eşti exemplul.

Şi-mi răsare un zâmbet pe chip, când văd că şi altora le pasă. Oameni care fac mai mult decât pot face eu, care sunt exemple pentru noi toţi. Unii dintre ei s-au ocupat de energia eoliană, alţii au inventat ambalaje biodegradabile pentru diverse produse. Dacă unii au creat sursele de iluminare ecologice, alţii au spus că e timpul să aducă la viaţă motoarele electrice pentru automobile. Şi tot aşa...





Şi mulţumită SuperBlog-ului 2011, am aflat de lanţul hotelier NH Hoteles, unde lumina, materialele din care sunt făcute ambalajele produselor, consumul de apă, şi punctele gratuite de reîncărcare rapidă pentru maşini electrice - fac casă bună cu ecologia, în conceptul “Wake Up To A Better World”.


În mod normal, oricine se simte bine atunci când are la îndemână tot ce-i trebuie. Şi sunt sigur că acolo unde nu există o reală preocupare pentru mediu, măcar există curiozitatea de "cum funcţionează lucrul ăsta". Atunci când lucrul respectiv - de exemplu - consumă puţin curent, se încălzeşte foarte uşor, şi dă randament, nu are cum să nu trezească interesul. Un exemplu este lampa cu celule fotoelectrice. Are unul sau doi acumulatori care se încarcă de la soare. Şi luminează întreaga noapte. Ce poate fi mai simplu, şi mai frumos?

Că veni vorba de hoteluri, dacă aş avea ocazia - aş sta pentru câteva zile într-unul dintre cele două hoteluri din ţara noastră, care fac parte din lanţul NH Hoteles, care deţine 400 de hoteluri în 25 de ţări din America, Europa, şi Africa.




De ce? Pentru că aş fi mult mai relaxat decât la un hotel obişnuit, ştiind că folosesc soluţii "eco". Nu-s genul care gândeşte "după mine, potopul".

postare scrisă pentru etapa 13 SuperBlog 2011

duminică, 30 octombrie 2011

I feel the need. The need for speed!

Trebuie să spun, iubesc cum sună asta. Nu într-unul dintre cântecele unor tipi afro-americani, care au mare priză la public în ziua de azi, nu în simulatoarele auto, ci în... Top Gun. Vechi, dar iubesc filmul. Pe ăsta, în mod special. În general, sunt destul de bun la a reţine replicile, gesturile, şi lucruri care ţin de regie - la un film. Fază care devine puţin amuzantă, pentru că de obicei nu vorbesc mult. Mi se pare obositor. Ei, însă dă-mi un subiect care-mi place, provoacă-mă să-ţi povestesc ceva dintr-un film care mi-a plăcut mult, ca să-ţi faci o idee; şi ai reuşit să stârneşti Taurul din mine. Mă urnesc greu, dar şi când mă urnesc... :))... mai opreşte-mă dacă poţi.
Cine a văzut Top Gun, ştie atmosfera. Nebunie. Tinereţe şi nebunie. Şi viteză, "o grămadă" de viteză.
Dacă la maşini viteza se măsoară în kilometri sau mile pe oră, la avioanele de luptă şi rachete - e mai potrivit mach-ul. Şi dacă la "jucăriile zburătoare" de genul, e potrivită unitatea asta de măsură, după ce au zburat cu doar câteva sute de kilometri / mile pe oră, la calculatoare viteza a început cu vreo câţiva herţi amărâţi, acolo... care au ajuns peste ani megaherţi, şi peste alţi câţiva ani - gigaherţi. Am spus de multe ori că sunt o grămadă de lucruri în secolele pe care le-am prins, care nu-mi plac. În acelaşi timp, îmi place că am prins nişte lucruri pe care le vedeam de copil doar prin filme, sau pe care le citeam prin cărţi. Maşini care poluează puţin, rachete, sateliţi, telefoane mobile, medicamente, operaţii, calculatoare. Îmi aduc aminte că atunci când vedeam în vreun film un calculator care făcea tot felul de minuni, multe şi grele, mă întrebam: "Cum ar fi? Ce conţine? Ce e sub 'capotă'? "
Şi iată-mă azi, scriind despre un procesor care a intrat în Cartea Recordurilor, AMD Bulldozer, care are "numai"... 8,429 GHz. Am visat eu la multe, în viaţa mea, dar... hmm... oricât de multe ar fi, trebuie să-l includ şi pe el în visurile mele. Pentru că am nevoie de viteză. Şi o viteză ca asta, când lucrezi mult cu un calculator, n-ai cum să nu ţi-o doreşti, pur şi simplu n-ai cum.
Vrem sau nu să recunoastem, avem nevoie de viteză. Şi... vrem sau nu, oricât de multe ore am avea parte de soare, tot ni se pare ziua scurtă. Iar în condiţiile astea, trebuie să ne adaptăm. Aşa au părut avioanele, maşinile, telefoanele mobile, maşinile de spălat, calculatoarele şi... de ce nu... comenzile online.
Şi suntem asaltaţi de produse, care mai de care mai frumoase, mai uşoare, mai rapide, care fac "ţ" lucruri în acelaşi timp, dar... acum vine întrebarea... ţine creierul uman pasul  cu progresul electronicelor? Deocamdată, da :).
Încă suntem "rasa dominantă", şi din fericire, n-am ajuns la problemele din "Matrix". În zilele noastre, IBM a reuşit să simuleze în totalitate lucrurile care se petrec în creierul unei pisici, şi doar... 4,5 % din ceea ce face creierul uman. Pentru că nici un calculator din lume, şi nici o gramadă de calculatoare puse să lucreze împreună, nu reuşesc (încă) să proceseze ce procesează creieraşele noastre.
Cu proiectul „Blue Gene” au fost simulaţi 4,5 la sută din neuronii creierului şi conexiunile dintre ei numite sinapse – ceea ce înseamnă undeva pe la 1 miliard de neuroni şi vreo 10 miliarde de sinapse. Iar creierele noastre?...  au aproape 20 de miliarde de neuroni şi  vreo 200 de miliarde de sinapse. Frumos, nu? :)
IBM a reuşit să simuleze creierul unui şoarece (cu 512 procesoare), a unui şobolan (cu 2.048 procesoare) şi al unei pisici (cu "doar"... 24.576 procesoare). Iar ca să ajungă la performanţele cortexului uman, IBM estimează că-i vor trebui... nici mai mult, nici mai puţin, decât... 880.000 de procesoare.
Concluzia? Încă nu suntem depăşiţi de tehnică. Ooo, nu :). Hahaa!
Avem însă nevoie de ea? Da. Ca de aer.

postare scrisă pentru etapa 12 SuperBlog 2011

joi, 27 octombrie 2011

Lucruri care se găsesc doar la AMD

Trebuie să spun, sunt plăcut impresionat de AMD. Asta se întâmplă încă de pe la sfârşitul anilor '90, când lupta strînsă dintre Intel şi AMD a dus la naşterea lui AMD K6III, şi puţin mai târziu, a lui AMD K7, procesor care a dat pe spate gamerii, cu performanţele sale.
Pe vremea aceea chinuiam procesorul şi placa video, sufocându-le într-o carcasă care avea sursa montată pe verticală, iar singura frustrare legată de performaţă - era lipsa unei plăci de bază bune, care să gestioneze bine puterea lui K7. Pentru că AMD devenise puternic, însă erau nişte aspecte care-l trăgeau în jos - producătorii de chipset-uri şi cei de plăci de bază.

 
Aşa cum era şi atunci, AMD este astăzi marele rival  Intel. Evoluând fără oprire, inovând. Acolo unde Intel a scos Core 2 Duo şi Core 2 Quad, AMD a venit cu Athlon II şi Phenom II; acolo unde Intel a rămas cu Intel Graphics, AMD a cumpărat în 2006 ATI, marele producător de chipset-uri pentru plăci video şi plăci de bază, principalul rival al companiei nVidia, urcând la următorul nivel. Şi acolo unde Intel a făcut posibilă folosirea simultană a două plăci video, prin tehnologia Lucid, AMD a venit cu  AMD Fusion APU (Accelerated Processing Unit şi AMD Radeon™ Dual Graphics, rupând barierele pe care sistemele de calcul le-au avut până acum.

Acum... ce este APU? În câteva cuvinte, Accelerated Processing Unit este tehnologia care îi aduce cumpărătorului putere de calcul  foarte mare cu un consum mic de energie (foarte important pentru laptop-uri, netbook-uri şi tablete), la un preţ foarte bun. Altfel spus... "mai mulţi cai putere, cu mai puţină benzină". Simplu spus - placa video ajută procesorul, astfel performanţele sunt mărite mai ales dacă şi soft-urile sunt optimizate pentru aşa ceva. Deja tehnologia poate fi folosită, cei interesaţi nu trebuie decât să folosească un produs Adobe (Flash Player), ArcSoft(TotalMedia Theatre), Cyberlink(Power Director 8)... sau binecunoscutul de acum - Internet Explorer 9 făcut de Microsoft.



Cu procesoarele din clasa A pe 32 de nanometri de la AMDA8-3850, utilizatorul se poate bucura din plin de instrucţiunile MMX(+), 3DNow!(+), SSE(1,2,3,4A), X86-64, şi AMD-V (virtualization)...
 
 
... de la modelul A4-3300 cu Radeon HD 6410D integrat, ( 2 nuclee la 2,5 GHz, 160 de nuclee Radeon care merg la 443 MHz, 1MB cache,  65W), până la puternicul A8-3850  care conţine Radeon HD 6550D ( 4 nuclee, 2,9 GHz, 4MB cache, 400 de nuclee Radeon care merg la 600 MHz,  toate la un consum de... doar 100W).

Spre deosebire de Lucid, care doar permite folosirea simultană a chipului grafic integrat în procesor - cu cel de pe placa video care funcţionează pe PCI-E, Dual Graphics de la AMD combină puterea chipului video integrat într-un procesor din seria A, cu puterea plăcii video integrate în placa de bază sau montate pe slotul PCI-E. Altfel, dintr-un procesor A8-3530MX cu Radeon HD 6620G integrat şi un HD 6770M (varianta mobilă, pentru notebook-uri) iese un HD 6775 G2(!), iar dintr-un procesor A8-3850 cu Radeon HD 6550D integrat, şi o placă video Radeon HD 6770 ies performanţele unui... Radeon HD 6690 , considerată cea mai rapidă placă video de pe planetă!











Postare scrisă pentru etapa nr. 11 Superblog 2011

El patron

Zilele trecute îmi venea să înjur. Da' urât de tot. Şi chiar mi-ar fi plăcut să iau pe cineva la bătaie. Nu pentru c-aş fi păţit eu ceva, ci pentru că am observat un lucru, atunci când am trecut prin câteva magazine. 
Sunt multe mini-market-uri, unde - deşi există o clientelă formată - se ţine uşa deschisă, chiar şi pe temperaturi scăzute. Chiar dacă plouă, şi aerul e umed. Şi la naiba... ştiu foarte bine cum e să lucrezi în frig. Mai mult de atât... cum e să lucrezi în frig -  nu "un pic", ci ore în şir.
Şi mă uit la oamenii ăştia, care nu îndrăznesc să spună nimic "patronului", de teamă să nu-i zboare din jobul "foarte bun" pe care-l au. Patron care în condiţiile date nu-l pot numi Om, ci un mare dobitoc, eventual un dobitoc burtos, care nu ştie cum să-şi mai bucure ochii bulbucaţi la vederea banilor pe care îi face angajatul, dârdâind. Adică... hai s-o luăm pe aia bună...băi frăţie... ţi-ai deschis o firmă mică, atât de mică încât n-ai nici măcar un grup mic, amărât şi sanitar la ea, după care ai angajat - nu un bărbat-doi, ci o femeie-două, ca dea bine şi să-ţi facă amărâta de vânzare. Şi le obligi pe săracele femei să ţină uşa deschisă la magazin, că "nu intră clienţii", deşi clienţii ştiu foarte bine care e programul şi ce fel de produse vinzi acolo.
Păi dacă tot ai angajat femei, dobitocul dracului, de ce le ţii în frig? Pe lângă faptul că eşti prea lipsit de imaginaţie, ca să te ducă bolovanul ăla căruia îi spui mândru "cap" - să-ţi lipeşti de uşă un "DESCHIS" cu neon sau led roşu, care să consume puţin curent; mai ai şi probleme în a înţelege simplu fapt că femeile au ovare. Că răcesc. Şi fac complicaţii, iar unele dintre ele rămân pe veci cu probleme.
Da' ce contează, nu-i aşa? Tu să-ţi întreţii burdihanul, să nu-ţi mai vezi puţa de el....restul nu are importanţă.

Mi-e silă. Şi tare îmi e că într-o zi o să-i ard vreo două unuia care se poartă aşa cu angajaţii. Românii au obiceiul să ia ce e mai rău de la alte popoare, din alte culturi.
Iar patron?... vine de la "patronus", cuvânt latin care înseamnă mai multe lucruri - avocat, protector, binefăcător, stăpân, model.

Unde e modelul? Şi cine e binefăcătorul?...


Pentru angajaţi... "capul plecat, sabia nu-l taie"? Atenţie aici -  "dar nici soarele nu-l vede"

miercuri, 26 octombrie 2011

Misiunea

Trase de colţul unui "clopot", care ieşea din buzunarul stâng al pantalonilor, şi se camuflă. La adăpostul lui, băgă o mână în rucsac.
- Ia să văd ce mi-au pus aici...
Degetele sale atinseră un obiect de mărimea unei cărţi, care avea o textură plăcută la atingere.  În întunericul "clopotului", pipăi marginile netede ale obiectului, până atinse două butoane. Îl apăsă pe cel mic, şi "clopotul" fu inundat de o lumină albastră. Zâmbi mulţumit, şi roti dispozitivul cu ecran de 10,1 inchi, plăcut surprins de  "jucăria" care avea mai multe opţiuni decât îşi imaginase. Imaginea se roti şi ea, trecând din modul "portret" în modul "peisaj". Ăsta trebuie să fie acel G-Sensor de care vorbea Ioana, gândi. Privirea îi căzu pe unul dintre colţuri, pe care scria ASUS. Se uită pe spate, de curiozitate. ASUS EeePad Transformer TF101. "Interesant".
Mâinile lui scotociră prin rucsac după hartă, fără nici un rezultat. Dezamăgit, atinse ecranul tabletei, şi un sunet extrem de clar anunţă deschiderea unui meniu. Setă sunetul pe "mute", şi se jucă pe ecranul tabletei cu degetele, privind atent. Polaris Office, MyLibrary, MyNet, MyCloud, File manager, Kindle, Zinio Magazine, PressReader, GPS

GPS! De asta avea nevoie.
Deschise aplicaţia şi se lămuri prin ce zonă îl lăsase pilotul. După ce descoperi că tableta se poate transforma într-un compas electronic, află şi direcţia în care trebuia să meargă. Răsuflă uşurat: "bunicul vedea lucruri de genul doar în filme SF, acum 20 de ani".
 
Intră în clădire, folosindu-se unul dintre geamurile deschise la vestiarul angajaţilor. Se furişă pe holul lung, slab luminat, şi scoase "trusa hoţilor". Bucuria îi pieri atunci când văzu prin vizorul mobil că de partea cealaltă a uşii se află o cameră mobilă de supraveghere. Intră în laborator fără zgomot, şi se urcă pe biroul de metal, chiar sub cameră. Îşi aduse aminte că tableta avea 2 camere foto, din care una dintre ele - era HD.
- Ia să improvizez puţin. 

Făcu o filmare scurtă laboratorului, provocă o mică întrerupere semnalului de la camera de supraveghere, după care prinse tableta la câţiva cm de cameră, cu filmul pe "loop", şi repuse camera în funcţiune. Răsuflă uşurat, şi începu să caute documentele pentru care fusese trimis. Îndesă în rucsac toate dosarele de la litera "m", aşa cum primise ordin, cercetă holul, după care se urcă iar pe birou şi recuperă tableta.
Ieşi fără zgomot, şi alergă către vestiar, pe vârfurile degetelor.
- Hai, n-o face de oaie, mai ai puţin. Concentrează-te.
Îşi puse "detectorul de parfum" - ochelarii speciali, de noapte, şi reperă în gard urma lăsată de "lipici". După ce trecu de partea cealaltă a gardului, trase de sârmă cu putere, ca să se vadă  că trecuse cineva pe acolo.
- Na, să vă învăţaţi minte! Aşa vă trebuie, dacă vă puneţi cu un viitor agent.



- Ioana?
- Da, dragul meu.
- Ce faci cu tableta aia, în dimineaţa zilei de... 27 Noiembrie, 2031?
- Mă joc, mai pisoi. Şi sunt jocuri 3D. Ştiai că tableta ta poate să ducă aşa ceva?  Ia spune, pot să o iau azi la serviciu? M-ar ajuta enorm să găsesc informaţii despre ultimele legi. Dar... nu ştiu dacă va ţine bateria.
- Nu-i nimic dacă te lasă bateria. Ai docking portul, care are propriul lui acumulator - şi
tastatură, dacă nu-ti place să lucrezi cu touch-screen-ul. Te ţine până deseară, să ştii.









- Pot să-ţi fac o poză? Aşa, de dimineaţă.
- Hai măi Ioana...
- Haaaide! Te rooog...









Postare scrisă pentru etapa 10 SuperBlog2011

luni, 24 octombrie 2011

Excursie

- Unde vânăm ceva adrenalină weekend-ul ăsta?
- În munţi. Vezi că vine multă lume, de data asta. Şi find ziua ta sâmbătă, ţi-am pregătit ceva... eh, dar lasă c-ai să vezi tu...
- Hmm. Ce puneţi iarăşi la cale?... mereu iese cu bucluc. Data trecută, când am fost la pădure, îmi venea să-l strâng de gât pe Lucian...
- Ei hai, lasă smiorcăiala, că doar a cântat omul. O singură melodie, toată noaptea ce-i drept, dar...
N-a fost atât de rău.
- Mda... n-a fost pentru tine, că ai "ras" sticla de palincă. Prindeai posturi străine fără antenă...
- Mâncasem ceva foarte condimentat, ce vrei? Îmi era sete, frate! Gâl-gâl-gâl. Hâc! Trase un hohot de râs, şi dădu încet ochii peste cap, imitând-o pe Diana: "vaaai, mi-e rău, Danuţ, mă doare capul"

Fă-ţi rucsacul, umple-l cu de toate... adică... ia şi tu o haină mai groasă, nişte şuncă din aia făcută de matuşa ta, şi "ceva" să ne ungem gâtlejurile. Dar puţin, de data asta. Ia o singură sticlă.
- Doar una? E prima oară când te aud spunând asta. Oricum, una singură mai am. Unchiu' fermecat a lăsat-o mai moale cu şpriţul.
- Trebuie să-i facem o vizită omului odată. Acolo, la casa din Ardeal. La câte bunătăţuri ne-a trimis... merită să-i ducem nişte tutun din ăla tare, cum îi place lui. Cât poate să-i placă... Ştii că m-a speriat într-o zi, când venisem la tine? Scotea nişte nori de fum din pipă, de-am crezut că luase foc ceva prin zonă.
- Aşa fumează el, de când îl ştiu. Temperament de dragon, tată, nu te pui cu unul ca el. Dar... să revin. Nu-mi spui care e treaba?
- Las'  că vezi tu... Hai, gata... am plecat. Nu uita de licoare. Şi ia-ţi o pereche de tenişi.
Plecă fredonând o melodie
- Tenişi? La munte? Ai înnebunit?
- Aaaha! Hai pa! Şi poftă bună!
Radu se îndepărtă, fredonând în continuare.


- Măi... zevzecule... unde lăsăm mașina?
- În vârful muntelui.
- Eşti nebun. Şi toată lumea unde e? Spuneai că vin vreo douăzeci de oameni. Nu trebuia să ne întâlnim cu ei la poalele muntelui?
- Tot... în vârful muntelui. Zâmbi şiret, a "stai tu aşa, că ziua abia începe...", şi continuă să urce, atent la drumul plin de pietre de râu, puţin cam îngust pentru maşina lui.

Ajunseră aproape de culme. Soarele avea să răsară peste vreo trei sferturi de ceas, aşa că albastrul întunecat al cerului era numai bun pentru "introducere". Ştia că Bogdan iubea artificiile. Şi nu de orice fel, ci mari. Mari, care să bubuie cât mai sus, dându-ţi impresia că eşti în război. Şi să se spargă în sute de bucăţele luminoase, colorate, precum stelele. Nici nu apucă să termine gândul, că se auzi prima bubuitură. Şi a doua. A treia...
Ecoul văilor golaşe transforma o obişnuită distracţie de oraş într-un huruit asurzitor, care l-ar fi făcut gelos pe zeul tunetului.
- Măăăi, voi sunteţi nebuni! Bogdan îşi puse mâinile în cap, gândindu-se la animalele sălbatice care acum fugeau speriate în toate direcţiile.
- Stai liniştit, frăţioare. Radu pufni în râs. Tu şi cu ecologia... ce crezi că am uitat? Am ales o zonă în care nu deranjăm pe nimeni. E ceva în sol care nu lasă iarba să crească. N-ai să găseşti picior de "gazelă" pe aici. Nu iepure, nu şoarece, nu şarpe... nimic. Doar stâncă... şi apă.
Bogdan răsuflă uşurat.
Bum!!! La mulţi aaaaani!! Prietenii lor apărură de după stânci, mai puţin Mişu, care se ocupa de artificii.
- Ce faci, coane?! Să ne trăieşti!!! Tinerel, tinerel, ai? 30 pe mustaţă.
- Lăsaţi omu'n pace cu mustaţa, măi insomniacilor, râse Laur, fratele lui Radu.
Hai, ia o gură de cafea fierbinte, şi să începem!
- Să începem? Ce?
Abia atunci observă, în lumina  aurie a răsăritului, suportul de biciclete de pe maşina Victoriţei.
- Aaaa!!! Gura i se arcui într-un zâmbet de încântare. Radule... Ai ţinut minte, măi!
- Nu eu. Victoriţa. Ea ştia că vrei să te dai pe drumuri de munte. Eu am venit cu ideea echipamentului. De unde să-l luăm, şi alte alea. Hai, că nu e vreme de pierdut! Dă MTB-ul ăla din margine jos. Avem 6 Km de drum acidentat, care ne aşteaptă. Pe cai!

Se urcară pe biciclete, şi o zbughiră la vale. Bogdan era fericit, îşi dorise de mult să facă asta, dar serviciul îl ţinea departe de munte. Acum reuşise să-şi ia concediu, de ziua lui. Nimic mai frumos, pentru el.
- Ţi-ai prins bine casca?
- Da, de ce?
- Pentru că urmează... o baie!!!
Radu făcu dreapta, şi o luă pe o potecă, înspre zgomotul unui râu. Bogdan îl urmă, ţuguind buzele. Baie? În apa aia? Brrrrrrr!
Când se termină poteca, văzu la ce se referise Radu. Un caiac de două persoane îi aştepta lângă mal, cu echipamentul aferent.
- Măi omule... mare surpriză! Nici nu mă gândeam că o să faceşi asta!
- Hai-hai, lasă comentariile, râse Radu. Pune-ţi vesta, şi hai să-l dăm la apă.
Se urcară în caiac, şi merseră în josul râului. Bogdan se chinuia să deschidă sticla de palică.
- Ce faci acolo, de nu vâsleşti?
- Uite trag de dopul ăsta... să înnebunesc, şi alta nu. Nu se lasă bătut.
- Lasă-te tu, atunci. Avem timp pentru asta, la foc. Bucură-te de peisaj acum.


Bogdan împinse cu piciorul o bucată de lemn în foc, zâmbind, şi trase o duşcă. Bună palinca unchiului, gândi. Parfumată. Grozavă pentru o seară ca asta.
- Radule?
- Da?
- De unde aţi luat tot echipamentul ăla? M-am simţit grozav. Poate repetăm experienţa.
- De la Aventuria.ro  
I-am găsit pe net, cu Lucian. Ştiam noi că trebuie să găsim ceva bun. Când vrei să mai facem o treabă de genul?
Bogdan sforăia uşor, cu mâna stângă sub cap.
- Hehe... i-am făcut-o.



Postare scrisa pentru etapa 9 SuperBlog 2011

Sonic Mood (63)

duminică, 23 octombrie 2011

La bord

În dreapta... sau în stânga? Pentru că... vorbind despre interiorul noului Yaris - construit în Franţa, nu ştii unde să uiţi prima oară. Totul, la o maşină de genul, constă în detalii. Pornind de la fineţea liniei portierelor, trecând prin design-ul scaunelor, şi ajungând la dotările bordului. Mă simt foarte bine într-o maşină, doar dacă producătorul  îmbină confortul cu performanţa şi eleganţa... şi nu în ultimul rând, cu un gând bun îndreptat către mediu. Toate astea înseamnă linii plăcute, dar simple, culori bine alese, spaţiu, un motor care poluează puţin, şi opţiuni. Muuulte opţiuni.
E în firea mea să-mi placă extremele. Îmi plac maşinile ale căror motoare duduie. Brutale. Cu linii drepte, de teren, sau maşinile de curse, cele care mă fac să simt vibraţiile motorului în piept, şi care-mi ridică adrenalina.

Însă în acelaşi timp îmi plac maşinile silenţioase, 


care mă ajută să mă relaxez, şi să ajung acolo unde doresc, în cel mai mare confort posibil. Pentru că într-o lume a vitezei, am nevoie de relaxare şi vreau să-mi fie toate lucrurile la îndemână.
La gama Yaris... numărul detaliilor este copleşitor.



Jante din oţel, mânerele portierelor în culoarea caroseriei, oglinzi cu acţionare electrică şi semnalizare încorporată, tapiţerie textilă, volan îmbrăcat în piele pe care se află comenzile pentru sistemul audio şi cel Bluetooth, turometru, aer condiţionat cu reglare automată, geamuri electrice la uşile spate, senzor de ploaie, senzor de lumină, transmisie "multi-mode" şi "multi-drive", dispozitive de pretensionare şi limitatoare de forţă, ABS cu distribuţie electronică a forţei de frânare, asistenţă la parcare, suspensii MacPherson care dau stabilitate, sistem de control al tracţiunii, sistem de control al stabilităţii, GPS, camera video pentru marşarier, închidere centralizată cu Smart Entry, şi... pentru că veni vorba de centru... ce m-a atras foarte mult este modelul Luna, cu sistemul Toyota Touch.

 

Toyota Touch&Go vine cu harta Europei, avertizare personalizabilă a limitei de viteză, bază de date extinsă a punctelor de interes, conectivitate Bluetooth si USB.

Cu asemenea lucruri, Toyota a dus ideea de maşină personală la un alt nivel.




Practic, ca să spun aşa, e un... calculator pe roţi, care preia din sarcini, şi m-ar face să mă simt excelent. Pentru că aşa  m-aş simţi într-o maşină elegantă, care îmi oferă stabilitate, siguranţă cu 9 airbag-uri, un sistem radio CD, cu 6 difuzoare, şi care are răcire până şi în... torpedou :P .
Dacă vine vorba de călătorit, sau simplul mers la serviciu, astea se pot face cu multe maşini, mai mult sau mai puţin dotate, care a căror grad de poluare este ridicat. Însă de parcările şi condusul în siguranţă, audiţiile şi navigarea - mă pot bucura foarte bine cu un Yaris, făcut de Toyota, care a câştigat titlul de "cel mai verde" producător.




Postare scrisă pentru SuperBlog 2011,etapa 8

joi, 20 octombrie 2011

Poveste, tutun, şi prichindei

- Ai tăi sunt nasturii ăştia, unchiule? Ce frumos strălucesc! Puştiul veni înspre mine cu viteză.
- Poftim? Care? Nu, aceia nu-s nasturi, Mihuţ. De câte ori ţi-am spus să nu-ţi mai bagi năsucul ăla roz în cutia de piele? Lăsai un zâmbet uşor să-mi apară pe faţă, şi îi prinsei vârful nasului uşor cu două degete.
- Sunt butoni.
- Butoni? Ce fel de butoni? Apeşi pe ei? Şi dacă apeşi, ce se întâmplă?
- Nu, nu apeşi pe ei, măi tată. Mă scutură un râs zdravăn, pentru că întâmplarea îmi amintea de unul dintre filmele copilăriei, şi de inelul lui Barbarella. Uite, vino mai aproape, şi dă-l puţin pe cel albastru. Aşa... vezi cămaşa asta?
- Da.
- Ce observi neobişnuit la ea?
- Păi...
Prichindelul mă studie din cap până-n picioare, şi strâmbă din nas, scuturând în acelaşi timp capul a "nu ştiu..."
- Bine, hai să te ajut. De fiecare dată când îl vezi pe unchiu' că poartă cămaşă, ce e diferit de felul în care se îmbracă alţi oameni?
- Mmm... gata, ştiu! Ochii îi sclipiră, şi chipul i se lumină, brusc. Ai mânecile ridicate!
- Aaaşa! Şi... mai departe? De ce port cămaşa în felul ăsta?
- Ca să nu o murdăreşti când umpli pipa cu tutun?
- Ia uite cine ştie! Ai o bomboană de la mine, pe tema asta. Alt motiv mai ştii?
- Păi... ţuguie buzele, şi se roti pe vârful unui picior... nu.
Luai butonul pe care Mihuţ îl "pescuise" din cutie, întinsei o mânecă, şi după câteva secunde, îl prinsei în găurile lui. Cum e?
- Nu e nasture?
- Nu chiar. E un... nasture puţin mai special.
- De ce-i special?
- Pentru că mi l-a făcut cadou Ramona.
- Mami?... credeam că e fermecat...
- Eh... este fermecat, într-un fel. Vezi pietricica asta albastră? E piatră semipreţioasă, şlefuită de un nene foarte priceput. Iar metalul pe care e prinsă, e placat cu ceva foarte rar, care se numeşte rodiu.
- Rodiu?
- Da. O ţii minte pe Raluca, prietena mamei?
- Tanti aia care lucrează la şcoală, şi era îmbrăcată cu halat alb?
- Da, ea. E profesoară de chimie. Mi-a spus că metalul ăsta nu se strică nici măcar dacă îl bagi în acid azotic. E foarte rezistent.
Se uită la mine lung, încercând să-şi dea seama ce-i aia "acid azotic". Dar se prinse că trebuie să fie ceva important, şi zâmbi.
- Daaa? Şi de unde i-a luat pe butoni?
- Ehee... n-a vrut să-mi spună, dar am aflat eu până la urmă. De la Borealy, magazin de cadouri, de pe net.
- Cum... de pe net?
- Da. În ziua de azi se poate folosi cardul. Scrii acolo nişte date, faci comanda, şi trebuie doar să aştepţi câteva ore... şi gata! Când eram eu ceva mai tânăr, acum  vreo 20 de ani, nu exista metoda asta.
- Şi au de toate acolo, unchiule?
- Acum au. Au cadouri pentru toate vârstele. Maşinuţe de colecţie, făcute în detaliu, păpuşi, ceasuri de mână elegante, calculatoare din alea mici de stai pe net cu ele...
- Netbook-uri!


- Aşa. Ai prins de la mama repede. Au până şi inele din acelea care o ajută pe mami să ştie unde te afli.
-Ce fel de inele?
- Inele de localizare. Dacă te rătăceşti, mami ştie unde să te găsească. Înainte aparatele erau mai mari, sub formă de ceas, dar acum, după 20 de ani... sunt mult mai uşor de purtat.
Magazinul s-a dezvoltat foarte mult, acum cravatele sunt prezentate de bărbaţi special angajaţi, ca să-ţi dai seama cum ţi-ar sta cu una. În plus, prezentările sunt făcute 3D, un lucru foarte important, pentru că poţi să vezi produsele din toate unghiurile, să le roteşti pe toate părţile. În felul ăsta te hotărăşti mai uşor dacă vrei să cumperi ceva.
- Nu mi-i dai mie, unchiule?
- Nu pot, dragul meu, i-am primit de la mami, ai uitat? Se supără pe noi, după aia...
În plus, tu eşti prea mic pentru butoni. Da' îţi face unchiu' un cadou frumos, dacă eşti cuminte. Eşti?
- Da, da!
- Hai, gata, fugi la mami şi tati, şi întreabă-i dacă sunt gata de plecare.
- Mă luaţi şi pe mine?
- Ai fost cuminte?
- Mami spune că am fost. Tati nu ştie, că el a fost plecat cu vaporu'.
- Bine, bine. Hai, fuguţa, că vreau să am timp şi de o pipă.

Ţăndărica de om o zbughi pe uşă, fericită. Îmi aprinsei o pipă, şi pufăii de câteva ori... Unde e al doilea buton?
- Mihuuuţţţ!





postare scrisa pentru etapa 7 SuperBlog 2011

marți, 18 octombrie 2011

Vis

Albastru...
Un fir de sânge proaspăt mi se prelinge întunecat, pe braţul drept. Mirosul lui, dulce-înţepător, se ridică încet, peste tranşeele în care zac trupurile sfârtecate ale camarazilor mei, atrăgând din întuneric urlete de jahli, lupii sfinţi. Presărate cu galben stins, tuburi de cartuşe se-nfrăţesc în pământul reavăn, printre săbii frânte şi steaguri sfăşiate...
Puţin aplecat, ultimul steag al clanului meu încă flutură în bătaia rece a vântului, scuturându-şi la fiecare mişcare demonii argintii. Dansul lui îmi va purta ultimii paşi către lumea lui Vohr. Va fi o moarte bună. Da.

Flash-uri mă scutură, convulsiv, imagini se amestecă - un locotenent ţinând cu o mână stindardul, şi cu cealaltă o uriaşă sabie - ce neatinsă de magie, transforma soldaţii inamici în bucăţi arzânde, de carne. Vad chipul Aainei, strălucind în lumina caldă a apusului lui Kaar... mâna arsă de soare a unchiului meu, nobilul fierar al cetăţii, ce întemniţase un spirit întunecat în sabia de argint, înainte de a mi-o dărui... Lord Vaakhnar pe tron, neclintit, ţinând sceptrul arămiu, aşa cum o făcea mereu - cu degetul mare al mâinii drepte aşezat pe capul unuia dintre demonii regali.


În Republică nu fusese niciodată loc pentru cei slabi. Numele de "republică" i-l dăduse puternicul Lord, şi nimeni nu îndrăznise să crâcnească în privinţa asta. Mâna de fier a Lordului Vaakhnar atingea fiecare colţ al Republicii, ţinând duşmanii mereu dincolo de graniţe. Însă de data aceasta...
Adeverind profeţiile, demonii din a treia dimensiune reuşiseră să strecoare o Petală Neagră, în Templu. Unii şopteau că asta avea legătură cu ziua în care Lord Vaakhnar plecase în munţi, singur, acolo unde bulgărele de foc se prăbuşise cu un zgomot asurzitor, zguduind pământul. În înţelepciunea lui, dăduse ordin să nu se apropie nimeni de locul cu pricina. Fiecare dintre noi avea câte un dar întunecat, care ne-ar fi protejat de magiile obişnuite, însă nici unul nu se putea măsura cu Lordul, a cărui putere crescuse, secol după secol, până în ziua în care făcuse acel drum...

Un şuierat se aude... Respir greu. Nici nu ştiu de cât timp zac aici. Văd rochia albastră a Aainei, unduindu-se uşor, printre umbre... Aud clinchetul clopoţeilor regali, în Marea Sală,  şi simt zvâcnetul spiritului din sabia de argint... 
Simt cum puterile mă lasă. Vohr mă aşteaptă, cu pocalul plin, mândru. Vinul zeilor... O lacrimă îmi cade, fericită, şi se sfărâmă în mii de cioburi, pe vârful unui fir de iarbă.


Mă trezesc. Îmi ridic capul de pe birou, şi clipesc, în faţa unor cutii colorate, cu desene ce exprimă putere. Pe fiecare dintre ele este scris cu un roşu sângeriu ROG - "Republic Of Gamers". Abia ce am montat procesorul şi placa video MARS II/2DIS/3GD5, pe placa de bază MAXIMUS III EXTREME, pentru un test.






Sunt frânt de oboseală, şi buimac de somn. O durere ascuţită, mii de ace mă paralizează, pentru câteva clipe. Inspir aer, lent, şi îmi privesc braţul. Nici urmă de sânge. Nu m-am luptat cu nimeni. Nu încă...

... undeva, pe birou, pe coperta unui DVD, zăresc un sceptru arămiu...


postare scrisă pentru etapa 6 SuperBlog 2011

Vorbe (12)

"Nu este un semn de sănătate să fii bine adaptat la o societate profund bolnavă" 

Krishnamurti

sâmbătă, 15 octombrie 2011

Salt electronic

Dacă ţin eu minte bine, undeva prin tema mea astrală e ceva legat de Mercur. Planetă care are ceva de-a face cu munca şi sănătatea. Sau... ca să fac un mic joc de cuvinte, cu munca sănătoasă :).
De când mă ştiu, mi-a plăcut să-mi leg activităţile de ceva tehnică, electronice şi electrocasnice. Sentimentul s-a intensificat pe măsură ce am înaintat în vârstă, pentru că am pus mâinile pe lucruri din ce în ce mai "grele", care îmi satisfăceau gusturile în materie de complexitate.  Şi uite aşa, dupa vreo doi ani şi ceva de vândut electronice şi electrocasnice, ştiam cam tot ce era de ştiut despre televizoare, maşini de spălat, cuptoare cu microunde, blendere, boilere... şi alte năzdrăvănii. Ajunsese un fel de poezie... intra clientul, hai nene să-ţi pun placa, că doar n-am mai folosit-o de câteva minute. Plictisitor... Până când mi-am spus că pot mai mult... şi m-am apucat de calculatoare, la îndemnul unui coleg de trupă (el era cu bass-ul, eu cu versurile). Şi de atunci am rămas în domeniu. Pentru că se combină foarte bine "şurubăritul" - cu noi şi noi informaţii, softuri, viruşi, fel şi fel de probleme. Nu prea ai timp să te plictiseşti... mereu apar componente noi, una mai frumoasă şi mai puternică decât alta, un program mai bun decât celălalt... iar cerinţele sunt diferite, în funcţie de client. Un client vrea calculatorul pentru copil, un altul îl vrea "pentru casă, acolo", altul pentru firmă... şi tot aşa.

E una dintre plăcerile mele, să mă ocup de realizarea unei configuraţii care "să prindă" pe cerinţele clientului. Şi cel mai mult îmi place când clientul îmi spune: "... nu contează cât costă, fă-l să fie bun, să mă ţină câţiva ani. Las la alegerea ta". E fain sentimentul pe care-l ai atunci când un om pune bază în tine, dar e şi mai fain atunci când ai terminat treaba, şi a ieşit un calculator de toată frumuseţea. Vorbind de frumuseţe, dacă acum 12 ani calculatoarele arătau "într-un fel anume", bondoace, de un alb-unt, grele, urâţele chiar... în ziua de azi pot arăta foarte bine. Azi există calculatoare pentru orice gust. Înalte, scunde, zvelte, puternice, suple, ameninţătoare, prietenoase, sau elegante, pot fi simple sau cu desene -  de la brizbriz-uri obişnuite la desene făcute în detaliu, de la un negru sobru până la un roz-bombon sau un verde brotăcel, care te face să te întrebi "ce e sub capotă" .
Azi nu doar am plăcerea să realizez o configuraţie, ci şi să fac un mic salt în timp, alături de Oktal, în pielea unui cercetător IT&C, pentru a afla care este calculatorul viitorului.
Cum cerinţele cresc pe zi ce trece, şi componentele se uzează moral, am spus eu că ar fi bine să aleg nişte lucruri care vor fi bine văzute şi peste un an-doi.
Primul lucru la care mă gândesc, atunci când fac un PC, este placa de bază. De o importanţă majoră în sistem, placa de bază are legătură cu toate celelalte componente. Şi la alegerea ei, mă interesează în primul rând producătorul.


Am ales MSI Z68A-GD65(B3), o placă ATX bine dotată, cu chipset Intel Z68 (B3).


Construită pentru procesoarele Intel pe socket 1155, Z68A-GD(B3) are 4 sloturi de memorie DDR 3(dual channel) care suportă până la 32 de GB, 4 porturi SATA II şi tot 4 - SATA III ( pe care se pot conecta hard disk-uri de 3 TB sau mai mari).

2 sloturi PCI-Ex16 sunt prezente pentru cine vrea să facă SLI sau CROSSFIRE, la fel este prezentă tehnologia Lucid Virtu, care permite utilizarea a două plăci video diferite în acelaşi desktop. De exemplu, cu unul dintre chip-urile video (cel integrată in procesor) se poate reda un film, celălalt, aflat pe o placă video PCI-Ex 16 - poate fi "forjat" într-un joc. E un lucru demn de luat în seamă, având în vedere că placa video este unul dintre marii consumatori de energie, într-un sistem. Pentru cei care doresc să monteze plăci de sunet / tv-tunere, sau alte card-uri, există 3 sloturi PCI-Ex1 şi 2 PCI. Iubitorii dispozitivelor pe USB vor putea sta fără nici o grijă, pentru că vor avea la dispoziţie 10 USB 2.0, şi 4 USB 3.0, din care 4 USB versiunea 2.0 şi 2 USB versiunea 3.0 fac parte din back panel. Imprimante sau camere foto, MP4 sau iPod-uri, cameră web HD sau hard disk extern... placa asta de bază le primeşte pe toate, şi încă rămân USB-uri libere.

 
 Cum viitorul se apropie cu paşi mari, şi unele dispozitive nu mai ating cerinţele (mărime fizică, viteză de transfer, consum de curent, etc), portul IDE a dispărut, şi în curând va dispărea şi cel PS/2. După cum se poate vedea, e o singură mufă de acest gen în back panel. Există 3 ieşiri video - VGA, DVI, şi HDMI, care combinate cu placa de sunet pe 8 canale fac MSI Z68A-GD65(B3) să fie soluţia pentru un desktop perfect. Şi asta nu e tot. MSI Z68A-GD65(B3)  nu e doar o placă de bază bine dotată, ci şi solidă, fiabilă, care a fost trecută la... "Military Class II".
  
Condensatorii sunt făcuţi din materiale mult mai durabile decât condensatorii obişnuiţi, iar funcţionarea pieselor se face la temperaturi scăzute. În plus, utilizatorii împatimiţi ai telefoanelor mobile sau tabletelor PC vor putea să-şi încarce dispozitivele mult mai bine, cu ajutorul tehnologiei Super Charger, care reglează automat puterea curentului în USB-uri.

Cum unei plăci de bază cu atâtea calităţi i se potriveşte un "monstru" de procesor, am ales i7-2600K, de 3,4 GHz / 8 MB Cache, şi o placă video pe măsură, care va face faţă cu brio probelor grele  din jocurile 3D care vor exista pe piaţă anul viitor.


Ca toate astea să funcţioneze în cele mai bune condiţii, spun eu că merg 2 module de 8GB RAM Kingston, două SSD-uri Kingston de 512 GB, pe SATA II...

...şi o sursă de 1000 W Cooler Master Silent Pro Gold.



Ce mai lipseşte? Un Blu-Ray de la ASUS, şi un TV-Tuner care are codare hardware - de la Leadtek, după care se bagă totul într-o carcasă Enermax Luxuray, care îmi place foarte mult pentru designul simplu, culoare, şi nu în ultimul rând, pentru... ventilatorul frumos care mă duce cu gândul la turbina unui motor de avion cu reacţie.

Rezultatul? Un PC foarte puternic, de care poţi să "tragi" fără teamă. La un sistem ca ăsta, ce poate merge mai bine, decât un imaginea unui monitor DELL ST2420L, sunetul unui Logitech 5.1 Z5500, şi savoarea unui volan sau a unui joystick de calitate superioară ?








În privinţa tastaturii şi a mouse-ului am ales Desktop 2000, produsele Microsoft sunt bune, plăcute şi fiabile. Eu chinui de ceva vreme bună o tastatură albă, de la ei, şi încă rezistă. Şi... să nu uit...  camera web, tot Microsoft - LifeCam Studio, care este HD.




Acum, că am ajuns la sfârşit, toată învestiţia asta se protejează cu un UPS APC SMT 1500I, pentru că e păcat să lăsăm bunătate de calculator fără curent, nu? :)

E un calculator care poate fi numit cu mâna pe inima... de vis. Astăzi, la fel ca şi mâine.

Toate componentele şi perifericele PC pot fi găsite pe site-ul Oktal.

 Postare scrisă pentru etapa 5 SuperBlog 2011


surse foto: Oktal.ro, MSI,

vineri, 14 octombrie 2011

... de pe Facebook

... să mai spună cineva că nu merită să ai cont pe o reţea de socializare.



sursa foto: http://www.facebook.com/photo.php?fbid=10150321245588564&set=o.116699875100279&type=1&theater

miercuri, 12 octombrie 2011

Gaura şi primăria

Abia ce m-am întors din parcul Eminescu, unde am stat la o pipă-două. Genul de după amiază însorită, şi în acelaşi timp, puţin răcoroasă, combinaţie pe care o iubesc. Toate bune şi frumoase, pun mâna şi-mi torn tutun, îl îndes frumos, aprind şi pufăi de câteva ori, sub soarele galben-portocaliu. Minunat. Şi-mi sun un prieten, să stăm la taclale. Ne povestim una, alta... eu mă mut între timp de pe o bancă fără vreo doua şipci, pe una puţin mai întreagă, ca să am de ce mă rezema.
Şi o ţinem aşa... până la un moment dat, când aud un copil ţipând şi plângând. Mă uit în faţa mea... nu văd copilul. Iar în mintea mea se conturează o imagine, văzând-o pe maică-sa aplecată peste o gaură în ciment. Am înlemnit, pentru câteva secunde, aducându-mi aminte neplăcutul moment pe care l-am avut pe faleză cu Athos, câinele meu (care acum e prin alte lumi, sper eu mai bune)... şi nu în ultimul rând, amintindu-mi de ce-a păţit un cunoscut de al meu, care a avut probleme grave de la o căzătură de genul, pe marginea unei canalizări.
Şi realizez, după ce mă trezesc din şoc, că puştiul căzuse în puţul de ciment, după ce călcase pe tabla de 1,5 ce ţinea loc de capac. Acum... fie vorba între noi... până şi un prichindel de 10-15 Kg poate să apese suficient de tare, încât să mişte un obiect de genul, mai ales atunci când "capacul" are marginile îndoite.
Închis telefonul din zbor (bătrâne, iartă-mă, te sun mai târziu), alergat până la locul cu pricina... Deja mama lui fusese mai rapidă, şi-l trăsese de acolo de mânuţe. Cum nu mai e nimic de spus în momente de genul, am evaluat repede situaţia - puştiul părea a fi teafăr, aşa c-am aranjat "capacul" ruginit la loc... sperând că aia o să-i fie ultima victimă.

M-am întors pe bancă dezgustat.  Mda... o minunată după-amiază  de toamnă. Secolul XXI. Galaţi. În plin Centru, nu ai siguranţa că pleci - tu, sau un altul - teafăr. Dacă te aşezi pe o bancă să fumezi în linişte, există în mod sigur un nebun care vrea să se aşeze lângă tine, deşi mai sunt alte zece bănci libere. Şi care începe să vorbească tâmpenii. Şi dacă nu e vreunul din ăsta, e vreun pui de ţigan care vrea să îi dai "şi lui un ban".Şi dacă nu-i un pui de ţigan, e un ţigan în puterea vârstei, care vrea "şi el" o ţigară. Şi dacă nu-i un ţigan, e o bancă strâmbă, fără o şipcă, de pe care vezi (sau nu) cum cade un copil în canalizare.

.......................................................................................................

Prin ţară, pe patru roţi

Am prieteni vechi, pe care nu i-am mai văzut de mult timp, pentru că locuiesc în alte oraşe / ţări, şi prieteni pe care nu i-am văzut şi nu i-am strâns niciodată în braţe, pentru că ne-am împrietenit pe net, şi ei locuiesc "o jumătate de glob mai încolo" :).
Chiar vorbeam cu o săptămână în urmă pe chat cu o prietenă din America, doream să ştiu când va ajunge prin zona noastră, pentru că sunt şanse să facă asta. Mici, deocamdată, dar sunt.
Acum... prietena de care vorbesc nu are foarte mult timp la dispoziţie. E mereu pe fugă, s-a obişnuit să fie mereu pe fugă, având în vedere că are vreo trei job-uri. În consecinţă, n-ar sta în ţară decât 5 zile, timp în care ar fi frumos din partea mea să-i arăt câteva obiective turistice, ca să prindă mai bine istoria locurilor din care mă trag.
Dar... înainte de asta, ar trebui să-i pun la dispoziţie un mijloc de transport.



                                                              


Şi cum "E" este o persoană grăbită, sunt sigur că ar aprecia un Nissan X-Trail, maşină rezistentă, pe care te poţi baza în orice situaţie.



Maşina aş alege-o de la Autonom Rent A Car, cu 30 de centre de închiriere, în 21 de oraşe din ţară (printre care şi Galaţi), companie  a cărei parc auto deţine peste 800 de autoturisme noi. Nu mi-aş face griji în privinţa timpului, pentru că pot face închirierea la orice oră prin telefon, sau online.

De ce am ales un X-Trail? Pentru că mi-ar plăcea să ne plimbăm "puţin", şi să-i arăt Cetatea Histria, cel mai vechi oraş de pe teritoriul României, loc în care m-am simţit minunat. Îmi aduc aminte că am rămas uimit de calitatea cimentului folosit la ridicarea zidurilor oraşului, pentru că este mai rezistent decât cărămida. Din câte am înţeles, "reţeta" s-a pierdut în timp, nu mai ştie nimeni cum se prepară un lucru atât de durabil. I-aş povesti depre primele monede făcute în zonă, şi despre comerţul pe care-l făceau grecii. Urmele lăsate în piatră de roţile căruţelor sunt grăitoare. Dacă îmi aduc aminte bine, depăşesc pe alocuri 4-5 mm în adâncime, sunt adevărate şanţuri.

 
După care am merge în Suceava, să-i arăt ceea ce alţii nu au, chiar dacă sunt mult mai bogaţi, şi anume "albastrul de Voroneţ", considerat de specialişti unic în lume.




Iar ultima oprire ar fi o mare surpriză pentru "E", sunt sigur, pentru că am merge în Braşov, la Castelul Bran.




Cum prietena mea e americană, ar fi mai mult decât bucuroasă, pentru că iubeşte poveştile cu vampiri. Bine, i-am explicat eu că n-are treabă Vlad Ţepeş cu suptul sângelui, ci cu trasul în ţeapă, dar ştiu că tot i-ar plăcea foarte mult să viziteze castelul :)
Şi uite aşa... mi-aş face datoria de ghid :). Sunt sigur că amica mea, care a umblat destul prin lume mulţumită unuia dintre joburi, s-ar întoarce cu amintiri frumoase de la noi.

Postare scrisă pentru etapa 4 SuperBlog 2011


Surse foto: Wikipedia, Nissan