"... αи∂ σиcɛ ʏσʋ ωακɛ, тяʋℓʏ ωακɛ, ʏσʋ'ℓℓ яɛмɛмвɛя, тσσ."

duminică, 29 ianuarie 2012

Vorbe (23)

“We do not grow absolutely, chronologically. We grow sometimes in one dimension, and not in another; unevenly. We grow partially. We are relative. We are mature in one realm, childish in another. The past, present, and future mingle and pull us backward, forward, or fix us in the present. We are made up of layers, cells, constellations.”


Anais Nin

Sonic Mood (74)

Hai(!)... să lăsăm vrăjeala...

S-o lăsăm mai moale azi...
Haideţi să ieşim din globurile de cristal în care trăim.
Poate e bun cineva să-mi spună care-i faza cu ONU, UNICEF şi UNFPA. Să-mi explice, adică. Pentru că deja mă seacă bannerele. De câteva zile intru pe mail şi dau de reclama ăstora de la UNICEF care pun moace de oameni neajutoraţi din ţări pe care nu le-am vizitat şi pe care probabil nu le voi vizita niciodată. Şi-mi vine o întrebare în minte...
Băi fraţilor... dacă tot vreţi să-i ajutaţi... de ce dracu strângeţi fonduri să le tot duceţi alimente, medicamente şi mai stiu eu ce naiba... când aţi putea să strângeţi bani să le schimbaţi modul de viaţă? Da' să-l schimbaţi radical, nu să vă prefaceţi. Simplu. Adică să faceţi ceva pe termen lung...  şi să scoateţi din capetele alea seci de  "părinţi" tâmpiţi - ideea că au voie şi condiţii să toarne 50000 de plozi rahitici pe metru pătrat. Pentru că de unde sunt... nu văd decât un mare hău în care se duc banii şi ajutoarele. Pentru că au zburat şi vor zbura resursele pe apa sâmbetei dacă organizaţiile nu schimbă radical lucrurile în vieţile celor pe care încearcă să-i ajute.
Dar nu asta-i faza care mă seacă cel mai tare. Nu mă seacă atât de mult faza cu banii. Ce mă seacă sunt cauzele pentru care există organizaţii de genul UNFPA, UNICEF, ONU, sau NATO - şi faptul că situaţiile din diverse regiuni ale lumii persistă.

De fiecare dată când dau peste articole despre mai ştiu eu ce kinderi oropsiţi din Uganda sau mai ştiu eu de unde dracu... nu-i înjur pe kinderi. Nu, nu-i înjur pe copii, că ăia săracii (de data asta - săraci la propriu) n-au nici o vină. Vorba aia... nu pedepseşti copilul pentru faptele părintelui. Corect?

Îi înjur în schimb pe dobitocii care i-au făcut, deşi ŞTIAU că n-au condiţii să crească măcar un copil. Păi cum îndrăzneşti să mai faci copii, dacă-i vezi pe-ai altora că se sting sub ochii tăi, în chinuri? Cât de tâmpit poţi să fii încât să nu realizezi că situaţia economică şi politică a ţării în care trăieşti nu-ţi permite să ai un copil??
"Există peste 2,3 milioane de copii subnutriţi acut în Cornul Africii. Mai mult de o jumătate de milion vor muri daca nu primesc ajutor în câteva săptămani"  - Unicef.
Ce dracu e în neregulă cu oamenii ăştia? Nu-ţi trebuiesc cine ştie ce calcule matematice pentru a realiza că nişte bipezi s-au călărit precum dobitoacele, fără să gândească. Şi nu oricâţi... ci în jur de 3-4 milioane de oameni, da? Nu punem 4,6 milioane ca să dea bine cifra de părinţi, da? Punem estimativ... 3-4 milioane, pentru că nu se ştie "cine cu cine"... şi de câte ori.
Acum vin şi întreb... de unde dracu atâta "drepturile omului" şi "ajutoare", când oamenii se poartă precum nişte animale scăpate de sub control?
Animalele ştiu câteva lucruri - puţine ce-i drept, dar asta e ceea ce "ştiu" ele - lucrurile pentru care sunt programate. Mânâncă, rumegă, vânează, beau apă... se joacă şi se împerechează. Şi chiar dacă sunt vai de mama lor... tot încearcă să se împerecheze.

Şi mă întorc la chestiile alea care se numesc "ajutoare". Băi... "ăştia"... ce fel de ajutor umanitar e ăla în care îi lungeşti suferinţa unui copil? E ca şi când i-ai da unui câine oropsit de pe stradă (nu unuia care stă la intrarea unei scări de bloc zi de zi) ceva de mâncare. Câine care e al nimănui - şi care are ce mânca ACUM, dar mâine, poimâine şi încă o săptămână de acum încolo - nu mai are ce, şi moare de foame.

Adică... ca s-o dau "pe bune" acum... ONU, UNICEF şi UNFPA există de ceva ani buni, şi tot de ceva ani buni există şi NATO. Şi acolo unde se solicită donaţii de 1,28 miliarde de dolari  pentru ajutoarele umanitare - îmi vine în minte vorba aia: "feeding the starving poor only increases their number" ~ Ben Bova.
Şi stau să mă gândesc puţin... 
Băi frăţie... care eşti prin fruntea UNICEF şi UNFPA... de ce nu-i tragi aproape pe cei din ONU şi NATO... şi care dracu mai există pe lumea asta - ca să schimbi (chiar şi cu forţa) mentalitatea "părinţilor" care au făcut copiii ăia mici şi rahitici - şi a celor care n-au nici un copil, însă se gândesc (doar) la un mers în tufişuri?
Adică... toate organizaţiile astea adunate la un loc au resursele, puterea, influenţa, şi armamentul - ca să facă pace şi ordine în lume. Şi cu toate astea... situaţiile persistă. Oamenii mor, şi nu oricum - mor de tineri, în condiţii... inumane. Oamenii ăia mor în propriile lor ţări, striviţi de regimuri mizere şi concepţii de c*cat. Oamenii ăia nici măcar n-apucă să se dezvolte, nu reuşesc să ajungă să aibă o personalitate bine conturată, să trăiască pur şi simplu. Oamenii ăia... sunt reduşi la stadiul de animale şi situaţia se perpetuează.
Şi atunci... dacă numărul celor care sunt în pericol de moarte atinge milioane - se impune punerea în practică a unei idei de genul "one-child policy". De ce nu se face asta?
Da... curios, nu? Aduc vorba de schimbare şi eliminare a forţei... prin forţă. Însă unele lucruri sunt atât de grave iar viaţa unui om e atât de scurtă... încât nu rămâne timp de lucrat cu "binişorul". 


Şi da, "one-child policy". Lucru care se întâmplă în China din 1978. Lucru care ar trebui dus puţin în extremă -  până când sunt neutralizate toate regimurile opresive, până când se reuşeşte ridicarea şi stabilizarea economiei ţărilor în care moartea pândeşte la fiecare colţ. Ăsta ar fi cu adevărat un ajutor. Nu mâncarea, nu medicamentele, nu păturile şi hainele. Ci stabilitatea, locurile de muncă, şi un mod de gândire sănătos. 


Şi atunci da, frate. Ăla a fost ajutor. Ai făcut cu adevărat ceva. Nu veni să-mi cerşeşti mie atenţia prin bannere ca să-ţi donez din puţinul meu - când eu nu-s mulţumit de prestaţia pe care o ai.


Iar omului din Uganda, Libia... sau mai ştiu eu de pe unde...
Ce vrei tu, mă? Sex?  Ia să vedem - ai condiţii să-ţi cumperi un amărât de prezervativ? Ce mai vrei? Vrei să te înmulţeşti? Vrei să ai copii? Urmaşi? Ia spune... eşti în stare să ai grijă de ei?







Surse: The Epoch Times, Unicef.


P.S.
Eventualele greşeli gramaticale, ortografice şi de dracu ştie ce altă natură pot fi puse pe seama durerii de cap de la ora asta.

vineri, 27 ianuarie 2012

joi, 26 ianuarie 2012

miercuri, 25 ianuarie 2012

Sonic Mood (72)

Cu testul trecut... sau fără el...
... cu alegeri pe care le-am înţeles... sau nu...


... melodia este dedicată unei persoane care mi s-a lipit de suflet într-un mod pe care nu-l credeam posibil până acum un an... unui om care are puterea de-a mă face să zâmbesc






:)
...

luni, 23 ianuarie 2012

Plus sau minus

Am purtat de-a lungul timpului conversaţii cu mulţi oameni... tineri, bătrâni, femei, bărbaţi...
Atunci când într-o discuţie venea vorba de egalitatea între sexe, subiectul era întotdeauna dezbătut cu pasiune, cu foc şi cu nerv. E un lucru pe care l-am văzut, l-am auzit şi l-am simţit de atâtea ori...
Şi în ciuda faptului că unele lucruri nu se vor schimba niciodată, ideea că femeile vor să fie egale cu bărbaţii nu mă surprinde.
Am avut odată cont pe Tagged. Şi m-am trezit cu o tipă în listă - o femeie frumoasă care avea un copil. Şi care la un moment dat m-a întrebat dacă - şi de ce sunt misogin.
Şi i-am răspuns "într-o oarecare măsură", cu argumente. I-am spus despre ştiinţă, artă, poezie şi proză. Despre "the easy way", superficialitate - şi cât de mult mă dezgustă. Despre incapacitatea sau după caz - de lipsa de interes  a femeii  de-a înţelege ce se întâmplă în mintea şi sufletul unui bărbat.

Să nu-mi spună nimeni că toată treaba a fost din cauza timpurilor, şi că femeile au fost ţinute în umbră cu forţa, departe de libertatea de a crea. Pentru că erau şi alte lucruri pe lumea asta... altele decât turnatul plozilor, gătitul, cusutul sau spălatul. Şi rămânea în mod sigur timp liber de alte lucruri. Hai să nu ne ***** pe noi.
Pur şi simplu n-am să accept explicaţia asta. Eu ştiu că alţii când au vrut ceva cu adevărat şi le-au fost puse piedici în cale, au făcut pe dracu'n patru şi le-au trecut. Şi nu i-a mai oprit nici timpul, nici oamenii, nici piatra şi nici oţelul. Ori au dat colţul încercând, ori nu. Dar n-au renunţat. Sub nici o formă n-au ales calea mai uşoară.

Şi în ideea asta... ajung la "egalitate". Am auzit multe femei spunând că vor egalitate. După mii şi mii de ani în care ar fi putut să facă ceva, şi după ce 99% dintre lucrurile existente pe lumea asta  au fost create / inovate / descoperite de bărbaţi... s-au trezit şi femeile că vor să fie egale. Întrebarea mea e: "cu cine, frate?".
Pentru că nişte lucruri nu s-au schimbat de-a lungul timpului. E vorba despre chimia corpurilor. E vorba despre reacţiile unui bărbat şi ale unei femei în situaţii similare. Şi cine are tendinţa să treacă peste aspectul ăsta... că citească din nou "situaţii similare", ca să bage bine la cap. E vorba despre modul de-a gândi. E vorba despre modul de-a simţi.

Şi-atunci vin următoarele întrebări...

Ca femeie... cum poţi să vrei să fii egală cu un bărbat, când fragilitatea corpului nu-ţi permite asta?  Cum vrei egalitate, când multe alte femei înaintea ta au tăcut din gură, au plecat capetele şi-au ales diverse căi de "supravieţuire" - de la a face copii şi ţine o gospodărie până la... cea mai veche meserie din lume - lucruri care se întâmplă şi acum? Cum poţi să-ţi doreşti egalitate cu un bărbat, când fragilitatea interioară este precum o lupă care măreşte şi exagerează lucrurile neplăcute făcute de unul?

De-a lungul timpului bărbaţii au fost cei care au inventat cam... toate chestiile / maşinăriile posibile şi imposibile, începând probabil  de la banala roată... până la telefoane, cuptoare cu microunde, calculatoare, interfoane, sau sateliţi care ne asigură transferul datelor pe net... şi multe alte lucruri pe care le folosim zilnic. Tot ei sunt ăia care au luptat în mai toate războaiele din istoria omenirii, cotropind sau apărându-şi ţările (şi familiile). Dacă sunteţi femei şi citiţi asta... vă place sau nu... realitatea e ca cei mai mulţi inovatori, scriitori, pictori, războinici şi poeţi...  sunt bărbaţi. Oameni printre care se află unii ce-au preferat să trăiască în mizerie sau să moară, decât să renunţe la ce-i făcea să se simtă vii. Vii.
Am văzut şi femei care nu încercau să fie ceea ce nu erau. Care au acceptat că sunt femei, şi care-şi trăiesc viaţa în consecinţă. Care gândesc pentru sine, şi care au curajul de a pătrunde aspecte diverse ale vieţii. Şi care sunt puternice în faţa încercărilor, fără să fie "bărbate".
Însă altele...

Să n-aud bullshit-ul ăla extremist cu "băi, dar o femeie ţi-a dat viaţă". Pentru că o să m-apuc să trimit cu viteză lumea să citească despre informaţiile pe care le conţin spermatozoizii. Am avut nevoie unii de alţii la faza asta cu procreerea, da, fiecare a avut rolul său. Ca oameni, însă... unii dintre noi sunt buni, iar alţii sunt mai puţin buni. Iar alţii... ei bine... alţii sunt răi. Violatori, criminali... Categorii de oameni pe care nu le iert. Pentru unii nu mai e timp de reeducare, pentru unii nu există "ştii... nu-i bine ce faci, îţi răneşti semenii". Există ghilotina. Scurt.

Revenind...
Cu toate astea, noi "ăştia", bărbaţii... noi suntem "porci", "măgari" şi "mitocani". Noi facem lucruri "urâte". Chiar şi dacă în asprimea noastră dăm peste nas într-un mod destul de elegant unei femei care se poartă / vorbeşte într-un mod inadecvat, urât. Chiar dacă ce se poate face şi spune e de o mie de ori mai rău şi mai urât, iar noi alegem să dăm bobârnace în loc să dăm cu parul şi să zburăm capete... tot noi suntem "ăia răi".
Vede cineva diferenţa dintre bobârnac şi par? Întreb pentru că primul este perceput de multe femei ca fiind al doilea, cu toate că nu-s aceleaşi lucruri.
Egalitate...

E un lucru pe care îl doresc multe femei, dar care nu va exista niciodată.

Câteva lucruri ştiu. Unul dintre ele este acela că suntem făcuţi să fim diferiţi. Şi mai ştiu că o femeie nu poate merge pe drumul vieţii cu ochii în microscop, exagerând toate lucrurile mai mult sau mai puţin plăcute pe care le face un bărbat.

  

joi, 19 ianuarie 2012

Şi vine un moment...

... vine un moment când faci un lucru care nu-i place nimănui. Vine acel moment detestabil în care nu te opreşti, deşi simţi furtuna care se apropie, îi simţi puterea şi-i auzi huruitul asurzitor, mai-mai că vezi valurile uriaşe şi întunecate care urmează să te înghită după ce te vor fi zdrobit de stânci. Vine acel moment în care - dacă unii oameni pun paie pe foc, mai pui şi tu. Şi pui multe, ca să ardă serios. Pentru că nu te joci.
E momentul în care-ţi testezi (mai) noii prieteni. E momentul în care devii detestat, în care te transformi în omul rău, omul negru de la miezul nopţii, Bau-Bau. E acelaşi moment în care ajungi să te deteşti singur.

Iniţial n-ai asta de gând. Îţi spui mereu "nu acum, e prea fain, e minunat, nu merită să fac asta". Apoi te trezeşti că se întâmplă ceva. Se spun nişte lucruri, se iscă o ceartă...
Şi atunci realizezi că e clipa bună să testezi oamenii de lângă tine. Când lucrurile ajung rapid pe muchie de cuţit. Vorba cuiva... iureş, frate.
 Atunci e momentul să vezi cât lapte şi câtă miere, sau cât amar şi cât venin - au oamenii în sânge. Atunci vezi cum reacţionezi chiar tu, ce scoţi din tine - şi cum.

Dacă m-ar întreba cineva "de ce?", i-aş spune că inevitabil oamenii trebuie să treacă prin asta... mai devreme sau mai târziu. Toţi. Pentru că trebuie să-i cunoşti, şi a cunoaşte un om nu e uşor. Pentru că mai devreme sau mai târziu se creează o legătură şi te ataşezi. Pentru că ataşamentul duce la suferinţă, şi vreau să ştiu pentru ce sufăr, ori pentru ce-am să sufăr. Pentru că atunci când crezi cu tărie în vorba aia care suna atât de bine în engleză: "say what you mean and mean what you say", iar un om îţi devine atât de drag încât ajungi să-i spui  "mor eu înainte de a păţi tu ceva" - trebuie să te asiguri că respectivul merită. Pentru că... nah... nu eşti nemuritor, nu eşti... "Highlander", şi în mod sigur nu te-ntorci din morţi, dacă dă dracu' şi-ajungi printre ei.

... şi focul se înalţă... iar veninul curge. Te arzi... şi eşti otrăvit - în aceeaşi măsură în care ai pus suflet. În cele din urmă se conturează şi ironia: nimeni nu câştigă. Toată lumea pică testul, inclusiv tu. Pentru tine a fost un alt fel de test, dar l-ai picat.

 Şi... nu, azi n-o mai fac pe înţeleptul, postând cugetări mai mult sau mai puţin siropoase de-ale altora. Azi nu mai bat câmpii. Azi nu dau nume, nu dau locuri, nu dau exemple. Azi nu trebuie să se simtă în mod special cineva vizat. Azi n-o mai fac pe deşteptul. Azi îi dau cu lucruri concrete şi care dor, la rece. Pentru că vreau să ştiu pe cine mă pot baza, şi cine merită efortul.


După cum am spus...

Lucrurile nu sunt întotdeauna ce par a fi.


vineri, 13 ianuarie 2012

Vorbe (18)

“The human understanding is like a false mirror, which, receiving rays irregularly, distorts and discolors the nature of things by mingling its own nature with it”

 Francis Bacon, Sr.

miercuri, 11 ianuarie 2012

Vorbe (17)

“What you perceive, your observations, feelings, interpretations, are all your truth. Your truth is important. Yet it is not The Truth.”
Linda Ellinor

marți, 10 ianuarie 2012

Vorbe (16)

"There are only two mistakes one can make along the road to truth; not going all the way, and not starting. "
 
Buddha

Vorbe (15)

"Only your real friends will tell you when your face is dirty." ~ Sicilian Proverb

joi, 5 ianuarie 2012

Vorbe (14)



“To exist is to change, to change is to mature, to mature is to go on creating oneself endlessly.”

  Henri Bergson