Aveam de multa vreme nevoie de ceva care sa-mi usureze munca prin curte. M-am chinuit ani la rand sa rezolv problemele aparute - cu drujba, motocoasa, foarfecele de vie, fierastraul de mana ori cu maceta. Cand ai pomi fructiferi, salcie, trandafiri, iedera, caprifoi, maces, vita de vie, tot felul de flori si in plus apar fel si fel de buruieni, nu-i chiar usor sa le intretii si sa le controlezi pe toate folosind scule si unelte conventionale. Vorba aia - iti vine sa-ti dai cu barda-n "alea sfinte". Vorba "ailalta" - 'the seven P' - Proper planning and preparation prevent piss poor performance.
Cand te-apuci sa faci ceva si n-ai unealta potrivita, iti consumi energia cam de pomana. Dai randament slab. Iese ceva, dar parca nu se vede. Iar ce se vede parca-i stramb, prost facut. Sa continui in stilul asta mi s-a parut o tampenie, asa ca pana la urma am hotarat sa investesc intr-o foarfeca electrica. Dupa ce-am stat ore in sir pe net citind specificatii si recenzii, sortand produse, modele si producatori, am ajuns la o lista oarecum impresionanta in semnele de carte ale browserului. Initial ma uitam cu jind la foarfecii electrici "de mana" (fara extensie). Ca era vorba despre marcile Hyundai, Bosch, Stihl, Skil, German Meister, Einhell, Vonroc, Kraft&Dele, Raider sau Heinner, imi era greu sa decid care. Pentru ca atunci cand aleg o scula, nu ma uit doar la pret. In cazul unei foarfeci de tuns gardul viu sunt o gramada de lucruri care trebuie luate in calcul. Pe
unele siteuri produse de genul 'fierastrau cu lant' apar ca
'mini-drujba'. Nu intrati in ceata, este vorba despre acelasi lucru.
Trebuie doar sa va uitati cu atentie pentru a vedea daca e vorba despre
un produs clasic, scurt, sau unul telescopic.
La ce m-am uitat?
Dimensiunea. Daca unealta-i prea mica, de cele mai multe ori inseamna ca-i facuta pentru a lucra intr-o arie restransa. Mai inseamna ca are un motor mic, care-i posibil sa fie nu foarte puternic. Un aparat care are motor fiabil, mic si in acelasi timp extrem de puternic, astfel incat sa lucrezi cu el intr-un ritm apropiat de cel in care ai lucra cu un aparat mare... ei bine, ala costa.
Greutatea. Cand pozitionezi aparatul undeva in zona braului, cu bratele aproape intinse, mai e cum e. Insa cand trebuie sa stai cu el la nivelul umerilor, sau esti nevoit sa lucrezi aplecat, lucrurile se schimba.
Lungimea lamei. Latimea lamei. Viteza de miscare a dintilor. Distanta dintre dinti.
Toate au de-a face cu randamentul pe care-l da un foarfece electric.
Daca are motor pe combustie, baterie, sau se alimenteaza de la priza. Sculele cu motor pe benzina sunt grele si zgomotoase, ca sa nu mai zic de pret, cam piparat. La majoritatea sculelor pe care le-am gasit cu baterie - bateria si incarcatorul nu sunt incluse in pachet. Enervant. Uneori sunt trecute in sugestii, pe aceeasi pagina cu produsul, alteori trebuie sa le cauti sa fie compatibile una cu alta. In unele cazuri bateria era slaba, de slaba calitate, si eventual nu scria nimic pe ea (de asta-i bine sa citesti si recenziile negative). Nu indicativ, nu serie, nu cod. Nici macar un nume. Nada. Daca a "crapat", nu stii ce sa cauti ca s-o inlocuiesti.
Iar cele care se alimenteaza de la priza sunt mai ieftine, dar cablul iti ingreuneaza munca, mai ales cand ai nevoie sa ajungi in fundul curtii. Stai c-a facut nod. Stai ca s-a prins intr-o cioata si s-a frecat de nu nu stiu ce. Acum ii verifici izolatia in loc sa lucrezi, si tot asa...
De la German Meister am un junghi de mini-drujba careia i se blocheaza automat motorul cand zice senzorul de temperatura "ia, hai o pauza". Isi face treaba cu brio, dar se incalzeste destul de repede, si-am folosit-o mai mult in sezonul rece. Ma rog, ideea e ca ma gandeam tot la un produs German Meister, electric, ca sa folosesc acumulatorii de la mini drujba si intr-o parte, si in cealalta. Vorba cuiva "ceasu' rau, pisica 13", am gasit un foarfece electric de la German Meister intr-un site, pe stoc, dar acumulatorii erau de 20 sau 21 V, iar eu aveam nevoie de 36 V. Drept urmare am mai pierdut ceva timp cantarind optiunile. De regula daca firma producatoare e una de prestigiu, pretul e pe masura. E adevarat, insa nu in toate cazurile. Am gasit o foarfeca Bosch la un pret rezonabil, cu tot cu baterie si incarcator. S-o iau pe asta, sa iau Hyundai-ul...
Imi place sa fiu sigur c-am facut alegerea potrivita. Asa c-am mai cantarit lucrurile un pic (iar). Ca pana la urma sa realizez c-o sa fac doar jumatate din treaba pe care mi-o propusesem, pentru ca nu pot sa ajung cu o foarfeca electrica (s-o numim 'clasica' pe cea fara extensie) la 3 metri inaltime, decat daca ma urc pe ceva, si nu-i deloc o placere sa cari dupa tine o masa sau o scara prin toata gradina. Motiv pentru care mi-am indreptat atentia catre o foarfeca telescopica. M-am lovit de aceeasi problema: cu baterie sau cu alimentare la priza? Pana la urma am ales un model pe baterie, care e 2 in 1, si care are doua capete separate, fiecare cu motorul sau.
RDP-PSHT20 2 in 1 e facuta de RAIDER, o firma din Bulgaria. Daca i se monteaza extensia cu care vine in pachet, ajunge la trei metri lungime. Daca tii capatul unde-i montata bateria undeva in zona pieptului, ajungi sa tai crengi si ramuri la 4 metri si ceva inaltime. N-am gasit nicaieri o prezentare extinsa a produsului pe care l-am cumparat. Mi-ar fi placut. As fi economisit timp si energie. Motiv pentru care am hotarat sa scriu cate ceva despre el.
Trei metri sunt suficienti pentru a taia o creanga rupta partial de vant, sau pentru a tunde un pom fructifer. Sculele telescopice de genul asta au o catare la imbinarea elementelor, cel care le foloseste n-are cum sa greseasca decat daca e vreun Dorel si forteaza elementele de imbinare pana plesnesc. Practic sunt niste tevi prin care trec firele electrice din capatul unde-i montata bateria catre capatul unde e motorul.
Foarfeca are doua viteze de lucru, trece singura de la turatia mica (functionarea in gol) la turatia mare - doar cand este in sarcina (cand tunde). Am tuns salcia, putin dintr-un corcodus, vreo doi visini, diversi boscheti ornamentali, macesul, chiar m-am bagat putin si in niste crengute de nuc. Am avut ceva probleme dupa prima sesiune de tundere, se auzea un harait, insa dupa ce i-am contactat pe cei care mi-au vandut-o si le-am urmat sugestiile, haraitul a inceput sa dispara. Daca va cumparati genul asta de produs, ideea e sa nu-l fortati. Ca orice scula, foarfeca electrica are limitele ei. E de preferat sa nu dai cu ea in crengi mai groase decat cele suportate, si la fel - e de preferat daca se agata, sa nu tragi de ea cu putere. Spre deosebire de produsele fara extensie, avantajul la foarfeca telescopica este ca-ti permite schimbarea unghiului de lucru. E simplu. Se apasa pe ambele butoane rosii de la baza foarfecii, se schimba pozitia capului de taiere. Manerul poate fi rotit si el, dupa actionarea butonului rosu - 180 de grade pe axa de prindere, in functie de nevoi.
Fierastraul (zis si mini-drujba) e simpatic. Lama este usor de montat, spun asta pentru ca nu se poate monta decat pe o singura parte. Cealalta parte are o structura metalica in care impinge dintele de pe spatele piulitei rosii, ca sa intinda lantul. Exista sub capac chiar si un semn in relief care ii arata utilizatorului in ce directie trebuie sa cada dintii lantului.
Pentru incepatori cred ca e bine sa specific ca un lant nou de drujba trebuie reglat constant la primele taieri, deoarece se intinde in timpul folosirii. In ideea asta - taiati putin, opriti-va, verificati lantul. Mai taiati cateva minute, mai verificati lantul o data. Pentru reglaje este recomandata demontarea bateriei. Un lant de drujba intins corect poate fi tras cu mana de pe lama pret de cativa milimetri buni - pana la un centimetru, aici depinde si de lungimea lantului. Daca-i prea slab, poate sari de pe lama. Daca-i prea strans, forteaza rulmentul din capatul lamei si uzeaza prematur intreaga lama. E ,,metal pe metal", la urma urmei, cu toata ungerea de care are parte.
Pentru ca functionarea partii taietoare are aceleasi reguli - si la drujba pe benzina, si la cea electrica, va recomand linkurile de mai jos. Acolo gasiti informatii extrem de utile despre drujbe si alte scule, cum se intinde lantul, cum se ascute lantul, ce trebuie facut, ce nu trebuie facut, etc, etc.
Steve's Small Engine Saloon
Chickanic
donyboy73
Ca la orice drujba, exista un rezervor pentru uleiul de lant. Pompa de ulei isi face treaba foarte bine. Inainte de prima taiere mini-drujba trebuie lasata sa mearga in gol ceva timp pana ce pompa incepe sa "arunce" ulei pe lant. Tot la capitolul ungere intra si rulmentul din varful lamei, acolo unde exista un orificiu minuscul pe fiecare fata. In zona aia ungerea se face manual, cu ajutorul unei pompite de mana, seringi, etc.
Si aici unghiul de lucru poate fi modificat. Un amanunt de care trebuie sa tineti cont: intai se porneste aparatul, cu lama la distanta de creanga, ca lantul sa prinda viteza de lucru, abia dupa aceea se intra in materialul care trebuie taiat. Nu porniti aparatul cu lama sprijinita de creanga (manualul de utilizare).
Bateria tine suficient - pana obosesc bratele si apar durerile de spate. Ori isi inchipuia cineva ca treaba asta e chiar fara efort? 😀
Orice ati taia, e necesar echipamentul de protectie. Nu va rupeti in figuri cu "ce vorbesti dom'le, un barbat/femeie adevarat/a n-are nevoie de protectie..."
Folositi ochelari pentru tuns gardul viu/pomi. Nu stii niciodata cand iti vine ceva in ochi - ca-i frunza, un segment de ramura, sau vreo viespe adormita. In cazul taierii crengilor cu fierastraul (mini-drujba) recomand folosirea ochelarilor si a unei casti de protectie. O casca de protectie costa undeva intre 25-50 de LEI, si este extrem de utila (a se citi 'buna pentru sanatatea dvs'). Pentru curatarea&ungerea foarfecei, fixarea sau indepartarea lantului de fierastrau este recomandata purtarea unei perechi de manusi de protectie. Elementele de metal despre care am adus vorba doar par inofensive. In realitate, daca atingi cu mainile neprotejate un lant de drujba nou, stationar, te poti trezi foarte usor cu zgarieturi si taieturi. Nu trebuie sa te chinui foarte mult sa le capeti. Aceeasi treaba e valabila si in cazul foarfecei.
Asa cum mentionam mai sus, fie ca-i vorba despre foarfeca sau fierastrau, este recomandata indepartarea bateriei cand se face intretinerea/montarea/demontarea. Ca tot a venit vorba despre baterie, sunt niste reguli de urmat si acolo. Nu se incarca sub -10 grade Celsius. Atunci cand da semne de "oboseala" (s-a descarcat), nu fortati nota. Scoateti bateria si puneti-o la incarcat. Tot la capitolul 'baterie' intra un amanunt interesant si foarte folositor: ONE BATTERY FITS ALL. Sculele din gama 'PRO' facute de RAIDER pot folosi acelasi tip de baterie. Daca-ti cumperi inca o scula din aceeasi gama, poti folosi bateriile si la un produs, si la celalalt.
Am gasit varianta electronica a manualului, il puteti descarca aici.
Produsul l-am cumparat de aici. Mi-au placut pretul si timpul de livrare (excelente). Cutia contine urmatoarele: foarfeca electrica, fierastrau electric, maner (unde se monteaza bateria), extensie telescopica, manual, acumulator, incarcator, lama&lant pentru mini-drujba, curea de umar cu prindere intr-un carlig metalic.
Ultimele lucruri: intretinerea si depozitarea. Intotdeauna curatati sculele dupa folosire. O pensula face minuni. Din ce-am citit in manual, nu este recomandata folosirea compresorului. Daca nu faceti curatarea la timp, sunt sanse mari ca rumegusul si resturile vegetale sa atraga umiditate. Umiditate + otel pe care vrei sa te bazezi... cam da cu virgula, pentru ca nu-i inoxidabil. Acolo unde este posibil, ungeti (de exemplu lamele foarfecei electrice). La magazinele cu scule se gasesc de cumparat recipente de plastic cu varf pentru picurare, care usureaza foarte mult procesul de ungere.
Acolo unde ungerea este automata, doar curatati. Daca lantul fierastraului este extrem de murdar, recomand metoda asta: se lasa cateva minute intr-un recipent cu benzina sau motorina. Se curata cu o pensula, iar la sfarsit se sterge/tamponeaza bine cu o carpa curata. Lama fierastraului este subtire, in consecinta santul in care patrund dintii inferiori ai lantului este ingust. Un ac de cusut sau un ac de seringa sunt utile in cazul asta. Curatarea se face dinspre rulmentul lamei catre capatul care intra in aparat. Nu uitati de orificiul prin care se unge rulmentul, curatarea si ungerea zonei respective e importanta pentru buna functionare a rulmentului.
Sper sa va fie de folos informatiile.
Spor la treaba!