De ce-mi luceşti aşa străină?
...nu eu sunt cel ce-a spart
în cioburi, vasul cu lumină.
De ce eşti rece şi lividă,
aşa departe, şi cumplită?
De ce-atingi apa-n astă seară,
şi-n alte nopţi de caldă vară,
de ce te-ascunzi pe-acelaşi cer
cu multe stele mişcătoare,
prea mici, şi obositoare,
de ce iar vii, de ce apari,
nopţi de-a rândul, şi dispari?
De ce nu stai pe loc, odată,
Să luminezi a mării spumă,
din pline maluri cu furtună,
de ce priveşti încoace rece,
şi nu îmi spui o vorbă bună
... de ce nu stai cu mine, Lună?
sursa foto: http://laundelles.wordpress.com/2007/09/
astfel de cuvinte pline de intelesuri nu necesita comentarii,trebuie doar contemplate:)
RăspundețiȘtergere:) mmm... daca as avea o muza... :)... as mai face din astea :P
RăspundețiȘtergereFoarte frumoase versurile, iti doresc pe viitor o Luna mai prietenoasa. :) Si eu tanjesc dupa Soarele din viata mea... :P
RăspundețiȘtergere:) multumesc, @Nice
RăspundețiȘtergere... eu sunt ceva mai... vampir, dupa cum vezi :P
Am observat, tin sa te felicit si pentru alegerea fotografiei. Se potriveste perfect cu titul si este atat de frumoasa... :)
RăspundețiȘtergere... cam asa se vede uneori Luna de pe malul Dunarii, la noi. Eh, bine, cu ceva albastru intunecat in fundal. In Aprilie si Mai noptile senine sunt superbe:)
RăspundețiȘtergere