Scream and run, or stay and fight

Îmi aduc aminte de o cugetare... e una dintre cele pe care am considerat că merită să le scriu într-un caiet gros, acum mulţi ani...
"Eşti invincibil dacă nu intri în lupte dincolo de sfera puterii tale." - Epitect
Acum... asta presupune să te cunoşti foarte bine, să ştii ce-ţi pot capul şi inima - în chestii zilnice, şi în situaţii pe care nu le întâlneşti la orice pas.

 

Însă mereu rămân lucruri de cunoscut, tărâmuri pe care nu le-am atins niciodată, ori pe care nu am păşit decât cu imaginaţia. Iar necunoscutul... are muzica sa stranie, care îmbie şi sperie, care te-atrage şi te-ndepărtează în acelaşi timp, care-ţi şopteşte "fugi!", sau "vino mai aproape".
Uneori se întâmplă să le auzi pe amândouă, chiar.  Se-ntâmplă să le-auzi în acelaşi timp; e un balans dureros între două infernuri, şi fiecare dintre ele te arde - puţin câte puţin. Însăşi distanţa dintre ele e suferinţă pură, acea pendulare nesfârşită, şi nesiguranţa pe care o dă această pendulare, chinuie mai rău decât ambele iaduri la un loc.
... iar timpul?... te transformă în flacără, şi soare, când toţi ceilalţi cred că te vei transforma în fum, şi cenuşă.

"Daca tratezi un om aşa cum este, va rămâne tot aşa. Însă dacă-l tratezi ca şi cum ar fi ceea ce s-ar cuveni şi ar putea fi, va deveni acel om mai mare şi mai bun." - Goethe

Sunt lucruri care nu pot fi egalate de nimic, pe lume. Să vezi în oameni ceea ce alţii nu pot vedea, nu pentru că acel "ceva" nu există, ci pentru că n-au capacitatea să-l vadă. Să atingi în ei... ceea ce alţii nu pot atinge. Să simţi... ceea ce alţii nu simt. Să crezi, atunci când nimeni din jurul tău nu are credinţă, să crezi... chiar şi atunci când omul pe care-l atingi, îl vezi, şi-l simţi, nu crede.
Şi cât timp ai credinţă în ceva, sau în cineva, nimic nu te doboară. Atunci, abia atunci... realizezi că sfera puterilor tale se măreşte, şi că în loc să ţipi şi să fugi, alegi să rămâi strângând din dinţi, şi să lupţi - cu ultima picătură de sânge, şi ultima suflare.