"... αи∂ σиcɛ ʏσʋ ωακɛ, тяʋℓʏ ωακɛ, ʏσʋ'ℓℓ яɛмɛмвɛя, тσσ."

joi, 17 octombrie 2013

Dând cu pumnul în masă

S-a tot scris despre Roșia Montană și Chevron, și se va mai scrie. Se va scrie până când și după ce se vor clarifica treburile; se va mai scrie până când și după ce autoritățile vor adopta poziția corectă față de subiecte, asta având în vedere mineritul cu cianuri&procedeele de fracturare hidraulică și poluarea țării în asemenea măsură - încât până și moartea va refuza să treacă pe la noi. Da, se va scrie - având în vedere ramificațiile poluării la nivel național și internațional, cu tot ce înseamnă asta - adică floră, faună... și distrugerii sănătății unui număr însemnat de oameni care n-au greșit cu nimic Gabriel Resources-ului sau Chevron-ului.

Nu. N-am datele pe care le are Serviciul Român de Informații, care doar atât are voie să facă (sper eu - deocamdată), citez: 
"Aş vrea să subliniez foarte pregnant că Serviciul Român de Informaţii nu se poate pronunţa asupra oportunităţii implementării proiectului. Responsabilitatea sa este să sprijine cu informaţii actul decizional, prin transmiterea de informări în conformitate cu competenţele sale şi cu principiul nevoii de a şti a factorilor decizionali"
"SRI a transmis peste 500 de informări decizionalilor legal abilitaţi din plan central şi local, din ianuarie 1999 până în septembrie 2013. Acestea au fost remise către ocupanţii a peste 70 de funcţii de demnitate publică de la nivel central, respectiv peste 120 de persoane. Au fost transmise, bineînţeles, informări şi către factorii decizionali din plan local.
Serviciul a oferit constant, prin semnalări punctuale şi evaluări de nivel strategic, suportul necesar fundamentării actelor decizionale în această chestiune. Bineînţeles că informaţii s-au transmis şi de către alte structuri competente, iar ministerele sau diversele agenţii au avut şi propria capacitate de a obţine informaţii în această chestiune. Deci nu SRI este singurul furnizor de informaţii şi nici nu poate fi, avem în vedere chestiuni strict legate de securitatea naţională, repet. "
"S-a asigurat caracterul de continuitate al informării în această problematică, inclusiv prin revenirea în informare, cu ocazia diverselor modificări intervenite la nivelul aparatului administrativ central. De când a început acest proiect, bineînţeles s-au schimbat mai multe guverne, chiar şi preşedinţi, şi am revenit de fiecare dată cu istoricul situaţiei în funcţie şi de această dinamică politică. Au fost furnizate analize complexe asupra riscurilor şi beneficiilor implementării proiectului, au fost semnalate posibile modalităţi de acţiune, poziţionare a părţii române, a fost relevată necesitatea stabilirii valorii şi structurii geologice exacte a zăcământului, precum şi riscul apariţiei unor blocaje în implementarea investiţiei."

 - George Cristian Maior în declarația de presă pe care o puteți citi aici.

Din ce-am văzut până acum... tot sunt vehiculate niște date despre un fost ofițer MAPN care a ajuns director la Gabriel Resources, asta după ce s-a învârtit prin zona Roșia Montană făcând măsurători, teste, poze, etc. Acum sunt și eu curios (eu și în mod sigur... milioane bune de oameni): ce spun  SRI și SIE în privința asta? Cineva știa ce se întâmplă atunci și acolo în mod sigur.

Pentru că tot veni vorba despre serviciile secrete și informații care nu ajung la noi, dar ajung (degeaba) la niște lătrăi care conduc țara, trebuie să spun că sunt câteva aspecte care mi se par nelalocul lor. Unul dintre ele este faptul că în vârful structurii unui serviciu de informații sunt numiți oameni care-au avut o viață politică. Nu înțeleg, n-avem oameni capabili și drepți în rândurile celor ce servesc patria, care să nu fi fost implicați în politică?
Alt lucru nelalocul său este faptul că serviciilor secrete (cum este SRI) li s-a limitat activitatea la a comunica fără a lua poziție - în cazul unor probleme care privesc o țară întreagă - ceea ce înseamnă că dacă sistemul politic e corupt până la cele mai înalte niveluri, inclusiv președintele țării... toată munca oamenilor care trăiesc cu ideea că-și servesc patria -  e în zadar, toți banii care se duc în acea muncă sunt pierduți (banii cetățenilor, până la urmă). Ei bine... lucrul ăsta trebuie schimbat.
Iar o altă problemă este  jurământul militar -  sau mai bine spus - lipsa unuia care să fie mult mai bine definit si mai clar decât actualul, și care să aibă ramificațiile de rigoare. Da. Pentru că la noi jurământul este mult prea... generic și face cadrele militare sau cele ale poliției să pară a fi niște marionete.

... și pentru că este clar că la conducerea țării s-au perindat și se află în momentul ăsta persoane care slujesc interesele oricui, numai pe ale României nu, trebuie introdus în jurământ "Eu,  jur solemn că voi susține și apăra Constituția României împotriva tuturor dușmanilor, străini și interni".  

Acum... nu e de-a dreptul rușinos că suntem în 2013 și n-avem implementat în sistemul nostru chestia cu "străini și interni"? În caz că e cineva confuz, beat, fumat sau drogat... sau pur și simplu bătut în cap  și nu înțelege...
... "străini și... INTERNI". Băăă !!! INTERNI!!!

Nu, la noi treaba sună cam așa: "Eu, studentul, jur credinta patriei mele Romania. Jur să-mi apăr țara  chiar cu prețul vieții. Jur să respect Constituția, legile țării și regulamentele militare. Așa să-mi ajute dumnezeu". Ăsta-i tot jurământul. Punct. Nimic mai mult. Nimic. Nada. Cu alte cuvinte... "jur să fiu o oaie care mișcă după cum spune superiorul", chiar dacă superiorul este un trădător corupt până în măduva oaselor!
... și nu, n-am găsit nici un material cu depunerea jurământului de către agenții secreți, că deh, de aia lucrează în serviciile secrete. 

Haideți să nu ne căcăm pe noi, PNA a apărut prin 2002, dacă citesc eu bine, iar constituirea DNA a fost propusă în 2006. 2006! Nu 1990, nu 1991, ci la 16 ani după nenorocita de "revoluție"! Cine s-a ocupat de strângerea și gestionarea informațiilor până atunci? Unde-s  măsurile drastice luate împotriva trădătorilor de țară?

Ceea ce-a făcut fiecare stat de pe planeta asta - a fost idoctrinarea soldaților și a forțelor legii, spălarea creierelor și băgatul în capetele respectivilor a ideii că trebuie să respecți ordinele, oricare ar fi acestea. Păi și dacă ordinele sunt ÎMPOTRIVA poporului pe care-l slujești și din banii căruia ești plătit până la urmă și la coadă, nu se impune să refuzi executarea ordinului (un exemplu bun este Jandarmeria - cazurile manifestațiilor din București 2012 și mai nou protestele de la București și Pungești)? Nu se impune luarea trădătorului de țară (în orice funcție s-ar afla el), deposedarea lui (și a familiei sale) de toate bunurile pe care nu le poate justifica legal, și azvârlirea lui într-o celulă unde să fie ținut doar cu paine și apă?

Sincer... sunt dezamăgit.
Pentru că după 20 și ceva de ani de la așa-zisa Revoluție nu se vede... "economie competitivă". Nu se vede... "eficient". Se vede o economie într-un continuu declin și oameni cenușii, din ce în ce mai mulți, din ce în ce mai săraci, bolnavi, deprimați, fără locuri de muncă. Se vede trădare și crimă organizată la cel mai mare nivel posibil, România vândută la bucată, încetul cu încetul, oamenii împinși la extreme în propria lor țară, tratați  de parcă ar fi animale sălbatice, mereu împinse mai "încolo" de... "evoluție".

Viitor? Care viitor? Al cui?
În concluzie... ăsta-i praf în ochi. 
...  
 
Iar eu ar trebui să cred promovarea unor idei de genul "prețuim oamenii" și "respectarea legii"?
Ce-aveți, ați băut gaz?
Unde-s informațiile, începând cu vreo câțiva ani buni înainte de 1989? Poate e cineva bun și ne spune unde se află și care sunt informațiile strânse de SRI si SIE cu privire la încălcarea securității și integrității naționale, acte de trădare și crimă organizată - cu mult înainte de înființarea PNA, actualul DNA. Pentru că cineva trebuie să știe despre de-alde Iliescu&co, ce s-a întâmplat în perioada aia și ce-a urmat după. Haideți, băieți, săriți! Susțineți că slujiți patria. Alo! Patria... se duce de râpă! Nu vă mai bateți cu pumnii în piept că sunteți patrioți și că iubiți țara asta. Nu se vede.

Scăderea TVA-ului la pâine? Alt praf în ochi. Doar la pâine?
 

Oricât de mult m-aș strădui, n-aș putea crede mizeriile pe care le toarnă  de-alde Băsescu și Ponta, rahaturi pe care le-au mâncat și Iliescu, Constantinescu, Boc, Petre Roman, Năstase și mulți alții. Pentru c-am văzut de ce sunt în stare. N-o să am încredere în veci... în oamenii care adoptă cele mai greșite soluții în perioadă de criză. Să crești taxele și impozitele? Să iei ȘI MAI MULT de la oamenii din țara asta, de parcă nu le erau luate destule? Să faci presiuni ca să se materializeze un contract care ne-ar aduce  două firmituri, iar în rest numai necazuri? Să te întorci când cu fața, când cu spatele la sula celui mai darnic client, precum o târfă? Să faci presiuni sau să pui vorbe bune cand vine vorba de oameni din justiție? Să vinzi combinate, fabrici întregi, sub pretextul că sunt depășite, ca după aceea să fie scoase din uz/închise de către cumpărători... pentru că ele reprezentau în ochii acestora  o  zdravănă concurență? Inacceptabil. 
Țara asta nu va înflori sub conducerea unora de teapa lui Ponta sau Băsescu, ci se va ofili și se va usca, și singurul lucru care va rămâne în aer va fi un miros de corpuri în putrefacție.

N-am încredere în Băsescu sau în Ponta, la fel cu n-am nici în amețitul ăla cu ochi de pește, care în fața celor de la FMI o ardea emoționat, aproape cuprins de virginitate - cu "zhă modhăr end zhă fathăr of dhă..."

Singura speranță o am în cei de la DNA, oameni care sper din suflet să resiste tentațiilor și presiunilor exercitate de capii țării, corupți și murdari până în măduva oaselor.

Ia spune, cum era jurământul ăla, dom' președinte Băsescu?
"Jur sa-mi daruiesc toata puterea si priceperea pentru propasirea spirituala si materiala a poporului roman, sa respect Constitutia si legile tarii, sa apar democratia, drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor, suveranitatea, independenta, unitatea si integritatea teritoriala a Romaniei. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!".

Ei, dacă ești bun... poate vrei să ne spui și nouă din ce acțiuni ale "domniei tale" reiese c-ai respectat Constituția și legile țării, unde e "puterea și priceperea", și nu în ultimul rând... unde sunt democrația, drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor, suveranitatea, independenta, unitatea si integritatea teritoriala a Romaniei? Aa?
Propășire = prosperitate (DEX). Poate vrei să ne explici unde e... prosperitatea poporului român. În construirea de biserici, poate?
Pentru că sub toate formele... ai încălcat jurământul. Și ai dovedit că nu ești doar incompetent, ci și răuvoitor.

Suveranitate?
Poate "domnia ta" vrea să ne explice cu lux de amănunte de ce nu a coborât din scaunul prezidențial atunci când  cei mai mulți din țara asta au strigat "jos Băsescu!" și-au votat împotriva ta. Suveranitate, democrație  și drepturi ziceai, nu?
Poate "domnul"  Boc vrea să explice de ce România (fără acordul românilor) a aderat la Codex Alimentarius, în condițiile în care avem pământ roditor (la urma urmei nu degeaba țara asta a fost numită cu câteva decenii în urmă "grânarul Europei"); sau poate "domnul" Ponta vrea să ne explice cât primește șpagă pentru a aduce în țară companii de genul Chevronului, ținând cont de faptul că "minunata" Chevron are în spate niște chestii urâte tare de tot prin Ecuador (informații aici, aici, aici și dacă mai vreți, mai găsesc). Poate greșesc, dar din ce știu eu... când intri în afaceri (mai ales în afaceri mari) îți verifici viitorul partener, să vezi care e treaba cu el. Acel "background check", dacă nu înțelegi ideea în limba natală. Treaba e că tipii de la Chevron nu au pic de respect pentru oameni. Să fie oare asta din cauza culorii pielii celor pe teritoriul cărora s-au făcut exploatările intense, precum Ecuador sau Nigeria? N-aș crede. Să fie limba? Diferențele culturale? Ori să fie din cauza faptului că pentru o companie de genul suntem mai puțin importanți decât petrolul sau gazele (a se citi banii)? Bingo! Asta trebuie să fie.  Nu trebuie să faci calcule complexe pentru a-ți da sema ca Gabriel Resources și Chevron au în comun poluarea cu nesimțire, lipsa de respect pentru viață și tot ce e viu, și nu în ultimul rând... coruperea politicienilor și-a funcționarilor publici din țările în care vor să exploateze resurse naturale.
Acum... în ambele cazuri ești vinovat - o dată - când îl verifici și vezi că are un trecut murdar, și a doua oară tot vinovat ești - când nu-l verifici. Problema-i că atunci când știi ce hram poartă și tu tot intri în afaceri cu el... mi-e ușor să te bag în categoria "trădători de țară".
... și nu poți să ne spui că nu știai, că asta nu-i o companie înființată ieri-alatăieri. Mai mult de atât, când unul ca Șova sau ca tine își permite să aprecieze despăgubirile pe care ar trebui să le plătească Statul Român companiei Gabriel Resources (sume scoase așa, din burtă) iarăși mă gândesc la cuvântul "trădare". Pentru că se vede clar că nu susții interesele României. Și stii care-i treaba? Dacă România va fi pusă vreodată în situația de a plăti "despăgubiri", ei bine... să le plătească trădătorii de țară, nu Statul Român. TU ai participat la realizarea tunurilor cu Gabriel Resources și Chevron, TU să plătești, din buzunarele tale; TU, și toate jigodiile alea care au fost/sunt pro minerit cu cianuri în Roșia Montană și pro gaze de șist - în toată țara.
De ce spunem și noi NU lui Chevron? DE ASTA! Pentru că asta se întâmplă atunci când lași scursurile să facă afaceri la tine în țară!

Toate astea sunt motive pentru care mi-ar plăcea să văd:

     1. Depolitizarea serviciilor secrete române. Serviciile secrete trebuie să servească România, nu "factorii decizionali" ( a se citi grup de trădători ) aflați la conducerea țării. În alte cuvinte - oricine trebuie să și-o ia dacă a călcat pe bec, indiferent de funcție. Asta ca să-i iasă din cap oricui ideea că dacă ajunge pe scaunul prezidențial, de prim-ministru, deputat sau senator... devine vreun dumnezeu.
     2. Introducerea în serviciilor secrete române a unor responsabilități și îndatoriri cu caracter special (a se vedea mai sus ideea legată de jurământul militar - împotriva dușmanilor străini și interni). Mai exact - monitorizarea activităților  președintelui țării, deputaților și parlamentarilor, senatorilor; mai mult de-atât - monitorizarea relațiilor dintre aceștia și persoanele/grupurile a căror interese pot fi/sunt împotriva intereselor României și a poporului român.
     3. Luarea de măsuri imediate în cazul descoperirii unui caz de trădare, corupție, injustiție, abuz de putere (președenție, parlament, senat, camera deputaților, prim-ministru, etc).
     4. Cele trei aspecte menționate mai sus trebuie puse în practică până la alegerile prezidențiale din 2014.
    5. Scoatere României din lista țărilor care au aderat la Codex Alimentarius. Sincer, domnilor... ne putem purta de grijă (foarte bine) și fără mizeriile alea cancerigene pe care ni le băgați prin produsele alimentare.
    6. Dizolvarea partidelor politice și a parlamentului. Înlocuirea acestora cu un "sfat al bătrânilor"  (da, am să văd eu asta când va zbura porcul...) 
    7. Idei și propuneri? Heh... am o mulțime, dar nu-s compatibile cu ale trădătorilor de țară.
Dacă e vreun lucru pe care politicienii români l-au asimilat și materializat complet, acela e " politica este mecanismul prin care i se dă omului de rând iluzia că are de ales."
Pentru cititori: băgați bine lucrul ăsta la cap.

Pentru politicienii corupți:
... domniile voastre n-au înțeles un lucru când vine vorba de români. Noi nu batem cu pumnul în masă ca să ne cerem drepturile - până se tocește pumnul, noi batem cu pumnul în masă până se crapă masa.
... și desigur, exprimarea "domniile voastre" are caracter peiorativ, pentru că...

... unui trădător de țară nu i te adresezi cu "domnule".














Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu