Încă de pe vremea lu' împușcatu', când eram un drac mic și curios, am auzit vorba ”bărbatul trebuie să fie bun la toate”. Să te pricepi la chestii din domenii diferite - ăsta era un motiv de mândrie, laudă, un semn al masculinității. Aproape toți făceau. Nu conta ce. Fie că înlocuiau o priză, că dădeau cu var, că-și făceau balcoanele din cornier sau că reparau biciclete, aspiratoare și televizoare, erau ”bărbați adevărați”.
Într-un sistem în care locul de muncă era asigurat (indiferent ce școală aveai), oamenii n-aveau nici o problemă în a-și sabota compatrioții. Era (ce-i drept) pe cartelă, da' era de mâncare. Unii își făceau lucruri prin casă, singuri, pentru că dădea testosteronul din ei pe-afară. Alții - pentru că se ascundeau - de rude, de prieteni, de securiști, nu mai contează. Alții - pentru că erau zgârciți. Alții - pentru că dădea bine (mai ales în fața doamnelor, deseori generoase cu aprecieri, ovațiuni și alte cele).
Nimănui nu-i dădea prin cap și nu-i păsa că i-ar fura pâinea de la gură cuiva.
Revoluția n-a făcut altceva decât să înrăutățească situația. Crezându-se scăpați din chingile comunismului, românii și-au deschis firme și s-au apucat să facă ”de toate”, oficial... de data asta.
Firme peste firme (cu oameni care încet-încet au devenit buni la toate) au împânzit țara, făcând în scurt timp ”multitasking-ul” să devină un standard.
De asta fiecare dintre noi a văzut măcar o dată în viața lui un șofer la aprovizionare rupându-și gheaba, cocoșat de kilogramele pe care le căra, o vânzătoare care ținea gestiunea firmei în care lucra, un economist care făcea treburile colegilor de birou (ăia având alte calificări), ori o firmă mare și cunoscută, în care i se cerea angajatului... să dea zăpada, să dea cu mopul, să spele geamurile... sau chiar să spele mașina șefului. Asta ar fi o fațetă a problemei.
A doua fațetă?
Au trecut ani buni, însă lucrurile au rămas neschimbate. În foamea lui, zidarul a continuat să bată cuie, iar tâmplarul să dea cu var. Asta n-ar fi fost o problemă, dacă zidarul n-ar fi bătut cuiele ca o pulă, în timp ce tâmplarul făcea dunga ca pișatul boului.
... și azi așa, mâine așa, până când românii au început să înjure din nou sistemul, partidul, vecinul, soacra, prietenul de la scara ”x” și dușmanul de la scara ”y”. Nu-s bani, e greu, e nașpa...
La noi în țară toată lumea bate cuie, dă cu var, croșetează, pune izolații pe bloc, repară țevile la baie, sudează, taie și montează geamuri, spală, vopsește, ba chiar instalează și-un calculator printre astea. Toti sunt scriitori, artiști, muzicieni, vindecători, inițiați și profesioniști, toți au păreri de nezdruncinat, deși unora le lipsește experiența de viață în asemenea măsură, că nu-s în stare să-și găsească curul cu ambele mâini...
Problema nu vine de la omul sărac, care într-adevăr nu-și permite plata unui meseriaș bun. Problema vine de la ăla care are din plin ”cu ce”, d'alde zgârie-brânză, care preferă să facă mațu' gros și să se fălească cu cât are și cât consumă, zicând ”lasă bă, că fac singur, ce pula mea să-i mai dau bani lu' ăla sau lu' ăl'lalt”.
... iar seara, când ajunge acasă, se uită de jur împrejur nedumerit, întrebându-se dacă-i casa strâmbă, ori a băut el prea mult. După care i se umflă coaiele precum tuburile de oxigen, de mândrie, aducându-și aminte ca EL este cel ce-a făcut treaba, motiv pentru care se prăbușește pe canapea fericit, adormind cu ”laaasă bă, că merge și așa” în brațe.
Dacă ăsta ar fi singurul exemplu, ar fi bine. Însă nu e singurul. Țara-i plină de oameni ”multitasking”. Toată lumea știe, toată lumea face. Prost, evident.
Fiecare arată cu degetul, însă nici unul nu-și recunoaște vina de-a contribui la starea actuală.
Efectul unei gândiri bazată pe ”las' că merge și așa” și ”las' că fac singur” se vede într-o singură viață de om. E unul dintre motivele zdravene pentru care Vestul o duce mai bine, iar noi... mai prost.
În esență, a te limita la ce știi să faci bine - nu-i o rușine. Parafrazându-l pe șeful unui cunoscut care lucrează în Belgia, înseamnă să-i respecți viața, meseria și afacerile celuilalt. Pentru că asta îmi povestea omul - despre cum s-a dus bucuros la șeful său, spunându-i că a refolosit niște șuruburi ca să prindă noul motor la mașina de serviciu.
... iar șeful ce i-a spus?
”Bravo, te apreciez că ești descurcăreț. Însă dacă tu refolosești azi șuruburi, mâine face altul același lucru, poimâine altul, într-un final producătorul de șuruburi o să dea faliment. Noi aici îl lăsăm pe celălalt să trăiască.”
Asa ca...
... voi astia, multifunctionalii pulii, atunci cand vreti sa faceti din rahat - un bici, care sa si pocneasca, aveti grija sa nu faceti de fapt... cacatul praf.
Într-un sistem în care locul de muncă era asigurat (indiferent ce școală aveai), oamenii n-aveau nici o problemă în a-și sabota compatrioții. Era (ce-i drept) pe cartelă, da' era de mâncare. Unii își făceau lucruri prin casă, singuri, pentru că dădea testosteronul din ei pe-afară. Alții - pentru că se ascundeau - de rude, de prieteni, de securiști, nu mai contează. Alții - pentru că erau zgârciți. Alții - pentru că dădea bine (mai ales în fața doamnelor, deseori generoase cu aprecieri, ovațiuni și alte cele).
Nimănui nu-i dădea prin cap și nu-i păsa că i-ar fura pâinea de la gură cuiva.
Revoluția n-a făcut altceva decât să înrăutățească situația. Crezându-se scăpați din chingile comunismului, românii și-au deschis firme și s-au apucat să facă ”de toate”, oficial... de data asta.
Firme peste firme (cu oameni care încet-încet au devenit buni la toate) au împânzit țara, făcând în scurt timp ”multitasking-ul” să devină un standard.
De asta fiecare dintre noi a văzut măcar o dată în viața lui un șofer la aprovizionare rupându-și gheaba, cocoșat de kilogramele pe care le căra, o vânzătoare care ținea gestiunea firmei în care lucra, un economist care făcea treburile colegilor de birou (ăia având alte calificări), ori o firmă mare și cunoscută, în care i se cerea angajatului... să dea zăpada, să dea cu mopul, să spele geamurile... sau chiar să spele mașina șefului. Asta ar fi o fațetă a problemei.
A doua fațetă?
Au trecut ani buni, însă lucrurile au rămas neschimbate. În foamea lui, zidarul a continuat să bată cuie, iar tâmplarul să dea cu var. Asta n-ar fi fost o problemă, dacă zidarul n-ar fi bătut cuiele ca o pulă, în timp ce tâmplarul făcea dunga ca pișatul boului.
... și azi așa, mâine așa, până când românii au început să înjure din nou sistemul, partidul, vecinul, soacra, prietenul de la scara ”x” și dușmanul de la scara ”y”. Nu-s bani, e greu, e nașpa...
La noi în țară toată lumea bate cuie, dă cu var, croșetează, pune izolații pe bloc, repară țevile la baie, sudează, taie și montează geamuri, spală, vopsește, ba chiar instalează și-un calculator printre astea. Toti sunt scriitori, artiști, muzicieni, vindecători, inițiați și profesioniști, toți au păreri de nezdruncinat, deși unora le lipsește experiența de viață în asemenea măsură, că nu-s în stare să-și găsească curul cu ambele mâini...
Problema nu vine de la omul sărac, care într-adevăr nu-și permite plata unui meseriaș bun. Problema vine de la ăla care are din plin ”cu ce”, d'alde zgârie-brânză, care preferă să facă mațu' gros și să se fălească cu cât are și cât consumă, zicând ”lasă bă, că fac singur, ce pula mea să-i mai dau bani lu' ăla sau lu' ăl'lalt”.
... iar seara, când ajunge acasă, se uită de jur împrejur nedumerit, întrebându-se dacă-i casa strâmbă, ori a băut el prea mult. După care i se umflă coaiele precum tuburile de oxigen, de mândrie, aducându-și aminte ca EL este cel ce-a făcut treaba, motiv pentru care se prăbușește pe canapea fericit, adormind cu ”laaasă bă, că merge și așa” în brațe.
Dacă ăsta ar fi singurul exemplu, ar fi bine. Însă nu e singurul. Țara-i plină de oameni ”multitasking”. Toată lumea știe, toată lumea face. Prost, evident.
Fiecare arată cu degetul, însă nici unul nu-și recunoaște vina de-a contribui la starea actuală.
Efectul unei gândiri bazată pe ”las' că merge și așa” și ”las' că fac singur” se vede într-o singură viață de om. E unul dintre motivele zdravene pentru care Vestul o duce mai bine, iar noi... mai prost.
În esență, a te limita la ce știi să faci bine - nu-i o rușine. Parafrazându-l pe șeful unui cunoscut care lucrează în Belgia, înseamnă să-i respecți viața, meseria și afacerile celuilalt. Pentru că asta îmi povestea omul - despre cum s-a dus bucuros la șeful său, spunându-i că a refolosit niște șuruburi ca să prindă noul motor la mașina de serviciu.
... iar șeful ce i-a spus?
”Bravo, te apreciez că ești descurcăreț. Însă dacă tu refolosești azi șuruburi, mâine face altul același lucru, poimâine altul, într-un final producătorul de șuruburi o să dea faliment. Noi aici îl lăsăm pe celălalt să trăiască.”
Asa ca...
... voi astia, multifunctionalii pulii, atunci cand vreti sa faceti din rahat - un bici, care sa si pocneasca, aveti grija sa nu faceti de fapt... cacatul praf.
