Cele trei, si nu cei trei...

 După ce-ați făcut cafeaua, pișu și căcuță (în ce ordine vreți), iar creierele vor începe să funcționeze în oarece parametri considerați "normali", trageți adânc aer in piept, și spuneți după mine: 'sărbătoresc rezultatul unui comportament criminal'. 

Vă place sau nu, asta e de fapt... Crăciunul. Marea, trâmbițata sărbătoare pe care-o așteaptă lumea cu sufletul la gură, în numele căreia vi se fut creierele în magazine, la radio si TV cu aceeași muzică ostenită, menită să va bage în dispoziția de "a fi mai buni" (și a cheltui mai mult), în numele căreia se sparg bani pe decorațiuni și emisiuni de tot căcatul, nu este altceva decât celebrarea unei mizerii, căreia o să-i spun ăăă...  "sfînta treime".
Dacă ceva de genul poveștilor cu tânăra Maria  s-ar întâmpla azi (personaj despre care se spune că avea între 14-16 ani atunci când l-a născut pe Iisus), capetele de acuzare ar fi pentru 'bărbosul de la ultimul etaj' ar fi următoarele: 

1 - viol

2 - act sexual cu o minoră&inseminarea acesteia fără consimțământ (tot viol se numește și ăsta). 

Cum oamenii în viziunea creștinilor sunt "copiii lui Dumnezeu", iată că vine si al treilea cap de acuzare, 3 - incestul.

Ăsta e în doar cîteva fraze Crăciunul atât de iubit.
Nu știu ce-i mai îngrijorător: că cineva s-a gândit la un lucru sinistru ca ăsta, după care l-a transformat în sărbătoare, sau că oamenii nu-și pun întrebări, și nici nu pun sub semnul întrebării lucrurile pe care le învață de la alții.

Așa că n-am să vă urez "Crăciun Fericit". Celor care au caracter si coloană vertebrală le doresc sănătate și-un sfârșit de an cât mai frumos.
Iar celor care au fost (și poate încă mai sunt) "cu muia" - ei bine... vouă vă doresc singurătate și frigidere pline (cu puli, evident).

S-aveți ce meritați.

 

Capitolul I - Într-un univers paralel, tu și cu morții mă-tii... (2)

Încă de pe vremea lu' împușcatu', când eram un drac mic și curios, am auzit vorba ”bărbatul trebuie să fie bun la toate”. Să te pricepi la chestii din domenii diferite - ăsta era un motiv de mândrie, laudă, un semn al masculinității. Aproape toți făceau. Nu conta ce. Fie că înlocuiau o priză, că dădeau cu var, că-și făceau balcoanele din cornier sau că reparau biciclete, aspiratoare și televizoare, erau ”bărbați adevărați”.
Într-un sistem în care locul de muncă era asigurat (indiferent ce școală aveai), oamenii n-aveau nici o problemă în a-și sabota compatrioții. Era (ce-i drept) pe cartelă, da' era de mâncare. Unii își făceau lucruri prin casă, singuri, pentru că dădea testosteronul din ei pe-afară. Alții - pentru că se ascundeau - de rude, de prieteni, de securiști, nu mai contează. Alții - pentru că erau zgârciți. Alții - pentru că dădea bine (mai ales în fața doamnelor, deseori generoase cu aprecieri, ovațiuni și alte cele).
Nimănui nu-i dădea prin cap și nu-i păsa că i-ar fura pâinea de la gură cuiva.

Revoluția n-a făcut altceva decât să înrăutățească situația. Crezându-se scăpați din chingile comunismului, românii și-au deschis firme și s-au apucat să facă ”de toate”, oficial... de data asta.
Firme peste firme (cu oameni care încet-încet au devenit buni la toate) au împânzit țara, făcând în scurt timp ”multitasking-ul” să devină un standard.
De asta fiecare dintre noi a văzut măcar o dată în viața lui un șofer la aprovizionare rupându-și gheaba, cocoșat de kilogramele pe care le căra, o vânzătoare care ținea gestiunea firmei în care lucra, un economist care făcea treburile colegilor de birou (ăia având alte calificări), ori o firmă mare și cunoscută, în care i se cerea angajatului... să dea zăpada, să dea cu mopul, să spele geamurile... sau chiar să spele mașina șefului. Asta ar fi o fațetă a problemei.
A doua fațetă?
Au trecut ani buni, însă lucrurile au rămas neschimbate. În foamea lui, zidarul a continuat să bată cuie, iar tâmplarul să dea cu var. Asta n-ar fi fost o problemă, dacă zidarul n-ar fi bătut cuiele ca o pulă, în timp ce tâmplarul făcea dunga ca pișatul boului.
... și azi așa, mâine așa, până când românii au început să înjure din nou sistemul, partidul, vecinul, soacra, prietenul de la scara ”x” și dușmanul de la scara ”y”. Nu-s bani, e greu, e nașpa...

La noi în țară toată lumea bate cuie, dă cu var, croșetează, pune izolații pe bloc, repară țevile la baie, sudează, taie și montează geamuri, spală, vopsește, ba chiar instalează și-un calculator printre astea. Toti sunt scriitori, artiști, muzicieni, vindecători, inițiați și profesioniști, toți au păreri de nezdruncinat, deși unora le lipsește experiența de viață în asemenea măsură, că nu-s în stare să-și găsească curul cu ambele mâini...

Problema nu vine de la omul sărac, care într-adevăr nu-și permite plata unui meseriaș bun. Problema vine de la ăla care are din plin ”cu ce”, d'alde zgârie-brânză, care preferă să facă mațu' gros și să se fălească cu cât are și cât consumă, zicând ”lasă bă, că fac singur, ce pula mea să-i mai dau bani lu' ăla sau lu' ăl'lalt”.
... iar seara, când ajunge acasă, se uită de jur împrejur nedumerit, întrebându-se dacă-i casa strâmbă, ori a băut el prea mult. După care i se umflă coaiele precum tuburile de oxigen, de mândrie, aducându-și aminte ca EL este cel ce-a făcut treaba, motiv pentru care se prăbușește pe canapea fericit, adormind cu ”laaasă bă, că merge și așa” în brațe.
Dacă ăsta ar fi singurul exemplu, ar fi bine. Însă nu e singurul. Țara-i plină de oameni ”multitasking”. Toată lumea știe, toată lumea face. Prost, evident.
Fiecare arată cu degetul, însă nici unul nu-și recunoaște vina de-a contribui la starea actuală.
Efectul unei gândiri bazată pe ”las' că merge și așa” și ”las' că fac singur” se vede într-o singură viață de om. E unul dintre motivele zdravene pentru care Vestul o duce mai bine, iar noi... mai prost.

În esență, a te limita la ce știi să faci bine - nu-i o rușine. Parafrazându-l pe șeful unui cunoscut care lucrează în Belgia, înseamnă să-i respecți viața, meseria și afacerile celuilalt. Pentru că asta îmi povestea omul - despre cum s-a dus bucuros la șeful său, spunându-i că a refolosit niște șuruburi ca să prindă noul motor la mașina de serviciu.
... iar șeful ce i-a spus?
”Bravo, te apreciez că ești descurcăreț. Însă dacă tu refolosești azi șuruburi, mâine face altul același lucru, poimâine altul, într-un final producătorul de șuruburi o să dea faliment. Noi aici îl lăsăm pe celălalt să trăiască.”


Asa ca...
... voi astia, multifunctionalii pulii, atunci cand vreti sa faceti din rahat - un bici, care sa si pocneasca,  aveti grija sa nu faceti de fapt... cacatul praf.

Scrieri din vârf de... catarg (I)

Pornind de la vrăjeala cu fluturașii... în capetele femeilor e un mare haos. Mare, adică... mare. Imens. Privind dintr-un anumit unghi și la un fel de scală... femeile sunt particulele alea mici din Univers, care se mișcă haotic; iar bărbații sunt elementele stabilizatoare. 

Lucru deloc lipsit de importanță, nehotărârea atinge toate aspectele și cam toate momentele vieții unei femei. Femeia o vrea mare, însă dacă o ai prea mare, doare; iar dacă o bagi prea adânc, iarăși doare, și nu e bine. Dacă e prea mică, nu simte nimic, iar dacă îi spui să facă exercitii Kegel, se uită surprinsă sau "opărită" la tine, pentru că (vai!) ai jignit-o spunându-i într-un mod frumos și decent că ea e cea care are vaginul larg, și că de fapt ... "jucăria" ta n-are nimic.  
Dacă te pune dracu', ai vreun moment de creativitate sexuală și vrei să experimentezi vreo poziție nouă, una care i-ar putea provoca o plăcere intensă, ei bine... în momentul ăla ea vrea să experimenteze..."scândura". Treaba-i bună, clar de Lună, patul încă nu s-a dezmembrat, vecinii încă n-au făcut infarct ascultându-vă, femeia vrea sex "nervos" în toiul nopții; erecție este să spargi și nuci, și buci, pasiune este pentru una cât ar fi pentru cinci, tandrețe blegoasă - este și aia... totuși tu nu ești "omul cameleon" și printre alte chestii îndepărtate și cosmice... nici nu te-ai născut cu veleități de tâmplar, în morții lui de lemn...

Dacă îi spui unei femei că o partidă de sex poate dura 2-3 ore, se uită cruciș la tine în timp ce în mintea-i haotică apare imaginea actorului preferat, după care spune că nu e posibil ca tu să faci așa ceva. Nimic de zis, asta e, ești bărbat, ții pieptul înainte, chiar și dacă trebuie să concurezi cu imaginea unei stafii de la TV îmbrăcată-n roz. Partea mai nasoală, cea pe care n-o știe "ea" - este că tipul respectiv pozează în ipostaze puțin cam... prea drăguțe pentru un mascul, iar adevărul dureros care i-ar spulbera iluziile (că printr-un miracol el va veni și-o va lua de nevastă)... este faptul că omu' e pârțar și-i plac fetele... cu mustață.

Deși crede că este o bună observatoare, femeia nu stă să-și studieze îndeajuns de mult partenerul, cu atât mai puțin să respecte dorințele acestuia (un exemplu foarte simplu e "am nevoie să petrec ceva timp și singur, mă sufoci"). Dacă o reprezentantă a sexului feminin a observat două-trei lucruri la un bărbat, deja gata, crede că l-a citit. Ea... "știe". Mai mult de atât, ea... "simte". Cum femeile (la modul general) n-au treabă cu vreuna dintre căile spirituale demne de luat în seamă (și nu în râs), faza cu "intuiția feminină", spusă pe un ton copilăresc-malițios-ușor superior e un mare praf de aruncat în ochi pentru fraieri, bărbații trecuți prin viață știind că femeile la unele capitole sunt "varză", și că în multe cazuri n-ar putea să "intuiască" nici măcar în ce direcție arată... degetul mijlociu.   
Rezultatul conflictului de "cunoștințe" despre oameni - în general, și despre bărbați - în particular... se vede destul de repede, întrucât e o mare diferență între ceea ce crede o femeie, ceea ce-și dorește o femeie, și ceea ce "știe" despre un bărbat - o, da, e vorba de aceeași... femeie.

Se întâmplă ca o femeie să nu știe a exprima frumos și simplu un "iubește-mă" sau "arată-mi că mă iubești". Nu, treburile astea, precum celelalte... sunt îmbârligate, evident -  chiar dacă bărbații sunt mult mai pasionați de arte marțiale, metafizică și yoga decât femeile, nu-s decât vreo câțiva pe lume cu șapte puteri și telepatie să-i citească gândurile unei femei, schimbătoare precum forma unei caracatițe. În consecință femeia pune bot și adună frustrări cu mai mult spor decât poate strânge grâu o combină agricolă, iar când explodează...

E un fel de "fute-mă, nu mă mai fute", întâlnit de mult prea multe ori ca să nu fie luat în calcul. Femeia vrea să-i aduci flori, dar când i le-aduci se preface că nu-i pasă, dacă te-aude că scrii, vrea  poezii la comandă, să fii tandru, atent și sensibil; nu, de fapt vrea s-o apuci de păr și să i-o tragi cu salbăticie, ba nu (iar)... de fapt vrea să se uite la un film "interesant" cu tine... ca de fapt să realizezi că pâna la urmă vrea tot... să i-o tragi sălbatic, și într-un final când i-o tragi zdravăn, îți spune... "te rog... mai încet". 
Dacă ai prieteni și petreci timpul cu ei, nu e bine. Dacă ai prietene sau cliente, în nici un caz nu e bine, ăla e clar... motiv de război, nu contează că e vorba de 17 sau 70 de ani. Cum femeia "s-a chinuit" să te cunoască, ea "știe" că tu ești un animal nemernic, nedemn de încredere, care ar fute până și veverița din copac cu tot cu scorbură, ba chiar și gaura neagră din galaxia învecinată; drept urmare îți va monitoriza toate ieșirile din casă și va pune mâna pe telefonul sau calculatorul tău ori de câte ori va avea ocazia, ba mai mult de atât, te va invita sa intri pe contul tău de Facebook de pe calculatorul ei, ca să vadă ce "secrete" mai ai.

Trebuie spus... e nevoie de un spirit de aventură periculos al dracu' pentru a aduce un echilibru în haosul format de lipsa de logică/rațiune și furtuna de sentimente contradictorii dintr-o femeie... cu alte cuvinte e ca și când ai naviga pe furtună între o mare înghețată și un soare al dracu' de fierbinte. Dacă nu te fute apa, te fute gheața, dacă nu te fute gheața, te fute soarele. Morala: cineva tot te fute. La cap.

În consecință...

... când o femeie îți spune "vai, dar eu vreau sa simt senzația aia... fluturașii ăia în stomac", tu spune-i "bine ca nu vrei să ți se-nmoaie genunchii, tocmai ce mi-am pus o cataramă nouă"

De facto & de jure

No bine... hai s-o luăm de la un capăt.
Din câte îmi aduc aminte... parcă mi-am exprimat nedumerirea cândva - în privinţa modului în care sunt construite autobuzele ISUZU, cele care circulă pe la noi. Alea albe. Adică... alea... care sunt făcute de japonezi pentru oameni de dimensiunile unor... chinezi. Nu, nu-s făcute pentru mine. Pentru că nu, eu nu-s chinez. Oi fi având ceva mutră de asiatic, dar sunt îndeajuns de lat în spate încât să nu încap bine pe un loc din autobuzele alea. Dacă e să mă aşez lângă cineva într-un autobuz de genul,"morţii lor de chinezi" e înjurătura care-mi vine automat în minte - pentru că atunci când eşti mai bine făcut şi stai pe un loc de genul - trebuie sa adopţi "poziţia virginului". Iar m-am luat de ăştia mici şi galbeni... şi de data asta n-au nici o vină, nu mai scrie "Made In China". Mititeii...
Am încercat să-mi dau seama cărui om normal la cap i-ar plăcea să meargă cu un autobuz suficient de înalt ca să rupă crengile copacilor de pe marginile străzilor, dar care pe interior e făcut în mod clar pentru oameni scunzi. Pentru că odată ajuns în "minunea tehnologică", realizezi că între capul tău şi plafon nu e o distanţă foarte mare. O, nu, asta n-ar fi deloc o problemă, dacă "arca" n-ar avea nişte suspensii care te transformă într-un shaker uman, amestecându-ţi mâncarea din stomac... şi ideile din cap, în timp ce trece victorioasă peste gropile... pe care le evită primarii. N-am cunoscut nici un "highlander" până acum, şi nu credeam c-am să spun vreodată (la modul serios), dar... "WATCH YOUR HEAD". Mai ales dacă faceţi greseala să staţi prea multă vreme în picioare pe lângă locurile din spate, unde atingerea plafonului cu capul e un lucru cât se poate de realizabil. Aşa, ca de încheiere... Pentru gălăţenii iubitori de fenomene  cu iz astronomic... cea mai spectaculoasă fază e aia de la ora 23, când huruitul ameninţător  al unui ISUZU strâmb ce se clatină precum barca pe valuri de furtună - anunţă intrarea în hiperspaţiu. Chestie care nu se întâmplă niciodată şi care... mie, cel puţin... îmi provoacă o mare tristeţe.


Un alt lucru pe care nu-l înţeleg vis-a-vis de ideea de spaţiu... este faza cu WC-ul. Cu bazinul de la WC, mai exact. Dacă n-aş şti că "instalator sanitar" e o meserie practicată la modul general - de bărbaţi... şi că designul chestiilor tehnice e făcut în mare parte... tot de bărbaţi, atunci nu m-ar enerva aspectul atât de mult. Cum poţi ca designer... să creezi un bazin care e atât de lat, încât nu poţi să rezemi capacul&colacul de el? Pe partea cealaltă... cum dracu poţi să fii instalator şi să montezi treburile respective... în ciuda p*lii? Păi... fraţilor... voi nu vă duceţi la budă să vă goliţi vezicile? Îmi imaginez că da. Păi... acum stau şi mă întreb... bă, da' voi nu trebuie să ridicaţi capacul? Ori aveţi  copaci în baie... la care ridicaţi piciorul, însemnaţi locul? Pfff...
Adică... să dea dracu dacă pot să înţeleg. Am vizitat tot felul de "bude" până acum. Care mai de care... una avea capac roşu, una capac negru, alb, roz, albastru "din ăla"... etc. Cui dracu îi pasă de culoare, în cele din urmă? Important e că te chinui, şi-l ridici. Şi nu stă, frate. Îl împingi, îl loveşti de bazin, şi tot nu stă. Şi dacă - prin cine ştie ce minune ai reuşit să-l faci să stea nemişcat pe la 90 de grade cu WC-ul... te apuci de treabă. Şi îţi spui "poate stă nenorocirea dracului neclintită măcar un minut". Ei bine, uneori capacul şi colacul sunt făcute din nişte materiale nu grele, ci foarte grele. Şi dense. Şi... colac peste pupăză... nu stau locului. Îţi vin exact peste "sculă", şi asta exact în momentul în care simţi "puterea din spatele jetului". La dracu... ăla e unul dintre momentele în care te feliciţi pentru reflexele bune pe care le ai. O, daa...
Şi dacă nu le ai? Well... then you're pretty much fucked.
Yes...

Have a nice day.


:)

Da, te evit

Nu ştiu să zic la ora asta în procente... cât din experienţa de viaţă devine înţelepciune, şi cât devine simplă linişte. Ce ştiu... este c-am înlăturat rând pe rând lucrurile care nu-mi plăceau şi nu-mi făceau cinste, la fel cum am scos din 'ecuaţie'  oamenii care nu se ridicau la nivelul aşteptărilor mele. Ca să-mi definesc unele lucruri în viaţă a trebuit să experimentez tot felul de tâmpenii şi să mă pun în tot felul de situaţii - una mai ridicolă decât cealaltă. Şi-am experimentat... de la băutul şi fumatul fără măsură, răstitul la bocanci, glumele cretine "cu băieţii" - până la bâjbâitul pe întuneric a  unei necunoscute care dintr-o sala de cinematograf cam goală s-a aşezat (unde?)... lângă mine.
... de la flirturile stupide de pe net cu femei ce-l caută pe cavalerul salvator cu armura lui strălucitoare şi  sfârşesc lamentabil prin a da doar peste o lance nouă - până la petrecerile unde de prea mult confort oamenii se dau în stambă, oameni despre care instinctul îmi spunea: 'ceva e în neregulă', dar cărora le-am acordat dacă nu una, atunci mai multe şanse.
... de la nesfârşitele ore petrecute în fel şi fel de anturaje, cu "prieteni" care nu vedeau mai departe de următoarea sticlă de băutură şi următoarea femeie în... următorul boschet - până la oameni "înalţi" şi cuminţi, pe care dacă-i luai puţin la scuturat realizai că nu-s chiar atât de spirituali, ba mai mult de atât... că nu-s tocmai normali la cap, şi că de fapt făceau eforturi să se ridice la înălţimea unui grup doar ca să pară interesanţi, pentru că asta-i cruda realitate - erau nişte trişti incapabili să-şi depăşească condiţia.

... de la tinere care erau atât de aeriene încât nu-şi găseau curul nici cu ambele mâini - până la "femei" care afişau o falsă maturitate/siguranţă de sine şi care se comportau aşa cum numai nişte adolescente ştiu s-o facă, care ori manifestau o lipsă (reală) de interes pentru bani, ori se bălăceau în noroiul snobilor cautând "ieşirea".
... de la "mute" care nu-s în stare să-ţi spună ce le displace - până la "femei" care-ţi spun radiind prosteşte "vai, ştii... vreau  sa fac un copil cu tine". Mda... am trecut şi prin shit-ul ăsta. Ce să zic... aproape toate muierile visează la masculi alfa care să le ducă pe cele mai înalte culmi şi să lupte pentru ele... şi cam aproape toate uită cel mai important lucru - că trebuie să merite efortul ăsta din partea unui bărbat.


Am cunoscut oameni... şi-am gustat din viaţă...
... şi pe cât de mulţi am cunoscut, pe atât de puţini mă pot baza. Motiv pentru care prefer muşcătura apăsată a singurătăţii în locul companiei oferite de diverse personaje smălţuite în culori şterse.


Şi cu toate astea... nu mă pot considera marele înţelept. Nu le-am făcut pe toate... şi în mod sigur nu le-am făcut pe toate bine. În exagerarea lor, unii ar spune că sunt mare şi tare, ori că-s aşa şi pe dincolo...
Eu aş spune doar că ştiu pe ce lume trăiesc... şi că am ceva curaj.

Dacă acum 20 de ani eram foarte prietenos şi bun cu toată lumea, la ora asta mă uit urât până şi la contactele virtuale. Dacă nu te cunosc şi-mi dai "friend request" - "cine eşti şi ce dracu vrei?" e prima întrebare care-mi vine în gând. Pentru că m-am săturat de lameri/ţe, fuckeri, idioţi şi alte personaje cu mintea'n cur.

La dracu... nu-s genul "dalai lama", şi nu, n-am toate răspunsurile. Le am doar pe-ale mele. Şi doar eu ştiu cum le-am dobândit. Ceea ce-mi dă dreptul să am o filosofie proprie şi să fiu... eu însumi. Restul... e poveste ce merge din gură-n gură, snacks-ul pe care-l ronţăie unii când n-au ce face, la o cafea.
Nu-s extraordinar de interesant dar nici nu trec neobservat. Însă... într-o lume cretină cum e asta în care trăim... mi-ar plăcea să trec neobservat de multe ori.


M-aş bucura dacă oamenii ar deschide dracului ochii - să vadă lucrurile aşa cum sunt în realitate, să gândească pentru sine şi să-şi cântărească corect faptele. M-ar bucura enorm să ştiu că oamenii depun eforturi să privească înainte în timp consecinţele lucrurilor pe care le fac. Ca şi când ar privi o autostradă în lung...

Cred că-ncep să-mi pierd răbdarea cu specia umană...

Teama de a spune "NU"

Îmi "place" cum oamenii şi-au stabilit standardele. Limitele. Pereţii. Da, pereţii ăia între care se mişcă, şi de care mai dau câte un cap, aşa, de control.
Există o mulţime de lucruri pe lumea asta ridicate la rang de "standarde".

Normal.

Un cuvânt care-şi pierde din însemnătate pe măsură ce omenirea "evoluează". "Normalul" a atins secolul XXI, precum un artist care se îndreaptă spre şevalet având pe vârful pensulei... silă. Indiferenţă. Egoism. Şi ce a ieşit... este o pictură grotească, în care lucrurile se schimbă pe măsură ce le priveşti. Aruncând un ochi dintr-un anumit unghi... la un moment dat îţi dai seama că penelul este cel corupt de pânză, şi nu invers.
Pânza a rămas aceeaşi. Da. Şi nu. Efectul se transformă în cauză, şi viceversa. Şi culoarea viciului e cea care se plimbă pe mâna pictorului, pătrunzându-i porii.

Standarde.

Unul dintre ele este frica. Da, frica e un standard. Dacă ţi-e frică ţie, mi se face şi mie frică, ni se face tuturor frică. Dacă mai multor oameni le este frică, atunci e de naşpa. Nasol. Drace...e nasol tare.
Şi ţi-e frică...
Frică de necunoscut, de "foc", frică de pedepse, de eterna damnare. Frică de privirea celuilalt (care e determinat şi sigur pe el în credinţa lui), atunci când ai vrea să-i spui că nu crezi şi nu ţi-e teamă. E frica de a fi marginalizat de o societate bolnavă, în care unul dintre lucrurile aflate la mare preţ e capacitatea de adaptare, aceeaşi adaptare care îi face pe oameni să se aplece mult prea mult asupra propriilor probleme, devenind nepăsători la problemele altora. Acelaşi lucru care îi transformă în hiene - a căror duhoare n-o simţi decât atunci când le laşi să se apropie prea mult - sub mirajul unui zâmbet mieros. Acelaşi lucru pe care-l vezi la un virus, capabil de "n" mutaţii. Fără zâmbet, de data asta.

Standard - e rămânerea în labirintul pe care ni l-au creat alţii, cu mult timp înainte de-a ne fi născut, care au pretins că ştiu răspunsurile pentru ca noi să nu ne mai punem... întrebările. Prea puţini sparg "cutia", mult prea puţini rup rândurile, lăsându-se mânaţi de dorinţa de a afla ce e dincolo de "perete".

Creştinism.

Un alt standard. Unde voiam să ajung. Băgatul pe gât a creştinismului, din primele zile de viaţă. Acum... pe bune... îşi aduce aminte cineva să-şi fi dat consimţământul, atunci când a fost botezat?  Să fi spus vreunul "da... frate, vreau să fiu creştin... băi, da' vreau asta de nu mai pot să respir, nu altfel."?
"Pune-mă să mă ploconesc, să fiu umil şi să pup cruci, să dau bani la popi, că ei sunt prea-sfinţi".
Ăăă... Nu. Nu cunosc pe nimeni care să fi făcut asta. Mai toată lumea pe care o cunosc a acceptat... şi înghiţit. Treaba e precum "doftoria" aia de-ţi este băgată pe gât, cu linguriţa. Numai că... treabă curioasă... la faza asta n-ai nici o boală. Dar... eh... asta e, las-o aşa. Păi... dacă spune lumea ceva? Dacă mă bate Dumnezeu?
Păi... dacă iau un kinder, şi-l învăţ din primii ani de viaţă, că sub patul lui e un monstru hidos, care-l muşcă de picioare dacă nu-i cuminte... dracul o să fie terorizat. Până într-o zi... când din "întâmplare" se împiedică şi cade. Sau... mai bine pentru el, îşi ia inima-n dinţi. Şi se uită. Şi... nimic. Nimeni. Nu-i nici un monstru. Nu-i "bau-bau". Sunt doar câteva scame, şi eventual un gândăcel mic şi rău, care roade parchetul.

Nu există "dacă te afli aici, înseamnă că trebuia să fii creştin". Pentru că asta-i o mare tâmpenie. Te afli aici pentru că da... ai ceva de făcut. E ceva pe lumea asta numai al tău, la care eşti bun, modul tău personal de a străluci şi radia lumină.  Însă calea pe care ajungi să-ţi împlineşti misiunea e precum o autostradă cu mai multe benzi şi ramificaţii. Poţi s-o iei la dreapta, poţi să alegi stânga... tot acolo ajungi. Toată treaba e să n-o iei înapoi, nu de alta dar... provoci dezastru-n "trafic".

Din punctul meu de vedere, omul ar trebui să-şi aleagă religia la o vârstă matură, dacă e să creadă că i se potriveşte vreuna. Să fie crescut  cu un set de reguli de bun simţ şi să-i fie dezvoltată de copil capacitatea de a discerne binele de rău. Etic.  Moral. Şi de ce nu... util. Ce-i asta? O furnică. La ce-i bună? Păi... curăţă pâmântul de mizerii. O laşi să trăiască.

Ce-i ăla? Un ţânţar. Pişcă? Răspândeşte boli? Omoară-l.

Dogmă. Manipulare. Teamă. Ăăă... nu. Hai să mai schimbăm "reţeta". Pe "ingredientele" astea s-a mers mii de ani. Nu asta-i calea.  Nu crezutul în fantome şi temeri ne elevează, ci în propria persoană. În propriile forţe. Nu aşteptatul unui cadou din cer ne face fericiţi, ci realizarea lucrurilor cu propriul cap şi propriile mâini.
Eu zic să lăsăm prostiile... şi aşteptarea asta fără rost. În sensul că păcatele ne vor fi iertate. În sensul că cineva se va sacrifica pentru noi. Să fim mai buni şi să reparăm răul făcut, pentru că ăsta e drumul, dacă vrem să evoluăm, dracu'. Şi mai ales... să lăsăm teama. Teama că nu merităm, că nu suntem suficient de buni şi că nu vom fi niciodată. Teama că nu voi fi acceptaţi. Am s-o spun. N-avem nevoie de zei. Pentru că... omul sfinţeşte locul.
Da.

Dacă ai ajuns pe aici şi ce ai citit te oripilează, trage aer în piept şi găseşte puterea de a-ţi pune întrebări. În timp vor veni şi răspunsurile. Şi dacă nu-ţi place ce-am scris, hai să-ţi spun o treabă. E democraţie.

"God is the immemorial refuge of the incompetent, the helpless, the miserable. They find not only sanctuary in His arms, but also a kind of superiority, soothing to their macerated egos; He will set them above their betters."
H. L. Mencken



surse foto: http://bayharborbutcher.wordpress.com/2009/08/27/nietzsche-mosquitos-y-dexter/
                 http://en.wikipedia.org/wiki/Ant

Bate cuiul, dă cu var... da' nu-mi repari şi maşina aia de spălat?

Când am dreptate, păi am...  

Îmi place că noi, românii, suntem deştepţi. Sau nu... Nu-mi place. Pentru că suntem doar un pic deştepţi, şi nu inteligenţi.  Şi dacă prin cine ştie ce minune - avem momente în care suntem inteligenţi, în mod sigur... nu suntem înţelepţi.

Nu mai este nevoie să întreb lumea dacă ştie de ce merg prost lucrurile în ţara asta. 
Sau este? 
Ştiu ce răspund cei mai mulţi oameni, când sunt întrebaţi "de ce credeţi că ţara se află în rahat?"
... ştiu, pentru că am auzit-o de atâtea ori, placa asta - " păi e din cauza mincinoşilor din Guvern". Ei bine, răspunsul e greşit. Parţial, dar e greşit. Pentru că mai există o mână de oameni, care ştiu "de ce". 
E o vorbă... care sună cam aşa: "Democracy is a process by which the people are free to choose the man who will get the blame."
Treaba e uşoară, când arunci tot ce se întâmplă, în spinarea altuia. Că nu merge una, şi nici cealaltă... de fapt... că nu merge nimic. Că economia e la pământ. Că oamenii fură. 
Ei bine, oamenii nu doar fură. Oamenii sunt extrem de egoişti. Şi lipsiţi de înţelepciune, pe lângă asta. Unii sunt chiar proşti. Pentru că problemele nu pleacă doar "de sus", ci şi "de jos". Ok, "sistemul" actual e precum un cancer. Însă...
... să nu ne mai c*c*m pe noi, economia este la pământ, dar asta nu doar din cauza celor din conducerea ţării, ci şi din cauza mentalităţii de turmă.  

Am purtat o conversaţie cu cineva care lucrează în Belgia, ca şofer. Mi-a povestit că la un moment dat a fost nevoit să înlocuiască (într-o zi de duminica, parcă) ceva la motorul maşinii, şi a refolosit nişte şuruburi. Mândru că a facut asta, i-a spus şefului. Ce i-a spus seful său? "E foarte bine că ai improvizat, dar... dacă tu faci asta, nu vei mai cumpăra altele, iar producatorul de şuruburi nu va mai fi motivat să lucreze, şi în felul ăsta se va duce către faliment. Aici lăsăm loc pentru fiecare să se dezvolte, îl respectam pe celălalt, cu afacerea lui, şi îl lăsam să trăiasca. Trebuie şi omul respectiv să mânânce."


În ţara noastră, însă.... toată lumea... le ştie pe toate. Şi nimeni nu face nimic bun. Pentru ca aşa toată lumea ştie să sudeze ( şi câte unul se mai electrocutează sau mai dă peste cap sistemul electric al unei clădiri), toată lumea ştie să dea găuri în pereti (şi să rupă vreun fir prin care trece curent), toţi sunt alpinişti utilitari şi ştiu să-şi cureţe geamurile, de asta mai cade câte unul de la etaj, toţi sunt mecanici, vopsitori, agricultori, toţi drăcarii sunt "instalatori de Windows", şi aşa mai departe...


Rezultatul e: "eu nu te las nici să respiri, bă, ce să mai vorbim de loc să te desfăşori". Un egoism dus la extrem. "Las', mă, că fac eu. Ce-l mai chemi pe ăla? Îţi ia bani mulţi, las' că-ţi fac eu treaba, dai o bere". Câţi n-am văzut, care s-au apucat de-o treabă, şi-au dat cu bâta-n baltă... în plus, îi mai iau şi pâinea de la gură altuia.
Şi parcă-i aud pe unii: "băi, da' tu eşti prea cinstit". Am avut neplăcerea să aud asta. Păi... ăsta sunt, şi nu intenţionez să schimb lucrul ăsta.
Problema nu are doar o latură - cine ne conduce ţara. Mai există o latură - cum gândim, în raport cu cel de langă noi. Am încercat, şi încerc în continuare  să-i fac pe oameni să înţeleagă că sunt precum rotiţele unui mecanism. Dacă-i distrugi un dinte, doi... deja nu mai funcţionează cum trebuie. Dacă un singur om dintr-un colectiv îşi face treaba de mântuială, altul lucrează după el să repare. Mai rău de atât, uneori să corectezi un lucru prost făcut - înseamnă să munceşti de două ori mai mult decât e normal.


Nu degeaba ţin gadgetul ăla mic şi colorat în blog, pe care scrie "Române, fii mai neamţ". Mă întreb... câţi îi dau oare atenţie...






"One of these things is not like the others"

Wandering, wandering

1. Cu cine îţi place sa mergi la cumpărături?

Mmm... mă simt foarte bine lângă cineva apropiat, când fac asta. Pot spune că îmi place să merg cu o femeie la cumpărături. În felul ăsta mai învăţ câte ceva, şi e amuzant - eu mă uit la produsele care i-ar atrage ei atenţia, ea se uită la cele care mi-ar plăcea mie. Fac rar asta, dar mă simt bine. Dacă mă duci într-un mall, mă transform :P... în sensul bun... sunt un adult într-un parc de distracţii. Eu unul prefer Real-ul.
 
2. Te laşi influenţat atunci când cumperi ceva?

Dacă am bani "mai mulţi decât prevede legea" :))... nu mă las influenţat decât de calitate, stil, culoare, etc. Uneori fac asta chiar dacă nu am foarte mulţi bani în buzunare. Dacă îmi place foarte mult un lucru, trebuie să-l am, chiar dacă preţul e mai pipărat.



3. Cât rezişti la cumpărături ?

Pentru un mascul, am răbdare destul de mare la cumpărături. De regulă rezist pînă mă plictisesc... dacă nu mai e nimic interesant de văzut, atunci începe să-mi piară zâmbetul de pe buze.

4. Pentru tine cumpărăturile sunt un mod de a te relaxa sau un rău necesar?

Şi una, şi alta. E o chestie terapeutică, indiferent de ce sex eşti. Mai ales dacă vii pregătit cu gândul că vei cheltui nişte bani. Toată treaba e frumoasă, ştii că vrei ceva, ştii că trebuie să dai bani ca să ai lucrul respectiv, te pregăteşti mental pentru moment... nu mai rămâne decât să mergi şi să-l cumperi. Eh... un pic de părere de rău există uneori, când te uiţi în buzunare, daaar... acum ai "obiectul dorinţei" :).

5. De obicei te abaţi de la lista de cumpărături?

 Mmm... se întâmplă, pot să spun. Mai ales dacă trec pe la raionul cu ceşcuţe, farfurioare, beţişoare şi alte lucruri chinezeşti / japoneze...:))


6. Îţi place să cumperi şi pentru cei dragi sau ţi se pare un calvar acest lucru?

Da. Mult, chiar. Mai mult decât să cumpăr pentru mine. Îmi place să cred că am gusturi bune, şi că aleg ce i-ar plăcea / sta bine unei persoane.

7. Crezi ca uneori exagerezi cand vine vorba de cumpărături?

Ăăă... da! :)). Uneori cumpăr, până rămân doar cu bani de întors acasă. Nu că ar fi foarte sănătos, dar...




8. Eşti un vânător de reduceri/promoţii?

Nu mă dau în vânt după aşa ceva. Dacă găsesc la reducere, foarte bine. Dacă nu... preţul normal. După cum spuneam, când vreau un... "ceva" şi am bani, trebuie să-l cumpăr.

9. Ce trebuie sa aibă un magazin ca sa te atragă?

Muzică bună, în surdină. Aer condiţionat. Spaţiu suficient. Să fie curat. Preţuri bune, şi vânzători/vânzătoare cu bun simţ, care să mă ajute. Un dozator de apă. Marfă pe gustul meu. Culori bine alese. Reclame de bun gust, etc...



10. Ce magazine ţi se par respingătoare? 

Chestiile înghesuite, prost colorate şi iluminate, îmbâcsite, cu miros rânced, cu mărfuri aşezate aiurea, fără gust, şi cu reclame idioate.



11. La ce articol ajungi de fiecare dată când faci cumpărături?

Haine? :P.



12. Ce nu-ti place sa cumperi deşi ştii ca acele lucruri sunt indispensabile?

Mmm... detergent de rufe / vase.


13. Te deranjeaza sa ştii că şi altii au cumpărat acelaşi lucru ca şi tine?

Cam da. Mai ales când e vorba de brichete, ceasuri de mână, inele de argint, etc. Din fericire, la haine nu-mi fac prea mari probleme, am stilul meu, şi port chestii simple (ex. tricou negru, jeanşi albastri), si atunci ce contează - e cum se aşează pe mine şi cum îmi reflectă personalitatea, nu că mai are şi altul acelaşi lucru.
 
14. Ti se întâmplă des să îţi cumperi un lucru iar când ajungi acasă să nu îţi mai placă la fel de mult? 

Nu :)... asta se întâmplă rar. De regulă studiez, şi studiez, îl întorc pe o parte şi pe alta... până sunt sigur că vreau să-l cumpăr.



15. La cumpărături ţi se întâmplă adesea să…

... îmi doresc să cumpăr toate lucrurile care îmi plac, în mai multe exemplare. Toate tricourile, hainele, inelele, brichetele, ceasurile de mană, toată budinca (cu ce-o fi... cacao, vanilie, etc), toţi bocancii şi toate cizmele bărbăteşti, toate centurile, toate prăjiturile... şi tooaată îngheţata :)). Mine, mine... mine :))


16. Ce faci dacă vrei să cumperi ceva, ajungi la casă pentru a-l plăti dar abia acolo observi că este mult prea scump şi totuşi ai banii pentru a-l cumpăra: renunţi la el sau îl cumperi?

Dacă îmi place cu adevărat, îl iau.



17. Daca observi că ceea ce vrei să cumperi este ultimul articol dar are un mic defect, întrebi dacă ţi se face o reducere sau îl laşi?

Dacă e vorba de o haină nouă, o las. Dacă e sh, o iau, poate. La hainele noi... nu-mi plac decât imperfecţiunile pe care le aduc eu :P. Dacă e vorba de altceva decât haine... cer reducere.

18. Dupa cumpărături, ajungi acasă şi observi că ceea ce ţi-ai cumpărat are un defect. Ai bonul. Te întorci pentru a-l returna sau îţi reproşezi şi te gândeşti că e ultima dată când ţi se mai întâmplă acest lucru?

Depinde cât de scump e produsul, şi pentru cine l-am cumpărat. Dacă e pentru mine, nu mă mişcBineînţeles, trag nişte înjurături zdravene. Nu e chiar recomandat să fii prin preajmă.

19. Descrie în 3 cuvinte felul în care eşti tu prin magazine.

Curios, zâmbitor, entuziamat.


20. Sfatul tău pentru alţii când vine vorba de cumpărături ar fi…

Nu-ţi cumpăra tâmpenii ieftine care se strică repede, şi mai ales, nu cumpăra tâmpenii pe care nu le foloseşti!

Leapşa am primit-o cu mare plăcere de la Nice , şi merge la cine doreşte :). Eu sunt curios ce ar spune Laura ,  Mihai , Liz, Angel şi   Riot

 Întrebare pentru cititori. Care este magazinul vostru preferat, si de ce?