Acel sărut... cu gust de sânge

De unde să încep?...
Poate de la faptul că sunt om. Şi ca orice om, am defecte. Nu m-am născut perfect, şi nici cu "Depanare şi modernizare", sau "Cartea celor cinci cercuri" , în braţe. Nimic de genul ăsta. Cândva am fost un copil mic, blând, şi "prost", care credea că toţi oamenii sunt buni la suflet, şi care ierta foarte repede. Cândva am fost un adolescent puţin naiv, aflat în căutarea răspunsurilor, care avea haine ciudate, şi tunsoare cretină. Cândva... am fost un tânăr frumos, care radia lumină, şi cu toate astea... s-a găsit cineva să mă ameninţe cu moartea. Nu mă mai sperii acum, aşa cum am făcut-o atunci. Cred că la ora asta, mai degrabă... iau aminte. Un fel de "da, mă, vrei să mă omori?... vino şi încearcă, dacă-ţi dă mâna". Am trecut de atâtea ori pe lângă moarte, mai aproape, sau mai departe, că râd când vine vorba de "dat colţul". "Toată treaba e să nu mor ca prostul", obişnuiesc să spun, râzând. Era să crăp înainte de a mă naşte, apoi de la pastilele pe care le ronţăisem (cu poftă, probabil) pe la 2 ani, să mă înec pe la 5 ani,  am avut o contuzie la ceafă şi era fiu "bricegit" în clasa a 5-a (astea 2 au fost la scurt timp una după cealaltă, un... 2 în 1), pe la 18-19 ani am auzit pentru prima oară "dacă nu mă omori tu, te omor eu", iar puţin mai târziu, pe la 23, a trecut pe lângă grupul de soldaţi din care făceam parte - un frumos şi mare trasor, ricoşat dintr-o ţintă de tanc... 
Şi dacă stau să scotocesc prin amintiri, de la 23 la 37... în mod sigur mai găsesc.
Ideea nu e să aliniez evenimentele de genul, pentru că nu-s chiar amuzante pentru unii. Ideea e că sunt unele aspecte în felul meu de a fi, pe care vreau să le păstrez. Cu riscul de a-mi pune viaţa în pericol. În ciuda faptului că aparent, nu merită. În ciuda faptului că mi s-a spus în mod repetat  "băi, stai calm, nu e treaba ta". În ciuda nepăsării din jur, care devine din ce în ce mai mult pentru mulţi - exemplu.


Sâmbăta trecută aşteptam cu un grup de amici/prieteni, să intrăm pe bac. Ne pregăteam de o mică ieşire la iarbă verde, să stăm cu nişte beri în braţe, la un mare foc de lemne. Toate bune şi frumoase, până când la doi paşi de noi, s-a auzit pocnetul înfundat al unei palme date cu furie... Un "mascul" îşi bătea prietena. Mda... În plină stradă. Ce dracu' putea să fie...

Şi nimeni n-a reacţionat. Nici măcar eu, pentru că mă aşteptam să fi dispărut fazele astea de Neanderthal jegos. Toţi am fost măcar puţin şocaţi. Problema nu e că nimeni n-a reacţionat imediat la palma pe care şi-a luat-o tipa, problema e că nimeni, în afară de mine şi un tip din grup, nu a făcut nimic, atunci când dobitocul a dat-o câteva secunde mai târziu - cu capul de o maşină, făcând sângele să-i ţâşnească pe nas. M-am uitat la amicul meu, şi l-am întrebat :"mergi să-l ardem pe tip?" Uneori poate e bine să sari peste etape.  În drum, am dat peste tânăra care plângea în hohote, cu sângele şiroindu-i pe faţă. Avea în jur de 20 de ani, şi un chip de copil îngrozit. Singurul lucru pe care l-am putut face, a fost să-i dau o batistă, si să alerg după nemernic. Ghinion. Cineva pusese un gard în spatele parcării, şi dobitocul, deşi beat, reuşise să-l sară. În plus, venise bacul. N-am mai apucat să-i aplicăm ăluia nici o corecţie. Şi nici nu ştiu dacă a făcut-o cineva. În schimb, i-am văzut faţa. Iar eu am memorie vizuală bună...

Întrebări sunt multe... Cum poţi să stai lângă un om ca ăsta? Cum poţi să te cobori la a fi sacul de box al cuiva? Cum de pot fi oamenii pasivi, în momente de genul? Se gândeşte vreunul că ar putea să se bucure de aceeaşi... "atenţie", în momente similare? Ce s-a întâmplat cu protejarea celor mai slabi decât noi?
Am auzit de atâtea ori "nu te băga, că nu e treaba ta, dacă îţi iei şi un cuţit în gât, pe tema asta?", că-mi vine să vomit. Ei bine, n-am de unde şti dacă "o merita", sau nu, ideea e că nu pot doar să stau, şi să mă uit. Ăsta nu e show la care oamenii se dau cu puţină  vopsea roşie, şi fac senzaţie la TV.

E un lucru curios... Uneori... urăsc şi dispreţuiesc oamenii. Pentru că mi se par mici, urâţi, superficiali, meschini, egoişti, aplecaţi doar asupra problemelor materiale. Cu toate astea, încă le port grija.  Şi nu vreau să schimb asta. Pentru că ştiu că printre ei sunt şi oameni buni. Puţini, dar există.



sursa foto : http://www.agenda.ro/news/images/16680/1/batausii-de-neveste-vor-fi-trecuti-pe-liste-publice.html