Cine sunteti voi...

Sunt scârbit. Așa-zisa justiție, condusă din umbră de personaje macabre... a lovit cetățenii țării, și asta nu o singură dată.
Acum...
... avem, pe de-o parte, justiția care s-a apucat să facă lumină și curățenie. Vorbesc despre justiția aia care îi bagă la zdup pe greii afacerilor ilegale combinați cu politicienii care și-au vândut țara, sau  polițiștii corupți.
... justiția aia care face să fie recuperate prejudiciile aduse de mizerabilii sus-numiți. Da, începe să arate bine. Nu doar pentru americani, care au interese în România, ci și pentru noi, care trăim în țara asta.
Dar...
... un mare ,,dar"
Zic ,,începe", pentru că drumul până la o oarecare normalitate în viețile românilor este lung și plin de gropi, și pentru că există partea cealaltă a justiției, aia controlată de interesele unor oameni infecți care încă sunt bine înfipți în sistem. Încă...
E vorba despre "justiția" făcută în cazul Andreei Petruţ, care și-a luat amendă 2000 LEI  pentru organizarea  protestului  împotriva proiectului minier de la Roșia Montană (așa zic ei, că de asta i-au dat amenda). 
N-o cunosc pe domnișoara în cauză, dar nici nu-i nevoie. Tactici de genul nu ne sperie, tovarăși.
Să revin...
... e vorba despre "justiția" care a hotărât caracterul public al contului personal de Facebook (apropo, vede cineva absurditatea?).
... și dacă nu se înțelege, am să subliniez. Public. Personal. Public. Personal.
E aceeași ,,justiție" care i-a amendat pe oamenii prezenți la Pungești.
... și e probabil aceeași mână acolo unde s-a hotărât că este necesară aberanta autorizație pentru manifestații publice. Da, înțeleg că se blochează circulația. Asta pot s-o înțeleg. Exceptând cazurile importante în care trebuie să treacă (exact) prin acea zonă o mașină de Pompieri sau una de Salvare, restul...?
Hmm? Care-i faza? Nu mai merge comunismul, nici cu binișorul, nici metoda băgatul pumnului în gură, nu v-ați prins?
Ce mai înțeleg însă -  este că s-a dorit micșorarea timpilor de răspuns ai Jandarmeriei și Poliției, ca să fiu mai precis - a celor care bat cetățenii... pe banii cetățenilor.
Haideți să nu ne mai ascundem după deget, domnilor. Toate structurile care au la bază LEGEA... au oameni răi în ele.
... și pentru a accentua contrastul, am să spun că... la fel cum există secături printre oamenii legii, există și oameni buni. Când se discută despre un reprezentant al legii care a furat, care a luat mită, care a făcut abuz în serviciu, etc, există oameni care lucrează în aceeași instituție, care se simt extrem de scârbiți și extrem de rușinați din cauza faptului că au astfel de colegi sau - mai rău, astfel de superiori.
Iar ei, cei corecți, trebuie să trăiască cu privirile suspicioase aruncate de noi, cei care le plătim salariile, prin taxe și impozite. Pentru că s-a ajuns în punctul în care nu mai știm ,,care e cu care". Corect? Corect.

Din cauza celor corupți și lipsiți de umanitate nu avem încredere în polițiști, nici în jandarmi, nici în... orice ține de lege. Asta-i realitatea, oricât de neplăcut sună. Pentru că în toți anii ăștia care au trecut de la "revoluție"... multe legi au fost făcute ÎMPOTRIVA cetățeanului, ÎMPOTRIVA drepturilor și libertăților sale. Legi și taxe, mereu alte legi și alte taxe...
Mereu mai înghesuiți, mereu sub presiune, mereu cuprinși de teamă...

Polițiștii au devenit mai buni, dotările lor sunt mai bune, mai mult de atât, îmi închipui că unii dintre ei participă la cursuri de psihologie, dar... în unele cazuri toate astea se întâmplă NU pentru a fi modele demne de urmat și NU pentru a ajuta cetățeanul, ci pentru a fi mai eficienți în induce frică și teroare omului "de rând". Pentru că poliția e un stat în stat, cu legi proprii, cu oameni care fac ce vor și cum vor, știind că vor fi acoperiți de ceilalți din brealsă.
Iar aici am să aduc în discuție povestea jurnalistului bătut de poliție. Da, e vorba despre același jurnalist care investiga moartea unui parcagiu (detalii aici).
Unde e comisia care anchetează cazul ăsta? Care-s rezultatele? Hai să n-o lăsăm baltă, hai să n-o trecem cu vederea, asta nu-i bagatelă, e vorba despre un om care a murit bătut de polițiști. Unde-s probele... și unde-i dreptatea?
Mai ține minte cineva degetul pe care-l arăta polițistul ala din București celui care cerea să știe cu cine stă de vorbă?
Asta... NU mai e poliție. Asta-i miliția de altă dată, da, e aceeași Mărie, cu altă pălărie. Mentalitățile comuniste au rămas acolo, cu acei milițieni mai în vârstă care se aflau în sistem pe vremea "revoluției", și după acele mentalități au fost modelați "bibanii" (a se citi cei proaspăt intrați în sistem).
... și cine-și face iluzii că va fi tratat omenește de acești... "reprezentanți ai legii", se înșeală amarnic. Oricine vrea să mă contrazică... să se uite la filmările făcute la manifestațiile din România, să-i caute și să-i asculte pe cei care au fost agresați de jandarmi/polițiști. Sunt "n" și "ț" filmulețe de genul pe internet, cele mai bune argumente pe care le poate primi cineva.
... pentru astfel de specimene cetățeanul e un LUCRU...
... un "nimic" bun de bătut cu ură.

Ăștia nu-s oameni, și n-au ce căuta în Poliție, Jandarmerie, etc.

Așa că... domnilor (!) polițiști, jandarmi, judecători... și ce mai sunteți. Așteptăm să vă calce DNA-ul și ANI, să aflăm cine v-a dat ordinele și dispozițiile legate de toată "afacerea" cu manifestațiile, represaliile, amenzile.
... sau pentru orice chestie care e nelalocul ei în activitățile voastre. Așteptăm să fiți trași la răspundere pentru comportamentele abuzive, așteptăm să vi se ia funcții și grade, mai mult de-atât, așteptăm să fiți dați afară din instituțiile pe care le reprezentați, pentru că e clar că n-aveți ce căuta acolo.

... nu în ultimul rând, așteptăm să ne răspundeți la întrebarea:

cine sunteți voi, și ce căutați în țara asta?

Hai(!)... să lăsăm vrăjeala...

S-o lăsăm mai moale azi...
Haideţi să ieşim din globurile de cristal în care trăim.
Poate e bun cineva să-mi spună care-i faza cu ONU, UNICEF şi UNFPA. Să-mi explice, adică. Pentru că deja mă seacă bannerele. De câteva zile intru pe mail şi dau de reclama ăstora de la UNICEF care pun moace de oameni neajutoraţi din ţări pe care nu le-am vizitat şi pe care probabil nu le voi vizita niciodată. Şi-mi vine o întrebare în minte...
Băi fraţilor... dacă tot vreţi să-i ajutaţi... de ce dracu strângeţi fonduri să le tot duceţi alimente, medicamente şi mai stiu eu ce naiba... când aţi putea să strângeţi bani să le schimbaţi modul de viaţă? Da' să-l schimbaţi radical, nu să vă prefaceţi. Simplu. Adică să faceţi ceva pe termen lung...  şi să scoateţi din capetele alea seci de  "părinţi" tâmpiţi - ideea că au voie şi condiţii să toarne 50000 de plozi rahitici pe metru pătrat. Pentru că de unde sunt... nu văd decât un mare hău în care se duc banii şi ajutoarele. Pentru că au zburat şi vor zbura resursele pe apa sâmbetei dacă organizaţiile nu schimbă radical lucrurile în vieţile celor pe care încearcă să-i ajute.
Dar nu asta-i faza care mă seacă cel mai tare. Nu mă seacă atât de mult faza cu banii. Ce mă seacă sunt cauzele pentru care există organizaţii de genul UNFPA, UNICEF, ONU, sau NATO - şi faptul că situaţiile din diverse regiuni ale lumii persistă.

De fiecare dată când dau peste articole despre mai ştiu eu ce kinderi oropsiţi din Uganda sau mai ştiu eu de unde dracu... nu-i înjur pe kinderi. Nu, nu-i înjur pe copii, că ăia săracii (de data asta - săraci la propriu) n-au nici o vină. Vorba aia... nu pedepseşti copilul pentru faptele părintelui. Corect?

Îi înjur în schimb pe dobitocii care i-au făcut, deşi ŞTIAU că n-au condiţii să crească măcar un copil. Păi cum îndrăzneşti să mai faci copii, dacă-i vezi pe-ai altora că se sting sub ochii tăi, în chinuri? Cât de tâmpit poţi să fii încât să nu realizezi că situaţia economică şi politică a ţării în care trăieşti nu-ţi permite să ai un copil??
"Există peste 2,3 milioane de copii subnutriţi acut în Cornul Africii. Mai mult de o jumătate de milion vor muri daca nu primesc ajutor în câteva săptămani"  - Unicef.
Ce dracu e în neregulă cu oamenii ăştia? Nu-ţi trebuiesc cine ştie ce calcule matematice pentru a realiza că nişte bipezi s-au călărit precum dobitoacele, fără să gândească. Şi nu oricâţi... ci în jur de 3-4 milioane de oameni, da? Nu punem 4,6 milioane ca să dea bine cifra de părinţi, da? Punem estimativ... 3-4 milioane, pentru că nu se ştie "cine cu cine"... şi de câte ori.
Acum vin şi întreb... de unde dracu atâta "drepturile omului" şi "ajutoare", când oamenii se poartă precum nişte animale scăpate de sub control?
Animalele ştiu câteva lucruri - puţine ce-i drept, dar asta e ceea ce "ştiu" ele - lucrurile pentru care sunt programate. Mânâncă, rumegă, vânează, beau apă... se joacă şi se împerechează. Şi chiar dacă sunt vai de mama lor... tot încearcă să se împerecheze.

Şi mă întorc la chestiile alea care se numesc "ajutoare". Băi... "ăştia"... ce fel de ajutor umanitar e ăla în care îi lungeşti suferinţa unui copil? E ca şi când i-ai da unui câine oropsit de pe stradă (nu unuia care stă la intrarea unei scări de bloc zi de zi) ceva de mâncare. Câine care e al nimănui - şi care are ce mânca ACUM, dar mâine, poimâine şi încă o săptămână de acum încolo - nu mai are ce, şi moare de foame.

Adică... ca s-o dau "pe bune" acum... ONU, UNICEF şi UNFPA există de ceva ani buni, şi tot de ceva ani buni există şi NATO. Şi acolo unde se solicită donaţii de 1,28 miliarde de dolari  pentru ajutoarele umanitare - îmi vine în minte vorba aia: "feeding the starving poor only increases their number" ~ Ben Bova.
Şi stau să mă gândesc puţin... 
Băi frăţie... care eşti prin fruntea UNICEF şi UNFPA... de ce nu-i tragi aproape pe cei din ONU şi NATO... şi care dracu mai există pe lumea asta - ca să schimbi (chiar şi cu forţa) mentalitatea "părinţilor" care au făcut copiii ăia mici şi rahitici - şi a celor care n-au nici un copil, însă se gândesc (doar) la un mers în tufişuri?
Adică... toate organizaţiile astea adunate la un loc au resursele, puterea, influenţa, şi armamentul - ca să facă pace şi ordine în lume. Şi cu toate astea... situaţiile persistă. Oamenii mor, şi nu oricum - mor de tineri, în condiţii... inumane. Oamenii ăia mor în propriile lor ţări, striviţi de regimuri mizere şi concepţii de c*cat. Oamenii ăia nici măcar n-apucă să se dezvolte, nu reuşesc să ajungă să aibă o personalitate bine conturată, să trăiască pur şi simplu. Oamenii ăia... sunt reduşi la stadiul de animale şi situaţia se perpetuează.
Şi atunci... dacă numărul celor care sunt în pericol de moarte atinge milioane - se impune punerea în practică a unei idei de genul "one-child policy". De ce nu se face asta?
Da... curios, nu? Aduc vorba de schimbare şi eliminare a forţei... prin forţă. Însă unele lucruri sunt atât de grave iar viaţa unui om e atât de scurtă... încât nu rămâne timp de lucrat cu "binişorul". 


Şi da, "one-child policy". Lucru care se întâmplă în China din 1978. Lucru care ar trebui dus puţin în extremă -  până când sunt neutralizate toate regimurile opresive, până când se reuşeşte ridicarea şi stabilizarea economiei ţărilor în care moartea pândeşte la fiecare colţ. Ăsta ar fi cu adevărat un ajutor. Nu mâncarea, nu medicamentele, nu păturile şi hainele. Ci stabilitatea, locurile de muncă, şi un mod de gândire sănătos. 


Şi atunci da, frate. Ăla a fost ajutor. Ai făcut cu adevărat ceva. Nu veni să-mi cerşeşti mie atenţia prin bannere ca să-ţi donez din puţinul meu - când eu nu-s mulţumit de prestaţia pe care o ai.


Iar omului din Uganda, Libia... sau mai ştiu eu de pe unde...
Ce vrei tu, mă? Sex?  Ia să vedem - ai condiţii să-ţi cumperi un amărât de prezervativ? Ce mai vrei? Vrei să te înmulţeşti? Vrei să ai copii? Urmaşi? Ia spune... eşti în stare să ai grijă de ei?







Surse: The Epoch Times, Unicef.


P.S.
Eventualele greşeli gramaticale, ortografice şi de dracu ştie ce altă natură pot fi puse pe seama durerii de cap de la ora asta.

Acel sărut... cu gust de sânge

De unde să încep?...
Poate de la faptul că sunt om. Şi ca orice om, am defecte. Nu m-am născut perfect, şi nici cu "Depanare şi modernizare", sau "Cartea celor cinci cercuri" , în braţe. Nimic de genul ăsta. Cândva am fost un copil mic, blând, şi "prost", care credea că toţi oamenii sunt buni la suflet, şi care ierta foarte repede. Cândva am fost un adolescent puţin naiv, aflat în căutarea răspunsurilor, care avea haine ciudate, şi tunsoare cretină. Cândva... am fost un tânăr frumos, care radia lumină, şi cu toate astea... s-a găsit cineva să mă ameninţe cu moartea. Nu mă mai sperii acum, aşa cum am făcut-o atunci. Cred că la ora asta, mai degrabă... iau aminte. Un fel de "da, mă, vrei să mă omori?... vino şi încearcă, dacă-ţi dă mâna". Am trecut de atâtea ori pe lângă moarte, mai aproape, sau mai departe, că râd când vine vorba de "dat colţul". "Toată treaba e să nu mor ca prostul", obişnuiesc să spun, râzând. Era să crăp înainte de a mă naşte, apoi de la pastilele pe care le ronţăisem (cu poftă, probabil) pe la 2 ani, să mă înec pe la 5 ani,  am avut o contuzie la ceafă şi era fiu "bricegit" în clasa a 5-a (astea 2 au fost la scurt timp una după cealaltă, un... 2 în 1), pe la 18-19 ani am auzit pentru prima oară "dacă nu mă omori tu, te omor eu", iar puţin mai târziu, pe la 23, a trecut pe lângă grupul de soldaţi din care făceam parte - un frumos şi mare trasor, ricoşat dintr-o ţintă de tanc... 
Şi dacă stau să scotocesc prin amintiri, de la 23 la 37... în mod sigur mai găsesc.
Ideea nu e să aliniez evenimentele de genul, pentru că nu-s chiar amuzante pentru unii. Ideea e că sunt unele aspecte în felul meu de a fi, pe care vreau să le păstrez. Cu riscul de a-mi pune viaţa în pericol. În ciuda faptului că aparent, nu merită. În ciuda faptului că mi s-a spus în mod repetat  "băi, stai calm, nu e treaba ta". În ciuda nepăsării din jur, care devine din ce în ce mai mult pentru mulţi - exemplu.


Sâmbăta trecută aşteptam cu un grup de amici/prieteni, să intrăm pe bac. Ne pregăteam de o mică ieşire la iarbă verde, să stăm cu nişte beri în braţe, la un mare foc de lemne. Toate bune şi frumoase, până când la doi paşi de noi, s-a auzit pocnetul înfundat al unei palme date cu furie... Un "mascul" îşi bătea prietena. Mda... În plină stradă. Ce dracu' putea să fie...

Şi nimeni n-a reacţionat. Nici măcar eu, pentru că mă aşteptam să fi dispărut fazele astea de Neanderthal jegos. Toţi am fost măcar puţin şocaţi. Problema nu e că nimeni n-a reacţionat imediat la palma pe care şi-a luat-o tipa, problema e că nimeni, în afară de mine şi un tip din grup, nu a făcut nimic, atunci când dobitocul a dat-o câteva secunde mai târziu - cu capul de o maşină, făcând sângele să-i ţâşnească pe nas. M-am uitat la amicul meu, şi l-am întrebat :"mergi să-l ardem pe tip?" Uneori poate e bine să sari peste etape.  În drum, am dat peste tânăra care plângea în hohote, cu sângele şiroindu-i pe faţă. Avea în jur de 20 de ani, şi un chip de copil îngrozit. Singurul lucru pe care l-am putut face, a fost să-i dau o batistă, si să alerg după nemernic. Ghinion. Cineva pusese un gard în spatele parcării, şi dobitocul, deşi beat, reuşise să-l sară. În plus, venise bacul. N-am mai apucat să-i aplicăm ăluia nici o corecţie. Şi nici nu ştiu dacă a făcut-o cineva. În schimb, i-am văzut faţa. Iar eu am memorie vizuală bună...

Întrebări sunt multe... Cum poţi să stai lângă un om ca ăsta? Cum poţi să te cobori la a fi sacul de box al cuiva? Cum de pot fi oamenii pasivi, în momente de genul? Se gândeşte vreunul că ar putea să se bucure de aceeaşi... "atenţie", în momente similare? Ce s-a întâmplat cu protejarea celor mai slabi decât noi?
Am auzit de atâtea ori "nu te băga, că nu e treaba ta, dacă îţi iei şi un cuţit în gât, pe tema asta?", că-mi vine să vomit. Ei bine, n-am de unde şti dacă "o merita", sau nu, ideea e că nu pot doar să stau, şi să mă uit. Ăsta nu e show la care oamenii se dau cu puţină  vopsea roşie, şi fac senzaţie la TV.

E un lucru curios... Uneori... urăsc şi dispreţuiesc oamenii. Pentru că mi se par mici, urâţi, superficiali, meschini, egoişti, aplecaţi doar asupra problemelor materiale. Cu toate astea, încă le port grija.  Şi nu vreau să schimb asta. Pentru că ştiu că printre ei sunt şi oameni buni. Puţini, dar există.



sursa foto : http://www.agenda.ro/news/images/16680/1/batausii-de-neveste-vor-fi-trecuti-pe-liste-publice.html