"... αи∂ σиcɛ ʏσʋ ωακɛ, тяʋℓʏ ωακɛ, ʏσʋ'ℓℓ яɛмɛмвɛя, тσσ."

duminică, 12 iunie 2011

Mmm... nu

"Morpheus: There are some things in this world, captain Niobe, that will never change. "



Unele lucruri... nu se schimbă. Altele însă... da. În privinţa unora, cel puţin, sub formă de foşti amici, foşti prieteni, foste iubite... Ori sub forma unor rude ( fie ele şi de sânge ) cu care  nu mai ai nici o treabă , şi pe care la orice oră... le-ai trimite la dracu'. 
Orice ai face, şi oricum se întâmplă - brusc, sau în timp, pierderea încrederii se transformă într-un un şarpe verde, ce se târâie printre firele de iarbă. E un lucru pe care nu-l auzi cu uşurinţă, nu-l vezi clar,  dar ştii că este acolo, trimitându-ţi fiori reci pe şira spinării.

Încrederea - o poţi pierde usor , dacă e vorba de oameni care nu ţi-au fost niciodată foarte apropiaţi. Pentru că în privinţa lor, este superficială şi străvezie, precum o foiţă foarte subţire de cupru. Singura parte bună aici... este că aproape la fel de uşor este să le dai înc-o şansă, şi eventual, încă una. De ce? Pentru că ai, şi în acelaşi timp... nu ai - aşteptări de la ei. Lucruri de genul pot fi văzute - de la relaţia cu o singură persoană, pâna la  relaţiile cu persoanele dintr-un grup, unde mai stai la o bere, mai asculţi o prostie debitată de unul, o glumă bună spusă de altul... şi tot aşa...
E un fel de "ce-am avut, şi ce-am pierdut..."

Ce-i  greu de suportat, în schimb, e să-ţi pierzi încrederea în oamenii la care ţii, pe care-i iubeşti. Chit că sunt graşi, slabi, frumoşi sau urâţi -  pe dinafară. Ambalajul nu contează aici. Are puţină importanţă  dacă te vezi cu ei zilnic, sau o dată la două săptămâni, două luni, doi ani. Pentru că locul acela din tine, în care i-ai primit, păstrează amprenta îmbrăţişărilor sincere şi a zâmbetelor cu gust de "mă bucur să te văd", a serilor în care ţi se pare că aerul foşneşte prietenos, şi a dimineţilor când te trezeşti cu chef de viaţă, fără să ştii exact de ce. Şi... nu, nu trebuie să fii îndrăgostit, ca să simţi lucrurile aşa.
Ce e şi mai rău... în cazul ăsta... este că încrederea adâncă, câştigată în timp, are ramificaţii  spre o formă sau alta de respect, şi duce la dezvoltarea unui fel de dependenţă.




Iar pierderea încrederii pe care o ai în cei apropiaţi - spre deosebire de cea acordată cunoştinţelor - este precum frângerea unei trepte, la o scară spiralată, din piatră. E primul moment, în care încrederea se clatină. Şi eşti dispus să faci un pas mai mare, ca să înaintezi. Pentru c-au rămas respectul, şi dependenţa, nu vrei să renunţi, şi atunci sari peste ea. Şi timpul trece... Iar la un moment dat, ai surpriza să vezi că se frâng două trepte. Şi din nou... sari peste... E un pas şi mai mare, dar încă se poate, îţi spui. De data asta s-a cam dus încrederea, şi odată cu ea, o bună parte din respect. Însă când dispar trei trepte, deja ai cam mult de sărit. Poate o faci, poate nu. Însă când într-un târziu, vezi "hăul" cu o claritate dureroasă, te rupi de acei oameni, în ciuda dependenţei pe care o ai faţă de ei, pentru că este singurul lucru bun pe care-l poţi face... pentru tine. Şi dacă suferinţa pe care ţi-o dau cunoştinţele, tovarăşii de pahar - este precum tăietura superficială făcută cu o bucată de hârtie, cea cauzată de pierderea încrederii într-o persoană apropiată, foarte dragă, este precum căderea de la o înălţime mare, prin acele locuri, unde erau cândva... trepte.

Şi după ce te ridici, îţi aranjezi hainele, şi te scuturi de praf... ai două opţiuni. Prima - să încerci din nou, cu alţi oameni - care par să merite efortul. A doua - să nu mai încerci niciodată. Nu ştii niciodată unde te vor duce treptele. Ce rămâne... e o uşoară, constantă stare de încordare, care în timp devine naturală şi obişnuită, şi care stă undeva în fundal, asemeni atenţiei pe care o dai maşinilor, în faţa unei zebre.




sursa foto: http://www.special-escapes.co.uk/search/display.php?FileID=bsc6049

2 comentarii:

  1. torden, tu scrii misto. pot sa dau verdictul, fiindca mie imi place, iar eu sunt pretentioasa, poate chiar prea mult.
    nu prea comentez fiindca imi cere mereu sa ma loghez ceea ce imi e incomod si nu am intotdeauna timp (sau chef). si nu-mi place blogsot, mi se pare greoi. in fine, astea-s detaliile tehnice de care vroiam sa ma plang.

    RăspundețiȘtergere
  2. Iti multumesc, @sirenna :). Acelasi lucru il pot spune si eu despre tine. La unele postari nu comentez, pentru ca sunt/par foarte personale.
    Hints&tips - daca pc-ul,laptop-ul de pe care intri e al tau, da-i browserului sa iti retina contul, adresa blogului si parola, in felul asta nu trebuie sa te mai chinui sa le introduci de fiecare data. Eu unul folosesc Firefox, imi place mai mult decat IE. Sa ai o zi frumoasa :)

    RăspundețiȘtergere