În linişte

Urăsc. Sau... nu... Ceva s-a schimbat...

Acum câţiva ani buni, aş fi spus că urăsc... faptul că simt lucrurile atât de intens, că urăsc să simt intens până şi lucrurile bune. Aş fi spus poate, că urăsc să iubesc până la durere fizică. Astăzi, în schimb... le mulţumesc persoanelor dragi din viaţa mea, pentru momentele minunate pe care le-am avut lângă ele. În mare parte, prieteni.
Îi mulţumesc Ei, pentru că m-a făcut să mă simt viu, din nou, şi pentru că a scos ce e mai frumos din mine, atunci când credeam că sufletul mi s-a stins, şi s-a transformat în gheaţă.
Da, să te simţi viu - doare. Doare ca nimic altceva pe lume, atunci când trăieşti intens clipa care se scurge, doare cu strigătele unui întreg infern de braţe ridicate în agonie, din flăcări. Doare, atunci când ai împreună cu cea pe care o iubeşti - momente simple, dar minunate, doare, pentrui că deşi îţi doreşti - nu ai cum să încetineşti, să opreşti timpul, ca să te poţi bucura de lucrurile acelea la nesfârşit.

În timpul unei dureri fizice, ce depăşeşte limitele normalului, "scurtcircuitul" care se produce în punctul de vârf al durerii este numit... leşin. Da... e un fel de scurtcircuit. Iar avantajul celui care leşină... este că nu mai simte preţ de câteva minute - până la câteva ore - acea durere cumplită, care-l cutremura.

Şi dacă pentru durerea fizică există calmante, pentru cealaltă, a sufletului... ei bine nu există nimic care să poată fi prescris de medic, nimic pe care să poată fi lipită o etichetă, pe care să scrie cu litere de-o şchioapă: "medicament pentru durerea X". Nici cel mai gustos vin, nici cea mai bună bere, nici cel mai frumos trup - nu-ţi pot vindeca suferinţa. Când durerea este de altă natură decât cea fizică... atunci rămâi undeva între pierderea cunoştinţei şi durere... e o  luciditate a leşinului, o moarte căreia îi trăieşti fiecare clipă, un fruct etern, de pe care coaja este sfâşiată iar, şi iar... la nesfârşit...

Doare, să te simţi viu... Însă preţul merită plătit, chiar şi pentru o zi... chiar şi dacă e ultima zi din viaţă.

-Partridge-
”But I, being poor...have only my dreams. I have spread my dreams under your feet. Tread softly...because you tread on my dreams.”
I assume you dream, Preston.

-Preston-
I'll do what I can to see they go easy on you.

-Partridge-
We both know...they never go easy.

-Preston-
Then I'm sorry.

-Partridge-
No, you're not. You don't even know the meaning. It's just a...vestigial word for a feelling you've never felt. Don't you see, Preston? It's gone. Everything that makes us what we are -- traded away.

-Preston-
There's no war. No murder.

-Partridge-
What is it you think we do?

-Preston-
No. You've been with me. You've seen how it can be -- the jealousy, the rage.

-Partridge-
A heavy cost.
I'd pay it gladly.  - Equilibrium