Nu-i doar noapte

Eu, privindu-te.
Te-ndepărtezi de mal cu un surâs cald, ce adie deasupra apelor, îmbrăţişând briza uşoară a nopţii. Ieşită la plimbare cu stelele, Luna îţi învăluie în aburi de lumină pielea catifelată. "Tot cerul e al meu", spui, iar eu mă-nclin către tine, şoptind...
Şi cuvintele se topesc în tăcerea ta, care îmi mângâie chipul cu un zâmbet. Căci sunt al tău, cer reflectat în nisip şi-n piatră, în trunchi - şi-n frunză, în suflarea lină a vântului, şi atingerea caldă a valurilor. Mă cufund încet, în tine, iar braţele-mi plutesc, pierdute.