Şoaptă

Prind suflarea argintie a vântului, cu degete crispate... Îmi adun toate adevărurile în palmă, dar ele se risipesc precum finul nisip mângâiat de apele fluviului în care ne-am îmbăiat, sub lumina lăptoasă a unui astru ce nu-mi aparţine. Am spus prea multe cuvinte, amândoi. Ţi-am rostit numele...
Îmi lipseşte muzica... îmi lipseşte acea muzică...
Doar tu ştii...


Sunt aici... respirându-te cu fiecare adiere, gustându-ţi paşii... cu fiecare plimbare...

... depărtarea?... îţi va aduce zilele astea, răspunsul, oriunde te vei afla

 

sursa foto: http://andi-sheba.blogspot.com/2010_08_01_archive.html