"... αи∂ σиcɛ ʏσʋ ωακɛ, тяʋℓʏ ωακɛ, ʏσʋ'ℓℓ яɛмɛмвɛя, тσσ."

sâmbătă, 27 august 2011

Drumul care nu duce nicăieri

... îmi aduc aminte că am purtat o discuţie cu cineva, acum mulţi ani, despre reîncarnare şi chestii de genul. Persoana în cauză susţinea că n-are importanţă trecutul, că "poate nu trebuie să afli", şi că important e doar prezentul, ce faci aici, şi acum. Ce atâta scotocit în trecut... Mă rog... fază care m-a scos din sărite, oricât de calm sunt eu de la mama natură.



Ideea de reîncarnare în sine - conturează imaginea unui drum mult mai lung decât suntem dispuşi să acceptăm, a unui lanţ de evenimente şi întâmplări, pe care le controlăm - mai mult sau mai puţin. Aş spune... mai puţin. N-am fost de acord cu fiinţa aia, pentru că - o dată - sunt încăpaţânat, şi nu cred toate aberaţiile, fără să le verific, măcar la nivel instinctual, a doua oară - pentru că nu-mi place ideea de "ceva" care-mi controlează viaţa.
Bine, acum dacă stăm să o luăm aşa, potrivit ideii de "karma", acel "ceva" e generat tot de noi. În consecinţă, ne-o facem cu mâinile noastre. Corect? Am făcut nişte tâmpenii în vieţile anterioare, trebuie să ne-o tragă cineva. Şi dacă repetăm tâmpeniile, ei bine... ne-o trage în mod repetat. Până ajunge să ne placă, probabil, ca specie.
Pe lângă asta... nu ştii unde dracu te-ndrepţi, dacă nu ştii de unde dracu vii. Întrebare. Ştie cineva? În afară de Dalai Lama şi alţii asemenea... Hmm?

Bun. Acum intervine aspectul minunat şi important al problemei. Cum se face, că după "ţ" ani de "evoluţie", ne aflăm doar cu puţin mai sus de Homo fuckin Sapiens, care-şi târa prada în grotă şi rânjea satisfăcut la consoarta sa mai puţin păroasă? Cum vine... că ne învârtim în cercuri, şi ajungem cam tot pe acolo de unde am plecat, după un drum al dracului de lung?
Plecăm cu un bagaj de cunoştinţe, cu fel şi fel de experienţe - frumoase sau dureroase, după ce am trecut prin inocenţă, atasament, dragoste, foame, ură, prietenie, egoism... tot spectrul de trăiri şi sentimente, care mai de care - una mai colorată decât cealaltă... şi ne întoarcem în aceeaşi ignoranţă, ca şi dăţile trecute. Unde-i distracţia în treaba asta?... Mai e cineva care-şi pune întrebări de genul?

Vii, şi pleci. Şi iar vii, şi iar pleci. Tot mecanismul ăsta pare fără ieşire. Şi discuţia probabil fără sens, pentru mulţi. Pentru că ştiu cum gândesc oamenii: "băi, lasă karma şi alte d'astea, viaţa e serioasă, în viaţă contează să faci un plod, să ai nevastă, bani, casă, maşină", sau "băi, lasă prostiile, şi hai să bem". Da... şi eu bat câmpii cu spiritualitatea. Păi "fraţilor", nu-s atât de tâmpit, încât să mă căsătoresc cu orice toantă şi să torn un plod, ca după aia să mă chinui să-l cresc într-o societate bolnavă. Pentru că... deşi avem biblioteci întregi pline de cărţi, şi o bună parte dintre cărţile respective sunt despre constituţii şi legi, realitatea e prea crudă: societatea în care trăim - e bolnavă. Iar eu n-am să aduc un copil pe lume, doar ca să-mi gâdil ego-ul "uite bă, de ce am fost în stare". Pe lângă asta, am o ţinută care mă împiedică să fac mizeriile pe care le faceţi voi, până şi persoanelor pe care pretindeţi ca le respectaţi/iubiţi.
Şi-s prea plictisit de băutele seci, la care zaci şi torni în tine, unde nu aud decât rar o vorbă inteligentă, deşi -  culmea - oamenii la care mă refer sunt chiar inteligenţi. Dar... efortul pe care-l cere gândirea... mare, frate. Mare...
Cândva se bea în draci, dar se şi "făceau" discuţii bune. Rămâneai şi cu altceva decât o mahmureală, după o noapte de beţie. Mă rog... pe vremea aia nu era atât de importantă băutura, pe cât era prezenţa prietenilor.

Şi-mi mai aduc aminte ce-mi spunea un prieten, despre oraşul în care trăim. Că e... " oraşul încremenit în timp". Că aproape nimic nu se schimbă aici. Dacă asta o pot lua ca fiind "scara mică", la scară mare nu se schimbă nimic, niciunde. Da, schimbi faţade, dărâmi munţi şi înalţi fabrici, zgârie-nori - în orice ţară ai fi, însă lucrurile rămân aceleaşi, în esenţă.
Dacă există un iad... trăim în el, aş spune.

În marea majoritate a timpului, sunt de părere că oamenii care au probleme mari de caracter - se pot schimba în bine. Însă cât de mult se schimbă... asta depinde în primul şi-n primul rând - de ei.
N-am nici un zâmbet pe faţă. Nici măcar unul trist. Nici măcar o grimasă... care denotă dezamăgire.
În noaptea asta am să spun...

I have no faith in human perfectability. I think that human exertion will have no appreciable effect upon humanity. Man is now only more active - not more happy - nor more wise, than he was 6000 years ago.
Edgar Allan Poe



sursa foto: http://letrendy.typepad.com/blog/



10 comentarii:

  1. Mama spune mereu că viața pe Pământ e doar un șir lung de pedepse, date pentru că... ei, fiecare pentru ce-a greșit la un moment dat.

    Nu, nu sunt de acord cu prietena ta de demult. E ca și cum ai pocni pe unu în moacă, apoi, a doua zi să bei, că deh...

    Cu toate astea, si notiunea pe perfectiune e indoielnică; poți jongla cu ea. Să zicem că eu apreciez la un om un anumit aspect; ei bine, altul poate să considere aspectul ăla tocmai un defect. Chestia se poate întâmpla și vice versa, firește. Există un plan comun de perfectibilitate, dar, detaliile din interiorul lui îi dau o alta culoare de fiecare dată.

    Părerea mea.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Iulia... intamplator e o tipa, da.
    ... stii ce obisnuiesc sa spun eu... exista adevarul meu, adevarul tau... si adevarul "universal". Printre altele... egoismul, o doza de rautate si lipsa de stapanire de sine - ii indeparteaza pe multi de el (marele adevar). Si sunt cazuri, cand ce vad la un om, sau ce percep despre viata, sa fie mai apropiat de acel mare adevar, decat ce pot sa vada oamenii cu proprii lor ochi.
    Unora nu le este de ajuns nici daca li se deseneaza, si li se arata cu degetul...

    RăspundețiȘtergere
  3. Fara doar si poate la o privire atenta, un individ lucid, nu un trup ce serveste doar ca invelis mintii scurtcircuitate, ar fi capabil sa vada si sa inteleaga ca lumea in esenta nu e cu mult diferita fata de origini.

    Cu exeptia tehnologiei avansate, nu e cu nimic mai mult decat ce era si inainte. Aceleasi atrocitati, aceeasi boala, cred ca e o problema cu specia noastra, asa e ea. Desi pe o alta parte ai putea arata cu degetul spre exceptiile frumoase si simti nevoia sa strigi ca e posibil si altfel.

    Despre copii, cum ziceam si zilele trecute intr-o conversatie pe facebook, un copil e aproape la indemana oricui. E cel mai ...simplu ca sa nu zic altfel, cel mai simplu fel in care poti sa afirmi ca ai facut ceva pe lume.

    Ce-ai facut? In situatia in care nu l-ai crescut cum trebuie (si rar rar "cum trebuie" e similar cum " cum se cuvine"), si a iesit vreun om de folos civilizatiei, atunci doar ai creat inca o monstruozitate mica : )).

    Chestia asta e pt. cei care nu au ce sa-si ofere mai mult. Mie imi suna a limitare. Plus ca in ultimii ani crescand si incepand sa vad mai bine lumea in care traiesc (oh si mare mi-a fost durerea cand am realizat cum e de fapt), am dezvoltat o sila pt.copii :)) nu stiu...ma gandesc mereu ca se transforma in oamenii astia maturi si rai...nu ma mai pot uita la ei ca la niste inocenti. Nu exista.

    Cat despre "daca exista un iad, traim in el", la naiba :)) asta imi spuneam de mult , cand mergeam intr-o zi pe strada. E foarte probabil...ca e foarte rau si greu iti poti imagina o lume mai urata decat asta. Ma rog, e mult de dezbatut.

    Despre reincarnare nu ma arunc sa vorbesc pt. ca nu mi-am format inca o parere, dar mi se intampla des sa ma gandesc ca daca mor si ma voi reincarna ar fi teribil sa nu-mi mai pot aminti ceva. De unde si ideea ca ,nu cumva poate acum uit cine am fost mai inainte?

    Ioi cat am scris :))) !

    RăspundețiȘtergere
  4. uh, @Silvia... chiar ca ai scris ceva :))
    Dap... lumea se invarte precum un c*i intr-o galeata, ca sa folosesc o expresie populara.
    Aham... si tu crezi faza cu iadul :)...

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu "cred" in reincarnare dar nici nu resping ideea . De ce? Pai pentru ca are temei pe care se bazeaza , chiar daca el e considerat "pseudo-stiintific"
    Exista o multime de relatari ale unor persoane care povestesc lucruri pe care cu siguranta nu le-au trait in aceasta viata si descriu cu acuratete personaje care au existat, cladiri, intamplari, vorbesc pe limba pe care nu au invatat-o (teoretic ) niciodata
    Ori - teoria reincarnarii mi se pare mai ....palpabila decat cea a unei.....constiinte universale

    RăspundețiȘtergere
  6. @hapi... la mine - experientele pe care le-am avut m-au facut sa cred :). Bine... n-am vorbit limbi extraterestre :P

    RăspundețiȘtergere
  7. Si...nu povestesti cateva din ele...sau macar o experienta? :)

    RăspundețiȘtergere
  8. @hapi... curioaso :)
    ... mmm... nu cred ca am sa fac asta, sau daca o voi face... scriu eu vreo ceva sf :P

    RăspundețiȘtergere
  9. pai nu SF......ci din experienta proprie.
    Imi plac aceste "istorisiri" si nu le consider fictiuni.....
    Nu pornesc niciodata de la premisa ca un om ma minte decat daca sunt in........Cairo sau in......Cluj la Carefour ;)

    RăspundețiȘtergere
  10. :)hapi... prefer o aura sf pt lucruri de genul :)... ce stiu sigur e ca n-am sa spun de-a dreptul "am facut asta si asta" :)

    RăspundețiȘtergere