Cum să găteşti cu muzică

A fost odată ca niciodată... un concert la Polivalentă. Se întâmpla undeva pe la sfârşitul lui 2003, când frigul cam "strângea", iar eu, dacă-mi aduc aminte bine - îmi cam tunsesem pletele. Nah... ascultărorul de metale îşi schimbă părul, da' năravul... ba. Dacă eşti lup adevărat... lup rămâi, indiferent de vârstă. Cum metalele erau grele, şi de calitate (germană), am spus că nu pot rata un asemenea eveniment. Treabă clară... când mi se pune pata pe un concert, am o privire mai fixă decât un câine căruia vrei să-i iei osul de ros. Şi nu-i bine să-mi spui că nu se poate, că e de lucru şi ai nevoie de mine. Nu de alta, dar am făcut armata la tancuri. Mă urnesc mai greu, dar când am făcut-o... e bine să te dai din cale, altfel trec peste tine cu o foarte mare... "fineţe".
Zis şi făcut. Pus mâna, aranjat plecarea, suportat ceva glumiţe din parte şefului de atunci (iar pleacă nebunul ăsta la urlete şi zbierete), cumpărat bilet de tren... şi dus am fost. Nerăbdarea era atât de mare, încât sincer... dacă aş fi avut cum, m-aş fi transformat în generalul Katana... aş fi făcut trenul să zboare precum cel din Highlander II :)), ca să ajung mai repede. I am a baaaad man.
Bun. Deci... sonorizare făcută în grabă da? Am fost la concerte unde treburile erau mai bine organizate, şi sunetul a ieşit super bine. Aici, din cauză că trupa ajunsese prea târziu, parcă, l-am văzut pe sunetistul geman cum aproape-şi smulgea părul din cap. Pentru că din "hârrrrr", "bârrrr", şi "poc" nu ieşeau boxele alea. Şi să faci reglaje în timpul concertului... este fix  o mare bătaie de cap.
Nu mai ştiu cine a cântat în deschidere, cert e că o bună bucată de timp m-am "bucurat" de un vrum autentic, care mă scotea din minţi. Ba îmi plăcea o "bucată", ba înjuram sunetul. Şi tot aşa...
... şi s-au urcat cei de la Kreator pe scenă. Tipul de la pupitru, un german înalt, tot îi dădea cu reglaje. Deja îmi cam pierea entuziasmul. Şi... la un moment dat... a reuşit să le nimerească. Da. Fază după care a venit o piesă... şi încă una. Mmm... better :). Altă viaţă. Şi la un moment dat... piesa "Extreme Agression". Dacă până atunci spuneam "îmi place vocea lui Mille Petrozza", după  ce l-am ascultat în concert, am început să spun "îmi place la nebunie vocea lui Mille Petrozza". Pentru că omul are o voce extraordinară, şi nişte plămâni de oţel. Începutul melodiei a fost făcut cu o inhalare forţată, după care a urmat "extreme", strigat cu o uimitoare forţă, cuvânt care a umplut sala şi mi-a dat un fior pe şira spinării. Când l-am auzit cum urlă "agression", s-a ridicat părul pe mine. Tot. Fără exagerare. Sunetul parcă a trecut prin mine. Bun, pentru cei care ascultă genuri de muzică (mult) mai liniştite, îmi închipui că o experienţă de genul este traumatizantă. Un ascultător de r&b are coşmaruri dacă stă mai mult de 5 minute într-o sală plină de oameni pletoşi care zbiară. Pentru un ascultător de metal, însă, este balsam. Ambrozie. Cum vă place să-i spuneţi. N-am avut niciodată o senzaţie de genul ăsta, atât de puterică, la un concert. Şi am mers la câteva. Puţine, în comparaţie cu alţi oameni, dar au fost. Am o regulă - la concerte mă duc treaz, ca să mă bucur de muzică. Dacă vreau să beau, pot să beau o bere şi "după". Nu de alta, dar nu vreau să pierd distracţia. Pentru mine în momentul respectiv e mai importantă muzica, decât orice altceva, vorbind de plăceri. Dacă eşti prea ameţit ca să te ţii pe picioare, în mod sigur nu poţi spune "ce tare a fost concertul!", pentru că... in a manner of speaking... n-ai fost acolo.


Au trecut câţiva ani buni de atunci. Am mai fost la concerte, şi m-am bucurat de alte metale. Dar senzaţie precum cea de la concertul ăla... n-am mai avut la nici unul dintre cele care au urmat.

În momentul în care ai parte de aşa ceva, te gândeşti cum să recreezi momentul. Cum să-l faci să fie iar viu. Pentru că la aşa ceva ai nevoie de o placă de sunet grozavă, şi nişte boxe performante. Dacă pâna acum ceva timp mă dădeam în vânt după bass puternic, şi volum exagerat, acum mi-am îndreptat atenţia spre calitate. Pentru că asta mă face să mă simt bine, cu adevărat. Calitatea sunetului. Şi am ajuns unde trebuia. De ceva vreme folosesc laptop-ul unei mătuşi, care are o placă de sunet obişnuită. Hmm. Boxe obişnuite. Hmmm... din nou. Bun... i-am cuplat un sistem de sunet Altec Lansing. Sună mai bine. Dar acum... pe lângă faptul că folosesc o tastatură externă şi mouse (nu mă omor după tastatura de laptop în limba...?... italiană, cred), mai trebuie să car şi firul de la boxe după mine. Concluzia? Laptop-ul stă pe birou. Iar eu?... în faţa lui.
Înainte eram un mare fan al desktop-urilor. Mă interesa în primul rând răcirea la ele. De asta le şi umpleam de ventilatoare. Când porneam sistemul, se auzea un vâjâit de spuneai că-şi ia zborul. Detestam ideea de laptop, pentru că până acum câţiva ani buni, laptop-urile erau grele, zgomotoase, şi se încingeau zdravăn. Al "meu" are 3 coolere care funcţionează şi au fost curăţate... şi tot scoate aer fierbinte. Enervant...
Însă... de ceva vreme am început să-mi doresc un laptop nou. Unul care să fie uşor, puternic, care să aibă un display bun, şi un sistem de sunet grozav. Pentru că sunetul la un laptop contează, pentru unul ca mine. Mult. Mai mult decât hard disk-ul sau partea 3D a chipset-ului video. Dă-mi un laptop care să scoată un sunet de calitate, să redea perfect un fişier video HD, şi m-ai făcut fericit. Pentru că una dintre nebuniile mele este să am un laptop pe care să-l car după mine în bucătărie, când am chef de gătit. Da... pentru cine se întreabă, mai şi gătesc :).
Şi pentru aşa ceva, m-am gândit la un  ASUS N75SF. 

ASUS îmi plac pentru calitatea componentele PC, a perifericelor, notebook-urilor, şi a celorlalte lucruri pe care le fac. Pentru că am lucrat cu produsele lor. La notebook-uri pot adăuga că sunt fiabile, şi că îmi place foarte mult arhitectura, având în vedere că mai desfac din când în când câte unul, ca să-l curăţ de praf.
Deci... ce îmi place la N75?

Sunetul, în primul rând.

Am parte de o soluţie gândită de o echipă de specialişti în domeniu, care au lucrat cu cei de la B&O ICEpower, rezultatul fiind o combinaţie foarte reuşită de software şi hardware, numită SonicMaster Technology. Na că am şi bass la laptop. Unul serios, chiar. Ăsta micu' şi negru :)

Bun. Am rezolvat aspectul ăsta  :)
După aceea, am Video Magic (o altă optimizare hardware&software, de data asta pe partea video), Splendid, şi HDMI. În ziua de azi un HDMI e necesar. Nu se ştie când ai nevoie să scoţi semnalul pe un TV, şi să se vadă perfect.

Spuneam eu că mă interesează mai mult sunetul decât 3D-ul... dar... surpriză :)... N75 vine cu NVIDIA GeForce GT 555M pe DDR3, cu 1 sau chiar 2 GB VRAM, în funcţie de varianta aleasă. Aaa... deci pot să joc ceva. De fapt... pot să joc ceva chiar serios, cu placa asta. Şi pentru că veni vorba de jocuri, e nevoie de un procesor puternic la jocurile noi. Şi aici nu e nici o problema, întrucât cel mai " uşor" procesor la N75 este un i3... şi "mititelul" de el n-are decât... 2,10 GHz şi 3 MB cache. Face în mod sigur faţă. Cine vrea "să tragă" mai tare de laptop, îşi poate alege o variantă mai puternică, cu i5 sau i7.
Un display de 17.3" 16:9 HD+ (1600x900)/Full HD (1920x1080) LED Backlight este exact ce am nevoie. Nici prea mic, şi nici prea mare, ca să fie greu laptop-ul. Cum în ziua de azi cerinţele cresc din cauza fişierelor video HD, cel mai mic hard disk de la N75  e de 320 GB, şi "merge" la 5400 de rotaţii pe minut. Pentru cei care doresc o viteză mai mare de reacţie, există variante cu 7200 de rotaţii pe minut, de 500 şi respectiv 750 de GB. Aş alege un model cu hard disk cu 7200 rpm, pentru că diferenţa dintre unul de genul şi unul cu 5400 rpm pentru mine e vizibilă, iar eu unul... când mă apuc să deschid programe şi ferestre, am tendinţa să nu mă mai opresc, dacă sistemul îmi permite.

Placa de bază a lui N 75 e construită pe baza unui chipset Intel HM65 Express (lucru care nu poate decât să mă încânte, pentru că Intel-ul stă grozav la multitasking), şi suportă până la 8GB RAM DDR3 - 1333. Laptop-ul mai are "la pachet" Blue-ray (writer!), un card reader 3 -in-1 , o camera web HD , placă de reţea cu mufă RJ45 şi placă de reţea wireless care poate opera pe standardele b/g/n, bluetooth (opţional) şi...?... USB 3.0. USB-ul 3.0 e binevenit, în condiţiile în care mereu am câte ceva de transferat pe un stick/hard disk extern.
Nu în ultimul rând, am nevoie ca laptop-ul să funcţioneze cât mai mult pe baterie. Aici intră în scenă acumulatorul de 5200 mAh, cu 6 celule (care poate ţine "la foială" ore întregi), şi optimizarea oferită de Super Hybrid Engine.

Cei care îşi doresc un laptop cu dimensiuni ceva mai reduse, se pot bucura de un ASUS N55SF ( cu display de 15.6" 16:9 HD (1366x768)/HD+ (1600x900)/Full HD (1920x1080) LED Backlight ), dar cu acelaşi "motor" ca şi ASUS N75.

Deci? Vreau să ascult un concert întreg. Kreator. Şi să se ridice părul pe mine de plăcere. În bucătărie. În cele mai bune condiţii. Toate astea, cu un ASUS. N75 :)

Postare realizată pentru etapa nr. 1 SuperBlog 2011,  concurs găzduit de PCNEWS