Excursie

- Unde vânăm ceva adrenalină weekend-ul ăsta?
- În munţi. Vezi că vine multă lume, de data asta. Şi find ziua ta sâmbătă, ţi-am pregătit ceva... eh, dar lasă c-ai să vezi tu...
- Hmm. Ce puneţi iarăşi la cale?... mereu iese cu bucluc. Data trecută, când am fost la pădure, îmi venea să-l strâng de gât pe Lucian...
- Ei hai, lasă smiorcăiala, că doar a cântat omul. O singură melodie, toată noaptea ce-i drept, dar...
N-a fost atât de rău.
- Mda... n-a fost pentru tine, că ai "ras" sticla de palincă. Prindeai posturi străine fără antenă...
- Mâncasem ceva foarte condimentat, ce vrei? Îmi era sete, frate! Gâl-gâl-gâl. Hâc! Trase un hohot de râs, şi dădu încet ochii peste cap, imitând-o pe Diana: "vaaai, mi-e rău, Danuţ, mă doare capul"

Fă-ţi rucsacul, umple-l cu de toate... adică... ia şi tu o haină mai groasă, nişte şuncă din aia făcută de matuşa ta, şi "ceva" să ne ungem gâtlejurile. Dar puţin, de data asta. Ia o singură sticlă.
- Doar una? E prima oară când te aud spunând asta. Oricum, una singură mai am. Unchiu' fermecat a lăsat-o mai moale cu şpriţul.
- Trebuie să-i facem o vizită omului odată. Acolo, la casa din Ardeal. La câte bunătăţuri ne-a trimis... merită să-i ducem nişte tutun din ăla tare, cum îi place lui. Cât poate să-i placă... Ştii că m-a speriat într-o zi, când venisem la tine? Scotea nişte nori de fum din pipă, de-am crezut că luase foc ceva prin zonă.
- Aşa fumează el, de când îl ştiu. Temperament de dragon, tată, nu te pui cu unul ca el. Dar... să revin. Nu-mi spui care e treaba?
- Las'  că vezi tu... Hai, gata... am plecat. Nu uita de licoare. Şi ia-ţi o pereche de tenişi.
Plecă fredonând o melodie
- Tenişi? La munte? Ai înnebunit?
- Aaaha! Hai pa! Şi poftă bună!
Radu se îndepărtă, fredonând în continuare.


- Măi... zevzecule... unde lăsăm mașina?
- În vârful muntelui.
- Eşti nebun. Şi toată lumea unde e? Spuneai că vin vreo douăzeci de oameni. Nu trebuia să ne întâlnim cu ei la poalele muntelui?
- Tot... în vârful muntelui. Zâmbi şiret, a "stai tu aşa, că ziua abia începe...", şi continuă să urce, atent la drumul plin de pietre de râu, puţin cam îngust pentru maşina lui.

Ajunseră aproape de culme. Soarele avea să răsară peste vreo trei sferturi de ceas, aşa că albastrul întunecat al cerului era numai bun pentru "introducere". Ştia că Bogdan iubea artificiile. Şi nu de orice fel, ci mari. Mari, care să bubuie cât mai sus, dându-ţi impresia că eşti în război. Şi să se spargă în sute de bucăţele luminoase, colorate, precum stelele. Nici nu apucă să termine gândul, că se auzi prima bubuitură. Şi a doua. A treia...
Ecoul văilor golaşe transforma o obişnuită distracţie de oraş într-un huruit asurzitor, care l-ar fi făcut gelos pe zeul tunetului.
- Măăăi, voi sunteţi nebuni! Bogdan îşi puse mâinile în cap, gândindu-se la animalele sălbatice care acum fugeau speriate în toate direcţiile.
- Stai liniştit, frăţioare. Radu pufni în râs. Tu şi cu ecologia... ce crezi că am uitat? Am ales o zonă în care nu deranjăm pe nimeni. E ceva în sol care nu lasă iarba să crească. N-ai să găseşti picior de "gazelă" pe aici. Nu iepure, nu şoarece, nu şarpe... nimic. Doar stâncă... şi apă.
Bogdan răsuflă uşurat.
Bum!!! La mulţi aaaaani!! Prietenii lor apărură de după stânci, mai puţin Mişu, care se ocupa de artificii.
- Ce faci, coane?! Să ne trăieşti!!! Tinerel, tinerel, ai? 30 pe mustaţă.
- Lăsaţi omu'n pace cu mustaţa, măi insomniacilor, râse Laur, fratele lui Radu.
Hai, ia o gură de cafea fierbinte, şi să începem!
- Să începem? Ce?
Abia atunci observă, în lumina  aurie a răsăritului, suportul de biciclete de pe maşina Victoriţei.
- Aaaa!!! Gura i se arcui într-un zâmbet de încântare. Radule... Ai ţinut minte, măi!
- Nu eu. Victoriţa. Ea ştia că vrei să te dai pe drumuri de munte. Eu am venit cu ideea echipamentului. De unde să-l luăm, şi alte alea. Hai, că nu e vreme de pierdut! Dă MTB-ul ăla din margine jos. Avem 6 Km de drum acidentat, care ne aşteaptă. Pe cai!

Se urcară pe biciclete, şi o zbughiră la vale. Bogdan era fericit, îşi dorise de mult să facă asta, dar serviciul îl ţinea departe de munte. Acum reuşise să-şi ia concediu, de ziua lui. Nimic mai frumos, pentru el.
- Ţi-ai prins bine casca?
- Da, de ce?
- Pentru că urmează... o baie!!!
Radu făcu dreapta, şi o luă pe o potecă, înspre zgomotul unui râu. Bogdan îl urmă, ţuguind buzele. Baie? În apa aia? Brrrrrrr!
Când se termină poteca, văzu la ce se referise Radu. Un caiac de două persoane îi aştepta lângă mal, cu echipamentul aferent.
- Măi omule... mare surpriză! Nici nu mă gândeam că o să faceşi asta!
- Hai-hai, lasă comentariile, râse Radu. Pune-ţi vesta, şi hai să-l dăm la apă.
Se urcară în caiac, şi merseră în josul râului. Bogdan se chinuia să deschidă sticla de palică.
- Ce faci acolo, de nu vâsleşti?
- Uite trag de dopul ăsta... să înnebunesc, şi alta nu. Nu se lasă bătut.
- Lasă-te tu, atunci. Avem timp pentru asta, la foc. Bucură-te de peisaj acum.


Bogdan împinse cu piciorul o bucată de lemn în foc, zâmbind, şi trase o duşcă. Bună palinca unchiului, gândi. Parfumată. Grozavă pentru o seară ca asta.
- Radule?
- Da?
- De unde aţi luat tot echipamentul ăla? M-am simţit grozav. Poate repetăm experienţa.
- De la Aventuria.ro  
I-am găsit pe net, cu Lucian. Ştiam noi că trebuie să găsim ceva bun. Când vrei să mai facem o treabă de genul?
Bogdan sforăia uşor, cu mâna stângă sub cap.
- Hehe... i-am făcut-o.



Postare scrisa pentru etapa 9 SuperBlog 2011