Vis

Albastru...
Un fir de sânge proaspăt mi se prelinge întunecat, pe braţul drept. Mirosul lui, dulce-înţepător, se ridică încet, peste tranşeele în care zac trupurile sfârtecate ale camarazilor mei, atrăgând din întuneric urlete de jahli, lupii sfinţi. Presărate cu galben stins, tuburi de cartuşe se-nfrăţesc în pământul reavăn, printre săbii frânte şi steaguri sfăşiate...
Puţin aplecat, ultimul steag al clanului meu încă flutură în bătaia rece a vântului, scuturându-şi la fiecare mişcare demonii argintii. Dansul lui îmi va purta ultimii paşi către lumea lui Vohr. Va fi o moarte bună. Da.

Flash-uri mă scutură, convulsiv, imagini se amestecă - un locotenent ţinând cu o mână stindardul, şi cu cealaltă o uriaşă sabie - ce neatinsă de magie, transforma soldaţii inamici în bucăţi arzânde, de carne. Vad chipul Aainei, strălucind în lumina caldă a apusului lui Kaar... mâna arsă de soare a unchiului meu, nobilul fierar al cetăţii, ce întemniţase un spirit întunecat în sabia de argint, înainte de a mi-o dărui... Lord Vaakhnar pe tron, neclintit, ţinând sceptrul arămiu, aşa cum o făcea mereu - cu degetul mare al mâinii drepte aşezat pe capul unuia dintre demonii regali.


În Republică nu fusese niciodată loc pentru cei slabi. Numele de "republică" i-l dăduse puternicul Lord, şi nimeni nu îndrăznise să crâcnească în privinţa asta. Mâna de fier a Lordului Vaakhnar atingea fiecare colţ al Republicii, ţinând duşmanii mereu dincolo de graniţe. Însă de data aceasta...
Adeverind profeţiile, demonii din a treia dimensiune reuşiseră să strecoare o Petală Neagră, în Templu. Unii şopteau că asta avea legătură cu ziua în care Lord Vaakhnar plecase în munţi, singur, acolo unde bulgărele de foc se prăbuşise cu un zgomot asurzitor, zguduind pământul. În înţelepciunea lui, dăduse ordin să nu se apropie nimeni de locul cu pricina. Fiecare dintre noi avea câte un dar întunecat, care ne-ar fi protejat de magiile obişnuite, însă nici unul nu se putea măsura cu Lordul, a cărui putere crescuse, secol după secol, până în ziua în care făcuse acel drum...

Un şuierat se aude... Respir greu. Nici nu ştiu de cât timp zac aici. Văd rochia albastră a Aainei, unduindu-se uşor, printre umbre... Aud clinchetul clopoţeilor regali, în Marea Sală,  şi simt zvâcnetul spiritului din sabia de argint... 
Simt cum puterile mă lasă. Vohr mă aşteaptă, cu pocalul plin, mândru. Vinul zeilor... O lacrimă îmi cade, fericită, şi se sfărâmă în mii de cioburi, pe vârful unui fir de iarbă.


Mă trezesc. Îmi ridic capul de pe birou, şi clipesc, în faţa unor cutii colorate, cu desene ce exprimă putere. Pe fiecare dintre ele este scris cu un roşu sângeriu ROG - "Republic Of Gamers". Abia ce am montat procesorul şi placa video MARS II/2DIS/3GD5, pe placa de bază MAXIMUS III EXTREME, pentru un test.

 

Sunt frânt de oboseală, şi buimac de somn. O durere ascuţită, mii de ace mă paralizează, pentru câteva clipe. Inspir aer, lent, şi îmi privesc braţul. Nici urmă de sânge. Nu m-am luptat cu nimeni. Nu încă...

... undeva, pe birou, pe coperta unui DVD, zăresc un sceptru arămiu...


postare scrisă pentru etapa 6 SuperBlog 2011