Îmi amintesc de primul calculator. Îmi aduc aminte că acum mulţi ani... unul dintre vechii mei prieteni, Vali, m-a numit "king of the games", după ce a văzut că treceam prin jocuri "ca prin brânză". Practic, învăţam foarte repede regulile şi mişcările. Am jucat mai toate shooter-ele importante, am dat gata câteva simulatoare de zbor, plus câteva simulatoare auto, şi m-am lipit zdravăn de câteva RPG-uri. Era vremea lui Intel Pentium II şi a AMD-ului K6 II, când plăcile video cu accelerare 3D erau foarte scumpe. Pe vremea aia încă nu auzisem de nVidia, pentru că se vindeau "în draci" 3dfx - Voodoo şi Voodoo 2. Toată lumea vorbea despre ele cu admiraţie, iar eu muream de nervi, pentru că un joc făcut de nişte programatori mai hazlii - îmi spusese... că placa mea video "moare de foame". Mrrrrr...
Cam după un an şi ceva, nVidia se vindea şi la noi în ţară, eu îmi vândusem calculatorul, şi-am spus că e momentul să-i fac prietenului meu un cadou, aşa că i-am făcut upgrade de la o placă S3 (parcă) - la o nVidia Riva ZX. În perioada aia lucram la un internet cafe, nu prea mai aveam timp de mine şi de jocuri, dacă jucam ceva, se întâmpla mai mult la prietenul meu acasă, sau la... "serviciu". Aşa că... pus mâna pe telefon, şi: "salut bătrâne, ia scoate tu placa aia video din comp, că am o treabă cu ea". Normal... întrebări: "da' de ce, cum, care-i faza?" - mai în râs, mai în serios. Până la urmă s-a prins el de ceva-ceva, dar nu mai era cale de întoarcere, deja făcusem comanda, şi acum aveam un rânjet mic şi diabolic, în genul "ahaa, las' că arunc eu în compul ăla... cu ceva 3D" :)).
Nu mi-am permis multe "acrobaţii" de genul ăsta, în viaţă, dar trebuie să spun că a fost amuzant. Acum... se schimbase ceva. Placă nouă... setări noi, jocuri noi. Alte bătăi de cap. Demo-uri, demo-uri... discuri peste discuri. Şi reviste. Acum îmi vine să râd... îmi aduc aminte de momentul în care mi-a povestit că traversase o stradă în goană, şi a scăpat cd-urile împrumutate de la mine pe şosea. Krantz!... maşina :))
Ei bine, ani buni au trecut de atunci, şi din pasiune pentru 3D, prietenul meu s-a apucat de design. Interioare de clădiri, standuri, vile, mobilă, lumini, umbre, unghiuri, translucenţă, apă, sticlă, lemn, efecte speciale, tot felul de năzdrăvănii. La ora asta creează nişte imagini atât de realistice, încât până şi eu, obişnuit cu ce lucrează, am dificultate în a-mi da seama dacă sunt fotografii, sau nu.
Mi-ar face o mare plăcere să repet faza de acum 11-12 ani, cu placa video. Pentru că îmi place mai mult să dăruiesc, decât să primesc cadouri. Numai că de data asta aş fi mult mai... agresiv :). De ce agresiv? Pentru că de data asta nu i-aş face cadou o placă video, ci un întreg laptop. Şi nu orice laptop, ci unul cu procesor i7, cu patru nuclee, USB 3.0, şi o placă video pe măsură. Mi-aş îndrepta atenţia spre un ASUS VX7SX Lamborghini, care nu prea arată a laptop, ci mai mai degrabă a... navă spaţială.
Nu exagerez prea mult, având în vedere liniile agresive şi carcasa făcută din carbon, sub care se ascunde un şasiu metalic rezistent. Este ştiut că maşinile sport nu sunt foarte confortabile, însă la modelul inspirat de Automobili Lamborghini, ASUS a combinat designul, puterea, şi plăcerea, adăugând peste palmrest o piele fină, plăcută la atingere.
Aşa cum spuneam mai sus, fratele electronic al lui Lamborghini Murcielago (631 de cai putere, 340 Km/h - imaginea de mai sus), ASUS VX7SX, conţine un procesor Intel i7 - cu 4 nuclee, care funcţionează pe o placă de bază cu chipset tot Intel HM65, ce suportă memorie RAM până la 16(!!!) GB DDR 3 1333, şi care spre deosebire de marea majoritate a laptop-urilor, se întinde pe... 4 slot-uri.
Ca placă video, ASUS VX7SX are NVIDIA GeForce GTX 560M cu "numai"... 3GB GDDR5 VRAM. Display-ul e pe LED, de 15.6", 16:9 HD (1366x768)/HD 3D (1366x768 120Hz)/Full HD (1920x1080). Despre hard disk-uri - am citit pe undeva că unele modele de VX7 vin cu două hard-uri, ceea ce nu poate decât să mă bucure, la nivel de performanţă. În privinţa timpului de funcţionare pe baterie nu mi-aş face deloc probleme, pentru că VX7SX vine cu un acumulator cu 8 celule, de 5200 mAh. "Jucăria" mai vine dotată cu webcam + microfon, combo blu-ray, 5-in-1 card reader, două plăci de reţea (una cu mufă RJ 45, cealaltă wireless 802.11 b/g/n), are mufe de ieşire audio, VGA şi HDMI. Pentru cei care lucrează mult cu dispozitivele de stocare externe, perifericele, ASUS VX7SX are 3 porturi USB-uri 2.0, şi un port USB 3.0, acolo unde e nevoie de o viteză mai mare de transfer. Ascultătorii de muzică pot sta şi ei liniştiţi, pentru că VX7SX vine cu o placă de sunet Creative Audigy HD. Şi cine a ascultat muzică pe un Creative... :)... ştie despre ce e vorba.
Ei, cam asta ar fi surpriza pe care i-aş face-o prietenului meu. Mulţumită configuraţiei extrem de puternice ar petrece mai puţin timp proiectând sau randând minunăţiile sale 3D, şi pentru că ar avea mai mult timp liber... într-o pauză, sunt sigur că ar mai şi juca ceva. :)
Spuneam că nu prea-mi place să primesc cadouri? Adevărat. Însă îmi place să-mi fac singur :P. Aşa că mi-aş cumpăra şi eu unul. E drept, am o vârstă. Şi lumea mă ştie ceva mai "zen". Însă nimic nu se compară cu un calculator bun, pe care să poţi juca ceva de actualitate. Da, am spus calculator. Însă în ziua de azi e posibilă performanţa în varianta mobilă. De ce nu să-mi iau un laptop? :)
Ia să văd care glumeţ îmi mai spune acum... că am placa video prea slabă :))
postare scrisă pentru etapa 3 SuperBlog 2011
surse foto / video: ASUS, YouTube,
http://en.wikipedia.org/wiki/File:Gray_Lamborghini_LP640.jpg
Mie imi place ca pe toate blogurile pe unde intru, lumea afirma ca adora sa faca daruri celor dragi mai degraba decat sa primeasca. Problema e ca de multe ori nu prea stii ce sa le iei...totu sunt din ce in ce mai pretentiosi. A ajuns sa nu mai fie valabila zicala aia cu calul de dar. Apropos, ia sa fac eu un articol pe tema asta, tocmai mi-a venit o idee. :D :P
RăspundețiȘtergereEhee, @Nice :D... nu-i chiar atat de greu, daca "studiezi terenul" :). In cele din urma afli si culorile, si parfumul, gustul, etc...
RăspundețiȘtergereMie imi place sa merg prin magazine, cand mi-am pus in gand sa fac un cadou :). Ma pricep binisor la ales :)
Spor la scris ! :)