Silent party. Wireless party!

Începuturile sunt de multe ori timide. Îmi aduc aminte de vremea când mă chinuiam să intru pe Internet cu modemul, folosind linia telefonică. Modem care era de preferat "hardware", pentru că cele "software" mergeau prost şi se deconectau parcă mai uşor de la linia pe care o prindeam cu greu în orele târzii ale nopţii. Şi nu exagerez dacă spun că devenisem expert în sunete de genul "ţiu, piu, şi hârrr-hârrrrr", pentru că nu monitoarele micuţe din bară dreapta erau cele care îmi aduceau liniştea mult dorită, ci felul în care suna afurisitul de modem în secundele grele şi chinuitoare de conectare. Ş-apoi... după clipa fericită a conectării... era momentul Mirc-ului, bată-l vina. Pe el şi pe Yahoo Messenger, şi... hmm... pe site-urile de cheat-uri, unde intram să găsesc tot felul de bazaconii pentru jocurile care mă ţineau treaz până la 3-4 dimineaţa.
Şi în spatele tuturor treburilor astea... o droaie de cabluri, care semănau cu nişte maţe înşirate pe masă, sub masă, după masă... cablul de alimentare al unităţii, cele ale monitorului, boxele, tastatura, mouse-ul, mkai ştiu eu ce drăcie pe USB, şi minunatul cablu telefonic, pe care îl prelungisem. Toate astea îmi sunt urâte şi acum, mai ales în momentul în care dau cu aspiratorul. Iar de legat cablurile... nici vorbă. Umblu dacă nu zilnic, măcar din două în două zile cu mâinile în sistem, aşa că... :)


După "minunatele" momente oferite de viteza "fantastică" dată de modem-uri, a venit rândul reţelelor de cartier. Alte cabluri, altă distracţie. Dacă la modem am scăpat uşor, trecând cablul telefonic pe sub uşă, de data asta trebuiau date găuri în pereţi şi-n tocul uşii. Şi hmm... chiar nu mă omor după zgomotul făcut de maşina de găurit. Legătura metafizică... sau poate oribil de fizică - dintre zid, lemn, sunet, şi capul meu e exasperantă. Dar chinul a meritat, şi l-am suportat oarecum cu zâmbetul pe buze, ştiind ce fel va "zbura" netul.
Şi pentru că trebuia să rămân "în priză", la scurt timp după asta a apărut nevoia conectării a două PC-uri la net. Pe vremea aia locuiam la o mătuşă. Bătaie de cap, două plăci de reţea în compul meu, una în compul verişorului, alte fire, înşirate pe hol de data asta, setări, programe, teste, proxy, "când vii acasă, am nevoie de net?". Aaaaa!!!.... Vreau să-mi beau berea liniştit! Seppukuuuu!!!
Atunci am simţit pentru prima oară nevoia unui router. Mai ales că ajungea pe mâinile mele câte un laptop. Stop! Stai! Stai aşa! Cablul e prea scurt, n-ai mufă în "I", şi nici altă bucată de cablu. Şi nu poţi lucra întins pe burtă, sub masă. Mrrrr...


Dacă iubesc ceva pe lumea asta, e ideea unui comp fără fire, cabluri şi alte alea. Sau... fără cabluri prea multe. Toţi oamenii pe care-i ştiu, detestă cablurile. Însă câteva minţi luminate au făcut să apară tastatura şi mouse-ul fără fir, laptop-urile, şi... nu în ultimul rând, router-ele wireless. Spre deosebire de router-ele wired, care permit în mod normal conectarea a 4 calculatoare / laptop-uri, router-ele wireless permit conectarea la net unui număr mare de PC-uri, laptop-uri, si altor chestii de genul. Bine, scade viteza de transfer, dar... cu un singur router wireless poţi avea 10, 20... sau chiar 200 şi ceva de calculatoare conectate la net ;). Frumos, nu ;)?



Până să se mai ieftinească electronicele, cam toată lumea s-a chinuit cu fire, fire, swich-uri, routere şi fire. Însă acum... pentru că oricine îşi poate permite un router şi o placă de reţea wireless, lucrurile s-au simplificat foarte mult. Dispariţia unui singur cablu a dus la multă mobilitate. Şi pe lângă mobilitate, la viteza. Pentru că înainte standardele folosite erau "B" şi "G", însă în ziua de azi pot folosi "N", care atinge 150Mbps.
Nu în ultimul rând mi-am pus problema spaţiului. Unde aşez router-ul, dacă stă bine acolo, etc. Greu de crezut, însă uneori mă poate incomoda o cutiuţă de plastic, cu dimensiunile de 18X14 cm. Şi pentru că veni vorba de spaţiu ( aici doare tare...), mă seacă un router care nu "bate" din sufragerie până în dormitor. În acelaşi apartament. O liniuţă... două liniuţe... Hai cu tata...
Problemă care e eliminată cu router-ele făcute pe standardele IEEE 802.11b/g/n, care "bat" la o distanţă de 3 ori mai mare decât cele cu standarde b/g.
Şi cum îmi plac lucrurile mici şi rapide, mi-am îndreptat atenţia spre BR-6258n  de la Edimax. 

Făcut în special pentru wireless, micul router are doar o mufă LAN şi una WAN, un buton pentru conectarea WPS, suportă WMM, WEP,  WPA, WPA2, DDNS, QoS, IP/MAC filter, DMZ şi virtual server, şi are pe lângă alimentarea standard de la priză, alimentare prin USB, mulţumită portului Micro-USB. Şi partea foarte bună, poate fi folosit ca placă de reţea externă. Ceea ce mie îmi pică foarte bine, având în vedere natura jobului :).

postare scrisă pentru etapa 21 SuperBlog 2011