Şi vine un moment...

... vine un moment când faci un lucru care nu-i place nimănui. Vine acel moment detestabil în care nu te opreşti, deşi simţi furtuna care se apropie, îi simţi puterea şi-i auzi huruitul asurzitor, mai-mai că vezi valurile uriaşe şi întunecate care urmează să te înghită după ce te vor fi zdrobit de stânci. Vine acel moment în care - dacă unii oameni pun paie pe foc, mai pui şi tu. Şi pui multe, ca să ardă serios. Pentru că nu te joci.
E momentul în care-ţi testezi (mai) noii prieteni. E momentul în care devii detestat, în care te transformi în omul rău, omul negru de la miezul nopţii, Bau-Bau. E acelaşi moment în care ajungi să te deteşti singur.

Iniţial n-ai asta de gând. Îţi spui mereu "nu acum, e prea fain, e minunat, nu merită să fac asta". Apoi te trezeşti că se întâmplă ceva. Se spun nişte lucruri, se iscă o ceartă...
Şi atunci realizezi că e clipa bună să testezi oamenii de lângă tine. Când lucrurile ajung rapid pe muchie de cuţit. Vorba cuiva... iureş, frate.
 Atunci e momentul să vezi cât lapte şi câtă miere, sau cât amar şi cât venin - au oamenii în sânge. Atunci vezi cum reacţionezi chiar tu, ce scoţi din tine - şi cum.

Dacă m-ar întreba cineva "de ce?", i-aş spune că inevitabil oamenii trebuie să treacă prin asta... mai devreme sau mai târziu. Toţi. Pentru că trebuie să-i cunoşti, şi a cunoaşte un om nu e uşor. Pentru că mai devreme sau mai târziu se creează o legătură şi te ataşezi. Pentru că ataşamentul duce la suferinţă, şi vreau să ştiu pentru ce sufăr, ori pentru ce-am să sufăr. Pentru că atunci când crezi cu tărie în vorba aia care suna atât de bine în engleză: "say what you mean and mean what you say", iar un om îţi devine atât de drag încât ajungi să-i spui  "mor eu înainte de a păţi tu ceva" - trebuie să te asiguri că respectivul merită. Pentru că... nah... nu eşti nemuritor, nu eşti... "Highlander", şi în mod sigur nu te-ntorci din morţi, dacă dă dracu' şi-ajungi printre ei.

... şi focul se înalţă... iar veninul curge. Te arzi... şi eşti otrăvit - în aceeaşi măsură în care ai pus suflet. În cele din urmă se conturează şi ironia: nimeni nu câştigă. Toată lumea pică testul, inclusiv tu. Pentru tine a fost un alt fel de test, dar l-ai picat.

 Şi... nu, azi n-o mai fac pe înţeleptul, postând cugetări mai mult sau mai puţin siropoase de-ale altora. Azi nu mai bat câmpii. Azi nu dau nume, nu dau locuri, nu dau exemple. Azi nu trebuie să se simtă în mod special cineva vizat. Azi n-o mai fac pe deşteptul. Azi îi dau cu lucruri concrete şi care dor, la rece. Pentru că vreau să ştiu pe cine mă pot baza, şi cine merită efortul.


După cum am spus...

Lucrurile nu sunt întotdeauna ce par a fi.