ACTA a luat fiinţă într-un mod care nu ne este chiar străin, nu-i aşa? Şi cum au participat reprezentanţii României la ratificarea ACTA - fără să întrebe ROMÂNIA - ăsta e un alt lucru care nu ne este străin. Câte lucruri se întâmplă pe lumea asta... şi noi nu aflăm de ele decât atunci când suntem puşi în faţa faptului împlinit?
Cu toţii ştim că în toată lumea se fac jocuri de culise, şi că cei pe care "îi alegem" dansează aşa cum li se cântă din umbră - de către omuleţi cu putere şi influenţă pe care nu-i cunoaşte nimeni.
Dacă scenariile pe care le-aţi găsit în cărţi sau filme vi s-au părut de coşmar - despre omenirea controlată "la sânge" şi luată la şuturi din toate poziţiile, ei bine unul dintre scenariile astea e pe cale să se materializeze. Şi nu-i de râs. Ceea ce ştim că este Internetul acum va deveni o unealtă în mâinile unor "muzicanţi" mici şi scârboşi, unealtă cu ajutorul căreia respectivii ne vor controla şi îngrădi dreptul la o viaţă privată, comunicare, exprimare, socializare; şi care ne va ţine într-o permanentă stare de încordare şi teamă, oriunde ne-am afla. Gândiţi-vă că sunteţi în pericol să trăiţi cu asta începând cu Iunie 2012. Gândiţi-vă la ea ca la o formă legalizată de... nazism.
Dacă ţineţi la libertatea voastră şi NU vreţi să ajungeţi nişte şoareci de laborator - luaţi poziţie. Urmăriţi filmul de mai jos, şi daţi-l mai departe. E realizat de cei care fac "Robotzi", însă nu-i amuzant. Nu, de data asta nu mai este amuzant deloc.
Şi ţineţi cont de ceva - "În cadrul UE, cinci state se opun, încă, semnării ACTA: Germania, Olanda, Estonia, Cipru şi Slovacia" (Cronica Europeană).
Germania, da ? Germania refuză să participe la mizeria asta numită ACTA. Asta spune ceva.
Polonia are curajul să se opună. Şi noi îl avem. Puneţi umărul şi faceţi ceva cât mai e timp.
*notă - deja unul dintre clipurile realizate de Creative Monkeyz (cel pe care îl postasem mai devreme) a fost şters de pe YouTube ) cu specificarea "This video is no longer available due to a copyright claim by CreativeMonkeyz." Tare, nu (?)... având în vedere că echipa Creative Monkeyz spune că n-au făcut aşa ceva.
E o dovadă a faptului că ni se pune pumnul în gură. Pentru cei care încearcă să ne bage pumnul în gură - băi băieţi... evident nu ştiţi cu cine vă puneţi. "Gura" pe care încercaţi s-o închideţi... e mai mare decât vă închipuiţi voi...
o sa preiau si eu asta neaparat
RăspundețiȘtergere@Mihai - chiar te rog :). M-as bucura sa faca toata lume asta.
RăspundețiȘtergereUnde il putem prelua? Pe blog, putem da share pe facebook?
RăspundețiȘtergere@Nice - oriunde doresti sa-l postezi, e ok pentru mine :)
RăspundețiȘtergere