Canibalismul la hiene

Ca şi când nu ar fi fost de ajuns că ne aflăm în ape mici şi tulburi... mai suntem înconjuraţi şi de hiene -  care de data asta îşi ţin colţii la vedere. Mai mult de atât... au început să se muşte unele pe altele. În văzul lumii. Da, pentru că la vedere au ajuns să fie făcute lucrurile, schimbând standardele şi demolând vieţile celor care au ajuns să fie din ce în ce mai obosiţi, din ce în ce mai puţini, din ce în ce mai dezinteresaţi, şi din ce în ce mai dezbinaţi.
Mi se pare... Nu, nu mi se pare. Este.
Este un lucru inadmisibil să stai atunci când nu eşti dorit.

La scară mică - un lucru de genul îl putem vedea în jurul nostru atunci când vine vorba de relaţia amoroasă dintre doi oameni. O reacţie normală şi de bun simţ, iar aici mă repet - NORMALĂ şi de BUN SIMŢ... atunci când îţi spune cineva "nu te mai vreau în viaţa mea" - este să pleci. Pentru că oricât de importanţi ne place să credem că suntem... sunt lucruri pe care pur şi simplu nu avem dreptul să le facem. Nu că nu putem. N-avem dreptul. Punct. Din momentul în care un om forţează mâna altuia ca să rămână în viaţa acestuia... ei bine... din  momentul ăla s-a năruit "castelul", oricât de durabil părea a fi el. Nimic n-o să meargă, nimic n-o să se mai contruiască de către cei doi. Nimic... nici pasiune, nici tandreţe, nici scrisori interminabile, nici mesaje criptate, nici baie în doi cu lumânărele parfumate, nici plimbări sub clar de lună, nici filme văzute la ore târzii, nici cumpărături făcute împreună în timp ce zâmbeşti ştrengăreşte cu o frunză de salată în colţul gurii... Nimic. Nada.

... şi cine are puţină imaginaţie îşi dă seama cât suferă persoana care a spus în cele din urmă "vreau să pleci".

... aceeaşi putere a imaginaţiei poate să creeze acel cadru (la scară puţin mai mare)  în care... este vorba despre un grup de prieteni. Grup din care - după ceva timp - se desprinde o persoană... pentru că face greşeli peste greşeli. Mizerii peste mizerii. Şi în cele din urmă... după ce s-au săturat toţi de glume proaste, minciuni, secrete murdare, ipocrizie şi libidinism... omul respectiv rămâne singur. Şi eu unul nu-i plâng de milă. Pentru că are exact ceea ce merită. Acum... una este să fii scos din viaţa unui singur om care nu te mai vrea... şi alta e să fii scos din vieţile mai multor oameni. Şi oricât de tâmpit şi oricât de idiot ai fi, tot reuşeşti să înţelegi că lumea nu te mai vrea prin preajmă... ba chiar la un moment dat începi să înţelegi că ceea ce faci e foarte greşit şi că deranjează. Treaba de care vorbesc e veche, are ani buni de zile... omul despre care "vorbesc" se pare că s-a mai schimbat (în bine, chiar)... însă acum e prea târziu.

... acum... nivelul al treilea cere ceva imaginaţie. Pentru că e la scară mare. MARE. Vorbesc nu despre un om,  nu despre doi, nici despre zece... ci vorbesc despre milioane de oameni. Milioane. Pentru că una e să nu te vrea iubitul/iubita. Alta e să devii nedorit într-un anturaj. Şi cu totul alta e să fii refuzat, renegat... de milioane de oameni.
Ştie toată lumea la ce mă refer... Păi băi nene... (sunt sigur c-ai vrea să-ţi spun "domnule", dar nu meriţi)...
Aici nu ne jucăm precum ţâncii în jurul pomului de Crăciun, DORIND cadouri. NU. Este clar acum că nu faci diferenţa între 'dorinţă' şi 'voinţă'. Când vine vorba despre alegeri... acolo e 'dorinţă'. Atunci şi acolo îşi doreşte omul să îi fie viaţa mai bună. Şi atunci speră. Când vine vorba însă despre cârmuitul prost şi durerea care s-a strâns în oameni... acolo nu mai vorbeşti despre 'dorinţa' poporului, ci despre voinţa poporului.

 ... şi indiferent cine eşti, indiferent cât "spate" ai... indiferent că-ţi place, sau nu... trebuie s-o respecţi.