Refuz&Realitate

Într-o conversație nu foarte amicală, o cucoană iritată îmi tot băga în față cuvântul "civilizație"...
... că în țările civilizate, cetățeanul respectă una și alta, că-i așa și pe dincolo, că acolo se face și se drege...
I-am tăiat-o scurt, spunându-i că așa-zisele țări civilizate s-au ridicat și-au prosperat prin cele mai josnice și oribile moduri posibile.
Poate că nu m-ar seca subiectul, dacă n-aș ști că multe dintre țările astea au în comun niște lucruri. Crimă. Furt. Viol. Trafic de interese. Trafic de oameni. Genocid. Tortură. Băgatul doctrinelor religioase pe gâturile asupriților. Exploatarea resurselor specifice fiecărei zone. Distrugerea competitorilor din țările cucerite și implicit a locurilor de muncă.
Franța, Anglia, Spania, Portugalia, Germania, Japonia, Norvegia, Turcia, Canada, Italia sunt doar câteva exemple. Ah, și să nu uit capul de listă, Statele Unite Ale Americii, pentru că, deh, ce-i lumea fără o SUA clădită pe genocid? The greatest nation on Earth, cum le place să zică.

Nu mi-ar fi atât de greață, dacă n-aș vedea cu ochii minții mormanul de oase pe care-i clădită lumea. Moarte. O bună parte din lumea asta e clădită pe minciună, moarte și suferință.
... și în ciuda faptului ăsta, lumea preferă să întoarcă capul. "Nu, nu se poate. Hai mă că nu-i chiar așa..."
Ei bine, chiar așa e.

Poate știi piatra aia prețioasă pe care ți-o dorești pe inelul de logodnă? Sau poate știi lănțișorul ăla din argint/aur pe care l-ai cumpărat dintr-un magazin frumos luminat, cu vitrine atent șterse?
S-a întrebat vreodată cineva de unde vine aurul ăsta? Argintul? Pietricica aia scumpă?
A avut îndrăzneala careva să se întrebe dacă au fost exploatați niște oameni pentru ele? Sau s-a întrebat cineva cât a avut de suferit dpdv economic țara de origine a minereurilor/mineralelor?  Pentru că diamantul, rubinul, safirul, smaraldul nu cresc în copaci. S-a întrebat cineva dacă aurul pe care-l poartă pe degete/urechi/gât/piept e de fapt aur furat sau cerut bir de  către turci acum câteva sute de ani, iar acum s-a întors în țară la suprapreț?

Că place sau nu, valorile multor lucruri și așa-zisele virtuți ale multor oameni au baze macabre.

Poate îl știi pe domn' profesor. Ăla care umblă rigid, mereu aranjat la patru ace, care-și dă cu praf de moralitate în fiecare dimineață, să fie "om serios". Poate că nu-i, sau cine știe, poate-i chiar ăla care în secret visează să mai fută o elevă. Pe fiică-ta.
Poate îl știi pe Prea-Fericitul orașului. Sau poate nu-l știi. Ăla care are mereu un aer superior, îmbrăcat în haine scumpe, care e purtat de colo-colo în mașină de mii de Euro cumpărată din banii contribuabililor. Umblă vorba c-ar fute băieței. Copii. Minori adică, dacă nu te duce căpățâna.
Ori poate îl știi pe caraliul de la cealaltă scară. Ăla care pare atât de plin de dreptate și justețe.
Poate chiar este. Sau poate-i un mizerabil cu uniformă care-i implicat în traficul de carne vie.
O știi pe doamna aia mereu aranjată? Cică ar fi asistentă la spital. E mereu calmă și zâmbește plăcut. Nu știe nimeni de ce. Așa o fi firea ei. Sau poate doar îi priesc banii îndesați în buzunare de către pacienți, ca să fie siguri că primesc un tratament uman.
Îl știi pe domnul contabil? Ăla cu ochelari. Are o vârstă respectabilă, și un cont gras în bancă. O fi de la muncă. Ori poate o fi de la relațiile cu niște personaje obscure.
Sau poate îl știi pe domnul avocat. Ăla cu aerul lui de om ocupat, dar în același timp, suspicios de atent. Poate-i om bun. Poate ți-ar sări în ajutor. Sau poate doar așteaptă următorul client să-i pice în plasă.
Îl mai știi pe agentul ăla de circulație? Ăla care te taxa pentru cea mai mică abatere de la lege? Poate și ăsta-i plin de virtuți. Sau poate-i doar o curvă care zâmbește încurcată când dă cu ochii de interlopii orașului.
Cum, nu-l știi pe dom' doctor? E ăla grijuliu, care dă sfaturi tuturor. "Mâncați bine, beți cu măsură." Când e plecat din oraș, e plecat cu treabă. La conferințe. Cum ce conferințe? Alea după care bea cu colegii de breaslă whisky, de-și borăște sufletul. Vorba aia, minte sănătoasă în corp sănătos. Păi nu? Păi da. Păi ce pula mea?




Acesta este un pamflet. Sau... cine știe? Poate că nu e.

Refuz

A fost o vreme când am gustat din teamă. Mai exact... tuturor le era teamă - pentru că așa erau vremurile, așa erau oamenii de lângă tine... și așa erai învățat să trăiești. Comunismul a avut un punct foarte mare în comun cu religia. Teama. Ha... și când te gândești că o dogmă cumva o excludea pe cealaltă...
Teama. Da. Când te naști într-o țară comunistă... teama nu trebuie decât s-o alimentezi, periodic. Însă când te naști într-o țară în care comunismul se îmbină cu ortodoxia... rețeta e completă. Adică ai toate șansele să devii un distrus. Sau... ai toate șansele să te dezvolți. Greu de crezut, însă te poți dezvolta într-un cadru în care tuturor le le teamă, în care ție însuți îți este teamă. Nu asta e definiția curajului, în cele din urmă? Să-ți învingi teama? Teama că te toarnă colegul pentru c-ai spus că vrei să arunci școala comuniștilor în aer... Teama că părinții vor păți ceva pe tema asta. Teama de-ai răspunde unuia mai mare și mai bine hrănit decât tine în timp ce ții capul sus, chiar dacă știi că ai șanse mari să ți-o iei. Teama că "te bate dumnezeu", deși nu-ți aduci aminte să fi cerut și nici să-ți fi dat vreodată acordul să fii botezat de un preot ortodox. Teama de moarte, pentru c-ai fost învățat că moartea e ceva rău.

... teama că vei fi privit aiurea pentru că gândești...

Comunismul...
Vocea nu-ți era decât o șoaptă, iar privirea - atunci când deschideai gura să-ți spui crezurile - era doar o căutătură de animal hăituit, licărul stins al unui foc dornic să pârjolească toate stavilele ce-i erau puse în cale. M-am "bucurat" de atmosfera asta până pe la 15 ani, când "democrația" a înlocuit regimul comunist. Și atunci oamenii au schimbat o teamă cu alta. De unde se temeau să-i vorbească de rău pe "iubiții conducători" - acum aveau alte temeri - cine le va veni în loc, cât de corect va fi, dacă nu cumva toată treaba e doar un alt rahat, sau cum spun unii... aceeași Mărie... însă cu altă pălărie. Am schimbat unicul partid pe multe altele, atât de multe încât la puțin timp după apariția lor începusem să mă întreb dacă toată chestia asta  cu "diversitatea" nu era decât o mizerie menită să-i bage pe oameni în ceață. Păi... nu-i așa(?)... ce metodă e mai bună să prostești oamenii proaspăt ieșiți din comunism, decât să-i iei și să-i învârți de colo-colo, dându-le iluzia că sunt liberi și că pot alege?
Mai mult de atât... de unde oamenii se temeau doar de securiști și turnători, au ajuns să  se teamă unii de alții. Și asta s-a accentuat pe măsură ce fiecare a fost "cu a mă-sii".

Adevărul e ăsta: credem că suntem liberi. CREDEM că avem puterea să alegem. În realitate alții trag sforile pentru noi, alții iau hotărârile, alții iau bani în timp ce noi muncim. Un bun exemplu  de lipitoare care suge bani este "statul", "sistemul". Când vrei să înjuri pe cineva pentru că nu-ți merge bine, înjuri "statul". Când ți-e rău, și pe deasupra n-ai bani, nu mergi la spital pentru că te gândești cu teamă că s-ar putea să te întorci mai bolnav decât ai plecat... și ce faci? Evident... înjuri "statul".

Trasând o linie imaginară... din momentul în care bipezii au început să se organizeze în grupuri - și până astăzi... toată treaba s-a bazat pe teamă. Dacă n-au fost războaiele, au fost religiile. Dacă n-au fost nici războaiele și nici religiile, atunci a fost natura. Dacă n-a fost natura, au fost standardele sociale. Și dacă n-au fost standardele sociale, atunci a fost "ceva". Mereu... "ceva", acel "ceva" care să țină ființa umană într-o teamă și într-un stress continuu. Și în timp... omul a uitat să gândească pentru sine. Privind dintr-un oarecare unghi... la ora asta nu mai e mare diferență între "om" și "animal". Nu, nu e vorba despre apropierea omului de natură. Și nu, nu e... întoarcerea omului la origini.
E vorba despre asuprirea omului de către om. Lucru făcut într-un stil mult mai subtil decât cel folosit acum câteva sute de ani, de exemplu.
Un alt exemplu - mall-urile, aceste minuni care promovează grotescul la prețul de "ț" lei și 99 de căc*ței.
Urăsc să le aud reclamele. Și din câte-mi aduc aminte... acum douăzeci și ceva de ani românul chiar  nu simțea nevoia să-și ticsească frigiderul cu tot felul de tâmpenii. Oamenii aveau cât le trebuia în cămări și frigidere, și nimeni nu se mai plângea și nu mai murea de foame. Da.  Lucrul ăsta cu strânsul și cumpăratul "la cărucior" în loc de "la coș" a devenit un obicei tâmpit la puțin timp după ce s-a ridicat primul mall pe teritoriul țării.
Cumva... mă bucur că la noi au început să se folosească metodele pentru îndobitocirea populației abia după anii '90. Pentru că spre deosebire de alții - care s-au "bucurat" mai mult timp de strategii de control ale maselor  -  noi nu suntem chiar adormiți. Atât timp cât mai avem personalitate și esență... mai există o speranță. Ideea e să refuzăm ceea ce ni se dă, acea "hrană" care ne transformă în animale de sacrificiu ce se învârt în interiorul unei ferme uriașe.

Ideea e să nu plecăm capetele. Ideea e să refuzăm a trăi în teama generată de un sistem corupt. Ideea e să refuzăm a mai da bani la biserică, și asta pe motive practice. Ideea este să refuzăm să credem în fantome pentru că lumea din jur crede în ele; da, ideea e să refuzăm să trăim cu teama că un moșneag bărbos care trage pârțuri mitice prin ceruri ne va trimite la dracu'n praznic dacă refuzăm să-l acceptăm pe el sau pe fii-su. Ideea e să refuzăm așteptarea, căzutul din cer,  "voia lui Dumnezeu".

Ideea e să îmbrățișăm gândul că putem să facem singuri, prin propriile forțe.



Am mai spus candva...
... capul plecat... sabia nu-l taie...
... dar nici soarele nu-l vede.