Refuz&Realitate

Într-o conversație nu foarte amicală, o cucoană iritată îmi tot băga în față cuvântul "civilizație"...
... că în țările civilizate, cetățeanul respectă una și alta, că-i așa și pe dincolo, că acolo se face și se drege...
I-am tăiat-o scurt, spunându-i că așa-zisele țări civilizate s-au ridicat și-au prosperat prin cele mai josnice și oribile moduri posibile.
Poate că nu m-ar seca subiectul, dacă n-aș ști că multe dintre țările astea au în comun niște lucruri. Crimă. Furt. Viol. Trafic de interese. Trafic de oameni. Genocid. Tortură. Băgatul doctrinelor religioase pe gâturile asupriților. Exploatarea resurselor specifice fiecărei zone. Distrugerea competitorilor din țările cucerite și implicit a locurilor de muncă.
Franța, Anglia, Spania, Portugalia, Germania, Japonia, Norvegia, Turcia, Canada, Italia sunt doar câteva exemple. Ah, și să nu uit capul de listă, Statele Unite Ale Americii, pentru că, deh, ce-i lumea fără o SUA clădită pe genocid? The greatest nation on Earth, cum le place să zică.

Nu mi-ar fi atât de greață, dacă n-aș vedea cu ochii minții mormanul de oase pe care-i clădită lumea. Moarte. O bună parte din lumea asta e clădită pe minciună, moarte și suferință.
... și în ciuda faptului ăsta, lumea preferă să întoarcă capul. "Nu, nu se poate. Hai mă că nu-i chiar așa..."
Ei bine, chiar așa e.

Poate știi piatra aia prețioasă pe care ți-o dorești pe inelul de logodnă? Sau poate știi lănțișorul ăla din argint/aur pe care l-ai cumpărat dintr-un magazin frumos luminat, cu vitrine atent șterse?
S-a întrebat vreodată cineva de unde vine aurul ăsta? Argintul? Pietricica aia scumpă?
A avut îndrăzneala careva să se întrebe dacă au fost exploatați niște oameni pentru ele? Sau s-a întrebat cineva cât a avut de suferit dpdv economic țara de origine a minereurilor/mineralelor?  Pentru că diamantul, rubinul, safirul, smaraldul nu cresc în copaci. S-a întrebat cineva dacă aurul pe care-l poartă pe degete/urechi/gât/piept e de fapt aur furat sau cerut bir de  către turci acum câteva sute de ani, iar acum s-a întors în țară la suprapreț?

Că place sau nu, valorile multor lucruri și așa-zisele virtuți ale multor oameni au baze macabre.

Poate îl știi pe domn' profesor. Ăla care umblă rigid, mereu aranjat la patru ace, care-și dă cu praf de moralitate în fiecare dimineață, să fie "om serios". Poate că nu-i, sau cine știe, poate-i chiar ăla care în secret visează să mai fută o elevă. Pe fiică-ta.
Poate îl știi pe Prea-Fericitul orașului. Sau poate nu-l știi. Ăla care are mereu un aer superior, îmbrăcat în haine scumpe, care e purtat de colo-colo în mașină de mii de Euro cumpărată din banii contribuabililor. Umblă vorba c-ar fute băieței. Copii. Minori adică, dacă nu te duce căpățâna.
Ori poate îl știi pe caraliul de la cealaltă scară. Ăla care pare atât de plin de dreptate și justețe.
Poate chiar este. Sau poate-i un mizerabil cu uniformă care-i implicat în traficul de carne vie.
O știi pe doamna aia mereu aranjată? Cică ar fi asistentă la spital. E mereu calmă și zâmbește plăcut. Nu știe nimeni de ce. Așa o fi firea ei. Sau poate doar îi priesc banii îndesați în buzunare de către pacienți, ca să fie siguri că primesc un tratament uman.
Îl știi pe domnul contabil? Ăla cu ochelari. Are o vârstă respectabilă, și un cont gras în bancă. O fi de la muncă. Ori poate o fi de la relațiile cu niște personaje obscure.
Sau poate îl știi pe domnul avocat. Ăla cu aerul lui de om ocupat, dar în același timp, suspicios de atent. Poate-i om bun. Poate ți-ar sări în ajutor. Sau poate doar așteaptă următorul client să-i pice în plasă.
Îl mai știi pe agentul ăla de circulație? Ăla care te taxa pentru cea mai mică abatere de la lege? Poate și ăsta-i plin de virtuți. Sau poate-i doar o curvă care zâmbește încurcată când dă cu ochii de interlopii orașului.
Cum, nu-l știi pe dom' doctor? E ăla grijuliu, care dă sfaturi tuturor. "Mâncați bine, beți cu măsură." Când e plecat din oraș, e plecat cu treabă. La conferințe. Cum ce conferințe? Alea după care bea cu colegii de breaslă whisky, de-și borăște sufletul. Vorba aia, minte sănătoasă în corp sănătos. Păi nu? Păi da. Păi ce pula mea?




Acesta este un pamflet. Sau... cine știe? Poate că nu e.

De la ani-lumină depărtare...

O știu, nu-i nevoie să mi se spună. Sunt un ciudat pentru unii, un tip oarecum normal pentru alții. La fel ca alți oameni care gândesc singuri, nu pot să mulțumesc pe toată lumea. Sincer? Nici nu mă interesează asta. Doar mai-marele unei țări trebuie să mulțumească pe toată lumea. Nu-s eu ăla. Eu am rămas la "nu-ți place(?), nu mânânci".
Deci...

Exista două tipuri de suferință, privind dintr-un anumit unghi. Primul tip - e cel cauzat de evenimente. Nu știi exact ce te supără, și de ce, parcă știi, da' parcă nu știi ce-ai vrea să faci. Sau nu vrei să cunoști cauza... și nu vrei să faci nimic. Vezi și reacționezi, dar nu cu toată ființa, ci într-o stare de somnolență.

Al doilea tip de suferință - e cel cauzat de conșientizarea gravității evenimentelor. Iar aici nu mă refer la capacitatea unui radar slab, care îți indică vag despre ce e vorba. Mă refer la conștientizarea unei probleme "cu toți senzorii". Adică... nu doar știi subiectul. Nu doar ai auzit lucrurile și nu doar le-ai trecut printr-un filtru ușor.
Ușor-ușor, mental - și mai apoi, sufletește - realizezi că e ceva în neregulă. Începi să simți lumea din jurul tău. Începi să te conectezi la ea, în timp ce o parte din tine urlă cutremurată că nu vrea să vadă urâtul adevăr al acestui plan de existență. Ceva în tine țipă, e un țipăt mut căruia buzele-ți, golite acum de sânge, nu-i pot da glas; ceva se zbate deznădăjduit în interiorul tău, cu disperarea acelui animal ce odată prins în capcană, este capabil să-și roadă piciorul, numai să scape.
E una să-ți fie aduse la cunoștință ororile de care este capabil omul, ca animal; și alta - să simți cu toată ființa că  oricât de bine ai sta la căldurică, departe de lumea dezlănțuită, ororile alea sunt cât se poate de reale și te pot atinge - și pe tine, și mai rău de-atât, pe cei dragi ție.

De-a lungul anilor... le-am vorbit oamenilor despre refuzul meu de "a face" copii. Mereu, aproape mereu... am fost întâmpinat cu acel "dar cum așa, zici tu că e greu, dar ai să vezi, merită; când îi vezi... când știi că sunt bucățică ruptă din tine, îți înseninează ziua, ești alt om, copiii fac lumea mai bună..."
Unii chiar au avut curajul să-mi spună în față "a, păi inseamnă că tu vrei să mai copilărești, n-ai chef de responsabilități". Sincer... apreciez faptul că ai curajul să-mi spui asta în față. Apreciez  de-asemenea faptul că tratezi lucrurile cu (o oarecare) seriozitate, chiar și dacă asta înseamnă să mă-nțelegi greșit. Ce nu apreciez, în schimb, este că dai dovadă de egoismul cras al celui/celei care crede că merită o jucărie vie.

"A, păi înseamnă că nu prea îți plac copiii". Păi... depinde. Afirmația/constatarea însăși mi se pare ciudată. De ce mi-ar plăcea copiii, la urma urmei?  Pentru că-s frumoși fizic? Hmm, prea puțin. Pentru că dau dovadă de inteligență? Plm... și primatele dau dovadă de asta. Atunci? Îmi place un copil dacă radiază ceva frumos și bun, ca ființă. Dacă n-o face, evident răspunsul meu e "nu". Ai putea să mă întrebi la fel de bine dacă te plac pe tine. Păi... dacă ești genul de dobitoc-adult care "dă" cu bormașina la ore nepotrivite, ascultă manele la maxim în timp ce face grătar în spatele blocului, când vecinii au rufe la uscat, evident că nu te plac, în morții mă-tii.
Desigur... dacă te-ajută, poți să mă urăști pentru că-ți arunc un adevăr în față. Dar asta nu face mai puțin important adevărul în sine.
Hai să lămurim o treabă. Copilul nu este un... animal de companie. Nu este nici un... instrument destinat plăcerilor proprii, emisiune de divertisment, și nici punctul de sprijin pe care ți-l pregătești frumos, pentru bătrânețe, fiindcă că n-ai curajul și demnitatea să mori de unul singur.
În momentul în care începi să realizezi pe ce fel de lume trăiești... începi să vezi procrearea cu alți ochi. Desigur, pentru a vedea lucrurile într-un mod (pe care-l numesc eu...) firesc și sănătos, e nevoie de o doză (măcar mică) de altruism. E nevoie să te gândești la acel viitor copil și să-ți dai seama ce efect va avea viața asupra lui, asupra lui și NU... asupra ta. Pentru că oricât ai încerca, nu-l poți feri de durere.
Acum... indiferent că te afli în Statele Unite sau în România...
... vrei, nu vrei... trebuie să-mi dai dreptate. Cum vrei să ți-o spun? Frumos? Trăiești într-un glob de cristal. Ok, nu vrei să ți-o spun frumos? Ești un prost orb, iar lumea în care trăiești e futută. Pe bune. Dacă ies bani - avocații fac scăpați criminali, dacă ies grămezi de bani - doctorii ucid, iar politicienii trag sforile câte unui genocid, în același timp în care participă cu  o mină serioasă la ceremonii de genul celei închinate lui Nelson Mandela.
Fac o paranteză aici.
Să ai un Obama sau un Ponta la o ceremonie de genul - este una dintre cele mai mari insulte pe care i le poti aduce defunctului "sărbătorit". Cum a spus Obama? "Over 30 years ago, while still a student, I learned of Nelson Mandela and the struggles taking place in this beautiful land, and it stirred something in me.  It woke me up to my responsibilities to others and to myself, and it set me on an improbable journey that finds me here today.  And while I will always fall short of Madiba’s example, he makes me want to be a better man. He speaks to what’s best inside us."
Deci... tipul ăsta, care dă ordine să fie uciși copii, femei, tineri sau bătrâni nevinovați în Siria, Liban, Afganistan, Pakistan, Iran, Irak... și multe altele, ăsta vorbește despre responsabilități și despre a fi mai bun. Incredibil.
AICI aveți niște mostre de... "responsabilitate" și "bunătate".

Iar Ponta?
"În urmă cu 65 de ani, pe 10 decembrie 1948, Adunarea Generală a ONU a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului. Cred că astăzi este ziua potrivită pentru călătoria la capătul căreia voi aduce un omagiu din partea poporului român fostului președinte sud-african Nelson Mandela"
Madiba ne-a învățat că dreptatea, egalitatea, libertatea și pacea sunt valori spre care tinde spiritul uman. E important să ținem minte că toți avem dreptul să trăim în armonie"

Serios? Băi Ponta, tu chiar vorbești serios? Dreptate? Egalitate? LIBERTATE? Pace? Armonie, băi Ponta? Eu unul nu te cred. Stai așa, nu-s singurul din țara asta care nu te crede. Pardon, nu-s singurul din lumea asta, pentru că acum știe toată lumea cine, și ce ești.

Ca idee, cititorule... lumea în care trăiești e plină de "din ăștia".

Ok, să revin.
Îți place, sau nu, cititorule, trăiești într-o lume a sângelui. Istoria speciei umane e clădită pe sânge, fie că-i vorba de americani, ruși, australiaeni, englezi, francezi, chinezi, coreeni, vikingi... sau mai știu eu cine.
Ca și când radiațiile solare, frigul, inundațiile, furtunile, secetele, multele boli împreună cu multele lor mutații - nu erau de ajuns; își mai fac și oamenii rău, unul altuia. Iar aici nu vorbesc despre glume nesărate, răutăcioase. Vorbesc despre trădare, crimă, viol, furt, tâlhărie, umilință, violență, îngrădirea libertății, exprimării, represiune si opresiune, etc, etc.
Vorbesc despre lucruri care se întâmplă în toată lumea, inclusiv la noi în țară; iar asta nu se-ntâmplă de ieri, de azi.
Tot n-ai înțeles? Atunci... fă un efort de imaginație și închipuie-ți cum ar fi să ți se-ntâmple ție. Închipuie-ți clipele de dinaintea unei morți premature, deoarece a hotărât altcineva pentru tine cât și cum trăiești. Închipuie-ți că ești bătut/ă și violat/ă, trădat/ă, tâlhărit/ă, umilit/ă; închipuie-ți că ți se bagă pumnul în gură atunci când vrei să spui ceva. Vrei să încerci ceva mai rău de-atât? Închipuie-ți că persoanele dragi ție pot păți asta. Iar acum... fă un pas înainte, deschide larg ochii, și realizează: ÎN MOMENTUL DE FAȚĂ TRĂIEȘTI AȘA CEVA.

Stai liniștit, nu-i nevoie să-mi dai dreptate. Știu... că am dreptate.
De aceea îmi păstrez neclintit ideea că a aduce un copil pe lumea asta... e un lucru rău, aberant, chiar.
Ca să fiu clar, am s-o  mai spun o dată: e un lucru rău - nu pentru tine, ci pentru el.
... și poate, poate... data viitoare când dai să deschizi gura pentru a-i vorbi de responsabilitate unui om care n-are copii, gândește înainte. 

Acum că te-ai convins (ori ai început să te convingi) de faptul că "lumea-i o pârnaie în aer liber", spune-mi, cum e? Așa-i că începe să doară? Așa-i că durerea-i cumplită? Așa-i că nu știi ce să faci?
... și ia spune-mi, cumva te gândești la ștreang? Păi dacă da, stai așa, tăticu'... tocmai ai turnat un plod. Nu poți să-l lași în drum.  Trebuie să lupți pentru el, cu tot suflul.

Cumva e paradoxală idioțenia asta, dar mulți dintre cei care nu-s pregătiți pentru viață, procreează. Uite-așa am ajuns la una dintre cele mai cretine afirmații făcute vreodată - "păi, da, asta e menirea omului pe Pământ". "Păi"... dacă asta-i tot ce poți, să te-nmulțești, e clar... Nu-i mare diferență între tine și-un animal (oricare ar fi ăla).
Oamenii "fac" copii tocmai pentru că au nevoie de ceva care să le-ndulcească viețile alea, mici și serbede, pe care n-au puterea să și le trăiască singuri.
... și tocmai ăștia, care nu se cunosc pe sine și care nu știu cu-adevărat pe ce fel de lume trăiesc, tocmai ei se găsesc... să-l învețe pe altul "ce și cum".


... și-n timp ce unii m-au auzit vorbind despre subiectul în cauză și m-au privit cu suspiciune, crezând că bat câmpii și vreau să par interesant sau original, eu mi-am continuat drumul, observând.

Călatoria în spațiu? Omenirea abia a reușit s-ajungă pe Lună.

Iar eu? Vă salut de la mare depărtare!

sursa foto: http://good-wallpapers.com/misc/23324

De facto & de jure (II)

Ar trebui sa merg să-mi gătesc ceva... mi-e o foame de văd albastru
... dar nu, acum s-a găsit inspirația să vină. Mda...

Propunere pentru viitorul mai bun al omenirii: la W.C. cu preoții

Motive? E de căcat...
Da, e de căcat faptul că nașterea/moartea unui om trebuie să fie oficiată de către un păcălici mizerabil și ipocrit, numit "preot", care răspândește prin cărți vechi de sute/mii de ani teama  dragostea pentru o stafie indiferentă, neiertătoare și... inexistentă în același timp. Da, știu, peștera și giulgiul, petele de sânge, analize în laborator, lumânarea care se aprinde singură, căcat pansat...
Hai să fim serioși.

Mi se pare aberant faptul că oamenii sunt și acum botezați fără consimțământ. E un căcat aburind, la fel de puturos precum cel făcut de politicieni când fură voturile. În morții mă-sii de preot și morții ei de dogmă, e vreun copil care să-și fi dat acordul la botez, e vreunul care să fi acceptat fantoma la care au ales să se-nchine părinții lui? E vreunul care să fi cerut serviciul ăsta forțat? Nu.

La fel de aberant e faptul că la moartea unui om trebuie să vină un... întunecat din ăsta pătruns pe din dos de pioșenie, să spună lucruri pe care nici el nu le crede... despre o persoană pe care n-a cunoscut-o cu adevărat.
Dar (vai!)... "sufletul lui se înalță în pulă la cer, printre sfinți și îngeri"; deși decedatul în cauză a fost un bețiv pișat, care își bătea cu cruzime nevasta după ce-și futea în cur amanta, și  care-și trăgea în pulă angajații ce munceau 10-14 ore pe zi pentru un salariu de căcat. Același om te privea dintr-o mașină luxoasă cu un dezgust mascat într-un zâmbet fin, pentru că tu erai un "nimeni" și circulai pe jos sau cu autobuzul, și evident... n-aveai "în dreapta" o drăcoaică de 16-17 ani cu sânii mari si creierul gol...

Băăă! În morții mă-sii... Căcatul ăsta trebuie oprit! Trebuie să se termine bâlciul asta scârbos care culminează cu înmormântarea gunoaielor umane la rang de Dalai Lama.

Spun toate astea pentru că oamenii în mod sigur ar gândi și ar fi "altfel", dacă s-ar spune adevărul despre ei - în timpul vieții și la înmormântare/incinerare, și mai ales -  dacă ar fi tratați ca atare. Poate ar fi mai buni. Mai corecți.
Poate că oamenii ar fi altfel, în viață, dacă ar ști că la "ceremonia de adio" va fi acolo cineva care "le va turna" - și pe alea rele, și pe alea bune; nu minciuni puturoase și vorbe goale.

Așa că... la W.C. cu preoții și dogmele bisericești. La W.C. cu obiceiurile de căcat și fără sens, datinile scârboase și umilitoare pentru care se plătesc bani grei. Aruncați la W.C. ideea că e nevoie de o catedrală a "mântuirii neamului", și trageți apa. Asta e de fapt "catedrala MUIRII neamului", în caz că unii nu și-au dat seama. Pentru că asta o să primească "neamul", ca răsplată la ignoranță, 

MUIE.

sursa foto: aici

Hai(!)... să lăsăm vrăjeala...

S-o lăsăm mai moale azi...
Haideţi să ieşim din globurile de cristal în care trăim.
Poate e bun cineva să-mi spună care-i faza cu ONU, UNICEF şi UNFPA. Să-mi explice, adică. Pentru că deja mă seacă bannerele. De câteva zile intru pe mail şi dau de reclama ăstora de la UNICEF care pun moace de oameni neajutoraţi din ţări pe care nu le-am vizitat şi pe care probabil nu le voi vizita niciodată. Şi-mi vine o întrebare în minte...
Băi fraţilor... dacă tot vreţi să-i ajutaţi... de ce dracu strângeţi fonduri să le tot duceţi alimente, medicamente şi mai stiu eu ce naiba... când aţi putea să strângeţi bani să le schimbaţi modul de viaţă? Da' să-l schimbaţi radical, nu să vă prefaceţi. Simplu. Adică să faceţi ceva pe termen lung...  şi să scoateţi din capetele alea seci de  "părinţi" tâmpiţi - ideea că au voie şi condiţii să toarne 50000 de plozi rahitici pe metru pătrat. Pentru că de unde sunt... nu văd decât un mare hău în care se duc banii şi ajutoarele. Pentru că au zburat şi vor zbura resursele pe apa sâmbetei dacă organizaţiile nu schimbă radical lucrurile în vieţile celor pe care încearcă să-i ajute.
Dar nu asta-i faza care mă seacă cel mai tare. Nu mă seacă atât de mult faza cu banii. Ce mă seacă sunt cauzele pentru care există organizaţii de genul UNFPA, UNICEF, ONU, sau NATO - şi faptul că situaţiile din diverse regiuni ale lumii persistă.

De fiecare dată când dau peste articole despre mai ştiu eu ce kinderi oropsiţi din Uganda sau mai ştiu eu de unde dracu... nu-i înjur pe kinderi. Nu, nu-i înjur pe copii, că ăia săracii (de data asta - săraci la propriu) n-au nici o vină. Vorba aia... nu pedepseşti copilul pentru faptele părintelui. Corect?

Îi înjur în schimb pe dobitocii care i-au făcut, deşi ŞTIAU că n-au condiţii să crească măcar un copil. Păi cum îndrăzneşti să mai faci copii, dacă-i vezi pe-ai altora că se sting sub ochii tăi, în chinuri? Cât de tâmpit poţi să fii încât să nu realizezi că situaţia economică şi politică a ţării în care trăieşti nu-ţi permite să ai un copil??
"Există peste 2,3 milioane de copii subnutriţi acut în Cornul Africii. Mai mult de o jumătate de milion vor muri daca nu primesc ajutor în câteva săptămani"  - Unicef.
Ce dracu e în neregulă cu oamenii ăştia? Nu-ţi trebuiesc cine ştie ce calcule matematice pentru a realiza că nişte bipezi s-au călărit precum dobitoacele, fără să gândească. Şi nu oricâţi... ci în jur de 3-4 milioane de oameni, da? Nu punem 4,6 milioane ca să dea bine cifra de părinţi, da? Punem estimativ... 3-4 milioane, pentru că nu se ştie "cine cu cine"... şi de câte ori.
Acum vin şi întreb... de unde dracu atâta "drepturile omului" şi "ajutoare", când oamenii se poartă precum nişte animale scăpate de sub control?
Animalele ştiu câteva lucruri - puţine ce-i drept, dar asta e ceea ce "ştiu" ele - lucrurile pentru care sunt programate. Mânâncă, rumegă, vânează, beau apă... se joacă şi se împerechează. Şi chiar dacă sunt vai de mama lor... tot încearcă să se împerecheze.

Şi mă întorc la chestiile alea care se numesc "ajutoare". Băi... "ăştia"... ce fel de ajutor umanitar e ăla în care îi lungeşti suferinţa unui copil? E ca şi când i-ai da unui câine oropsit de pe stradă (nu unuia care stă la intrarea unei scări de bloc zi de zi) ceva de mâncare. Câine care e al nimănui - şi care are ce mânca ACUM, dar mâine, poimâine şi încă o săptămână de acum încolo - nu mai are ce, şi moare de foame.

Adică... ca s-o dau "pe bune" acum... ONU, UNICEF şi UNFPA există de ceva ani buni, şi tot de ceva ani buni există şi NATO. Şi acolo unde se solicită donaţii de 1,28 miliarde de dolari  pentru ajutoarele umanitare - îmi vine în minte vorba aia: "feeding the starving poor only increases their number" ~ Ben Bova.
Şi stau să mă gândesc puţin... 
Băi frăţie... care eşti prin fruntea UNICEF şi UNFPA... de ce nu-i tragi aproape pe cei din ONU şi NATO... şi care dracu mai există pe lumea asta - ca să schimbi (chiar şi cu forţa) mentalitatea "părinţilor" care au făcut copiii ăia mici şi rahitici - şi a celor care n-au nici un copil, însă se gândesc (doar) la un mers în tufişuri?
Adică... toate organizaţiile astea adunate la un loc au resursele, puterea, influenţa, şi armamentul - ca să facă pace şi ordine în lume. Şi cu toate astea... situaţiile persistă. Oamenii mor, şi nu oricum - mor de tineri, în condiţii... inumane. Oamenii ăia mor în propriile lor ţări, striviţi de regimuri mizere şi concepţii de c*cat. Oamenii ăia nici măcar n-apucă să se dezvolte, nu reuşesc să ajungă să aibă o personalitate bine conturată, să trăiască pur şi simplu. Oamenii ăia... sunt reduşi la stadiul de animale şi situaţia se perpetuează.
Şi atunci... dacă numărul celor care sunt în pericol de moarte atinge milioane - se impune punerea în practică a unei idei de genul "one-child policy". De ce nu se face asta?
Da... curios, nu? Aduc vorba de schimbare şi eliminare a forţei... prin forţă. Însă unele lucruri sunt atât de grave iar viaţa unui om e atât de scurtă... încât nu rămâne timp de lucrat cu "binişorul". 


Şi da, "one-child policy". Lucru care se întâmplă în China din 1978. Lucru care ar trebui dus puţin în extremă -  până când sunt neutralizate toate regimurile opresive, până când se reuşeşte ridicarea şi stabilizarea economiei ţărilor în care moartea pândeşte la fiecare colţ. Ăsta ar fi cu adevărat un ajutor. Nu mâncarea, nu medicamentele, nu păturile şi hainele. Ci stabilitatea, locurile de muncă, şi un mod de gândire sănătos. 


Şi atunci da, frate. Ăla a fost ajutor. Ai făcut cu adevărat ceva. Nu veni să-mi cerşeşti mie atenţia prin bannere ca să-ţi donez din puţinul meu - când eu nu-s mulţumit de prestaţia pe care o ai.


Iar omului din Uganda, Libia... sau mai ştiu eu de pe unde...
Ce vrei tu, mă? Sex?  Ia să vedem - ai condiţii să-ţi cumperi un amărât de prezervativ? Ce mai vrei? Vrei să te înmulţeşti? Vrei să ai copii? Urmaşi? Ia spune... eşti în stare să ai grijă de ei?







Surse: The Epoch Times, Unicef.


P.S.
Eventualele greşeli gramaticale, ortografice şi de dracu ştie ce altă natură pot fi puse pe seama durerii de cap de la ora asta.

Plus sau minus

Am purtat de-a lungul timpului conversaţii cu mulţi oameni... tineri, bătrâni, femei, bărbaţi...
Atunci când într-o discuţie venea vorba de egalitatea între sexe, subiectul era întotdeauna dezbătut cu pasiune, cu foc şi cu nerv. E un lucru pe care l-am văzut, l-am auzit şi l-am simţit de atâtea ori...
Şi în ciuda faptului că unele lucruri nu se vor schimba niciodată, ideea că femeile vor să fie egale cu bărbaţii nu mă surprinde.
Am avut odată cont pe Tagged. Şi m-am trezit cu o tipă în listă - o femeie frumoasă care avea un copil. Şi care la un moment dat m-a întrebat dacă - şi de ce sunt misogin.
Şi i-am răspuns "într-o oarecare măsură", cu argumente. I-am spus despre ştiinţă, artă, poezie şi proză. Despre "the easy way", superficialitate - şi cât de mult mă dezgustă. Despre incapacitatea sau după caz - de lipsa de interes  a femeii  de-a înţelege ce se întâmplă în mintea şi sufletul unui bărbat.

Să nu-mi spună nimeni că toată treaba a fost din cauza timpurilor, şi că femeile au fost ţinute în umbră cu forţa, departe de libertatea de a crea. Pentru că erau şi alte lucruri pe lumea asta... altele decât turnatul plozilor, gătitul, cusutul sau spălatul. Şi rămânea în mod sigur timp liber de alte lucruri. Hai să nu ne ***** pe noi.
Pur şi simplu n-am să accept explicaţia asta. Eu ştiu că alţii când au vrut ceva cu adevărat şi le-au fost puse piedici în cale, au făcut pe dracu'n patru şi le-au trecut. Şi nu i-a mai oprit nici timpul, nici oamenii, nici piatra şi nici oţelul. Ori au dat colţul încercând, ori nu. Dar n-au renunţat. Sub nici o formă n-au ales calea mai uşoară.

Şi în ideea asta... ajung la "egalitate". Am auzit multe femei spunând că vor egalitate. După mii şi mii de ani în care ar fi putut să facă ceva, şi după ce 99% dintre lucrurile existente pe lumea asta  au fost create / inovate / descoperite de bărbaţi... s-au trezit şi femeile că vor să fie egale. Întrebarea mea e: "cu cine, frate?".
Pentru că nişte lucruri nu s-au schimbat de-a lungul timpului. E vorba despre chimia corpurilor. E vorba despre reacţiile unui bărbat şi ale unei femei în situaţii similare. Şi cine are tendinţa să treacă peste aspectul ăsta... că citească din nou "situaţii similare", ca să bage bine la cap. E vorba despre modul de-a gândi. E vorba despre modul de-a simţi.

Şi-atunci vin următoarele întrebări...

Ca femeie... cum poţi să vrei să fii egală cu un bărbat, când fragilitatea corpului nu-ţi permite asta?  Cum vrei egalitate, când multe alte femei înaintea ta au tăcut din gură, au plecat capetele şi-au ales diverse căi de "supravieţuire" - de la a face copii şi ţine o gospodărie până la... cea mai veche meserie din lume - lucruri care se întâmplă şi acum? Cum poţi să-ţi doreşti egalitate cu un bărbat, când fragilitatea interioară este precum o lupă care măreşte şi exagerează lucrurile neplăcute făcute de unul?

De-a lungul timpului bărbaţii au fost cei care au inventat cam... toate chestiile / maşinăriile posibile şi imposibile, începând probabil  de la banala roată... până la telefoane, cuptoare cu microunde, calculatoare, interfoane, sau sateliţi care ne asigură transferul datelor pe net... şi multe alte lucruri pe care le folosim zilnic. Tot ei sunt ăia care au luptat în mai toate războaiele din istoria omenirii, cotropind sau apărându-şi ţările (şi familiile). Dacă sunteţi femei şi citiţi asta... vă place sau nu... realitatea e ca cei mai mulţi inovatori, scriitori, pictori, războinici şi poeţi...  sunt bărbaţi. Oameni printre care se află unii ce-au preferat să trăiască în mizerie sau să moară, decât să renunţe la ce-i făcea să se simtă vii. Vii.
Am văzut şi femei care nu încercau să fie ceea ce nu erau. Care au acceptat că sunt femei, şi care-şi trăiesc viaţa în consecinţă. Care gândesc pentru sine, şi care au curajul de a pătrunde aspecte diverse ale vieţii. Şi care sunt puternice în faţa încercărilor, fără să fie "bărbate".
Însă altele...

Să n-aud bullshit-ul ăla extremist cu "băi, dar o femeie ţi-a dat viaţă". Pentru că o să m-apuc să trimit cu viteză lumea să citească despre informaţiile pe care le conţin spermatozoizii. Am avut nevoie unii de alţii la faza asta cu procreerea, da, fiecare a avut rolul său. Ca oameni, însă... unii dintre noi sunt buni, iar alţii sunt mai puţin buni. Iar alţii... ei bine... alţii sunt răi. Violatori, criminali... Categorii de oameni pe care nu le iert. Pentru unii nu mai e timp de reeducare, pentru unii nu există "ştii... nu-i bine ce faci, îţi răneşti semenii". Există ghilotina. Scurt.

Revenind...
Cu toate astea, noi "ăştia", bărbaţii... noi suntem "porci", "măgari" şi "mitocani". Noi facem lucruri "urâte". Chiar şi dacă în asprimea noastră dăm peste nas într-un mod destul de elegant unei femei care se poartă / vorbeşte într-un mod inadecvat, urât. Chiar dacă ce se poate face şi spune e de o mie de ori mai rău şi mai urât, iar noi alegem să dăm bobârnace în loc să dăm cu parul şi să zburăm capete... tot noi suntem "ăia răi".
Vede cineva diferenţa dintre bobârnac şi par? Întreb pentru că primul este perceput de multe femei ca fiind al doilea, cu toate că nu-s aceleaşi lucruri.
Egalitate...

E un lucru pe care îl doresc multe femei, dar care nu va exista niciodată.

Câteva lucruri ştiu. Unul dintre ele este acela că suntem făcuţi să fim diferiţi. Şi mai ştiu că o femeie nu poate merge pe drumul vieţii cu ochii în microscop, exagerând toate lucrurile mai mult sau mai puţin plăcute pe care le face un bărbat.

  

Nesfârşitul drum (1)

"Am luptat întotdeauna..." îşi spuse, şi răsuci ţigara aprinsă între degete, încercând să-i găsească linii neregulate. Fumul se ridica parfumat, cu o magie înceată, albastră, ce completa existenţa încăperii cu pereţi coloraţi. " Am făcut-o întotdeauna... înainte de-a mă naşte, încă de pe vremea când acel pumn de pastile a luat forma întunecată a podului către moarte. "

"N-am înţeles niciodată de ce i-am refuzat chemarea. De ce nu i-am trecut arcuirea. Poate cursul repede al râului vieţii avea nevoie de o stâncă, care să-i împartă apele imperfecţiunii - în volburi strălucitoare, mirosind a curcubeu de primavară târzie."

"Nu ştiu... Acele şoapte stinse pe care le aud, acele rare momente de linişte adâncă, care sunt precum foşnetul cenuşiu al ceţei dintr-o pădure de arţari ... nu mi-au spus niciodată. Ori... poate n-am ştiut să le-nţeleg poezia, să prind gustul străin al versului sucit în lemn de dud, acolo unde picăturile de rouă împing la vale viitori fluturi... "

sursa foto : Google

Across the stars (1)

Copii ai Universului, suntem prinşi în jocul muritor al maturizării fără de sfârşit. Astăzi aici, mâine dincolo... căutăm fără încetare sensul direcţiei, motivul iluziei, ruptura în planul perfect... Nebunia cărnii ne apasă, ne dă viaţă, şi ne ucide, pe drumuri bătătorite de alţii. Şi acolo unde nimeni nu are răspunsul, nimic nu are cu adevărat  un capăt. Ironie a existenţei fără culoare, începutul... este singur.

... renăscut în... neant

În tremurul imperceptibil şi de un verde palid, al frunzelor... În  neliniştea întunecată a apelor de seară... În joaca vântului înainte de furtună...
... Ai să regăseşti  o parte din tine topită în mine, esenţă de statuie ce stărui în mintea sculptorilor. Redescopăr încet, viaţa, cu oroarea plăcută a celui care se află în faţa morţii sub formă de câmpie veşnic verde, unde soarele se află la apus. Din depărtare, contopită cu umbrele înalţilor copaci, silueta întunecată a barcagiului îmi cere cele două monede. Nu mi-a plăcut niciodată aurul...