luni, 30 mai 2011
joi, 26 mai 2011
În paşi de dans
... Cu amprentă plăcută rămasă de duminică, de pe Summerday :), unde s-a discutat despre dragoste, ce-i cu ea, şi la ce-i bună :)...
Cei mai mulţi oameni asociază ideea de dragoste - cu ideea de relaţie în care trebuie să fii lângă partenerul de viaţă neîncetat, să te giugiuleşti cu el - zi de zi, noapte de noapte, să-i spui de 300 de ori pe zi ce ai face pentru el, că suferi, şi că-l iubeşti. Cu cât mai mult şi mai des, cu atât mai bine. Grrr... Greşit. E o etapă la care cei mai mulţi vor să ajungă, pe care cei mai mulţi vor s-o trăiască, dar de care (tot) cei mai mulţi... nu vor să treacă. Din comoditate, ori pentru că li se pare că doare. Ori pentru că aşa au fost educaţi, pentru că li s-a spus "aşa e bine" - să se-adune în grămezi de doi câte doi, şi să se înmulţească.
Educaţia... E bună, la modul general, dar din punctul ăsta de vedere, e (doar) un alt lucru stupid pe lume. O fi matematica limbă universală, dar nu-i "tocmai" constructiv să facem tabla înmulţirii cu kinderi, pe planetă. Mai mult de atât, nu-i normal ca după secole şi secole, să rămânem la... înmulţire. Nu de alta, da' lumea-i plină de cretini.
Şi nu-i normal să dai curs până şi sentimentelor, în stilurile şi standardele celorlalţi. Fie ei şi părinţi. Pentru că acolo unde apare un partener de viaţă care să fie lângă tine zilnic, dispare singurătatea, şi se instaurează încet-încet pierderea identităţii. Prin asta înţelegând puterea interioară, capacitatea de a lua decizii bune de unul singur, creativitatea, iniţiativa, strălucirea. Da,strălucirea. Şi asta se vede foarte bine la cei căsătoriţi. De câte ori n-am văzut schimbări în comportamentul şi aspectul oamenilor. De câte ori n-am văzut ce şi cum erau înainte, şi ce au devenit după căsătorie...
O lehamite generală, o unghiepuţin jegoasă, un maieu lăbărţat, meciuri de fotbal, fălcuţe şi burtă - la el; "aripioare" , "funduleţ" , superficialitate şi îngrijire sumară - la ea. Şi gata!... amândoi au primit ce îşi doreau de multă vreme, rămâne doar să se consume unul pe celălalt, până ce nu mai rămâne nimic de consumat, până ce lumina caldă pe care o generau împreună - se transformă într-un puţ întunecos şi rece, din fundul căruia cu greu se mai vede soarele. E doar o chestiune de "mai devreme... sau mai târziu".
Singurătatea şi frica de singurătate se transformă în timp în... lipsă de raţiune ( şi de control)- care a adus oamenii în punctul la care fac pe dracu'n patru, renunţă la prieteni, obiceiuri, îşi schimbă până şi religiile, credinţele, orice, dacă e posibil... uită, dacă au ştiut vreodată, că doar unul dintre preţurile compromisului făcut... este un alt compromis.
Şi... inevitabil, într-un târziu, apare întrebarea: cât dintr-o relaţie este... dragoste, şi cât este... frică de singurătate? Până la urmă, cât dintr-un "te iubesc" este - "te iubesc şi te respect pentru ceea ce eşti", şi nu "te iubesc pentru ce-mi oferi, sau pentru ce-mi permiţi"?
Secretul... nu stă în egoism, nici în uniunea veşnică, şi nici în... nemişcarea în doi, cea din urmă fiind o moarte lentă... şi lamentabilă.
Lucrurile sunt atât de simple. Când oamenii se cuplează, şi mai mult de atât, se căsătoresc, crezând că l-au prins pe tipul de la ultimul etaj* de picior, nu fac altceva decât să se înlănţuiască singuri. Iar dragostea... nu e o colivie de argint, în care îţi aduci jumătatea înaripată. Dragostea... este precum un dans. În care e nevoie de atenţie şi tandreţe. Şi pentru că frumuseţea unui dans o dau apropierea şi depărtarea făcute cu graţie, dragostea este - în esenţa ei - apropiere... şi depărtare.
Şi totul... încape în doar câteva cuvinte...
"Dragostea... este precum un dans spaniol"
P.S. Sau... aşa ar trebui să fie...
Cei mai mulţi oameni asociază ideea de dragoste - cu ideea de relaţie în care trebuie să fii lângă partenerul de viaţă neîncetat, să te giugiuleşti cu el - zi de zi, noapte de noapte, să-i spui de 300 de ori pe zi ce ai face pentru el, că suferi, şi că-l iubeşti. Cu cât mai mult şi mai des, cu atât mai bine. Grrr... Greşit. E o etapă la care cei mai mulţi vor să ajungă, pe care cei mai mulţi vor s-o trăiască, dar de care (tot) cei mai mulţi... nu vor să treacă. Din comoditate, ori pentru că li se pare că doare. Ori pentru că aşa au fost educaţi, pentru că li s-a spus "aşa e bine" - să se-adune în grămezi de doi câte doi, şi să se înmulţească.
Educaţia... E bună, la modul general, dar din punctul ăsta de vedere, e (doar) un alt lucru stupid pe lume. O fi matematica limbă universală, dar nu-i "tocmai" constructiv să facem tabla înmulţirii cu kinderi, pe planetă. Mai mult de atât, nu-i normal ca după secole şi secole, să rămânem la... înmulţire. Nu de alta, da' lumea-i plină de cretini.
Şi nu-i normal să dai curs până şi sentimentelor, în stilurile şi standardele celorlalţi. Fie ei şi părinţi. Pentru că acolo unde apare un partener de viaţă care să fie lângă tine zilnic, dispare singurătatea, şi se instaurează încet-încet pierderea identităţii. Prin asta înţelegând puterea interioară, capacitatea de a lua decizii bune de unul singur, creativitatea, iniţiativa, strălucirea. Da,strălucirea. Şi asta se vede foarte bine la cei căsătoriţi. De câte ori n-am văzut schimbări în comportamentul şi aspectul oamenilor. De câte ori n-am văzut ce şi cum erau înainte, şi ce au devenit după căsătorie...
O lehamite generală, o unghie
Singurătatea şi frica de singurătate se transformă în timp în... lipsă de raţiune ( şi de control)- care a adus oamenii în punctul la care fac pe dracu'n patru, renunţă la prieteni, obiceiuri, îşi schimbă până şi religiile, credinţele, orice, dacă e posibil... uită, dacă au ştiut vreodată, că doar unul dintre preţurile compromisului făcut... este un alt compromis.
Şi... inevitabil, într-un târziu, apare întrebarea: cât dintr-o relaţie este... dragoste, şi cât este... frică de singurătate? Până la urmă, cât dintr-un "te iubesc" este - "te iubesc şi te respect pentru ceea ce eşti", şi nu "te iubesc pentru ce-mi oferi, sau pentru ce-mi permiţi"?
Secretul... nu stă în egoism, nici în uniunea veşnică, şi nici în... nemişcarea în doi, cea din urmă fiind o moarte lentă... şi lamentabilă.
Lucrurile sunt atât de simple. Când oamenii se cuplează, şi mai mult de atât, se căsătoresc, crezând că l-au prins pe tipul de la ultimul etaj* de picior, nu fac altceva decât să se înlănţuiască singuri. Iar dragostea... nu e o colivie de argint, în care îţi aduci jumătatea înaripată. Dragostea... este precum un dans. În care e nevoie de atenţie şi tandreţe. Şi pentru că frumuseţea unui dans o dau apropierea şi depărtarea făcute cu graţie, dragostea este - în esenţa ei - apropiere... şi depărtare.
Şi totul... încape în doar câteva cuvinte...
"Dragostea... este precum un dans spaniol"
P.S. Sau... aşa ar trebui să fie...
* tipul de la ultimul etaj - unii îi spun Dumnezeu
miercuri, 25 mai 2011
duminică, 22 mai 2011
Preludiu vs sex
Sex. Mmmmhm. Dadaa. Mai devreme, sau mai târziu, fie că realizează, sau nu, oamenii au nevoie de intimitate. Pentru mulţi, simplu e bine, iar doi e numărul perfect. O... topire colorată - a egoului într-un alt ego, care creează un mic univers, parfumat... intoxicant, în care stele se nasc şi mor, cu o rapiditate terifiantă.
Ei, toate ar fi bune şi frumoase, dacă nu s-ar sări direct la/pe cireaşă, fără a se gusta tortul. Pentru că şi una, şi cealaltă, sunt făcute... de aceiaşi "cofetari".
Cu cât un bucătar se grăbeşte mai mult, cu atât mai prost îi iese lucrul pe care doreşte să-l facă. Mai la o bere, mai la o ţigară, bărbaţii ajung inevitabil să vorbească despre sex. Nu despre o seară petrecută cu aleasa din seara / luna/ viaţa aia - pe malul unei ape, cu o ţigară în bot, discutând fel şi fel de "tâmpenii", şi nici despre "pierdutul timpului" la un pahar de vin (roşu ?), sub o lumină difuză. În nici un caz... nu poate fi vorba de preludiu. E greu. Da' greu tare. Mulţi ar prefera probabil să fie biciuiţi, să descarce un vagon de marfă, ori să stea în mâini, decât să treacă cu partenerele (stabile, sau nu)... printr-un preludiu. Care începe de la o simplă conversaţie, plimbare, pahar de vin, film... ce-o fi.. Partea şi mai proastă - e că din ce în ce mai multe femei uită să aprecieze, ba mai mult, se tem să ceară partenerilor lucruri de genul ăsta.
Asemeni celui care nu poate aprecia bine frumuseţea şi graţia unei femei, în timp ce conduce cu 300Km/h, cei mai mulţi scapă din vedere "tortul", care e mai mare, are mai multe straturi, fiecare cu gustul său, şi care poate fi mult mai savuros; în goana spre... "cireaşă". Iar sexul? Pac! A trecut, s-a dus. Ăăă... când s-a întâmplat, ce a rămas? Păi, ăăă... a fost tare, mişto, cool. Da'... n-am înţeles mare lucru din el.
În câteva cuvinte, lumea vrea viteză. Viteză. În stil MotoGP sau Formula 1, nu mai contează. Şi ce uită este că... pentru o cursă bună, trebuie să încălzeşti bine... motorul şi cauciucurile.
sursa foto : http://recipe247.blogspot.com/2010/09/chocolate-cherry-cake-recipe.html
Ei, toate ar fi bune şi frumoase, dacă nu s-ar sări direct la/pe cireaşă, fără a se gusta tortul. Pentru că şi una, şi cealaltă, sunt făcute... de aceiaşi "cofetari".
Cu cât un bucătar se grăbeşte mai mult, cu atât mai prost îi iese lucrul pe care doreşte să-l facă. Mai la o bere, mai la o ţigară, bărbaţii ajung inevitabil să vorbească despre sex. Nu despre o seară petrecută cu aleasa din seara / luna/ viaţa aia - pe malul unei ape, cu o ţigară în bot, discutând fel şi fel de "tâmpenii", şi nici despre "pierdutul timpului" la un pahar de vin (roşu ?), sub o lumină difuză. În nici un caz... nu poate fi vorba de preludiu. E greu. Da' greu tare. Mulţi ar prefera probabil să fie biciuiţi, să descarce un vagon de marfă, ori să stea în mâini, decât să treacă cu partenerele (stabile, sau nu)... printr-un preludiu. Care începe de la o simplă conversaţie, plimbare, pahar de vin, film... ce-o fi.. Partea şi mai proastă - e că din ce în ce mai multe femei uită să aprecieze, ba mai mult, se tem să ceară partenerilor lucruri de genul ăsta.
Asemeni celui care nu poate aprecia bine frumuseţea şi graţia unei femei, în timp ce conduce cu 300Km/h, cei mai mulţi scapă din vedere "tortul", care e mai mare, are mai multe straturi, fiecare cu gustul său, şi care poate fi mult mai savuros; în goana spre... "cireaşă". Iar sexul? Pac! A trecut, s-a dus. Ăăă... când s-a întâmplat, ce a rămas? Păi, ăăă... a fost tare, mişto, cool. Da'... n-am înţeles mare lucru din el.
În câteva cuvinte, lumea vrea viteză. Viteză. În stil MotoGP sau Formula 1, nu mai contează. Şi ce uită este că... pentru o cursă bună, trebuie să încălzeşti bine... motorul şi cauciucurile.
sursa foto : http://recipe247.blogspot.com/2010/09/chocolate-cherry-cake-recipe.html
Across the stars (2)
Am stat în balcon la o ţigară zilele trecute, privind încântat florile de salcâm ce se reazămă uşor de plasa de ţânţari. Şi am realizat că după mii de ani de "evoluţie", încă avem de învăţat. Nu de la zei, nu de la elefanţi - şi nici de la alte animale, ci de la nişte creaturi mici şi simple, numite albine.Ce mi-a atras atenţia, a fost un grup care îşi vedea de treabă în linişte, printre flori. Fără ceartă, fără "dă-te mai încolo, că ăsta e locul meu". Fără "eu vreau ce-i al tău". Un mecanism invizibil, simplu şi minunat, leagă insectele astea. Avem exemple în faţa ochilor, şi cu toate astea... privim în altă direcţie.
Suntem în vârful lanţului trofic, am inventat fel şi fel de maşinării, ne-am înmulţit, dezvoltat, şi totuşi suntem atât de... primitivi.
Suntem în vârful lanţului trofic, am inventat fel şi fel de maşinării, ne-am înmulţit, dezvoltat, şi totuşi suntem atât de... primitivi.
sursa foto : http://stiri-telefoane.mobilissimo.ro/diverse/telefoanele-mobile-ar-putea-duce-la-foamete-globala_490.html
joi, 19 mai 2011
Across the stars (1)
Copii ai Universului, suntem prinşi în jocul muritor al maturizării fără de sfârşit. Astăzi aici, mâine dincolo... căutăm fără încetare sensul direcţiei, motivul iluziei, ruptura în planul perfect... Nebunia cărnii ne apasă, ne dă viaţă, şi ne ucide, pe drumuri bătătorite de alţii. Şi acolo unde nimeni nu are răspunsul, nimic nu are cu adevărat un capăt. Ironie a existenţei fără culoare, începutul... este singur.
sâmbătă, 14 mai 2011
miercuri, 11 mai 2011
Movies, anyone? (2) - Ţinte şi cruci
În general, prefer serialele cu multe episoade, multe sezoane, şi care-s cotate cu muuulte stele. Ei bine, nu-s un fan al mini-seriilor, cu atat mai puţin al episoadelor de 6-10 minute, dar... "The Confession" este una dintre excepţii. E interesant. Kiefer Sutherland joacă superb, şi nu e nevoie de un film de 90 de minute, ca sa-ti dai seama de asta :)
marți, 10 mai 2011
luni, 9 mai 2011
joi, 5 mai 2011
miercuri, 4 mai 2011
Unul dintre valuri
Mă regăsesc iar, în solitudinea pe care mi-o oferă cu braţe de indigo, noaptea de Mai. Aproape caldă, tăcerea ei mă învăluie şi mă sărută, lent. Iar eu, departe de oameni şi de zgomot, îmi adun şuvitele răsfirate de timp. Frânghie fermecată, vei ţine vela principală a iahtului meu . Frumuseţea... nu stă în inerţie :).
luni, 2 mai 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)