Hai(!)... să lăsăm vrăjeala...

S-o lăsăm mai moale azi...
Haideţi să ieşim din globurile de cristal în care trăim.
Poate e bun cineva să-mi spună care-i faza cu ONU, UNICEF şi UNFPA. Să-mi explice, adică. Pentru că deja mă seacă bannerele. De câteva zile intru pe mail şi dau de reclama ăstora de la UNICEF care pun moace de oameni neajutoraţi din ţări pe care nu le-am vizitat şi pe care probabil nu le voi vizita niciodată. Şi-mi vine o întrebare în minte...
Băi fraţilor... dacă tot vreţi să-i ajutaţi... de ce dracu strângeţi fonduri să le tot duceţi alimente, medicamente şi mai stiu eu ce naiba... când aţi putea să strângeţi bani să le schimbaţi modul de viaţă? Da' să-l schimbaţi radical, nu să vă prefaceţi. Simplu. Adică să faceţi ceva pe termen lung...  şi să scoateţi din capetele alea seci de  "părinţi" tâmpiţi - ideea că au voie şi condiţii să toarne 50000 de plozi rahitici pe metru pătrat. Pentru că de unde sunt... nu văd decât un mare hău în care se duc banii şi ajutoarele. Pentru că au zburat şi vor zbura resursele pe apa sâmbetei dacă organizaţiile nu schimbă radical lucrurile în vieţile celor pe care încearcă să-i ajute.
Dar nu asta-i faza care mă seacă cel mai tare. Nu mă seacă atât de mult faza cu banii. Ce mă seacă sunt cauzele pentru care există organizaţii de genul UNFPA, UNICEF, ONU, sau NATO - şi faptul că situaţiile din diverse regiuni ale lumii persistă.

De fiecare dată când dau peste articole despre mai ştiu eu ce kinderi oropsiţi din Uganda sau mai ştiu eu de unde dracu... nu-i înjur pe kinderi. Nu, nu-i înjur pe copii, că ăia săracii (de data asta - săraci la propriu) n-au nici o vină. Vorba aia... nu pedepseşti copilul pentru faptele părintelui. Corect?

Îi înjur în schimb pe dobitocii care i-au făcut, deşi ŞTIAU că n-au condiţii să crească măcar un copil. Păi cum îndrăzneşti să mai faci copii, dacă-i vezi pe-ai altora că se sting sub ochii tăi, în chinuri? Cât de tâmpit poţi să fii încât să nu realizezi că situaţia economică şi politică a ţării în care trăieşti nu-ţi permite să ai un copil??
"Există peste 2,3 milioane de copii subnutriţi acut în Cornul Africii. Mai mult de o jumătate de milion vor muri daca nu primesc ajutor în câteva săptămani"  - Unicef.
Ce dracu e în neregulă cu oamenii ăştia? Nu-ţi trebuiesc cine ştie ce calcule matematice pentru a realiza că nişte bipezi s-au călărit precum dobitoacele, fără să gândească. Şi nu oricâţi... ci în jur de 3-4 milioane de oameni, da? Nu punem 4,6 milioane ca să dea bine cifra de părinţi, da? Punem estimativ... 3-4 milioane, pentru că nu se ştie "cine cu cine"... şi de câte ori.
Acum vin şi întreb... de unde dracu atâta "drepturile omului" şi "ajutoare", când oamenii se poartă precum nişte animale scăpate de sub control?
Animalele ştiu câteva lucruri - puţine ce-i drept, dar asta e ceea ce "ştiu" ele - lucrurile pentru care sunt programate. Mânâncă, rumegă, vânează, beau apă... se joacă şi se împerechează. Şi chiar dacă sunt vai de mama lor... tot încearcă să se împerecheze.

Şi mă întorc la chestiile alea care se numesc "ajutoare". Băi... "ăştia"... ce fel de ajutor umanitar e ăla în care îi lungeşti suferinţa unui copil? E ca şi când i-ai da unui câine oropsit de pe stradă (nu unuia care stă la intrarea unei scări de bloc zi de zi) ceva de mâncare. Câine care e al nimănui - şi care are ce mânca ACUM, dar mâine, poimâine şi încă o săptămână de acum încolo - nu mai are ce, şi moare de foame.

Adică... ca s-o dau "pe bune" acum... ONU, UNICEF şi UNFPA există de ceva ani buni, şi tot de ceva ani buni există şi NATO. Şi acolo unde se solicită donaţii de 1,28 miliarde de dolari  pentru ajutoarele umanitare - îmi vine în minte vorba aia: "feeding the starving poor only increases their number" ~ Ben Bova.
Şi stau să mă gândesc puţin... 
Băi frăţie... care eşti prin fruntea UNICEF şi UNFPA... de ce nu-i tragi aproape pe cei din ONU şi NATO... şi care dracu mai există pe lumea asta - ca să schimbi (chiar şi cu forţa) mentalitatea "părinţilor" care au făcut copiii ăia mici şi rahitici - şi a celor care n-au nici un copil, însă se gândesc (doar) la un mers în tufişuri?
Adică... toate organizaţiile astea adunate la un loc au resursele, puterea, influenţa, şi armamentul - ca să facă pace şi ordine în lume. Şi cu toate astea... situaţiile persistă. Oamenii mor, şi nu oricum - mor de tineri, în condiţii... inumane. Oamenii ăia mor în propriile lor ţări, striviţi de regimuri mizere şi concepţii de c*cat. Oamenii ăia nici măcar n-apucă să se dezvolte, nu reuşesc să ajungă să aibă o personalitate bine conturată, să trăiască pur şi simplu. Oamenii ăia... sunt reduşi la stadiul de animale şi situaţia se perpetuează.
Şi atunci... dacă numărul celor care sunt în pericol de moarte atinge milioane - se impune punerea în practică a unei idei de genul "one-child policy". De ce nu se face asta?
Da... curios, nu? Aduc vorba de schimbare şi eliminare a forţei... prin forţă. Însă unele lucruri sunt atât de grave iar viaţa unui om e atât de scurtă... încât nu rămâne timp de lucrat cu "binişorul". 


Şi da, "one-child policy". Lucru care se întâmplă în China din 1978. Lucru care ar trebui dus puţin în extremă -  până când sunt neutralizate toate regimurile opresive, până când se reuşeşte ridicarea şi stabilizarea economiei ţărilor în care moartea pândeşte la fiecare colţ. Ăsta ar fi cu adevărat un ajutor. Nu mâncarea, nu medicamentele, nu păturile şi hainele. Ci stabilitatea, locurile de muncă, şi un mod de gândire sănătos. 


Şi atunci da, frate. Ăla a fost ajutor. Ai făcut cu adevărat ceva. Nu veni să-mi cerşeşti mie atenţia prin bannere ca să-ţi donez din puţinul meu - când eu nu-s mulţumit de prestaţia pe care o ai.


Iar omului din Uganda, Libia... sau mai ştiu eu de pe unde...
Ce vrei tu, mă? Sex?  Ia să vedem - ai condiţii să-ţi cumperi un amărât de prezervativ? Ce mai vrei? Vrei să te înmulţeşti? Vrei să ai copii? Urmaşi? Ia spune... eşti în stare să ai grijă de ei?







Surse: The Epoch Times, Unicef.


P.S.
Eventualele greşeli gramaticale, ortografice şi de dracu ştie ce altă natură pot fi puse pe seama durerii de cap de la ora asta.