Cele trei, si nu cei trei...

 După ce-ați făcut cafeaua, pișu și căcuță (în ce ordine vreți), iar creierele vor începe să funcționeze în oarece parametri considerați "normali", trageți adânc aer in piept, și spuneți după mine: 'sărbătoresc rezultatul unui comportament criminal'. 

Vă place sau nu, asta e de fapt... Crăciunul. Marea, trâmbițata sărbătoare pe care-o așteaptă lumea cu sufletul la gură, în numele căreia vi se fut creierele în magazine, la radio si TV cu aceeași muzică ostenită, menită să va bage în dispoziția de "a fi mai buni" (și a cheltui mai mult), în numele căreia se sparg bani pe decorațiuni și emisiuni de tot căcatul, nu este altceva decât celebrarea unei mizerii, căreia o să-i spun ăăă...  "sfînta treime".
Dacă ceva de genul poveștilor cu tânăra Maria  s-ar întâmpla azi (personaj despre care se spune că avea între 14-16 ani atunci când l-a născut pe Iisus), capetele de acuzare ar fi pentru 'bărbosul de la ultimul etaj' ar fi următoarele: 

1 - viol

2 - act sexual cu o minoră&inseminarea acesteia fără consimțământ (tot viol se numește și ăsta). 

Cum oamenii în viziunea creștinilor sunt "copiii lui Dumnezeu", iată că vine si al treilea cap de acuzare, 3 - incestul.

Ăsta e în doar cîteva fraze Crăciunul atât de iubit.
Nu știu ce-i mai îngrijorător: că cineva s-a gândit la un lucru sinistru ca ăsta, după care l-a transformat în sărbătoare, sau că oamenii nu-și pun întrebări, și nici nu pun sub semnul întrebării lucrurile pe care le învață de la alții.

Așa că n-am să vă urez "Crăciun Fericit". Celor care au caracter si coloană vertebrală le doresc sănătate și-un sfârșit de an cât mai frumos.
Iar celor care au fost (și poate încă mai sunt) "cu muia" - ei bine... vouă vă doresc singurătate și frigidere pline (cu puli, evident).

S-aveți ce meritați.

 

Contrast

În timp ce unii suferă pentru că n-au primit îndeajuns de multe cadouri - de la toată lumea, alţii suferă pentru că n-au avut posibilităţile să le ofere persoanelor dragi - şi altceva, pe lângă zâmbetul sincer, venit din inimă.

Una dintre plăcerile mele

Suntem aproape în Decembrie. Uhh... nici nu ştiu când a trecut luna asta. Timpul parcă trece mai repede când ai activitate, şi pe deasupra eşti binedispus. Ei bine, a trecut puţină vreme de când am dăruit ceva, dar asta nu mă opreşte să mă gândesc în continuare la cadourile pe care le-aş face celor dragi.
Şi cum vin sărbătorile, de unde să aleg nişte cadouri de Crăciun? Hmm... am câteva magazine mai răsărite prin  oraş, însă uneori nu găsesc nimic care să-mi placă. Da' nimic. Uneori e nevoie să aleg un lucru dintr-un magazin din centru, şi altul din mall-ul care se află la capătul oraşului. Aşa cum se mai întâmplă, atunci când am la dispoziţie bani, nu am în schimb suficient timp pentru umblat prin oraş. E "minunat" să alergi după cadouri la ore de vârf. Trafic. Şoferi care se înjură. Zgomot. Înghesuială. Oameni. Prea mulţi oameni. Şi atunci... ce fac? Păi... aştept o altă zi, mai liberă, dar asta cu riscul de a fi dezamăgit de lipsa obiectului pe care voiam să-l  cumpăr. Sau...

În unele privinţe am răbdare. Însă când e vorba de cadouri, mi se pare magic să aleg un cadou atunci când "mi s-a pus pata" :). Momentul ăla e încărcat cu o energie unică. Poţi să vii cu o privire din aia fixă, şi să-mi spui că nu-s practic, că mai bine am grijă de mine, că eu contez şi să-i las pe alţii, etc... N-ai să reuşeşti să-mi schimbi felul de a fi. Cel puţin, nu în privinţa asta.
Da... şi ce dacă-mi sar banii din buzunar? Toată treaba e să-i am. Pentru mine e o bucurie să fac apropiaţilor cadouri. E mai mult decât o simplă bucurie, e fericire. Chiar mai mare decât cea pe care o am atunci când primesc ceva în dar.

Cum vorbeam de timp şi umblat... dacă n-am timp să cutreier oraşul în lung şi-n lat, la orele în care sunt deschise magazinele, pot să umblu în schimp pe net.
Şi cum îmi plac magazinele pline de bunătăţuri, cel la care m-aş opri e Borealy, pe care l-am mai vizitat în trecut.

Ei... nu petrec eu foarte mult timp cu familia, dar asta nu înseamnă că nu mă gândesc la mama şi la una dintre  mătuşile care m-au suportat când eram mic şi năbădăios.

Mamei (care bea cafea în fiecare zi.) ştiu sigur că i-ar prinde bine un set Villeroy&Boch din porţelan alb, pentru că-i place vesela în culori deschise, spre deosebire de mine.

 

Şi pentru o cafea care să iasă cu adevărat bine, ar avea nevoie şi de un set Enchanted coffee. Genul de fierbător care face o cafea de-ţi stă pulsul, dar care e bună de tot.

Lângă ele, zic eu c-ar merge şi un ceai Dammann 1925, pentru vizite speciale.

Iar mătuşii mele i-aş alege un Cadou eşarfa şi portofel Rouge, pentru că obişnuieşte să poarte roşu, şi pentru că tot îi plac dulciurile, un Coş Crăciun Merci Santa :P.






         









Bun, am ales cadouri pentru rudele de sânge, acum e rândul celor pe  care îi numesc prieteni, şi care-mi sunt foarte dragi.

Pentru că este un om de o eleganţă naturală, cel mai vechi prieten al meu merită un Portcard Brown Slim by Pal Zileri, împreună cu o Cutie Vin Ustensile şi Şah Crăciun Lux, în amintirea anilor frumoşi, când jucam şah :). Şi pentru că acum locuieşte în Bucureşti, i-aş dărui şi o carte în ediţie limitată care este realizată manual, numită "Bucureştii vechi - în date şi imagini"

 

Iar unei dragi prietene, căreia îi plac combinaţiile de roşu şi negru, i-aş alege un set  Christmas Tea Royal,

un Set Bar Vin Lady...


... şi o casetă elegantă, în care să-şi ţină frumoasele accesorii.

Partea bună e că le cunosc gusturile, câtuşi de puţin :). Asta înseamnă că le-ar face plăcere cadourile, şi în plus, n-aş fi singurul care ar zâmbi din inimă de sărbători :). 

Postare scrisă pentru etapa 26 SuperBlog 2011

Poveste, tutun, şi prichindei

- Ai tăi sunt nasturii ăştia, unchiule? Ce frumos strălucesc! Puştiul veni înspre mine cu viteză.
- Poftim? Care? Nu, aceia nu-s nasturi, Mihuţ. De câte ori ţi-am spus să nu-ţi mai bagi năsucul ăla roz în cutia de piele? Lăsai un zâmbet uşor să-mi apară pe faţă, şi îi prinsei vârful nasului uşor cu două degete.
- Sunt butoni.
- Butoni? Ce fel de butoni? Apeşi pe ei? Şi dacă apeşi, ce se întâmplă?
- Nu, nu apeşi pe ei, măi tată. Mă scutură un râs zdravăn, pentru că întâmplarea îmi amintea de unul dintre filmele copilăriei, şi de inelul lui Barbarella. Uite, vino mai aproape, şi dă-l puţin pe cel albastru. Aşa... vezi cămaşa asta?
- Da.
- Ce observi neobişnuit la ea?
- Păi...
Prichindelul mă studie din cap până-n picioare, şi strâmbă din nas, scuturând în acelaşi timp capul a "nu ştiu..."
- Bine, hai să te ajut. De fiecare dată când îl vezi pe unchiu' că poartă cămaşă, ce e diferit de felul în care se îmbracă alţi oameni?
- Mmm... gata, ştiu! Ochii îi sclipiră, şi chipul i se lumină, brusc. Ai mânecile ridicate!
- Aaaşa! Şi... mai departe? De ce port cămaşa în felul ăsta?
- Ca să nu o murdăreşti când umpli pipa cu tutun?
- Ia uite cine ştie! Ai o bomboană de la mine, pe tema asta. Alt motiv mai ştii?
- Păi... ţuguie buzele, şi se roti pe vârful unui picior... nu.
Luai butonul pe care Mihuţ îl "pescuise" din cutie, întinsei o mânecă, şi după câteva secunde, îl prinsei în găurile lui. Cum e?
- Nu e nasture?
- Nu chiar. E un... nasture puţin mai special.
- De ce-i special?
- Pentru că mi l-a făcut cadou Ramona.
- Mami?... credeam că e fermecat...
- Eh... este fermecat, într-un fel. Vezi pietricica asta albastră? E piatră semipreţioasă, şlefuită de un nene foarte priceput. Iar metalul pe care e prinsă, e placat cu ceva foarte rar, care se numeşte rodiu.
- Rodiu?
- Da. O ţii minte pe Raluca, prietena mamei?
- Tanti aia care lucrează la şcoală, şi era îmbrăcată cu halat alb?
- Da, ea. E profesoară de chimie. Mi-a spus că metalul ăsta nu se strică nici măcar dacă îl bagi în acid azotic. E foarte rezistent.
Se uită la mine lung, încercând să-şi dea seama ce-i aia "acid azotic". Dar se prinse că trebuie să fie ceva important, şi zâmbi.
- Daaa? Şi de unde i-a luat pe butoni?
- Ehee... n-a vrut să-mi spună, dar am aflat eu până la urmă. De la Borealy, magazin de cadouri, de pe net.
- Cum... de pe net?
- Da. În ziua de azi se poate folosi cardul. Scrii acolo nişte date, faci comanda, şi trebuie doar să aştepţi câteva ore... şi gata! Când eram eu ceva mai tânăr, acum  vreo 20 de ani, nu exista metoda asta.
- Şi au de toate acolo, unchiule?
- Acum au. Au cadouri pentru toate vârstele. Maşinuţe de colecţie, făcute în detaliu, păpuşi, ceasuri de mână elegante, calculatoare din alea mici de stai pe net cu ele...
- Netbook-uri!


- Aşa. Ai prins de la mama repede. Au până şi inele din acelea care o ajută pe mami să ştie unde te afli.
-Ce fel de inele?
- Inele de localizare. Dacă te rătăceşti, mami ştie unde să te găsească. Înainte aparatele erau mai mari, sub formă de ceas, dar acum, după 20 de ani... sunt mult mai uşor de purtat.
Magazinul s-a dezvoltat foarte mult, acum cravatele sunt prezentate de bărbaţi special angajaţi, ca să-ţi dai seama cum ţi-ar sta cu una. În plus, prezentările sunt făcute 3D, un lucru foarte important, pentru că poţi să vezi produsele din toate unghiurile, să le roteşti pe toate părţile. În felul ăsta te hotărăşti mai uşor dacă vrei să cumperi ceva.
- Nu mi-i dai mie, unchiule?
- Nu pot, dragul meu, i-am primit de la mami, ai uitat? Se supără pe noi, după aia...
În plus, tu eşti prea mic pentru butoni. Da' îţi face unchiu' un cadou frumos, dacă eşti cuminte. Eşti?
- Da, da!
- Hai, gata, fugi la mami şi tati, şi întreabă-i dacă sunt gata de plecare.
- Mă luaţi şi pe mine?
- Ai fost cuminte?
- Mami spune că am fost. Tati nu ştie, că el a fost plecat cu vaporu'.
- Bine, bine. Hai, fuguţa, că vreau să am timp şi de o pipă.

Ţăndărica de om o zbughi pe uşă, fericită. Îmi aprinsei o pipă, şi pufăii de câteva ori... Unde e al doilea buton?
- Mihuuuţţţ!

postare scrisa pentru etapa 7 SuperBlog 2011