Vorbe (56)

“The personal, as everyone’s so fucking fond of saying, is political. So if some idiot politician, some power player, tries to execute policies that harm you or those you care about, take it personally. Get angry. The Machinery of Justice will not serve you here – it is slow and cold, and it is theirs, hardware and soft-. Only the little people suffer at the hands of Justice; the creatures of power slide from under it with a wink and a grin. If you want justice, you will have to claw it from them. Make it personal. Do as much damage as you can. Get your message across. That way, you stand a better chance of being taken seriously next time. Of being considered dangerous. And make no mistake about this: being taken seriously, being considered dangerous marks the difference - the only difference in their eyes - between players and little people. Players they will make deals with. Little people they liquidate. And time and again they cream your liquidation, your displacement, your torture and brutal execution with the ultimate insult that it’s just business, it’s politics, it’s the way of the world, it’s a tough life and that it’s nothing personal. Well, fuck them. Make it personal.”

― Richard K. Morgan, Altered Carbon

Praf (I)

- Ai... privirea unui om care și-a format deja părerea. Știi, ai acea neclintire a capului, acea... încremenire distantă a celui care întreabă "ce mai faci"... doar pentru a-și întări prisma râncedă și strâmbă prin care te vede. Ai în tine acea dorință nedisimulată de a vedea lumea în genunchi, și cu dezgust... anticipez satisfacția gândului ce scrijelește periodic zâmbete în buzele-ți morbide.

Nu, n-am uitat...
... genul ăsta de privire te urmărește prin alți ochi, mereu alții, mereu încercând să-ți smulgă adevăruri de sub pielea-ți obosită, ce pare să se strângă tot mai mult în jurul tău. Iar adevărul - adevărul e un praf de oase muribunde, ce-și face loc foșnind în ridurile false din jurul ochilor unui străin.

Vorbe (55)

... pe la sfârșitul lui 2012 scriam "Design", o postare despre existență, sânge, moarte... și evoluție.
Azi am găsit ceva care m-a uns pe suflet.

Mai există și alți oameni care gândesc. Asta... e o zi bună.
Numărul celor care se trezesc crește.

sursa: aici

Funny (18)

... doar pentru tine

sursa: Facebook

Scrieri din vârf de... catarg (I)

Pornind de la vrăjeala cu fluturașii... în capetele femeilor e un mare haos. Mare, adică... mare. Imens. Privind dintr-un anumit unghi și la un fel de scală... femeile sunt particulele alea mici din Univers, care se mișcă haotic; iar bărbații sunt elementele stabilizatoare. 

Lucru deloc lipsit de importanță, nehotărârea atinge toate aspectele și cam toate momentele vieții unei femei. Femeia o vrea mare, însă dacă o ai prea mare, doare; iar dacă o bagi prea adânc, iarăși doare, și nu e bine. Dacă e prea mică, nu simte nimic, iar dacă îi spui să facă exercitii Kegel, se uită surprinsă sau "opărită" la tine, pentru că (vai!) ai jignit-o spunându-i într-un mod frumos și decent că ea e cea care are vaginul larg, și că de fapt ... "jucăria" ta n-are nimic.  
Dacă te pune dracu', ai vreun moment de creativitate sexuală și vrei să experimentezi vreo poziție nouă, una care i-ar putea provoca o plăcere intensă, ei bine... în momentul ăla ea vrea să experimenteze..."scândura". Treaba-i bună, clar de Lună, patul încă nu s-a dezmembrat, vecinii încă n-au făcut infarct ascultându-vă, femeia vrea sex "nervos" în toiul nopții; erecție este să spargi și nuci, și buci, pasiune este pentru una cât ar fi pentru cinci, tandrețe blegoasă - este și aia... totuși tu nu ești "omul cameleon" și printre alte chestii îndepărtate și cosmice... nici nu te-ai născut cu veleități de tâmplar, în morții lui de lemn...

Dacă îi spui unei femei că o partidă de sex poate dura 2-3 ore, se uită cruciș la tine în timp ce în mintea-i haotică apare imaginea actorului preferat, după care spune că nu e posibil ca tu să faci așa ceva. Nimic de zis, asta e, ești bărbat, ții pieptul înainte, chiar și dacă trebuie să concurezi cu imaginea unei stafii de la TV îmbrăcată-n roz. Partea mai nasoală, cea pe care n-o știe "ea" - este că tipul respectiv pozează în ipostaze puțin cam... prea drăguțe pentru un mascul, iar adevărul dureros care i-ar spulbera iluziile (că printr-un miracol el va veni și-o va lua de nevastă)... este faptul că omu' e pârțar și-i plac fetele... cu mustață.

Deși crede că este o bună observatoare, femeia nu stă să-și studieze îndeajuns de mult partenerul, cu atât mai puțin să respecte dorințele acestuia (un exemplu foarte simplu e "am nevoie să petrec ceva timp și singur, mă sufoci"). Dacă o reprezentantă a sexului feminin a observat două-trei lucruri la un bărbat, deja gata, crede că l-a citit. Ea... "știe". Mai mult de atât, ea... "simte". Cum femeile (la modul general) n-au treabă cu vreuna dintre căile spirituale demne de luat în seamă (și nu în râs), faza cu "intuiția feminină", spusă pe un ton copilăresc-malițios-ușor superior e un mare praf de aruncat în ochi pentru fraieri, bărbații trecuți prin viață știind că femeile la unele capitole sunt "varză", și că în multe cazuri n-ar putea să "intuiască" nici măcar în ce direcție arată... degetul mijlociu.   
Rezultatul conflictului de "cunoștințe" despre oameni - în general, și despre bărbați - în particular... se vede destul de repede, întrucât e o mare diferență între ceea ce crede o femeie, ceea ce-și dorește o femeie, și ceea ce "știe" despre un bărbat - o, da, e vorba de aceeași... femeie.

Se întâmplă ca o femeie să nu știe a exprima frumos și simplu un "iubește-mă" sau "arată-mi că mă iubești". Nu, treburile astea, precum celelalte... sunt îmbârligate, evident -  chiar dacă bărbații sunt mult mai pasionați de arte marțiale, metafizică și yoga decât femeile, nu-s decât vreo câțiva pe lume cu șapte puteri și telepatie să-i citească gândurile unei femei, schimbătoare precum forma unei caracatițe. În consecință femeia pune bot și adună frustrări cu mai mult spor decât poate strânge grâu o combină agricolă, iar când explodează...

E un fel de "fute-mă, nu mă mai fute", întâlnit de mult prea multe ori ca să nu fie luat în calcul. Femeia vrea să-i aduci flori, dar când i le-aduci se preface că nu-i pasă, dacă te-aude că scrii, vrea  poezii la comandă, să fii tandru, atent și sensibil; nu, de fapt vrea s-o apuci de păr și să i-o tragi cu salbăticie, ba nu (iar)... de fapt vrea să se uite la un film "interesant" cu tine... ca de fapt să realizezi că pâna la urmă vrea tot... să i-o tragi sălbatic, și într-un final când i-o tragi zdravăn, îți spune... "te rog... mai încet". 
Dacă ai prieteni și petreci timpul cu ei, nu e bine. Dacă ai prietene sau cliente, în nici un caz nu e bine, ăla e clar... motiv de război, nu contează că e vorba de 17 sau 70 de ani. Cum femeia "s-a chinuit" să te cunoască, ea "știe" că tu ești un animal nemernic, nedemn de încredere, care ar fute până și veverița din copac cu tot cu scorbură, ba chiar și gaura neagră din galaxia învecinată; drept urmare îți va monitoriza toate ieșirile din casă și va pune mâna pe telefonul sau calculatorul tău ori de câte ori va avea ocazia, ba mai mult de atât, te va invita sa intri pe contul tău de Facebook de pe calculatorul ei, ca să vadă ce "secrete" mai ai.

Trebuie spus... e nevoie de un spirit de aventură periculos al dracu' pentru a aduce un echilibru în haosul format de lipsa de logică/rațiune și furtuna de sentimente contradictorii dintr-o femeie... cu alte cuvinte e ca și când ai naviga pe furtună între o mare înghețată și un soare al dracu' de fierbinte. Dacă nu te fute apa, te fute gheața, dacă nu te fute gheața, te fute soarele. Morala: cineva tot te fute. La cap.

În consecință...

... când o femeie îți spune "vai, dar eu vreau sa simt senzația aia... fluturașii ăia în stomac", tu spune-i "bine ca nu vrei să ți se-nmoaie genunchii, tocmai ce mi-am pus o cataramă nouă"

De facto & de jure (II)

Ar trebui sa merg să-mi gătesc ceva... mi-e o foame de văd albastru
... dar nu, acum s-a găsit inspirația să vină. Mda...

Propunere pentru viitorul mai bun al omenirii: la W.C. cu preoții

Motive? E de căcat...
Da, e de căcat faptul că nașterea/moartea unui om trebuie să fie oficiată de către un păcălici mizerabil și ipocrit, numit "preot", care răspândește prin cărți vechi de sute/mii de ani teama  dragostea pentru o stafie indiferentă, neiertătoare și... inexistentă în același timp. Da, știu, peștera și giulgiul, petele de sânge, analize în laborator, lumânarea care se aprinde singură, căcat pansat...
Hai să fim serioși.

Mi se pare aberant faptul că oamenii sunt și acum botezați fără consimțământ. E un căcat aburind, la fel de puturos precum cel făcut de politicieni când fură voturile. În morții mă-sii de preot și morții ei de dogmă, e vreun copil care să-și fi dat acordul la botez, e vreunul care să fi acceptat fantoma la care au ales să se-nchine părinții lui? E vreunul care să fi cerut serviciul ăsta forțat? Nu.

La fel de aberant e faptul că la moartea unui om trebuie să vină un... întunecat din ăsta pătruns pe din dos de pioșenie, să spună lucruri pe care nici el nu le crede... despre o persoană pe care n-a cunoscut-o cu adevărat.
Dar (vai!)... "sufletul lui se înalță în pulă la cer, printre sfinți și îngeri"; deși decedatul în cauză a fost un bețiv pișat, care își bătea cu cruzime nevasta după ce-și futea în cur amanta, și  care-și trăgea în pulă angajații ce munceau 10-14 ore pe zi pentru un salariu de căcat. Același om te privea dintr-o mașină luxoasă cu un dezgust mascat într-un zâmbet fin, pentru că tu erai un "nimeni" și circulai pe jos sau cu autobuzul, și evident... n-aveai "în dreapta" o drăcoaică de 16-17 ani cu sânii mari si creierul gol...

Băăă! În morții mă-sii... Căcatul ăsta trebuie oprit! Trebuie să se termine bâlciul asta scârbos care culminează cu înmormântarea gunoaielor umane la rang de Dalai Lama.

Spun toate astea pentru că oamenii în mod sigur ar gândi și ar fi "altfel", dacă s-ar spune adevărul despre ei - în timpul vieții și la înmormântare/incinerare, și mai ales -  dacă ar fi tratați ca atare. Poate ar fi mai buni. Mai corecți.
Poate că oamenii ar fi altfel, în viață, dacă ar ști că la "ceremonia de adio" va fi acolo cineva care "le va turna" - și pe alea rele, și pe alea bune; nu minciuni puturoase și vorbe goale.

Așa că... la W.C. cu preoții și dogmele bisericești. La W.C. cu obiceiurile de căcat și fără sens, datinile scârboase și umilitoare pentru care se plătesc bani grei. Aruncați la W.C. ideea că e nevoie de o catedrală a "mântuirii neamului", și trageți apa. Asta e de fapt "catedrala MUIRII neamului", în caz că unii nu și-au dat seama. Pentru că asta o să primească "neamul", ca răsplată la ignoranță, 

MUIE.

sursa foto: aici

Vorbe (54)

Asta poate fi considerată completarea lui "53"

sursa: aici

Văzut de departe... (I)

Vlăguit, ochiul minții mai aruncă din când în când câte o scurtă privire în poiană. "Ce mulți suntem" își spune, și trage peste el pleoapa obosită.

Da, suntem mulți, și pe măsură ce ne-nmulțim realizăm încet-încet  cât de departe trebuia să fim la ora asta. Sau cât de sus...
E oarecum interesant. Oarecum. Încetineala cu care oamenii realizează greșelile pe care le fac e dată de miile de ani în care nimeni, sau aproape nimeni... n-a făcut nimic; e un fel de paradox dansând strâmb pe marginea unei fâșii de lumină ce străbate pădurea întunecată, prin care trece drumul.
Istoria se repetă, și cu toate astea nimeni nu învață din ea...

Iar acum nu știu... e lumina cea care a devenit mai puternică, sau doar ne-am înmulțit și ne scăldăm toți în aceeași rază, într-un echilibru precar?
Da...

... și astfel... într-un moment de claritate mi-am dat seama că uneori, măcar uneori... trebuie să te opui universului, și că singurul lucru care ne poate salva de la încă o decădere - este autocontrolul, acel lucru pe care oamenii ar trebui să-l cultive din dragoste pentru bine, și nu de dragul aparențelor. Da, stăpânirea de sine. Pentru că suntem flăcări încă, suntem flăcări ce ard neregulat pe toate direcțiile, tinzând să transforme în scrum lucrurile din jur; și suntem lumini, da, suntem lumini ce trec unele prin altele... fără a străluci împreună.
Mult...
... mult prea puțini s-au prins că ideea de a străluci de unul singur înseamnă a răspândi în jur o lumină frumoasă, minunată, dar... rece.

Ca atins de un suflu gentil, dar rece, mi-e teamă. Uneori mi-e teamă... că nu mai aud tunetele crestelor prăvălite de vânturi în ape învolburate, și mă zgribulesc în absența rocilor ce se rupeau cândva cald sub creșterea spiritului uman.

... uneori (desi la alt nivel), totul pare o joacă de copii; întorcându-te în timp... e la fel ca atunci când alergi pe străzi cu prietenii în jurul tău, și-o iei înainte...
... si deodată realizezi... că ești singur...
... întuneric...


Ce știu acum... este că descoperirea "soarelui personal", cum îl numesc eu, se produce într-un moment anume; și că (în ciuda credințelor unora) tocmai întunericul și teama te pot face să găsești forța de care ai nevoie... în tine însuți. Credința în propria-ți ființă... e o mână de licurici frumoși și bezmetici, ce lucesc spre a-ți aduce zâmbetul pe buze, oriunde ai fi, oricât de adâncă ar fi noaptea și oricât de tăios ar fi gâdilatul perfid al vântului...



un zâmbet pentru muză
:)